Integrarea europeana si perspective ale organizarii

Integrarea europeana si perspective ale organizarii

Incepand cu Revolutia din 1989 si caderea sistemului de tip comunist, accederea la Uniunea Europeana a fost obiectivul fiecarui guvern si a fiecarui partid politic din Romania. Statul roman a devenit candidat la aderare in 1995 si de atunci s-a angajat in aplicarea unor reforme care sa il pregateasca pentru accederea in Uniunea Europeana.

Principalele reforme au vizat consolidarea democratiei, instituirea statului de drept, respectarea drepturilor omului, garantarea libertatii de exprimare, implementarea unei economii functionale de piata, precum si imbunatatirea relatiilor cu statele vecine[1].

Odata indeplinite aceste cerinte, liderii statelor europene au fixat la Salonic in 2003 si la Bruxelles in 2004 data de 1 ianuarie 2007 pentru aderarea Romaniei, iar la Luxemburg in 2005 a fost semnat Tratatul de Aderare.

Unul din obiectivele Uniunii Europene este acela de a sustine progresul economic si social echilibrat si durabil, prin consolidarea coeziunii economice si sociale a statelor membre. Un rol semnificativ in acest proces este acordat regiunilor, care sunt considerate spatii, intinderi, mai apropiate de cetateni[2].

Carta Comunitara a Regionalizarii defineste regiunea ca fiind "un teritoriu care formeaza, din punct de vedere geografic, o unitate neta sau un ansamblu similar de teritorii in care exista continuitate, in care populatia poseda anumite elemente comune si care doreste sa-si pastreze specificitatea astfel rezultata si sa o dezvolte cu scopul de a stimula procesul cultural, social si economic".

In acceptiunea Consiliului Europei, regiunea este unitatea administrativ-teritoriala situata imediat sub nivelul statului - unitar sau federal - care are o autoritate aleasa a administratiei publice si mijloace financiare de sustinere a acestei autoritati.

Prin urmare, regiunea reprezinta un nivel administrativ care este situat in ierarhia administrativa pe o pozitie imediat inferioara nivelului central.

Conceptia de regiune, ca entitate politica si administrativa, este o idee recenta, daca luam in considerare faptul ca miscarile regionale din secolul al XIX-lea nu au avut o continuitate directa. De fapt, cea mai mare parte a statelor europene au fost, si sunt inca astazi, state unitare in care s-a impus in mod progresiv ideea ca respectivele colectivitati locale trebuie sa-si administreze in mod liber problemele locale[3].

Regionalizarea a luat nastere ca urmare a unor realitati istorice constituite pe parcurs din diferite cauze, cat si pentru a solutiona conflicte nascute sau accentuate prin excesiva centralizare a administratiei, pentru a combate birocratia si coruptia, pentru a reduce distanta dintre factorii de decizie si cei ale caror interese se cer a fi corect intelese si corespunzator tratate.

Regionalizarea este de fapt, rezultatul tendintei de evolutie a organizarii teritoriale in statele europene de astazi. De altfel, in ziua de azi, putem vorbi de o Europa a regiunilor, in care regiunile reprezinta colectivitatea publica ce raspunde nevoii de teritorializare a anumitor politici comunitare.

Romania, ca stat candidat la aderare, a fost nevoita sa se adapteze acestor idei si cerinte europene si sa isi creeze unitati administrativ-teritoriale necesare pentru o mai buna dezvoltare si pentru o buna absorbtie a fondurilor europene. Astfel, prin Legea 151/1998, s-au creat 8 regiuni de dezvoltare, fara personalitate juridica, prin asocierea consiliilor judetene .

