Grecia antica

este denumirea data teritoriilor unde a luat nastere si s-a dezvoltat civilizatia vechilor greci.

Caracteristici generale

Insulele grecesti sunt recunoscute drept locul de nastere al vietii intelectuale occidentale. Pentru a intelege impactul considerabil al civilizatiei grecesti asupra tuturor realizarilor culturale viitoare ale Europei, trebuie sa ne intoarcem la perioada primordiala a umanitatii, cea mitologica. Mitologia greaca reprezinta un ansamblu de legende care provin din religia vechii civilizatii elene, cu zei creatori, intrigi in Eden si eroi civilizatori. Aceste povesti erau cunoscute de catre toti grecii din antichitate si, in pofida scepticismului unor ganditori, le ofereau oamenilor atat ritualuri, cat si istorie.

In mitologia greaca zeii panteonului capata insusiri omenesti, insa raman, inainte de toate, personificari ale fortelor universului, care actioneaza asupra vietii si destinului oamenilor, explicand ceea ce pare inexplicabil intr-un mod rational. Ei sunt mai mult sau mai putin schimbatori si, cu toate ca uneori par a avea simtul dreptatii, sunt adesea meschini sau razbunatori. Lumea mitologiei grecesti este complexa, plina de monstri, razboaie, intrigi si zei care intervin in permanenta. Aceste credinte pot fi comparate cu modul in care unii creationisti crestini din zilele noastre echivaleaza literal Biblia cu istoria lor.

In zilele noastre mitologia greaca ramane nu doar sursa unor motive si trimiteri literare, dar si a unor povesti fermecatoare care continua sa fascineze. Mitologia greaca ramane o referinta culturala importanta mult timp dupa ce religia greaca, de care a fost legata, a incetat sa se mai practice. A existat o revolta crestina de desfigurare sau distrugere a idolilor si a altor imagini care reflectau cultul public al zeilor. Crestinismul a inlocuit paganismul ca religie oficiala a Imperiului Roman in 391, cand a fost declarat unica religie a imperiului. Literatura reprezenta o problema mai dificila pentru crestini, deoarece influenta mitologiei grecesti nu s-ar fi putut elimina peste noapte fara distrugerea operelor lui Homer, Theocrit, Vergiliu, Ovidiu si a altor autori, valori culturale universale. Chiar si literatura crestina cea mai entuziasta face adesea trimiteri la mitologia greaca si romana, tot asa cum in scrierile de baza ale religiei crestine regasim intelepciunea si unele dintre judecatile filosofilor greci.

Scrierile timpurii

Cele mai vechi opere literare europene care s-au pastrat sunt Iliada si Odiseea, ambele scrise in greaca veche, probabil inainte de anul 700 i.Hr. si atribuite lui Homer. Dintre alte poeme epice timpurii s-au pastrat cele ale lui Hesiod, primul poet didactic. Poemele care trateaza teme mitologice, cunoscute drept 'Imnurile Homerice', dateaza din 800-300 i.Hr. Din operele multor poeti greci din aceasta perioada, printre care autorii de elegii Tyrtaeus, Theognis, Solon, Semonides din Amorgos, Archilochus si Hipponax s-au pastrat doar fragmente. Poemele lirice cele mai personale apartin lui Alceu, Sappho si Anacreon. Lirica doriana pentru reprezentatii corale s-a dezvoltat in operele lui Alcman, Ibycus si Stesichorus si a atins perfectiunea in operele lui Pindar, Simonide din Ceos si Bacchylide.

Perioada clasica

Statueta din bronz descoperita in Egipt (Muzeul Luvru), sec II-I i.Hr.

