Hegemonia imperiala Americana - foreign Affaires despre 'ambitiile hegemonice' ale SUA

Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir"

Facultatea de Relatii Economice Internationale

Tot mai multi analisti si politologi, inclusiv cei americani, demonstreaza ca in ultimii 15 ani politica externa a Statelor Unite ale Americi s-a militarizat complet si incearca sa impuna lumii, in mod unilateral, o ordine proprie. Cu ocazia Seminarului de la Viena, din ianuarie 1990, privind doctrinele militare, generalul Colin C. Powell prefigura in expunerea sa referitoare la politica externa americana pentru inceputul secolului XXI: "Platind un tribut greu de multe ori in secolul XX, pentru ca nu am fost vigilenti la amenintarea securitatii noastre, am rezolvat problema prin acceptarea responsabilitatilor globale si am construit  fortele necesare indeplinirii acesteia". Hegemonia imperiala americana a inceput o data cu venirea la Casa Alba a lui G.W. Bush, fiul miliardarului G. Bush, fost presedinte al SUA si parintele conceptului de "ordine politica mondiala bazata pe hegemonia americana", lansat o data cu primul razboi din Golful Persic (1990-1991). Declansand "razboiul impotriva terorismului" si amestecandu-se cu violenta in treburile interne ale statelor din Orientul Mijlociu, SUA si-au ridicat impotriva intreaga lume islamica de peste 1,3 miliarde de oameni.

In loc sa intareasca "hegemonia" americana, "razboaiele preventive" ale Administratiei Bush saboteaza influenta globala a Statelor Unite. Politicile colonialiste semnaleaza declinul "imperiului american", cred analistii liberali. Acestia avertizeaza ca suprematia globala se castiga economic, nu militar.

Pastrarea unei lumi unipolare, dominata fara echivoc de Statele Unite, a constituit inca de la inceput unul dintre obiectivele declarate ale neoconservatorilor pe care se sprijina actuala Administratie de la Washington. Chiar in primul sau "Discurs despre Starea Uniunii", rostit la 29 ianuarie 2002, presedintele Bush a vorbit despre "noul imperiu american" al secolului XXI.

In 'The National Security Strategy of the United States' din 2002, Condoleezza Rice si Philip D. Zelikov au sustinut ideea unor 'razboaie preventive', prin care SUA sa-si poata asigura hegemonia mondiala. Iar in 'Defence Planning Guidance', Paul Wolfowitz dadea natiunii americane o noua directie in secolul XXI. Wolfowitz stabilea ca SUA trebuie sa creeze si sa protejeze 'noua ordine mondiala'. In acest scop, americanii trebuiau sa actioneze militar pentru a 'descuraja orice potential concurent la hegemonia mondiala, indiferent daca aspiratia vizeaza un rol geostrategic regional sau global'. Inclusiv fata de 'state prietene' ca Germania sau Japonia. Paul Wolfowitz mai stabilea in 'Defence Planning Guidance' ca, in scopul castigarii hegemoniei mondiale, nu putea fi exclusa utilizarea armelor nucleare, chimice sau bacteriologice, in 'scop preventiv', chiar 'in conflicte care nu angajeaza interesele majore ale SUA'.

Inca de la sfarsitul razboiului rece, dupa destramarea URSS (dec. '91), neoconservatorii (grupati mai tarziu in 'Project for a New Century' - PNAC), Paul Wolfowitz, Richard Perle, Dick Cheney, Robert Kagan, Abraham Shusky, Douglas Feith, Elliot Abrams etc. au sustinut ca Statele Unite trebuie sa-si valorifice pozitia de singura superputere pentru a-si impune hegemonia globala si a crea un nou imperiu american in secolul XXI, dupa modelul imperiului britanic. Ignorate de Administratia Clinton, proiectele neconservatorilor au devenit politica externa si militara a SUA odata cu instalarea republicanului George W. Bush la Casa Alba. Iar autorii lor au impanzit structurile oficiale de putere din Statele Unite.

               Foreign Affaires despre 'ambitiile hegemonice' ale SUA

Cu cateva luni inaintea invaziei americane din Irak, John Inkenberry scria in 'Foreign Affaires'(sept. - oct. 2002) ca noua doctrina Bush - privind rolul hegemonic al SUA in lume si constituirea asa-numitului 'nou imperiu american'- ar putea transforma lumea mai radical decat a facut-o chiar razboiul rece.

'Strategia neoimperiala a Statelor Unite ameninta sa indeparteze comunitatea internationala si partenerii nostri, exact intr-un moment cand avem mai mare nevoie de ei ca oricand. Daca istoria este un ghid, atunci aceasta politica va conduce la antagonisme si la rezistenta care ar pune America in fata unei lumi ostile ei.'

