In Mesopotamia coexistau- si uneori colaborau- doua categorii de vindecatori, distinctia dintre acestia facandu-se din epocile cele mai indepartate:" vrajitorul si "medicul". Vrajitorul ashipu folosea procedee magice in bolile de origine supranaturala, datorate unui spirit rau, uneltirilor vrajitorilor malefici, pedepsei zeitatilor, deochiului. Pentru aflarea numelui duhului vrajmas- de care depindea aplicarea tratamentului- se recurgea la interpretarea viselor, la "citirea" in viscerele animalelor sacrificate, la forma petei de ulei turnat in apa etc. Vrajitorul, cu ajutorul zeitatilor binefacatoare, incerca sa redea sanatatea bolnavului prin incantatii,
purificari, fumigatii etc. Cei mai importanti zei binefacatori erau Ea- stapinul descintecelor si zeul apelor, Marduk- fiul lui Ea, venerat ca zeu suprem in Babilon, Gibil- zeul focului, Gula- zeita fertilitatii, Istar-
zeita maternitatii("
femeile invoca numele ei"), Nabu- zeul intelepciunii, Nin-
zeul lunii, Ninezu- ocrotitorul medicilor, Ningizzida- fiul sau, al carui simbol,
sarpele incolacit pe un toiag, a ramas pina astazi emblema medicinii, pentru ca, prin schimbarea pielii, acesta devine mereu tinar, invingind batrinetea si moartea. Medicul(as ) trata, prin mijloacele medicinii empirice, bolile de origine naturala, datorate factorilor fizici(frig, uscaciune, vint), mecanice(lovire, ranire), fiziologici( tulburari hepatice, piatra vezicala). Pe un sigiliu al medicului Ur Lugal-Ediruna inceputul milenului II i.e.n.), acesta este reprezentat purtind o " trusa" de fesi si instrumente chirurgicale. De altfel, in cel mai vechi text medical i.e.n.), descoperit la Nippur,
nu sint inscrise practice magice, ci numai leacuri empirice. Citeva paragrafe din Codul lui Hammurabi- unul dintre cele mai vechi si mai cunoscute coduri juridice si totodata un text de intelepciune- se ocupa de medic. El nu este rasplatit sau pedepsit dupa boala tratata sau dupa gravitatea greselii, ci dupa clasa sociala a pacientului:
" Daca medicul a facut o incizie adinca cu cutitasul de bronz unui om liber . si i-a pricinuit moartea sau i-a indepartat albeata cu cutitasul de bronz si i-a vatamat ochiul, sa i se taie miinile. Daca insa victima este un sclav si a murit, va da stapinului altul in loc, iar daca a orbit, va plati jumatate din valoarea lui". Cind, in jurul anului 1300 i.e.n., regele hitilor Muwattali cere regelui babilonean un tamaduitor, acesta ii trimite un preot(baru) si un medic( asū).
Sursele pentru cunoasterea medicinii si farmaciei mesopotamiene sunt de pe tablitele de lut izolate, ai caror autori sunt uneori nominalizati, si "tratatele"- lucrari de compilatie- in care scribii au adunat, fara vreo selectie, tot ceea ce credeau ei ca intereseaza arta vindecarii. O astfel de tablita,
semnata de un anume Nabū-Leū, contine trei coloane in prima, sunt enumerate peste 150 de specii vegetale, cu indicarea partii folositoare din planta si a precautiilor de luat la recoltare in a doua, se precizeaza afectiunea in tratamentul careia este indicata acea planta in a treia, se arata modul de preparare si de administrare a leacului. "Tratatele" contin, in citeva zeci de tablite asamblate, materiale privind atit arta vrajitorului, cit si a medicului. Materialul medicului este exprimat in sentinte, ca de pilda: "Daca gura este rosie, se va vindeca, daca este neagra, va muri".
Concizia sentintelor denota ca ele au fost extrase din descrieri mai ample ale bolii, dupa procedeul mesopotamian de a intocmi "liste" in toate domeniile cunoasterii.
In afara de "tratatele" de diagnostic si prognostic, existau si "tratate" de terapeutica, cu indicatia simptomatologiei, diagnosticului, tratamentului si prognosticului. Daca boala este considerata grava, nu se incerca tratamentul:" . daca un om sufera de icter grav(ahhazu), daca . intregul sau corp este negru . , medicul nu se va atinge de bolnav: acest om va muri, el nu se poate vindeca". In asemenea "tratate" bolile sunt grupate in general dupa localizarea corporala, indicindu-se si medicatia potrivita, de pilda contra durerilor de cap se prescriu lotiuni sedative si cataplasme, bolile de ochi atribuite prafului,
uscaciunii, polenului, sunt clasate dupa simptome(ochi inflamati, injectati cu singe, inlacrimati, cu tulburari de vedere, cu pustule) si tratate cu unguente, instilatii pe baza de substabte grase si minerale(oxizi
de zinc si fier, sare,
derivati de arsen); persoanelor cu "plaminii bolnavi" li se recomanda cataplasme si revulsive(seminte de
mustar, de in,
esenta de terebentina); afectiunile hepatice( regurgitari de bila, "boala galbena", casexia hepatica,
ameteli, dureri de cap, transpiratii) sunt tratate cu supozitoare, vomitive si purgative in calculoza vezicala se urmareste dizolvarea calculilor prin spalaturi si substante minerale.