Teatrul grec s-a dezvoltat din cantecele si dansurile din cadrul ceremoniilor care aveau loc in cinstea lui Dionysos la Atena. In Atena s-au compus trei tipuri de piese: tragedia, comedia si piesele cu satiri; ultimele nu pareau a fi luate prea in serios, cel putin in perioada iluminismului grec (450-400). Originile tragediei si ale comediei ateniene sunt incerte. O conditie principala se pare ca a fost existenta, timp de secole, a unui cor, care avea un lider si care intona un cantec despre un erou legendar. Ulterior liderul, in loc sa cante despre acest erou, a inceput sa-l intruchipeze. Traditia aristotelica defineste tragedia drept o piesa despre oameni de conditie superioara, cum ar fi eroii, regii si zeii, a caror existenta fericita sufera o lovitura si care vorbesc un limbaj elevat. Este important sa se inteleaga ca, la inceputurile sale, teatrul a fost o forma de ritual religios si ca, desi a devenit in Atena, in perioada clasica, o modalitate de relaxare si distractie, cu atat mai distractiv cu cat era mai sangeros, natura sa religioasa a ramas mereu vie in constiinta publicului. Din acest motiv, teatrul prezinta caracteristicile universale ale oricarui ritual religios, explicand relatia dintre om si divinitate, dintre om si lumea materiala, violenta si originile acesteia si incercand sa controleze irationalul si lumea materiala.

Tragedia, in traditia aristotelica, are rolul de a purifica sufletul de 'frica si mila ' -catharsis- un tratament terapeutic al tulburarilor emotionale prin empatie cu drama eroului. In sec. al V-lea i.Hr. tragedia a fost dezvoltata de catre trei dintre cei mai mari dramaturgi din istoria teatrului, Eschil, Sofocle si Euripide. La fel de celebrat a fost cel mai de seama reprezentant al vechii comedii atice, Aristofan. Simplificand definitia, comedia priveste oameni obisnuiti a caror existenta sufera o tranzitie de la imprejurari nefavorabile la imprejurari favorabile si care vorbesc un limbaj obisnuit. Alti scriitori care au dezvoltat acest gen sunt Cratinus si Eupolis, despre care se cunosc foarte putine lucruri. Umorul zgomotos al acestor opere timpurii a fost inlocuit de umorul mai temperat al 'comediei mijlocii' si in cele din urma de 'noua comedie', care a fixat forma acestui nou tip de piesa de teatru. Cel mai cunoscut autor din perioada noii comedii grecesti este Menandru.

Istoriografia a inceput in Grecia cu opera bogata si larg raspandita a lui Herodot, relatarile precise si complete ale lui Tucidide si naratiunea alerta a lui Xenofan. In cursul acestei scurte perioade a literaturii ateniene au aparut scrieri filosofice de o profunzime fara precedent: operele lui Platon si Aristotel au avut un efect incalculabil asupra gandirii occidentale.

In scrierile sale de tinerete, Platon (intemeietorul Academiei) a incercat sa transmita spiritul invataturilor lui Socrate si sa consemneze cu exactitate conversatiile maestrului in dialogurile sale, care raman principala noastra sursa de informare cu privire la aceste conversatii. Capodopera dialogurilor de maturitate ale lui Platon este Republica. Dialogul incepe cu o conversatie a lui Socrate despre natura justitiei, dar trece direct la o dezbatere ampla cu privire la virtutile dreptatii, intelepciunii, curajului si moderatiei, asa cum se manifesta atat in fiintele umane individuale, cat si in societate in ansamblul sau. Acest plan al societatii sau al persoanei ideale necesita relatari amanuntite despre cunoasterea omeneasca si despre tipul de programe educationale prin care ea poate fi insusita atat de barbati, cat si de femei, si este surprins prin alegoria pesterii, o imagine plastica a posibilitatilor vietii umane.

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

Despre Aristotel se spune ca a scris 150 de tratate filosofice. Cele 30 care s-au pastrat abordeaza subiecte extrem de variate, de la biologie si fizica la etica, estetica si politica. Despre multe dintre ele se crede ca nu sunt, totusi, decat 'note de lectura', si nu tratate complete, cizelate, iar cateva dintre ele se pare ca nu sunt scrise de Aristotel, ci de membri ai scolii sale.

