Etnogeneza romaneasca: semnificatia sintezei

Etnogeneza romaneasca: semnificatia sintezei

Etnogeneza romaneasca - procesul de formare a poporului roman.

O data cu poporul roman s-a format si limba romana.

Locul: la nord si sud de Dunare, spatiul carpato-danubiano-pontic

Durata: sec. I i. Hr. - sec. VIII d. Hr.

Etnogeneza romaneasca s-a realizat prin simbioza a doua elemente:

componenta dacica;

componenta romana

Romanizarea: este un proces complex specific lumii romane in cadrul careia elementele civilizatiei romane (cultura materiala si spirituala, limba latina) patrund in toate compartimentele vietii unei provincii astfel incat duce la inlocuirea limbii vorbite cu limba latina si la insusirea unui nou mod de viata de catre autohtoni. Procesul de romanizare s-a desfasurat in intreg spatiul locuit de daco-geti, cuprinzand si teritoriile locuite de dacii liberi.

Romanizarea si etapele romanizarii:

1.          Etapa preliminara (sec. I i. Hr. - sec. II d. Hr.) - romanizarea a avut o intensitate redusa, s-a  realizat fara interventia statului roman, prin scimburile culturale ale geto-dacilor cu populatia romanizata din peninsula Balcanica care au influentat arhitectura, ceramica geto-daca, etc.

2.          Etapa romanizarii propriu-zise (106-275) - romanizarea a capatat un caracter organizat prin interventia statului roman pentru organizarea provinciei Dacia si a cuprins toate sferele societatii (economica, politica, sociala, culturala). S-a realizat prin factorii romanizarii. Din simbioza dacilor cu romanii au rezultat daco-romanii.

3.          Etapa romanizarii dupa parasirea Daciei de catre romani (275-sec. VIII) (armata si administratia romana) in contextul marilor migratii - romanizarea a continuat si dupa parasirea Daciei de catre romani prin intermediul romanilor ramasi in Dacia dar si datorita legaturilor cu lumea romana de la sud de Dunare care au favorizat si raspandirea crestinismului.

Factorii romanizarii:

Administratia. Prin intermediul administratiei romane, formata din functionari provinciali (procuratori) si functionari locali (magistri sau prefecti) din orase sau comunitati rurale, ce foloseau ca limba oficiala limba latina, romanizarea a capatar un caracter organizat.

Armata. Fiind o provincie de granita, expusa atacurilor barbarilor de la hotare, provincia Dacia avea nevoie de un sistem de aparare bine organizat. De aceea, imparatii romani au dispus construirea unui numar mare de castre, cum erau cele de la: Apulum, Dierna, Micia, Porolissum, Romula, in care stationau in numar mare legionari (Legiunea a XIII-a Gemina la Apulum, Legiunea a V-a Macedonica la Potaissa) sau trupe auxiliare (Micia). Intre acesti soldati si populatia autohtona au avut loc schimburi culturale, soldati cu nume dace au intrat in armata romana, ceea ce a contribuit la intensificarea romanizarii provinciei Dacia.

Veteranii. Dupa satisfacerea stagiului militar, o mare parte a veteranilor au parasit armata dar s-au stabilit in provincia Dacia. Ei au ocupat functii administrative, au primit compensatii banesti, pamant, si-au intemeiat familii pe teritoriul provinciei, contribuind astfel la procesul de romanizare.

Colonistii. In provincia Dacia au fost colonizati, in mod organizat, un numar mare de locuitori din celelalte provincii ale imperiului, vorbitori ai limbii latine populare, purtatori ai culturii romane. Acestia au patruns in toate domeniile economiei (agricultura, minerit, mestesuguri), au populat vechile asezari si au intemeiat altele noi, de tip roman: 'canabae' (asezari rurale situate in jurul castrelor) si mai tarziu, 'vicus', 'pagus' si 'villa rustica'. Convietuind cu autohtonii, aflati intr-un contact nemijlocit cu acestia, colonistii au imprumutat daco-getilor elemente de civilizatie romana, constituindu-se intr-un factor activ al romanizarii.

Urbanizarea. Dupa cucerire, Dacia a fost supusa unui intens proces de urbanizare prin construirea dupa model roman, uneori pe locul vechilor asezari, a unui numar mare de orase cu statut de 'municipia' (Dierna, Porolissum, Tibiscum, Troemsis) sau cu statut de 'coloniae' (Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Drobeta, Napoca, Apulum, Potaissa). Centre administrative, economice, culturale, orasele au constituit puncte de schimb cultural intre autohtoni si noii veniti, contribuind  astfel la romanizarea provinciei Dacia.

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

Viata economica. Activitatea economica din toate domeniile(agricultura, minerit, mestesuguri, constructii, schimb de marfuri) a constituit un alt factor al romanizarii datorita legaturilor ce s-au stabilit intre autohtoni si colonisti in cadrul activitatilor desfasurate pe teritoriul Daciei romane si datorita participarii lor la viata economica a Imperiului.

Justitia. Normele juridice romane au fost introduse si aplicate pe teritoriul provinciei, ceea ce a impus autohtonilor cunoasterea acestor norme si exercitatea drepturilor lor in limba latina, contribuind astfel la desfasurarea procesului de romanizare. Norme ale dreptului roman se vor  regasi in dreptul romanesc cutumiar de mai tarziu.

Viata culturala. A fost atestata existenta de scoli in cadrul carora se invata scrisul si cititul in limba latina pe intreg teritoriul stapanit de romani, in Dacia si Moesia Inferior.

