Sistemul de la Versailles si contadictiile lui

Tratatele de pace, semnate in anii1919-1920 la Paris si in suburbiile lui, au constituit un sistem de relatii internationale, numit de la Versailles. El avea un caracter vadit imperialist si prezenta prin sine un rezultat al compromisurilor, intre statele invingatoare, care tindeau sa-si asigure o situatie dominanta in lume.

Dupa forma si dupa termeni, dupa felul ca « s-a dansat mult», Conferinta de la Versailles poate fi comparata cu Congresul de la Viena. Sedintele conferintei deseori erau intrerupte de stirile despre exploziile revolutionare in Europa. Chiar sarcinile Ligii Natiilor erau aproape de cele ale Sfintei Aliante - pastrarea noii sisteme de relatii internationale.

Dar, in esenta, Pacea de la Versailles o amintea pe cea de la Francfurt, fiind un mijloc cert de transformare a pacii viitoare, intr-un simplu armistitiu. Fara sa lichideze contradictiile dinainte de razboi, ea a nascut altele - intre invingatori si invinsi. De aceea sistemul de la Versailles s-a dovedit a fi foarte instabil si incert. «Tratatul de la Versailles este un tratat pradalnic al tilharilor», spunea Lenin si mentiona mai departe, ca «sistemul international, ordinea, ce se bizuie pe Pacea de la Versailles, se bizuie pe un vulcan» ⁸¹. Chiar tinind cont de atitudinea lui Lenin fata de burghezie si de situatia concreta, in care au fost scrise aceste cuvinte, e imposibil sa nu fii de acord cu aprecierile lui.

Sistemul de la Versailles s-a dovedit incapabil sa realizeze sarcina sa nemijlocita - sa tina in friu tarile invinse. Antanta a consolidat contra sa invinsii si a trezit ura lor. Infrangerea Germaniei in razboi a intetit ne-corespunderea intre nivelul inalt de dezvoltare economica a tarii si slabiciunea pozitiilor ei pe pietele internationale, in sferele de aplicare a capitalului. Cauza principala a I razboi mondial - lupta Germaniei pentru pietele de desfacere, izvoarele de materie prima si sferele de aplicare a capitalului - n-a fost rezolvata, ci provizoriu inabusita, pentru ca peste un timp, inevitabil, sa se acutizeze si mai mult. Nici incercarea de a submina economia germana prin reparatii, nici lipsirea Germaniei de armata de masa, n-au evitat pregatirea unui nou razboi revansist. Cercurile diriguitoare germane au inceput sa se gindeasca la revansa indata dupa semnarea armistitiului. Pe de alta parte, contradictiile intre statele Antantei n-au permis crearea unor garantii temeinice contra revansei germane. La aceasta a contribuit si tendinta de a pastra militarismul german ca spargator antisovietic. Fiecare din invingatori ducea tratative cu Germania fara stirea partenerilor si o atita contra aliatilor. Nu incape indoiala ca conditiile Tratatului de la Versailles erau extrem de grele si intreaga lor greutate a cazut pe umerii oamenilor muncii germani, pregatind prin aceasta un sprijin social de masa ideilor revansei. Imperialismul german, in schimb, si-a pastrat intreaga sa industrie si era gata la timpul cuvenit sa restabileasca pe deplin capacitatea ei de productie.

Contradictiile intre invingatori, nu numai fata de Germania, s-au dovedit a fi un factor important, ce submina Sistemul de la Versailles. In Orientul Apropiat Anglia,  pe ascuns, sustinea Siria contra Frantei, iar Franta - Turcia contra Angliei. In Europa, unde Franta a izbutit sa-si consolideze pozitiile sale economice si militaro-politice datorita slabirii Germaniei si incheierii blocurilor militaro-politice cu tarile Europei de Est, Sistemul de la Versailles era activ subminat de Anglia. Cercurile guvernatoare engleze acordau mare sustinere economica si politica imperialismului german, sperind sa-l foloseasca contra revolutiei si pentru slabirea pozitiilor Frantei. Impreuna cu Italia care se socotea nedreptatita de tratatele de pace, Anglia activ se straduia sa slabeasca pozitiile Frantei in Balcani.

