Fronturi si batalii importante in primul razboi mondial

Frontul de vest s-a intins aproape tot timpul primului razboi mondial pe acelasi aliniament, de la Canalul Manecii pana in Elvetia, cea mai mare parte a Belgiei, Luxemburgului ca si cateva regiuni industriale importante ale Frantei aflandu-se sub controlul Germaniei.

In afara de numarul urias de victime si de linia frontului aproape nemiscata, frontul de vest a fost martorul introducerii unor noi tehnologii militare, printre care gazele otravitoare si tancurile. Desi au fost cucerite relativ putine teritorii de-a lungul cele mai mari parti a conflictului, luptele pe acest front s-au dovedit decisive in soarta razboiului. Inaintarea implacabila a fortelor aliate in 1918 a fortat comandamentul german sa accepte ca infrangerea era de neevitat, guvernul imperial fiind nevoit sa ceara pacea.

Frontul de rasarit a fost teatrul de razboi al primului razboi mondial din Europa Centrala si Rasariteana. Termenul este in contrast cu acela frontul de vest. In ciuda separarii geografice, evenimentele de pe cele doua teatre de lupta s-au influentat puternic intre ele.

Geografia rasaritului Europei a jucat in general un rol cheie in modul de desfasurare a luptelor pe fontul de rasarit. Strict din punct de vedere geografic, fronturile de vest si de rasarit erau foarte asemanatore, diferenta principala fiind nivelul dezvoltarii economice. In vreme ce Belgia si nordul Frantei erau printre cele mai puternic dezvoltate regiuni industriale din acea vreme, Europa Rasariteana era mult mai putin dezvoltata.

Mai mult, lungimea frontului rasaritean era mult mai mare decat cea a frontului apusean. Teatrul de razboi era delimitat in linii mari de Marea Baltica (vest), Moscova (est), adica aproximativ 1.200 de kilometri, Petrograd (nord), Marea Neagra (sud), aproximativ 1.600 de kilometri. Aceasta intindere uriasa a avut un efect hotarator asupra caracterului luptelor. In vreme ce luptele de pe fontul de vest s-au desfasurat in principal in transee, liniile frontului de vest erau mult mai mobile, iar transeele nu au fost folosite foarte mult. Lungimea foarte mare a frontului facea ca densitatea de soldati pe kilometru sa fie relativ scazuta, ceea ce facea posibila ruperea cu relativa usurinta a liniilor atacate. Odata liniile frontului rupte, sistemele de comunicatie insuficient dezvoltate facea foarte dificila sarcina aparatorilor de concentrarea a unitatilor necesare opririi ofensivei si de organizare a contraofensivei pentru restabilirea situatiei. Pe scurt, aparatorii nu dispuneau de aceleasi avantaje de care se bucurau aparatorii de pe frontul de vest.

Liniile frontului de est s-au tot schimbat de-a lungul conflictului, si nu doar la inceputul si sfarsitul bataliilor, asa cum se intampla pe frontul de vest. De fapt, cea mai mare inaintarea a germanilor din intreg razboiul a fost cea din vara anului 1915, de pe frontul de rasarit.

Batalia de la Krasnik a fost o confruntare militara intre trupele cezaro-craiesti si cele tariste, confruntare militara desfasurata intre 25 august si 28 august 1914, in jurul orasului Krasnik, aflat azi in Polonia.

CAMPANIA DIN VARA ANULUI 1917.

EROICELE BATALII DE LA MARASTI, MARASESTI SI OITUZ

Succesiune in timp a actiunilor a dat nastere la trei operatii: operatia ofensiva a armatei a II-a romane in zona Marasti, cunoscuta sub denumirea de Batalia de la Marasti; operatiile de aparare ale armatei I romane in zona Marasesti si a aripei drepte a armatei a II-a in zona Oituz, cunoscute sub denumirea de Batalia de la Marasesti si Batalia de la Oituz.

Batalia de la Marasti a inceput printr-o masiva pregatire de artilerie, la 9/22 iulie 1917. Desi s-a desfasurat cu succes, ofensiva armatei romane a trebuit sa fie oprita zece zile mai tarziu. Ca urmare "a descompunerii armatei ruse, romanii au trebuit sa faca fata in aceata regiune la toate greutatile operatiilor". Actiunea armatei a II-a romane la Marasti a determinat schimbarea directiei de ofensiva a armatei germane, proiectata a se desfasura intre Siret si Prut. Maresalul Mackensen si-a deplasat in zona Focsani fortele de care dispunea la Namoloasa. Schimbarea directiei de ofensiva a reliefat limpede succesul bataliei de la Marasti.

Batalia de la Marasesti.