Retorica greaca, extrem de apreciata in lumea antica, a fost dusa la perfectiune in timpurile sale. Printre cei mai apreciati oratori se numara Antiphon, Andocides, Lysias, Isocrates, Isaeus, Lycurgus, Aeschines si Demostene, considerat cel mai mare dintre toti. Se considera ca literatura greaca clasica ia sfarsit o data cu moartea lui Aristotel si a lui Demostene (c. 322 i.Hr.). Cei mai mari scriitori ai perioadei clasice au anumite caracteristici comune: economia de cuvinte, expresia directa, subtilitatea rationamentului si preocuparea pentru forma.

Literatura greaca tarzie

Aristofan, dramaturg

Urmatoarea perioada a literaturii grecesti a atins apogeul in Alexandria elenistica, unde au scris si au predat un mare numar de filosofi, dramaturgi, poeti, istorici si bibliotecari. Apar noi genuri, precum poezia bucolica, si noi editii erudite ale operelor clasicilor din perioadele anterioare. Poeziile lui Callimachus, 'Bucolicele' lui Theocrit si epopeea lui Apollonius Rhodius sunt recunoscute ca opere importante ale literaturii universale. Productia literara la momentul la care romanii preiau controlul asupra zonei mediteraneene este enorma, un amestec eterogen, de la sublim la pedant si emfatic. O mare parte din scrierile acestei perioade s-au pierdut. In urma cuceririi Greciei de catre romani, gandirea si cultura greaca, predate pe scara larga in randurile aristocratiei romane de catre sclavii-profesori au exercitat o influenta considerabila in lumea romana. Printre cei mai mari scriitori ai acestei perioade se numara istoricii Polybius, Josephus si Dio Cassius, biograful Plutarh, filosofii Philo si Dio Chrysostom si autorul de romane Lucian. O mare opera romana scrisa sub influenta greaca au fost meditatiile filosofice ale lui Marcus Aurelius. Odata cu raspandirea crestinismului, lieratura greaca ia o noua intorsatura, dupa cum o atesta numeroase scrieri ale Parintilor Bisericii. Religia domina literatura Imperiului Bizantin si contituie sursa unui bogat tezaur scris, in general necunoscut in Occident. Exceptii notabile sunt operele unor istorici precum Procopiu, Anna Comnena, George Acropolita, Imparatul Ion al VI-lea si ale unor autori de antologii, Photius.

Arta in Grecia antica

Inceputuri

Chiar si inainte de sosirea primilor greci in zona, Insulele Ciclade din Marea Egee produceau opere de arta remarcabil de fin echilibrate si statuete albe, din marmura. Sculptura semiabstracta din secolul XX este marcata de asemanarea cu cea antica.

O influenta de lunga durata a avut civilizatia minoiana din Creta. Frescele luminoase, decorative, ale cretanilor, olaritul si podoabele metalice au fost adoptate si imitate de populatii vorbitoare de limba greaca, care s-au asezat pe pamantul grecesc in aproximativ secolul XX i.Hr. In zilele noastre, aceasta civilizatie se numeste miceniana, dupa un oras din nordul Greciei, Micene, unde au fost descoperite masti de aur care acopereau fetele conducatorilor sau regilor morti.

Micenienii erau mai razboinici decat cretanii si curand au ajuns sa-si dezvolte un stil propriu, cu reprezentari ale razboiului si ale scenelor de vanatoare, care erau desenate si imprimate pe cupe de aur sau pe sabii de bronz. Cladirile care au supravietuit sunt cavouri mari si mari citadele, cum ar fi cele din Micene si Tirint, compuse din blocuri masive de piatra care erau asezate laolalta.

Umanizarea artei

Dupa destramarea societatii miceniene care a avut loc in secolul al XII-lea i.Hr., a urmat o lunga era neagra de agitatie si de emigrari in masa. Acestea au dat nastere unei societati diferite (de cetate-stat) si unui tip de arta intens umanizata, pe care mare parte a oamenilor o asociaza grecilor. Trasatura ei distinctiva se datoreaza mult religiei grecesti, care reprezenta zeii si zeitele drept fiinte umane superdotate. Ca urmare, era normal ca arta greaca sa se concentreze asupra figurii umane, fie ca reprezenta un zeu umanizat, fie o fiinta asemanatoare zeilor.