Regiunile de dezvoltare ale Romaniei corespund cu diviziunile de nivel NUTS-II din Uniunea Europeana. Deși devin din ce in ce mai semnificative in domeniul de dezvoltare regionala, aceste regiuni nu au nici un statut administativ, neavand un consiliu legislativ sau corp executiv. Regiunile de dezvoltare nu sunt unitați administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridica, fiind rezultatul unui acord liber intre consiliile județene și cele locale. Funcția lor consta in a aloca fondurile de la Uniunea Europeana, pentru dezvoltare regionala, și de a interpreta și cerceta statistici regionale. De asemenea, regiunile de dezvoltare coordoneaza proiecte infrastructurale regionale și au devenit membre ale Comitetului Regiunilor cand Romania a aderat la Uniunea Europeana, in 2007.

Referat: Lucrare scrisa la dendrologie Proiect: Nivelul organizarii teritoriale - teritoriu, teritorialitate si organizare in invelisul geografic

Asa cum am aratat anterior, Romania este imparțita in 8 regiuni de dezvoltare, si anume:

-Regiunea Nord-Est cuprinde județele: Iași, Botoșani, Neamț, Suceava, Bacau și Vaslui.

-Regiunea Vest cuprinde județele: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

-Regiunea Nord-Vest cuprinde județele: Bihor, Bistrița-Nasaud, Cluj, Maramureș, Satu-Mare și Salaj.

-Regiunea Centru cuprinde județele: Alba, Sibiu, Mureș, Harghita, Covasna și Brașov.

-Regiunea Sud-Est cuprinde județele: Tulcea, Vrancea, Galați, Braila, Buzau și Constanța.

-Regiunea Sud cuprinde județele: Argeș, Dambovița, Prahova, Ialomița, Calarași, Giurgiu și Teleorman.

-Regiunea București-Ilfov cuprinde municipiul București și județul Ilfov.

-Regiunea Sud-Vest cuprinde județele: Mehedinți, Gorj, Valcea, Olt și Dolj.

Criteriile folosite de Comisia Naționala de Statistici a Romaniei in definirea regiunilor s-au bazat pe combinarea unor factori geografici și de omogenitate a denistații[5].

Aceasta organizare s-a dovedit a fi total ineficienta, iar "Raportul strategic pentru anul 2010 privind punerea in aplicare a programelor pentru perioada 2007-2013" mentioneaza o serie de obstacole in calea punerii in aplicare imediata a programelor europene, intre care si distributia neclara a sarcinilor la nivel national, experienta insuficienta, lipsa capacitatii administrative atat la nivelul autoritatilor de gestionare, cat si la cel al beneficiarilor si procesele de reorganizare interna a administratiilor publice.

Pentru a veni in intampinarea acestei probleme, in ultimii ani au existat, din mai multe directii, propuneri de reorganizare administrativ-teritoriala, majoritatea vizand disparitia unui nivel administrativ-teritorial, cel al judetelor. Acesta va face loc unui nou nivel, cel regional, care se va situa deasupra oraselor si comunelor. Regiunile, in aceasta lectura radical diferita de cea actuala, nu vor mai fi gandite complementar judetelor, ci vor lua locul judetelor, ca unitati administrativ-teritoriale majore, cu intindere extinsa si atributii proprii. Distinctia fata de formula curenta a "regiunilor de dezvoltare" este vizibila. Centrul de greutate se va muta de la judete catre regiuni[6].

O eventuala reconfigurare administrativa a teritoriului ar putea duce, in timp, la atenuarea decalajului care desparte Romania de Uniunea Europeana, precum si a diferentelor existente in acest moment intre anumite zone ale tarii, unele foarte dezvoltate (Bucuresti, Timis, Constanta, Brasov, Arges, Cluj), altele foarte sarace (Gorj, Botosani, Calarasi, Giurgiu, Teleorman)[7].

Astfel, cea mai vehiculata idee este cea a impartirii administrativ-teritoriale pe scheletul celor 8 regiuni existente. O alta propunere, de aceasta data venita din partea Uniunii Democrate Maghiara din Romania este bazata pe 15 euro-regiuni, dintre care una autonoma cu majoritate etnica maghiara, formata din actualele județe Mureș, Harghita și Covasna. Cele 15 euro-regiuni ar fi grupate in 5 macroregiuni.