In afara de simptomatologie, rezultat al observarii minutioase si care sta la baza medicinii, intervin si elemente magice, ca: diferentierea intre stinga organului cercetat (semn prevestitor de rau) si dreapta( semn favorabil);
momentul din zi sau noapte cind se face examinarea etc.
Corelind aceste constatari, medicul ajunge sa aprecieze evolutia unor boli(debutul, faza critica, remisunea). Totodata, reuseste sa stabileasca unele diagnostice diferentiale in bolile cu o parte din simptome similare. Spre deosebire de medicina interna, despre chirurgie se stie foarte putin, caci nu au ramas "tratate",
ci doar texte izolate sau numai aluzii, ca in Codul lui Hammurabi.
Arsenalul terapeutic era constituit in special din plante, iar vocabula "sammu"(=planta) a capatat sensul de medicament, trecind in limbile semite cu acelasi inteles.
In retete se citeaza adesea palmierul, cedrul, pinul, tamariscul,
smochinul, migdalul, precum si fructele lor, apoi trestia, sofranul,
mustarul, cicoarea, ceapa, usturoiul, susanul. Exista si nume de plante al caror corespondent nu este cunoscut, desi pot fi traduse:
"planta-dulce", "urechea-sarpelui",
"planta-vietii - ultima avind reputatia de a vindeca toate bolile. Erau utilizate anumite parti din planta radacina, mugurii, sucul, uleiul, pulberea rezultata din macinarea plantei uscate etc. Se precizau locul si momentul recoltarii: " macesul crescut pe un mormint" si cules cind nu l-a vazut soarele" etc. Drogurile de natura animala proveneau de la serpi, sopirle, lupi, ciini. Dintre substantele minerale sunt mentionate gipsul, sulful, alaunul, oxizii metalici etc. Este de remarcat faptul ca se cunostea procedeul obtinerii cenusii vegetale alcaline, probabil din salicornia fructicosa(brinca-lemnoasa),
aceasta intrind adesea in retete. Exista un numar mare de excipiente- apa, berea,vinul de palmier, pulberi alcaline vegetale, argiloase, calcaroase, uleiuri etc.- care puteau servi si ca substante active. Retetele sunt compuse, in general,, din numeroase ingrediente. Formele medicamentoase sunt variate: solutii, unguente, maceratii, prafuri, supozitoare,
fumigatii si cataplasme cu produse organice fetide. In retete sunt incluse uneori si ingrediente cu actiune magica praf de pragul usii, pulbere dintr-un mormint, din templu sau dintr-un oras parasit etc. Unitatea de masura pentru greutati era " talantul", subdivizat in 60 de sekeli sekelul corespundea la 0,27 grame. Pentru cintarirea de greutati atit de mici se presupune ca au existat si balante destul de sensibile.
Ca si in Egipt, bauturile fermentate erau cunoscute. Codul lui Hammurabi prevede reprimarea abuzului de bere din unele taverne. Berea a fost initial folosita in cursul ceremoniilor religioase. In scrierea Povestea unui amarit acesta se plinge ca este persecutat pentru ca " nu a adus jertfa de bautura zeului". Treptat, consumul de bere a devenit, alaturi de cel al piinii, o obisnuinta proprie omului. In Epopeea lui Ghilgames, curtezana ii spune lui Enkidu- omul ridicat de la animalitatea inocenta la treapta umanitatii si a civilizatiei: " Maninca piinea, Enkidu, este ceea ce ii trebuie vietii, si bea berea, caci acestea sunt obiceiurile oamenilor" . ; iar Enkidu bau " . de sapte ori cuprinsul unui ulcior".
Arta babilonienilor in parfumerie si cosmetica era recunoscuta in Orient, cu care faceau comert intens. Plantele medicinale erau cultivate sub ingrijirea unor gradinari specializati. Vinzarea a tot felul de droguri era atit de activa, incit ar fi exista, pe vremea lui Hammurabi, o ulita a vinzatorilor in orasul Sippar.
Numeroase cunostinte din medicina mesopotamiana au difuzat spre popoarele invecinate. Vocabula " asū" (=medic) a trecut cu acelasi sens din akkadiana in unele limbi semite, demonstrind ca medicii empirici din Mesopotamia au fost primii din lumea semita. Prin intermediul textelor rabinice si in special prin tratatele hipocratice, cunostintele medicale mesopotamiene au ajuns pina in literatura medicala a evului mediu european.
