Aztecii

Aztecii

Retragerea mayasilor din Mexic a permis asezarea unui trib de limba nahuatl, aztecii - nume cu care au intrat in istorie si care deriva de la locul lor de origine Aztlan Ei au preluat elementele de cultura mai vechi pe care le-au adaptat, creandu-si un stat puternic, care in secolul XII atinsese Podisul Mexicului. Aztecii erau ultimii sositi in aceasta zona, ei trebuind sa lupte impotriva populatiilor care anterior au trait pe aceste locuri. Triburile aztecilor s-au asezat in 1325 pe laguna ce se situeaza pe locul actualei capitale Ciudad de Mexico. Inceputurile manifestarii acestui popor au fost modeste, dar datorita faptului ca aztecii erau razboinici de temut si cruzi, sunt foarte rau primiti de toti, pana cand, ca sclavi sau ca mercenari, participa la razboiimpotriva unor populatii din aceasta zona. Se cunoaste ca unul din printii Colhuacanului a incercat sa vada talentele razboinicilor azteci, cerandu-le sa aduca cat mai multi prizonieri, reusind sa depuna in fata suzeranului lor opt mii de urechi. De aici se poate observa cruzimea religiei lor, dar si vitejia. Ei vor continua sa supravietuiasca printr-un joc de intrigi sau ca mercenari.

Suveranul lor Itzcuatl (1428-1440)a reusit sa puna capat starii de nesiguranta a acestora, cucerind diferite cetati indiene si asigurandu-si suprematia asupra Tenochtitlanului.

Cu mare rapiditate, in numai cateva decenii, un popor putin numeros a reusit sa cucereasca un teritoriu foarte intins si sa construiasca o capitala de proportiile pe care nici un oras din Europa acelui timp, cu exceptia poate doar a orasului Cordoba, nu le atinsese. Aztecii practicau atat cat si agricultura, ducand o viata seminomada. Erau impartiti in sapte clanuri si erau condusi de patru capetenii sacerdoti. Doua clase fundamentale : nobilimea (pilli) - avand in proprietate pamantul si numerosi sclavi si clasa oamenilor de rand Vorbeau limba nahuatl, limba populatiilor celor mai civilizate din Mexicul acelor timpuri. In relatiile cu populatiile supuse, aztecii au impus plata unui tribut, fiind controlate prin garnizoane militare.

Fauritorul Imperiului aztec este considerat Moctezuma I (1440-1469), supranumit si "cel tanar", dupa care mai important este Moctezuma al II-lea, care a fost ucis de catre conchistadorii spanioli condusi de catre Hernan Cortes ; spaniolii au distrus capitala acestora, ca si imperiul lor. Pamantul apartinea comunitatilor agrare si o mare parte a acestuia era destinata monarhului, oamenii de rand trebuind sa dea impozite. Bogatiile imense erau asigurate din prazile de razboi ti din tribut.

In agricultura, se folosea sistemul irigatiilor pentru obtinerea unor recolte mari de porumb care era si alimentul de baza. Exista si o zeita a porumbului, careia i se aduceau diferite ofrande cu ocazia marilor sarbatori ; un zeu al ploii dirija cresterea vegetatiei iar primavara era intampinata cu un ritual deosebit menit sa asigure fecunditatea pamantului. Pentru aceasta se sacrificau oameni al caror sange era datator de viata. In general erau sacrificati prizonierii si sclavii. Conchistadorii spanioli vorbesc despre unele sacrificii in masa pentru a determina trecerea secetei si a foametei, victima insasi fiind convinsa ca este favorizata de catre zei acceptand acest act. Zeului soarelui sau al focului li se aduceau sacrificii omenesti, prizonierii fiind aruncati in flacari. Timp de un an inainte de data hotarata pentru sacrificiu, prizonierii destinati acestui act de cult numiti cu mult respect "Oamenii Vulturului" sau "Fiii Soarelui", erau tratati foarte bine, erau sarbatoriti, coplesiti cu onoruri.

Pentru a-si procura prizonierii necesari sacrificiilor, razboiul era o activitate permanenta, considerandu-se ca sacrificiile cele mai placute zeilor erau inimile dusmanilor.

Serviciul militar este personal, general si obligatoriu, singurul corp de militari de profesie era garda personala a regelui, formata din tinerii din familiile cele mai de vaza.

Legile erau aduse la cunostinta in scris iar unele incalcari grave precum insulta zeilor, furtul din incinta templelor sau vrajitoria erau pedepsite cu moartea. Judecatorii erau alesi de suveran dintre oameni invatati, priceputi si intelepti, care aveau o memorie buna, nu flecareau, nu dormeau prea mult si se sculau intotdeauna dis-de-dimineata si nu se imbatau.

Negustorii - ca profesie sociala - erau in rand cu nobilimea si cu razboinicii mai renumiti. Constituiau casta cea mai inchisa. Nu puteau incheia casatorii decat in cadrul castei lor, aveau templele si zeii lor tutelari, nu puteau fi judecati decat de un tribunal al lor, iar atacarea unui negustor putea atrage asupra sa condamnarea la moarte. Alcatuiau o eficienta retea de spionaj, avand legaturi directe cu suveranul. Marfurile erau purtate exclusiv de oameni, deoarece nu se cunostea animalul de povara.

Referat: Lucrare scrisa la dendrologie Proiect: Nivelul organizarii teritoriale - teritoriu, teritorialitate si organizare in invelisul geografic

In 1984, conform unui recensamant facut de guvernul din Hokkaido, populatia Ainu care locuieste pe aceasta insula se ridica la cifra de 24.381 persoane.