Dintre reprezentarile artistice practicate de greci, sculptura este cea mai bine reprezentata, mai ales din cauza faptului ca picturile lor nu au supravietuit peste timp. Sculptura de mari dimensiuni si de mari ambitii (sculptura monumentala) s-a dezvoltat doar tarziu, in secolul VII i.Hr., fiind probabil inspirata de contactele cu Egiptul. Prima perioada a sculpturii grecesti, cunoscuta ca perioada arhaica, a durat cam pana in anul 480 i.Hr. Tipurile ei caracteristice au fost nudul unui tanar, in pozitie verticala, si fecioara imbracata, ambele sculpturi fiind reprezentate cu un zambet larg (evident o conventie fixa) pe fata, care astazi pare ciudat, 'un zambet arhaic'.

Animata si vie

Intr-un timp surprinzator de scurt, aceste personaje au devenit realiste si veridice, incetand sa devina obiecte, ca un stalp, cu intentia de a fi admirate doar din fata. Redarea conventionala a corpului (kouros) a fost inlocuita cu una mai detaliata si de mare acuratete in ce priveste musculatura, in timp ce imbracamintea purtata s-a sculptat cu tot mai multa maiestrie.

Perioada clasica, care a durat cam din anul 480 i.Hr. pana in anul 323 i.Hr., este deseori privita ca o culme a realizarilor artistice grecesti. Inovatiile in sculptura au inceput sa apara tot mai rapid, personajele in pozitie verticala au facut loc personajelor surprinse intr-o varietate de pozitii naturale, cum ar fi 'Sulitasul' (Doriphorus) si Apollo cu bratul intins din Templul lui Zeus din Olympia, ale caror forme par sa fie dictate de originea lor, dintr-o lespede de marmura, in pozitie verticala.

Inovatii

Inovari similare s-au produs si in sculptura basoreliefurilor (sculpturi realizate astfel incat personajele ies dintr-un fundal dar nu sunt separate de acesta) si in ansamblurile statuare din bronz.

Multe capodopere ale sculpturii clasice au disparut de mult si sunt cunoscute azi doar dupa nume. Printre acestea se afla si doua mari statui ale lui Zeus si Atena create de maestrul atenian Fidias. Cea mai mare parte a lucrarilor in marmura care au supravietuit nu au fost create pentru contemplarea individuala, ci au fost gandite pentru a face parte din decorarea, de ansamblu, a unui templu (mai ales basoreliefurile care le inconjurau si sculpturile individuale plasate in interiorul unui fronton triunghiular la fiecare capat al cladirii).

Sculptura, pictura si arhitectura au fost astfel combinate incat sa creeze temple somptuoase si locuri pline de culoare, mult mai colorate decat ne imaginam, deoarece statuile grecesti, care astazi par a fi o arta atat de sobra, erau de fapt pictate complet si erau echipate cu tot felul de podoabe, ca de exemplu ochi aplicati care probabil le confereau o aparenta stralucitoare, usor exotica.

Parthenonul

Reliefurile clasice cele mai frumoase si sculpturile din fronton faceau parte din templul atenian Parthenos, mai bine cunoscut sub numele de Parthenon. Cele mai multe sculpturi apartin colectiei Elgin si se gasesc in British Museum din Londra, insa Parthenonul insusi supravietuieste ca o ruina nobila.

Parthenonul este cel mai mare dintr-o serie de temple situate pe Acropolis (citadela), in Atena. Toate aceste temple au fost inaltate in a doua jumatate a secolului V i.Hr. (culme a perioadei clasice) pentru a inlocui cladirile distruse din timpul razboaielor medice. Pe langa Parthenon, pe Acropolis se mai afla si mai micul templu al lui Atena Nike, Erecteum, cu cariatidele lui distinctive (stalpi sculptati sub forma de femei) si o mare poarta de intrare, numita Propylea.