Sistemul de la Versailles n-a satisfacut nici SUA, care erau nemultumite de consolidarea dominatiei Angliei si Frantei in Europa, Orientul Apropiat, Africa, si o parte considerabila a Asiei. Wilson n-a izbutit sa includa principiul «libertatii marilor» in tratatele de pace. N-a fost acceptata de cercurile politice si economice foarte influente ale SUA nici transmiterea Sanidunului Japoniei. Chiar si Liga Natiunilor, copil al SUA, se aprecia negativ de majoritatea politicienilor americani, dupa parerea carora ea a devenit un instrument in miinile Angliei si Frantei. Din aceasta cauza Statele Unite n-au ratificat Tratatul de pace de la Versailles, iar apoi au facut nu putin pentru subminarea elementelor lui principale. Monopolurile americane au largit legaturile sale de cartel cu concernele germane, Germania a primit imprumuturi de multe miliarde de dolari din America, ce au contribuit in mod hotaritor la restabilirea potentialului ei militaro-industrial.

In cel de-al treilea rand: De acum incolo Marii i se subordoneaza celelalte stihii - Uscatul cucerit (dusmanul invins, Hostis), Aerul si Eterul (aliatii naturali, solidari cu dialectica apei, Amicus) - servesc in calitate de ideovariatii ale Marii, stihii de ajutorare a Corabiei planetare, a Insulei Mondiale (World Island, in termenii lui Spykman si nu ai lui Mackinder). Este era One World, societatea post-industriala, epoca informatizarii si automatizarii globale. In limbajul celor mai de avangarda intuitii ale lui Marx aceasta se numeste, dominatia reala a capitalului" . Timpul disparitiei ideologiilor, timpul post-modernismului si "sfarsitului istoriei".

Chemarea Oceanului descoperit, acceptat de anglosaxonii care au dat raspunsul ce s-a realizat prin saltul industrial tehnic, s-a cristalizat in civilizatia occidentala contemporana, a supus o lume intreaga si a luat forma definitiva de autocratie globala a Americii, a acelui continent, odata cu descoperirea caruia de catre Columb a inceput "lumea contemporana". Aceasta chemare si-a incheiat manifestarea sa istorica prin esecul blocului de Est, prin restructurare si destramarea URSS. Tehnica descatusata (entfesselte Technik) a invins toate piedicile externe. Puterea Marii este de azi inainte, absoluta. Ea este intruchipata in hegemonia Occidentului tehnocratic, in intaietatea strategica a SUA dominatia capitalului curent, confuzia totala a structurilor de valoare traditionale. Proprietatea, mostenirea, casatoria, locuinta - toate acestea si-au pierdut semnificatia pe care au avut-o in epoca existentei terestre, in epoca nomosului Pamantului.

1.3. Elementul scapat din vedere

Desi vorbeste despre unicitatea evenimentelor cu adevarat istorice, preferand sa evite orice forme de determinism si sistematizare, totusi, fiind crestin, este putin probabil ca Schmitt ar fi putut sa nege prezenta Sfarsitului istoriei, si prin urmare, a unei anumite teologii. Faptul ca a renuntat la teologia lui Hegel sau Marx nu inseamna ca a renuntat la teologie in general. Ca un ganditor absolut cinstit (in acest sens se aseamana cu Heidegger) el nu doreste sa limiteze - nici pe a sa, nici pe a altora - intuitia libera a adevarului considerand ca in aceasta consta demnitatea suprema a omului si libertatea intelectuala care se proiecteaza, in cele din urma in Politica (das Politishe) si in Hotarare (die Entscheidung). In toate parerile lui Schmitt unde este prezent implicit escatologismul firesc pentru un crestin se intrevad usor notele apocaliptice: el mentioneaza unicitatea vremurilor Noi, care consta in globalismul lor, in atitudinea lor fata de "tehnica descatusata" si existenta maritima.

Este clar ca Schmitt a inteles paralelismul dintre povestirea biblica despre crearea Uscatului - ca urmare a retragerii Apelor - si situatia actuala care reprezinta ceva contrar - inaintarea existentei maritime asupra cele terestre, adica revarsarea simbolica a Apei peste Pamant. Totodata este important ca tendinta talasocratica care este constanta in istorie abia acum incepe etapa sa oceanica si capata o dimensiune maxima posibila. Raspandirea talasocratiei oceanice in stratosfera si in cosmos ilustreaza doar limita victoriei ei.

