Evolutia dreptului sub regimul turco - fanariot

EVOLUTIA DREPTULUI SUB REGIMUL TURCO -  FANARIOT

Dreptul in prima faza a regimului turco - fanariot

 In prima faza, ca urmare a ingradirilor autonomiei tarile romane, nu s-au mai elaborat codificari cu caracter oficial, normele juridice adoptate imbracand forma hrisoavelor domnesti si a anforarelor adoptate de catre divanul domnesc.

Reformele lui C. Mavrocordat

S-au adoptat succesiv in Tara Romaneasca si Moldova vizand consolidarea statului centralizat, intarirea pozitiilor boierimii si introducerea unor noi forme de exploatare a taranimii.Pana la 1740 au vizat statutul social al clerului si boierilor, organizarea administrativa si financiara fiind sistematizate in asezamantul din 1740.

Reforma financiara a suprimat unele dari si le-a unificat pe celelalte. Impozitul unic = sama obsteasca, era repartizat pe unitati impozabile.

Pentru a preintampina efectul bejaniei, al fugii in masa C 343i84d . Mavrocordat intre anii 1746-1749 aadoptat reforme cu privire la desfiintarea rumaniei si veciniei = asimilarea acestora oamenilor liberi, desemnati cu termenul de clacasi si locuitori pe mosii.

Desfiintarea iobagiei a marcat inceputul procesului de disparitie a proprietatii divizate si de consolidare a proprietatii absolute.

1.3. Culegeri de drept fara caracter oficial

- in anul 1730 Gheorghe din Trapezunt a intocmit un nou nomocanon ramas in manuscris, redactat in limba greaca, cuprinzand poruncile apostolilor si canoanele bisericesti.

- Mihail Fotino a scris in limba greaca un Manual de Legi, care, desi nu a fost tiparit s-a aplicat in practica instanelor judecatoresti. Era de inspiratie bizantina in trei volume cu dispozitii sistematizate pe ramuri de drept: procedura de judecata, -dreptul familei- succesiuni - donatii - contracte ( imprumut, comodat, depozit, vanzare, emfiteoza, schimb) - drept penal.

In prima parte a acestui regim a avut loc o serie de transformari in organizarea statului, atat la nivel central, cat si la nivel local.

Astfel, la nivel central institutia domniei s-a transformat, in sensul ca domnul era numit de catre Turcia, ocazie cu care domnii tarilor romane, la investitura, plateau sume mari de bani; de asemenea, sume mari de bani trebuiau platite si cu ocazia reinvestirii, astfel incat domnii fanarioti devenisera agenti fiscali ai Portii. Datorita acestor interese, domniile ereau foarte scurte, media fiind, de regula, de doi ani si jumatate. Sistemul a avut insa si aspecte pozitive, deoarece domnii fanariotii ereau frecvent mutati dintr-o tara in alta. Aceasta practica atesta faptul ca Turcia recunostea identitatea institutionala a tarilor romane. In al doilea rand, in baza acestei practici, domnii fanarioti, in special Constantin Mavrocordat, fiul lui Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot), au promovat aceleasi reforme in tarile romane, contribuind la pregatirea terenului in vederea unirii Principatelor romane.

Cu privire la Sfatul domnesc, noua denumire a acestui organ al statului era de Divan domnesc. Numarul membrilor sai s-a restrans, odata cu atributiile sale, de aceea domnii fanarioti nu se sprijineau pe elementul politic local, ci pe clientela lor politica.

1.4 Dregatoriile

Referat: Lucrare scrisa la dendrologie Proiect: Nivelul organizarii teritoriale - teritoriu, teritorialitate si organizare in invelisul geografic

Au ramas aceleasi, pastrandu-si vechile competente, insa numarul dregatorilor a sporit, deoarece domnii fanarioti erau constransi sa satisfaca interesele clientelei lor politice prin acordarea de dregatorii, incat s-a ajuns la dublarea sau triplarea unor dregatorii. Spre exemplu, in anul 1802 erau 8 comisi in Tara Romaneasca. De asemenea, s-au creat si noi dregatorii. Spre exemplu, in Tara Romaneasca s-a creat vornicia de sus, iar in Moldova a fost introdusa bania. Pe de alta parte, s-au facut unii pasi importanti inainte in sensul specializarii dregatoriilor, o mai buna fixare a competentelor, precum si introducerea sistemului remunerarii dregatorilor.