Pericle, omul de stat atenian, a pus in aplicare acest program ambitios al construirii de cladiri. Lucrarile de constructie au fost supravegheate de Fidias, care a creat si colosala statuie a Atenei, de mult pierduta, dar care pe vremuri a fost plasata in interiorul Parthenonului. Arhitectii Parthenonului propriu-zis au fost Callicratis si Ictimus; se cunosc putine despre ei, in ciuda faptului ca Ictimus a mai proiectat inca un templu splendid, care se mai gaseste, si azi, in localitatea Basse din Arcadia.

Un stil simplu

Elementele unui templu grecesc sunt remarcabil de simple. Cladiri, ca Parthenonul, constau dintr-o structura rectangulara, inconjurata de coloane si impodobita cu un acoperis inaltat in panta. Diferentele de detalii de pe columne si ariile de deasupra lor defineau stilul arhitectural din care proveneau: simplitate, masivitate, pentru stilul doric, cu capitoliile mari si capatul columnei ca un sul, pentru stilul ionic, iar cel corintian avand in capatul columnelor o acanta decorata cu frunze sculptate.

Marile realizari ale arhitecturii grecesti nu s-au datorat doar cunostintelor tehnice, ci ele au rezultat dintr-un simt deosebit al proportiilor si o constientizare acuta, vizuala; un exemplu caracteristic era obiceiul grecesc de a decora coloanele astfel incat sa fie usor bombate la mijloc, ceea ce compensa iluzia de concavitate (curbura spre interior) data de o coloana perfect verticala, atunci cand era privita de la distanta.

Arta greaca a olaritului

Pictura greceasca s-a pastrat pana in zilele noastre doar pe vase care erau fabricate in cantitati imense, cu scopul de a pastra vinul si uleiul pentru uz casnic sau pentru export. Scenele de pe vase reprezinta una din sursele principale de informare despre felul de viata grecesc. Acestea au aparut pentru prima data (aproximativ 600 i.Hr.) in stilul ilustrarii negre, prin care obiectele erau pictate cu siluete negre pe fundalul rosu, natural, al vasului. Detaliile interne (de exemplu ochii pe o fata complet neagra) trebuiau sa fie scobite pana la materialul rosu de baza. Cam din 530 i.Hr., pictorii au inceput sa lucreze in asa numita tehnica a ilustrarii in rosu, adica tehnica opusa celei dinainte, colorand in negru fundalul, lasand personajele in culoarea naturala a vasului si pictand detaliile interne ale acestora. Ambele metode prezentau avantaje, dar niciuna nu se asemana cu picturile realizate liber, pe fundalul alb al 'lekythos', o urna eleganta, relativ rara, care era cel mai adesea utilizata in scopuri funerare.

Grecia clasica

Literatura Greciei antice se refera la literatura scrisa in greaca veche de la cele mai vechi opere scrise in limba greaca pana in secolul al [V-lea si ridicarea Imperiului Bizantin.

Cele mai importante opere de la inceputurile literaturii grecesti ii apartin lui Homer, Iliada si Odiseea. Celalalt mare poet al perioadei preclasice a fost Hesiod. Cele trei opere ale sale care s-au pastrat pana in prezent sunt Muncile si Zilele si Teogonia.

Cei doi poeti lirici mai importanti au fost Sappho si Pindar. Tot grecii au inventat si teatrul si au creat opere care sunt inca recunoscute ca fiind printre cele mai bune scrise vreodata. Dintre sutele de tragedii scrise si reprezentate in epoca clasica, s-au pastrat doar cateva piese a trei autori: Eschil, Sofocle, si Euripide.

Asemenea tragediei, comedia a aparut dintr-un ritual in cinstea lui Dionysos, doar ca in acest caz piesele contineau obscenitati, insulte si vulgaritati. Piesele care s-au pastrat, apartinand lui Aristofan, au reprezentat un model pentru generatiile si epocile viitoare. Menander este considerat ca fiind cel mai bun dintre scriitorii Noii comedii.

Doi dintre cei mai importanti istorici care au trait vreodata au scris in timpul epocii clasice grecesti: Herodot si Tucidide. Un al treilea istoric, Xenophon, si-a inceput opera, 'Hellenica', de unde a terminat Tucidide, din 411 i. Hr. pana in 362 i. Hr.