Ikenberry aminteste in articol de eforturile SUA de dupa Al Doilea Razboi Mondial, cand - printr-o politica externa realista, in care interesele altor state erau cu adevarat luate in consideratie - Statele Unite au creat 'cel mai stabil si prosper sistem international din istorie'. Acest sistem este acum amenintat, paradoxal, chiar de Washington. Punand in pericol interesele americane. In finalul articolului din 'Foreign Affaires', Ikenberry insista ca 'SUA trebuie sa revigoreze vechile sale strategii, cele care nu considerau securitatea partenerilor nostri drept o simpla unealta, ci o parte componenta a securitatii Americii insasi, care trebuie prezervata'.

Multi analisti americani de factura liberala avertizeaza asupra consecintelor dezastruoase pe care 'doctrina Bush' si politica de tip imperial o vor avea curand asupra SUA. Acesti analisti atrag atentia ca, dupa anii de mare prosperitate economica ai Administratiei Clinton, anii Administratiei Bush au marcat un recul economic accentuat. Or, stabilirea unei hegemoniei globale americane in lumea contemporana reclama obligatoriu, ca economia Statelor Unite sa 'duduie', nu sa fie in 'recul', ca acum.

Globalizarea productiei - caracteristica principala a economiei mondiale de azi si in viitor - reclama hegemonia economica a SUA, daca Statele Unite vor sa faca rolul principal in lume. Lucrurile nu stau insa asa, potrivit analistilor liberali din SUA.

In 1951, SUA reprezentau 27,8% din economia mondiala. In 2001, SUA mai reprezentau doar 21,4% iar tendintele sunt de descrestere, pe fondul cheltuielilor exorbitante cu 'razboaiele preventive', inventate de neoconservatori. In schimb, Asia (excluzand Japonia) reprezenta, in 2001, 24,6% din economia mondiala. Cu trei procente mai mult ca SUA. Iar aceste cifre dau doar o imagine foarte palida a 'reculului economic american'.

Hegemonia economica a SUA, dupa Al Doilea Razboi Mondial, s-a bazat in primul rand pe o extraordinara capacitate a 'industriei de masa'. Statele Unite furnizau, la un moment dat, circa 80% din produsele industriei mondiale, fiind un gigant economic. Astazi, insa, SUA au un comert si o balanta de plati al caror deficit necesita o finantare si o sustinere de trei miliarde de dolari pe zi!

Capcana irakiana

In Irak, americanii au adus haos, nu democratie - scria, la 12 ianuarie 2007, cotidianul 'Financial Times', intr-un articol intitulat 'Surge Toward Debacle in Iraq'. Prestigioasa publicatie britanica explica:

'Invazia nu a facut altceva decat sa solidifice practic, un sistem divizat pe secte. Compozitia Parlamentului irakian este de 2/3 islamisti. Nu exista institutii in Irak. Ministerele sunt sectare. Singura institutie care, de bine de rau, ii supravietuise lui Saddam Hussein - armata nationala - a fost dezmembrata de ocupant, iar incercarile de a o reface, cat de cat, nu au condus decat la actuala militie corupta.'

Articolul din cotidianul britanic pledeaza pentru concluziile raportului lui 'Iraqi Study Group', condus de James Baker si Lee Hamilton, care recomanda o reconciliere in problema irakiana, cu sprijinul Turciei, Arabiei Saudite, Iranului si Siriei, concluzie respinsa din start de neoconservatorii americani.

Statele Unite, mai sustine 'Financial Times', ar putea veni cu un nou 'Plan Marshall', pentru Orientul Apropiat. Brent Scowcroft, fost consilier al lui Ronald Reagan pentru problemele de securitate nationala, sustine, insa, intr-un articol, ca o eventuala retragere, fie ea si partiala, a trupelor americane din Irak, fara 'pacificarea' zonei, ar avea consecinte teribile pentru interesele si imaginea Statelor Unite in lume. O asemenea retragere, facuta acum, ar insemna practic, 'o infrangere strategica pentru interesele americane, cu consecinte potential catastrofale, in regiunea Orientului Mijlociu si in lume'. Resursele de energie si conductele americane ar fi in mare pericol. Terorismul ar capata aripi.

SUA si geopolitica petrolului in secolul XXI

'Statele Unite, ca unica supraputere mondiala, trebuie sa accepte responsabilitatea pentru prezervarea resurselor mondiale de energie' - explica, in februarie 2001, un raport al 'Centrului pentru Studii Strategice si Internationale' ('Center for Strategic and International Studies' - CSIS). Autorii raportului: Senatorul Sam Munn si fostul secretar pentru Energie, James Schlesinger.