Apare insa o intrebare retrospectiva fireasca: de ce anume nomosul Pamantului, al Uscatului, a devenit matricea existentei umane in mii de ani de Traditie? Apoi, de ce o structura terestra atat de stabila a nomosului traditional (care n-a fost zadarnicita nici de retragerile potamice (fluviale), nici de cele limitat talasocratice, nici de cele nomade) a fost in cele din urma victima stihiei haotice a Oceanului?

Cartea Facerii, afirmand existenta Apei inaintea Uscatului, face aluzie la un oarecare primat al Haosului in comparatie cu ordinea, iar mitologia indoeuropeana confirma acest fapt in multe subiecte. Intr-un oarecare sens se poate presupune (asa cum se intampla in traditia ermetica) ca Pamantul este Apa concentrata, iar in termeni geografici ca Uscatul este un fund de Ocean eliberat de Apa. Dar acest teritoriu cucerit de la haos, nomosul, Uscatul, Continentul, Heartland-ul lui Mackinder, Mitgardul germanilor antici, cetatea Ordinii, Polisul istoric nu este cauza nomosului traditional ci rezultatul unei oarecare influente transcedente fixat in natura urmelor supranaturalului, amprenta ceea ce ar putea fi numit izvorul Istoriei. Cuvantul rusesc care are semnificatia de pamant solid, das feste Land, die Erde, ne va permite sa ne apropiem de aceasta forta tainica. Este cuvantul Uscat. In el se indica din punct de vedere etimologic calitatea de uscaciune care lipseste in alte limbi (Calitate ce nu ii lipseste nici limbii romane n. trad.) iar aceasta calitate la randul ei provoaca asociatia cu ceva cald, cu arsita si Focul, acel ultim element al celei de-a cincea stihii care este obisnuita pentru clasificarile antice dar care nu se stie din ce motive lipseste din analiza civilizatoare si istorica a lui Schmitt.

Si imediat ne amintim de Heraclit care, in ciuda lui Tales din Milet si a altor filozofi talasocrati, a intarit teoria revolutionara despre provenienta Universului din Foc. Bineinteles ca Focul este un element transcedent fata de stihiile mediului pamantesc. Daca Pamantul, Apa si Aerul sunt interne fata de planeta noastra si locuitorii ei chiar si vacuumul cosmic care inconjoara stratosfera poate fi considerat ca fiind chintesenta interna fata de mediu (eter), atunci Focul, Caldura, Lumina ne vin din afara, de la steaua stralucitoare de sacrificiu, de la Marele Soare. Elementele obisnuite sunt stihiile oamenilor. Focul este stihia Zeilor, substanta Cerurilor spirituale. La fel si polaritatea Focului nu se inscrie fata de celelalte elemente in acea schema statica, naturala, pe care Schmitt, vorbind despre incordarea naturala dintre Uscat si Mare a dezmembrat-o pe buna dreptate si pe care absolut corect a delimitat-o de tensiunea specifica dialecticii istoriei umane. In realitate, tensiunea provocata de Foc este esenta dialecticii si daca referitor la provenienta Naturii putem sa fim de acord cu Tales, atunci cu privire la geneza Istoriei are dreptate doar Heraclit. Darul facut de Prometeu oamenilor, Focul dumnezeiesc coborat pe pamant, este subiectul tainic principal al dialecticii istorice, agent invizibil al alchimistilor, copilul filosofic al aceluiasi Heraclit care a imprastiat prin secole si cicluri continutul spiritului sau solar, al gnosisului ceresc.