Alte transformari au fost introduse prin reformele realizatre de catre Constantin Mavrocordat, caci prin asezaminte succesive acesta a reorganizat administratia locala, administrarea bisericii, a modificat sistemul fiscal si a adus modificari statutului juridic al boierilor. Aceste reforme au fost codificate in Asezamantul din 1740, al carui text a fost publicat in 1742 in Franta.

In cea ce priveste reforma administratiei locale, Constantin Mavrocordat a numit la conducerea fiecarui judet si, ulterior, la conducerea fiecarui tinut cate doi ispravnici, care erau subordonati marelui vistiernic si domnului; unul dintre cei doi ispravnici exercita atributiuni administrative, iar celalalt atributiuni judiciare. De aceea, s-a afirmat ca in vremea lui Constantin Mavrocordat s-au facut primii pasi in directia separarii puterilor in stat, asa cum aceasta a fost conceputa in Occident, in sensul ca prin numirea celor doi ispravnici cu competente diferite s-a realizat separarea puterii administrative de cea judecatoreasca.

In ce priveste reforma din domeniul bisericesc, Mavrocordat a introdus  epitropiile manastiresti (cuvantul "epitropie" isi are originea in grecescul "epitrop", care are intelesul de administrator) care, sub autoritate domneasca, administrau patrimoniul bisericii. Atributiunile jurisdictionale ale clerului au fost restranse pana la desfiintare si s-a hotarat ca preotii sa fie recrutati doar din randul stiutorilor de carte; in schimb, clerul a fost scutit de plata impozitelor.

Pe plan fiscal, unele dintre nenumaratele impozite percepute au fost suprimate, pe cand altele au fost unificate intr-unul singur, numit sama obsteasca, impozit repartizat pe familii sau pe localitati - tidule de bir. Acest impozit consta din 10 taleri, care trebuiau platiti in patru sferturi, adica in patru rate. In zece ani, impozitele au crescut vertiginos, ajungandu-se la plata acestora in 12 sferturi. Functionarii publici ce erau imputerniciti a strange impozitele erau platiti dintr-un fond special, numit casa rasurilor.

S-a modificat si statutul boierilor.

Existau doua categorii de boieri:

- boierii veliti - erau marii dregatori, ce nu plateau impozite; cuvantul "veliti" isi are originea in slavonescul "vel", care are intelesul de mare;

- boierii mazili - erau boieri mai putin importanti, scutiti de plata unor impozite; cuvantul "mazili" vine de la turcescul "mazur", care are intelesul de scos din functie.

In prima faza a regimului turco-fanariot nu s-au elaborat coduri de legi, datorita opozitiei Turciei, care nu vedea cu ochi buni elaborarea unui sistem juridic modern in tarile romane. Iata de ce izvoarele dreptului din prima faza a regimului turco-fanariot si-au gasit expresia in reformele lui Constantin Mavrocordat.

In Asezamantul din 1740 nu se vorbeste despre favorizarea taranilor aserviti, ci se spune ca ispravnicii si boierii trebuie sa aiba grija ca taranii aserviti sa isi indeplineasca obligatiile, in sensul inaspririi exploatarii taranilor aserviti prin interzicerea stramutarii de pe mosii, precum si din introducerea unor noi prestatii in munca, fara stabilirea vreunei limite.

Rezultatele recensamantului realizat in 1746 au demonstrat ca in perioada 1741-1746 jumatate din taranii aserviti au fugit din tara, neputand plati birurile, fie in sudul Dunarii, mai exact in Timoc, fie in Transilvania, astfel incat economia agrara era amenintata cu falimentul.