Aspecte ale culturii Ainu

Un aspect important si in acelasi timp ciudat al culturii Ainu este acela ca nu au limbaj scris, adica nu au alfabet. Din aceasta cauza literatura acestora este transmisa pe cale orala si contine povesti, legende, experiente si morala pentru viata de zi cu zi, toate acestea fiind trecute de la o generatie la alta.

Satele Ainu erau numite kotan. Aceastea erau in general asezate pe malurile raurilor sau al marii, unde aveau acces usor la apa si mancare. Aceste asezari nu contineau mai multe de zece familii (de obicei intre 4 si 7) si erau conduse de un clan paternal. Casele erau construite de obicei din bambus sau alte ramuri, frunze si iarba. Intrarea era asezata la vest si 3 geamuri pe ceilalti trei pereti. Se spune ca zeii intrau pe fereastra dinspre est si ieseau pe usa (vest). Ferestrele erau considerate sacre si se spunea ca nu este apropiat sa privesti prin ele - numai lumina si zeii trebuie sa patrunda.

Meniul populatiei Ainu consta in general in produse ale naturii: vanat, pescuit, legume si fructe salbatice. Pescuitul si vanatul erau indeletnicirile barbatilor, in timp ce femeile se ocupau de culegerea poamelor naturii, iar un ultimele perioade istorice de agricultura, aspect foarte putin dezvoltat in antichitate. Vanatoarea se facea cu ajutorul cainilor sau uneori fara, folosind in general arcuri incepand de la sfarsitul toamnei pana la inceputul verii.

Relatia dintre zei si oameni in cultura ainu este complet diferita de alte religii. Zeii nu erau considerati fiinte supreme, omul putand sa se contrazica cu acestia atunci cand considerau decizile zeilor nedrepte. Zeii aveau rolul de a ajuta omul pentru a fi apreciati si in acelasi timp omul trebuia sa serveasca zeul. Relatia zeu-om in cultura ainu este o relatie de intrajutorare.

De-a lungul anilor exista diferite ceremonii: pentru alungarea spiritelor, pentru stramosi, in cinstea construirii unei case, pornirea in prima expeditie de pescuit sau vanat dintr-un anumit an si multe altele.

Casatoria avea loc in jurul varstei de 17-18 ani pentru barbati, iar pentru femei la 15-16 ani. In general partenerul de viata era ales de catre parinti ori la nastere (secret care se dezvaluia doar la varsta de casatorie) ori dintre vizitatorii fetei la varsta de maritis. Atunci cand o femeie ramanea insarcinata aveau loc mai multe ceremonii religiose pe parcursul sarcinii pentru a castiga sanatatea copilului si a mamei. Copiilor nascuti li se dadea un nume de abia la varsta de 2 sau 3 ani, pana atunci, pentru aderesare, fiind folosite cuvinte care caracterizau purtarea copilului.

Alt aspect important al culturii Ainu sunt dansurile native foarte variate si apreciate la ora actuala. De asemenea, ornamentele folosite sunt oarecum diferite de alte culturi. In imaginea alaturata se poate observa o femeie Ainu, purtand podoabe native.

Extraterestrii din China

Bijutierii ocupau un loc important printre mestesugari, cunoscand stiinta topirii metalelor si a prelucrarii lor.

Imbracamintea aztecilor o cunosteau mai ales din desenele de pe vasele de ceramica; ea indica, dupa ornamente si bogatie, rangul, casta sau pozitia sociala a persoanei.

Locuinta marii majoritati a populatiei era foarte rudimentara, fiind colibe acoperite cu stuf, fara ferestre. Se practica baia zilnica cu triplu rol : igienic, terapeutic si religios. Mobilele erau foarte putine sau aproape deloc. Casele celor mai instariti erau din piatra bruta sau caramizi de lut uscat la soare.

In palatul regal, luxul era foarte mare, astfel incat, uimit de palatul lui Moctezuma II, Hernan Cortes ii scria lui Carol al V-lea ca : "este de o frumusete atat de grandioasa si de extraordinara incat cu greu gasesc cuvinte potrivite sa-l descriu. Pot numai atat sa spun; ca in Spania nu exista ceva asemanator". Numeroase apartamente alcatuiau imensul edificiu, fiind rezervat suveranului, inaltilor oaspeti straini, concubinelor si altora. In apropierea palatului exista si o gradina zoologica si cu medici pentru ingrijirea animalelor.

Datorita numeroaselor sacrificii, aztecii nu cautau sa-si extermine adversarii, ci sa-i supuna, sai faca prizonieri. Divinitatile agrare erau cele mai numeroase, zeul ploii fiind cel mai important. Zeul suprem era Huitzilopochtli, zeul soarelui. Soarele in fiecare zi lupta victorios impotriva noptii.

Casta sacerdota era foarte numeroasa si atotputernica. Preotii erau pregatiti in cadrul unei discipline extrem de riguroase, ajungand oameni invatati. Erau organizati intr-o ierarhie rigida, dar administrarea in randurile castei nu era conditionata decat de capacitatea intelectuala si de eruditia si conduita morala a candidatului.

In arhitectura s-a impus piramida cu o functie religioasa. In sculptura - care avea tot un scop religios - tema cea mai des reprezentata era imaginea soarelui, iar capodopera sculpturii aztece este piatra calendarului, pe care este sculptata imaginea soarelui inconjurat de alti patru sori.

Aztecii cunosteau, ca si alte popoare mexicane, scrierea pictograma. Posedau numeroase anale, cronici. Productiile literare propriu-zise nu au fost fixate in scris, s-au transmis pe cale orala si au fost preluate de spanioli, transcrise, pastrandu-se pana astazi.