Potrivit prevederilor initiale, inceputul ofensivei armatei romane pe frontul de la Namoloasa fusese fixat pentru dimineata zilei de 13/26 iulie. Desfasurarea cu succes a luptei de la Marasti a creat conditii favorabile in acest sens. Cu o zi inainte, insa, armata a V-a rusa, care trebuia sa coopereze cu armata I romana in aceasta ofensiva, a primit ordinul sa opreasca pregatirea de artilerie si sa amane operatia pana la noi ordine. La randul ei, armata romana, la 12/25 iulie, orele 20, a primit ordinul sa suspende ofensiva. Ambii adversari, deci, din motive deosebite, insa, au renuntat la ofensiva proiectata in sectorul Namoloasa.

Ca urmare a luptelor de la Marasti, armata germana si-a mutat centrul ofensivei intre Siret si cotul Carpatilor, pe directia Focsani-Marasesti-Adjud. Aceasta trebuia sa fie unul din bratele clestelui in care inamicul intentiona sa prinda si sa zdrobeasca fortele romane si ruse, pentru a putea, apoi, sa cucereasca Moldova; cel de-al doilea brat era format din grupul Gerock, care trebuia sa inceapa ofensiva la Oituz. In conceptia strategica a inamicului, cele doua batalii reprezentau partile unui ansamblu prin finalizarea caruia trebuia sa se ajunga la nimicirea armatelor romano-ruse, scoaterea Romaniei din razboi si deschiderea drumului spre Odesa. Ocuparea Moldovei si a Ucrainei de sud trebuia sa asigure Germaniei mijloacele economice necesare continuarii razboiului; in acest scop, aici, au fost concentrate importante forte, utilizandu-se toate mijloacele pentru a exploata starea de spirit existenta in randurile armatei ruse.

Actiunea inamicului a inceput la 24 iulie/6 august, in momentul in care, in sector, avea loc o importanta dislocare de trupe ruse spre Bucovina, pentru a preveni un atac. In pofida defectiunii unor mari unitati ruse (diviziunile 71 si 34) care au refuzat sa lupte si s-au retras, armata romana, impreuna cu trupele ruse ramase pe pozitii au repurtat o stralucita victorie. Au dovedit lumii, o data mai mult, ca "nici pe aici nu se trece". "Marasestii au fost mormantul iluziilor germane". Aici generalul Mackensen a cunoscut ce este infrangerea.

Dupa 29 zile de lupte (24 iulie/6 august/24 august/3 septembrie), armata germana a fost silita sa treaca la defensiva. La batalie au participat 11,5 divizii inamice si 14,5 divizii romano-ruse de infanterie si 3,5 de cavalerie. Armata romana a pierdut 610 ofiteri si 26800 soldati, iar armata germana 60000-65000 oameni. Cu pretul unor enorme sacrificii si consumand un imens material de razboi, inamicul a reusit o patrundere de 6-7 km, pe o largime de, aproximativ, 30 km. Telurile strategice ale armatei germane au au fost atinse; armata romana ramanea intarita pe teritoriul statului national.

Batalia de la Oituz a fost declansata la 26 iulie/8 august, dupa doua zile de la inceputul ofensivei de la Marasesti. Inamicul planuia sa atraga fortele de la Marasesti si sa execute o lovitura principala pe directia Onesti. Dupa eforturi succesive, cu mari pierderi, trupele germane au izbutit sa patrunda in sectorul central al frontului doar cca 6 km. Luptele au incetat definitiv, la jumatatea lunii august. Ofensiva armatelor germane a fost oprita pe intrgul front de lupta.

Victoriile din vara anului 1917, asa cum s-a notat si mai sus, in lumina evenimentelor diplomatice din prima parte a anului 1917, "au avut o importanta capitala politica si militara, facand sa esueze planurile de impartire, de desfiintare a statului roman". "Au fost aparate, cu pretul a numeroase jertfe, independenta si suveranitatea nationala, s-a asigurat continuitatea statala." Victoriile romanesti au ingaduit "mentinerea nucleului catre care au continuat sa graviteze toate fortele de eliberare romanesti"; ele au contribuit, decisiv, la Unirea cea Mare.

Victoriile de pe frontul romanesc, salutate cu admiratie de inalte personalitati Aliate (generalul Pershing, comandantul fortelor armate ale S.U.A. in Europa, generalul Cadorna, comandantul suprem al armatei italiene s.a.) au avut importante consecinte de ordin general; au stavilit una din cele mai puternice ofensive pe frontul de est, barand drumul inamicului spre Rusia. Potrivit aprecierilor istoricului englez Setton-Watson, romanii l-au impiedicat pe Mackensen sa ocupe Odesa si pe Leopold de Bavaria, Moscova. Drept urmare, comandamentul german a renuntat definitiv la operatii ofensive pe acest front. Intre Rusia si armatela Puterilor centrale, in aceasta zona, continua sa existe statul roman.