Cele mai mari realizari in proza din secolul al IV-lea sunt din domeniul filozofiei. Au existat multi filozofi greci, dar trei s-au detasat de restul: Socrate, Platon, si Aristotel. In istoria gandirii umane, Platon practic nu are rivali.

Elenismul

Pana in 338 i.Hr., toate orasele state grecesti, cu exceptia Spartei au fost cucerite de Filip al II-lea al Macedoniei. Fiul lui Filip, Alexandru cel Mare, a extins mult cuceririle tatalui sau. Orasul Alexandria din nordul Egiptului a devenit incepand cu secolul al III-lea i. Hr. centrul principal al culturii grecesti. Poezia greaca a inflorit in special in secolul al III-lea i. Hr. Poetii principali au fost Teocrit, Callimah, si Apollonius din Rodos. Teocrit, care a trait aproximativ din 310 pana in 250 i. Hr., a fost creatorul poeziei pastorale, un gen dezvoltat apoi de poetul roman Vergilius in Ecloge.

Epoca Romana

Istoricii cei mai importanti din perioada de dupa Alexandru au fost Timaeus, Polibius, Diodorus Siculus, Dionysius din Halicarnas, Appian din Alexandria, Arrian, si Plutarh. Perioada de timp acoperita incepe de la sfarsitul secolului al IV-lea i. Hr. pana in secolul al II-lea d.Hr.

Eratostenes din Alexandria, care a murit aproximativ in 194 i. Hr., a scris in domeniul astronomiei si geografiei, dar lucrarile sale sunt cunoscute in principal din descrieri ulterioare. Una dintre cele mai importante contributii ale perioadei elenistice o reprezinta traducerea Vechiului Testament in greceste. Acest proces a avut loc la Alexandria, si a fost terminat pana la sfarsitul secolului al II-lea i. Hr. Numele Septuagint inseamna 'saptezeci', din traditia ca 72 de scribi au fost implicati in proiect.

Literatura Bizantina (300 d.Hr.-1453)

Literatura bizantina greceasca se refera la literatura scrisa in greaca medievala. Daca literatura bizantina reprezinta expresia vietii intelectuale a populatiei elenizate din Imperiul Roman rasaritean in timpul Evului Mediu crestin, atunci ea este un organism poliform, imbinand civilizatiile greaca si crestina pe fundatiile comune ale sistemului politic roman, asezat in atmosfera intelectuala si etnografica a Orientului Apropiat. Literatura bizaninta a fost influentata de patru mari elemente culturale diferite: grecesc, crestin, roman si oriental, al carui caracter se ambina cu celelalte. Culturii intelectuale elenistice si organizarii guvernamental romane i se adauga viata emotionala a crestinismului si lumea imaginatiei orientale, ultima inglobandu-le pe celelalte trei.

Literatura greaca moderna (dupa 1453)

Literatura greaca moderna se refera la literatura scrisa in limba greaca incepand cu secolul al XV-lea, desprinsa din literatura bizantina tarzie, din secolul al XI-lea. Erotokritos este fara indoiala capodopera acestei perioade, si poate a literaturii grecesti moderne. Este o romanta in versuri scrisa in jurul anului 1600 de Vitsentzos Kornaros (1553-1613). Korakistika (1819), un pamflet scris de Jakovakis Rizos Neroulos si indreptat impotriva intelectualului grec Adamantios Korais, este un exemplu important al Renasterii grecesti si a nationalismului aparut.

Istoria Greciei

Civilizatia egeeana inainte de 1600 i.Hr.

Grecia miceniana cca. 1600-1200 i.Hr.

Secolele intunecate grecesti cca. 1200-800 i.Hr.

Grecia antica 800-323 i.Hr

. Grecia elenistica 323 i.Hr.-146 i.Hr.

Grecia romana 146 i.Hr.-330

Imperiul Bizantin 330-1453

Grecia otomana 1453-1822

Grecia moderna dupa 1822