Atunci, in perioada in care domnea in Tara Romaneasca, la 1 martie 1746, Constantin Mavrocordat a dat un asezamant (hrisov), prin care a decis ca toti taranii aserviti care se vor intoarce in tara vor fi eliberati din rumanie, urmand ca taranii intorsi in tara sa primeasca o carte (un document) de eliberare din rumanie pe baza careia se puteau aseza pe orice mosie doreau, iar fostii stapani nu aveau dreptul sa-i urmareasca; de asemenea, in urmatoarele sase luni dupa intoarcere erau scutiti de plata oricaror impozite. Dar acest asezamant a fost prost redactat, intrucat nu s-a precizat pana la ce data pot reveni in tara taranii fugari si, in al doilea rand, pentru ca nu s-a precizat care va fi statutul celor ramasi in tara, astfel incat efectul asezamantului a fost in sens invers, deoarece si cei ramasi au inceput a fugi pentru a se bucura de iertarea de rumanie.

Atunci, constrans de imprejurari, la 5 august 1746 Constantin Mavrocordat a dat un nou asezamant prin care a desfiintat rumania, Prin al doilea asezamant, Constantin Mavrocordat le-a recomandat boierilor sa ii ierte pe taranii intorsi in tara de rumanie. Daca boierii nu dadeau curs acestei recomandari, taranii isi puteau rascumpara libertatea prin plata sumei de 10 taleri.

O reforma similara a initiat Constantin Mavrocordat si in Moldova in anul 1749, pe cand era domn al Moldovei, numai ca dispozitia avea caracter imperativ, in sensul ca boierii erau obligati a elibera taranii din vecinie. Dupa reformele lui Constantin Mavrocordat, in documentele redactate, taranii aserviti erau numiti tarani clacasi sau lacuitori pe mosii.

Relatiile dintre boieri si clacasi se stabileau pe baze contractuale, in sensul ca, cel putin teoretic, clacasul putea incheia cu orice boier pe mosia caruia se aseza o tocmeala (un contract). Prin contractele incheiate, boierii se obligau a atribui spre folosinta clacasilor anumite suprafete de pamant pana la un anumit termen, iar clacasii se obligau sa plateasca anumite sume de bani. Dupa executarea acelor obligatii, clacasii, daca doreau, se puteau muta pe alte mosii. Fata de aceasta transformare a raportului juridic tarani-boieri, s-a constratat ca boierii impuneau clacasilor conditii mult mai grele decat cele ce decurgeau din Legea tarii, caci pana in momentul realizarii reformelor lui Constantin Mavrocordat, relatiile boieri-tarani aserviti se stabileau pe baze legale, in sensul ca, in virtutea Legii tarii, boierul trebuia sa puna la dispozitia taranilor aserviti doua treimi din mosie, iar taranul aservit trebuia sa plateasca zeciuiala. In noua situatie, profitand de starea de constrangere in care se aflau clacasii, boierii le impuneau orice conditii. Asa se explica faptul ca domnii fanarioti au curmat intr-o oarecare masura abuzurile boieresti prin anumite hrisoave, denumite ponturi si urbarii, prin intermediul carora s-au fixat obligatiile minime ale boierilor si obligatiile maxime ale clacasilor.

Taranii clacasi stapaneau pamanturile boieresti cu titlu de detentiune, titlu juridic transmis prin contractul de arendare. De aceea, la 1862, tentativa lui Mihail Kogalniceanu de a-i improprietari pe taranii clacasi sub cuvant ca ei ar fi uzucapat pamanturile boieresti a fost dejucata de catre Barbu Catargiu, deoarece clacasii nu puteau uzucapa aceste pamanturi, intrucat prima conditie a uzucapiunii era posesia, or taranii aserviti, ca si clacasii, erau simpli detentori precari. In 1864 a fost lansata teoria conform careia boierii si taranii stapaneau pamantul in indiviziune, iar plata pamanturilor imbraca forma platii zilelor de claca.