Documentul estima ca cererea de energie, in primele doua decenii ale secolului XXI, ar putea creste cu 50%. 'Golful Persic va ramane liderul furnizorilor de petrol de pe piata mondiala, cu Arabia Saudita pe primul loc. Daca estimarile expertilor sunt corecte, tarile din Golful Persic ar putea sa-si valorifice rezervele si sa suplimenteze productia de petrol cu circa 80%, in perioada 2000-2020, daca vor aparea investitori straini, iar Irakul si Iranul nu vor mai fi constranse de sanctiuni.'

Raportul CSIS mai sublinia ca exista o contradictie evidenta intre cererea de petrol mondiala si politica de sanctiuni a Washingtonului: 'In timp ce Statele Unite aplica sanctiuni unilatelare Iranului, Irakului si Libiei, investitiile in exploatarea petrolului sunt realizate fara participarea SUA.'

Altfel spus, politica de sanctiuni unilaterale intra in contradictie cu nevoile de petrol ale economiei americane. Dar problema era chiar mai grava. Simpla ridicare a embargoului ar fi avantajat alte puteri rivale: China, Rusia, UE. Chestiunea a fost transata in biroul lui Dick Cheney, in primavara lui 2001. Printre documentele studiate cu aceasta ocazie se gasea si cel intitulat 'Foreign Suitors for Iraqi Oilfields' ('Pretendenti straini la petrolul irakian').

Documentul identifica 63 de companii de petrol, din 30 de tari, interesate de rezervele irakiene. Bagdadul era, in principiu, de acord cu planul companiei franceze 'Total Elf Aquitaine' de a exploata resursele, evaluate la 25 de milioane de barili, din campul petrolifer Majnoon. Inaintea invaziei SUA in Irak (martie 2003), arata documentul, companiile straine, non-americane, erau bine pozitionate si se pregateau de vaste investitii petroliere in Irak. Deoarece Irakul indeplinise toate conditiile impuse, sanctiunile urmau sa fie, in curand, ridicate.

Or, in aceste conditii, sublinia documentul, marile companii petroliere din SUA urmau sa fie 'perdantele' jocurilor energetice din Irak. Un raport secret al lui 'Deutsche Bank' preciza, in octombrie 2002: 'Marile companii americane vor pierde considerabil, daca Saddam va ajunge la un acord cu ONU' (cu privire la ridicarea sanctiunilor). Statele Unite se aflau, in 2001, intr-o mare dilema. Daca se ridicau sanctiunile ONU, solicitate de Washington - si existau toate sansele in acest sens - Moscova sau Parisul ar fi devenit marile castigatoare in Irak. Singura modalitate de a taia 'nodul gordian' era o 'schimbare de regim' la Bagdad, rasturnarea lui Saddam - fostul aliat al SUA - de la putere. Si recurgerea la 'exclusivismul' de tip colonial, in materie de petrol, pentru a elimina concurenta, tot mai periculoasa, de pe piata energiei a Rusiei, Frantei sau Chinei. Astfel de consideratii au stat la baza deciziei de invadare a Irakului, decizie adoptata in primavara lui 2001, in biroul vicepresedintelui Dick Cheney.

Geopolitica petrolului submineaza politica externa si securitatea SUA

In ultimii cinci ani - anii Administratiei Bush - pozitia mondiala a SUA s-a subrezit - atrage atentia un studiu, din 2006, intocmit de 'Council on Foreign Relations'. 'Council on Foreign Relations' (CFR) este cea mai veche institutie a 'Noii Ordini Mondiale' si una din cele mai importante, alaturi de organizatia 'Bilderberg' si de 'Trilaterala'. Infiintata in 1919 - unii sustin ca nucleul se formase inca din 1916-1917 - CFR a devenit rapid o adevarata 'pepiniera' a presedintilor si a guvernelor americane. Toti presedintii, vicepresedintii si membrii guvernelor SUA de dupa 1921 au fost, fara exceptie, membrii CFR. Rapoartele si studiile lor monitorizeaza si corecteaza - cand este cazul - activitatea Casei Albe si a Guvernului american.

'Lipsa unei atentii mai mari asupra problemelor energetice submineaza politica externa a SUA, si securitatea nationala' - avertizeaza studiul CFR din 2006. Documentul continua: 'Marii furnizori de energie - de la Rusia, la Venezuela si Iran - si-au folosit in schimb, resursele energetice pentru a-si urmari, cu succes, obiectivele lor politice si strategice'.

Studiul considera ca Washingtonul nu trebuie doar sa coordoneze problemele energetice globale, ci sa le integreze in politica externa americana.

Una din marile probleme identificate de studiul CFR - este rolul Chinei in tarile cu resurse petroliere. O alta problema majora este ca tarile cu resurse energetice folosesc banii obtinuti din exportul de petrol si gaze naturale in scopuri politice anti-americane. Ceea ce obliga Washingtonul la o 'reajustare' a politicii sale externe.