Focul transcedent imprastie Apele originare ca sa apara Uscatul. Focul transcedent este considerat de catre oamenii Pamantului principiu fundamental - ei il aseaza in Centrul Casei lor (vatra sfanta), in centrul templului lor (altarul sfant)in centrul corpului lor (cultul inimii), in centrul luminii lor (soarele care da orientarile spatiului si dimensiunea timpului). Nomosul terestru al Pamantului este rezultatul influentei subtile a Focului. Omenirea a raspuns la chemarea transcedentului prin ordinea terestra si in felul acesta a intrat in Istorie, s-a ridicat deasupra naturii si a devenit ea insasi. Casa este raspunsul dat Soarelui. Uscatul si civilizatia lui este produsul Focului inteles din punct de vedere intelectual. Cata vreme legatura dintre Foc si Pamant era constientizata, chemarea oceanica n-a existat. Talasocratia era echilibrata de telurocratie, iar Vesta romana dobora victorios Cartagina care se nastea din spuma de fiecare data cand aceasta atenta la universalizarea mesajului sau cultural si civilizator. Cand focul sfant s-a stins in casele oamenilor in inimile oamenilor in templele lor a rasunat urletul apocaliptic al Leviathanului iar Uscatul care si-a pierdut sensul sau, centrul sau, puterea sa, era condamnat de acum in colo sa piarda duelul escatologic cu Marea.

Restructurarea si pieirea Hipopotamului erau deja inevitabile in momentul cand Traditia a devenit conservatoare, cand raspunsul dat la chemarea Focului transcedent a acoperit intrebarea, cand nomosul pamantului a incetat sa-si verifice normele sale cu nomosul Cerului. In definitiv, intreaga istorie umana nu este altceva decat interludiul dintre Prima ex

Un alt factor, ce destabiliza sistemul nou-creat era politica hrapareata a cercurilor guvernatoare ale tarilor mici nou-aparute in Europa. Mentionind tentativele lor agresive Ll. George scria: « popoarele mici, care inca singure n-au dovedit sa guste placerea libertatii, de acum se straduie sa si-i supuna pe altii Aceste popoare sint niste imperialisti mai mari, de cit Anglia si Franta, si desigur mai mari, de cit Statele Unite.» ⁸²

Sistemul de la Versailles a legiferat dominatia unui manunchi de tari asupra 7/10 din populatia lumii. Din aceasta cauza, el nicidecum nu era echitabil si lupta de eliberare nationala a popoarelor inrobite, ce se intensifica, il naruia.

Unul din viciile principale ale Sistemului de la Versailles consta in faptul, ca el era indreptat contra Rusiei sovietice. Tendinta de a izola statul sovietic cu un «cordon sanitar», a construi relatiile internationale postbelice contrar intereselor lui vitale, obiectiv submina acest sistem, il facea instabil si provizoriu.

In acest context sint foarte originale si extrem de interesante concluziile lui H.Kissinger. El considera ca dupa razboi situatia geopolitica a Frantei fata de Germania chiar s-a inrautatit:" Inainte de razboi, Germania avusese vecini puternici atit in vest ,cit si in est. Ea nu se putea extinde in nici o directie fara a da peste un stat important - Franta, Austro-Ungaria sau Rusia. Insa, dupa tratatul de la Versailles, nu a mai existat nici o contrapondere a Germaniei din est. In conditiile in care Franta slabise, Imperiul Austro-Ungar fusese dizolvat, iar Rusia disparuse din peisaj pentru o buna bucata de vreme, pur si simplu nu exista nici o modalitate de refacere a vechiului echilibru de forte

Pentru tinerea la respect a Germaniei, Franta avea nevoie de un aliat in est care sa poata obliga Germania sa lupte pe doua fronturi. Rusia era singura tara suficient de puternica pentru a indeplini acest rol Cit despre Polonia, ea era prea slaba pentru a interpreta rolul Rusiei." ⁸³

"In acest fel, arhitectii Tratatului de la Versailles au realizat exact opusul a ceea ce-si propusesira. Ei au incercat sa slabeasca Germania din punct de vedere fizic, dar n-au facut decit s-o intareasca in plan geopolitic. Dintr-o perspectiva pe termen lung, Germania avea o pozitie mult mai favorabila pentru a domina Europa dupa Versailles decit avusese inainte de razboi. De indata ce isi va fi scuturat lanturile dezarmarii, ceea ce era o simpla problema de timp, ea avea sa ajunga mai tare ca niciodata."⁸⁴

Creat la Versailles, sistemul de tratate a fixat coraportul de forte intre imperialisti, ce s-a stabilit catre sfirsitul macelului global, care a durat mai mult de patru ani. Schimbarea inevitabila in viitor a acestui coraport predetermina existenta scurta a Versailles-ului. Pacea de la Versailles trebuia sa termine cu razboiul. In realitate ea l-a transformat intr-un pericol permanent, ce s-a abatut asupra lumii intregi.