'Preocuparea noastra nu este legata, in primul rand, de consecintele economice ale acestei reajustari, cat mai ales de faptul ca aceasta situatie poate reduce, cu timpul, libertatea de actiune si de influenta a SUA in conducerea politicii sale externe. Pe langa constrangerile actiunii SUA in lume, veniturile si dependentele actuale de pe piata mondiala a petrolului fac ca statele bogate in resurse petroliere - ca Iranul si Venezuela - sa duca o politica externa de-a dreptul ostila celei americane', atrage atentia studiul CFR.

Totodata, studiul subliniaza importanta tarilor din Golful Persic si Orientul Mijlociu, unde se concentreaza in continuare cele mai mari resurse energetice, dar si cea mai grava instabilitate politica. Unele din aceste tari - puncteaza studiul CFR - isi utilizeaza periodic exporturile de petrol in scopuri politice contrare obiectivelor si intereselor SUA.

Marile probleme cu care se confrunta diplomatia SUA la inceputul secolului XXI

Studiul CFR trece in revista principalele obstacole cu care se confrunta politica externa a Statelor Unite la inceputul secolului al XXl-lea. Identificand, tototdata, optica CFR privind o serie de dispute si contradictii globale actuale.

'Controlul asupra enormelor venituri realizate prin exporturi petroliere si de gaze naturale confera tarilor bogate in hidrocarburi posibilitatea de a adopta politici opuse intereselor si valorilor SUA. Iranul dezvolta un program care pare destinat obtinerii armei nucleare. Rusia este astazi capabila sa ignore, cu desavarsire, atitudinea critica a Occidentului si sa se indrepte cu pasi siguri spre o guvernare autoritara, in parte mai ales datorita sumelor fabuloase realizate din exportul de petrol si gaze naturale. Venezuela are resurse financiare din exportul de petrol pentru a cere o realiniere anti-americana, si poate finanta tari ca Argentina pentru ca sa paraseasca 'Fondul Monetar International', sau Bolivia dupa nationalizarea industriei petrolului si a gazelor naturale. Datorita veniturilor mari realizate din exporturile de petrol si gaze naturale, aceste tari si altele, care au resurse energetice, sunt libere acum sa ignore total Statele Unite, si sa urmareasca cu tenacitate, interese contrare SUA.'

Problema este, insa, mult mai complexa. studiul CFR explica: 'Probabil ca cel mai incorect efect apare, insa, in tarile dependente energetic, care isi modifica politica astfel incat sa se alinieze tarilor ce le asigura petrolul. De exemplu, China are relatii de acest tip cu tari din Orientul Mijlociu (Iran, Arabia Saudita), sau din Africa (Nigeria si Sudanul), cu care a realizat parteneriate contra SUA. Franta si Germania - si alaturi de ele cele mai multe state din UE - ezita sau chiar sunt favorabile Rusiei si Iranului, din cauza dependentei lor totale fata de importurile de petrol si gaze naturale, precum si din cauza interesului companiilor de a continua afacerile cu aceste tari.'

Concluziile CFR sunt alarmante pentru strategii de la Washington: 'Toate aceste realinieri din ultimii ani au subminat semnificativ capacitatea de influenta a diplomatiei americane, mai ales in zone ca Orientul Mijlociu si Asia Centrala. De pilda, interesul Chinei de a-si asigura petrol si gaze naturale a diminuat mult influenta SUA in Asia Centrala, mai ales in Kazahstan. Influenta Rusiei se asteapta sa creasca considerabil odata cu sporirea exporturilor sale de petrol si de gaze naturale, in tari ca Japonia si China.'

Studiul atrage atentia ca aceasta chestiune arata 'gravitatea amenintarii pe care dependenta de petrol si de gaze naturale a tot mai multor state o pune direct asupra securitatii nationale a SUA'.

'Energia este acum problema centrala a politicii externe a Statelor Unite, si nu doar una dintre probleme. Dependenta globala de petrol - care se va accentua in anii urmatori - a erodat puterea si influenta Statelor Unite, deoarece petrolul a devenit o sursa financiara si de influenta pentru multe guverne autoritare. Petrolul si gazele naturale au permis Iranului sa faca cercetari nucleare avansate, i-au dat curaj presedintelui Vladimir Putin sa submineze pe fata democratia din Rusia, au imbogatit guvernele dictatoriale din Africa, au impiedicat actiuni contra genocidului din Sudan, au facilitat campaniile Venezuelei contra <<comertului liber>> practicat de SUA'.

Studiul CFR avertizeaza ca influenta globala a Statelor Unite este in vizibil declin. Daca tendinta va continua, lumea unipolara de astazi va deveni, curand, una multipolara. Iar hegemonia americana va fi amenintata de puternici 'competitori' - din sfera economica, politica, si chiar militara. O perspectiva inacceptabila pentru neoconservatorii de la Washington.

Bibliografie: 

www.ziua.ro

www.inforomania.ro

www.wikipedia.com