Viata religioasa. Fenomenul 'interpretatio romana' (preluarea unor divinitati dace sub nume romane: Zalmoxis, Bendis), adorarea unor divinitati romane (Inunona, Mineva, Jupiter, Venus), practicarea cultelor in limba latina au dat nastere elementelor de sincretism religios (contopirea unor divinitati asemanatoare, dar de origini diferite, intr-una singura), ceea ce demonstreaza legaturile spirituale daco-romane, influentele reciproce care au aujutat la romanizarea autohtonilor din Dacia.

Continuitatea daco-romana dupa retragerea aureliana

Dupa retragerea aureliana (275) teritoriul Daciei a continuat sa fie locuit de o populatie romanizata (daco-romanii). In acest sens stau marturie numeroase dovezi descoperite in spatiul carpato-dunarean.

Dovezi arheologice:

Ceramica de factura daco-romana din sec V-VI descoperita in asezarile de la Bratei, Soporu de Campie, Verbita, Sarata Monteoru;

Morminte si obiecte crestine: Napoca, Apulum, Biertan, Dej;

Ziduri ridicate in sec. al IV-lea la Sarmizegetusa

Dovezi numismatice:

Tezaurele descoperite la Sarmizegetusa, Napoca, Potaissa, Dierna, etc.

Dovezi epigrafice:

Inscriptia de pe inelul de la Micia;

Inscriptii pe ceramica descoperita la Porolissum si Romula;

Inscriptie descoperita pe o caramida la Gornea;

Inscriptia de pe donariul de bronz de la Biertan.

Dovezi lingvistice:

Hidronime (nume de rauri) ce deriva din cele folosite in epoca romana: Alutus (Olt), Maris (Mures), Samus (Somes), Crisius (Cris).

Toponime (nume de locuri): Napoca, Drobeta, Apulum, etc.

Crestinismul - factor al romanizarii

Crestinismul a patruns in Dacia inca din timpul stapanirii romane, persecutiile imparatilor romani impotriva crestinilor fiind consemnate in incriptii descoperite in mai multe asezari din Dobrogea.

Intreg spatiul carpato-dunarean a nentinut contactele cu Imperiul Roman si dupa retragerea aureliana, in timpul imparatului Constantin cel Mare (306-337) si in timpul imparatului Justinian (527-565) stapanirea imperiului extinzandu-se la nord de Dunare. Intreg spatiul locuit de populatia daco-romana cunoaste o intensificare a raspandirii crestinismului mai ales dupa Edictul de la Milan (313), prin care Constantin cel Mare acorda libertate religioasa crestinilor din Imperiu, si dupa interzicerea cultelor pagane de catre imparatul bizantin Teodosius I (379-395). Dupa aceasta data are loc organizarea crestinilor din regiunea Dunarii in episcopii (Tomis, Durostorum), ridicarea de basilici paleocrestine la Tomis, Histria, Callatis, Tropaeum Traiani, Sucidava, Drobeta, Porolissum.

Un rol importan in raspnadirea crestinismului in spatiul carpato-danubiano-pontic l-au avut misionarii crestini Ulfilas (care a predicat in limbile greaca, latina, gota), Sava Gotul, Dionisie cel Mic (in Dobrogea). Au fost descoperite numeroase obiecte crestine la Biertan (donariul de bronz), Tomis (opait), Apulum, Dej (opait crestin de bronz), Tibiscum, etc.

Principalele cuvinte crestine din limba romana sunt de origine latina: 'biserica' vine de la latinescul 'basilica' in timp ce crestinii occidentali folosesc pentru biserica termenul 'ecclesia'; Dumnezeu vine de la latinescul 'Domine Deus'. Tot din limba latina au fost preluate si cuvintele: cruce, inger, crestin, preot, botez etc. Acest lucru dovedeste vechimea dar si caracterul latin, occidental al crestinismului romanesc.

Autohtoni si migratori

Dupa retragerea romana, populatia daco-romana ramasa in Dacia a cunoscut valuri succesive de populatii migratoare.

Mai intai, pe teritoriul fostei provincii romane s-au asezat dacii liberi, in grupuri, iar populatia daco-romana s-a extins dincolo de granitele provinciei ceea ce a condus la uniformizarea culturii romanice in intreg spatiul carpato-danubiano-pontic.

Primele migratii au avut loc in sec. IV, migratorii in drumul lor spre centrul, vestul sau sudul Europei trecand si peste teritoriul locuit de daco-romani. Influenta migratorilor a fost redusa, contactele cu autohtonii rezumandu-se la plata unui tribut din partea autohtonilor. Pe teritoriul Daciei a ramas un numar mic de migratori care au fost asimilati de populatia romanizata.

Principalele populatii migratoare

• Gotii: popor germanic, erau impartiti in doua ramuri: ostrogotii si vizigotii. Au fost primii migratori care s-au asezat in Dacia. Prezenta lor este atestata de descoperiri arheologice precum: tezaurul de la Pietroasa, mormintele princiare de la Apahida, necropolele de la Targsor. In anul 376 ei au fost infranti de huni si alungati peste Dunare.
• Hunii: popor asiatic, nomad, s-au stabilit in Campia Panonica. In timpul lui Attila au ajuns o mare putere si au facut incursiuni in toata Europa. Dupa moartea lui Attila (453) stapanirea hunilor s-a destramat.
• Gepizii: popor germanic, s-au asezat in Pannonia, de unde tineau sub stapanire Dacia. La inceputul sec. al VI-lea li s-a alaturat un alt neam germanic, longobarzii, cu care au intrat in conflict. Infranti de longobarzi au trecut in Transilvania unde au fost asimilati. Prezenta lor este atestata de descoperirile de la Moresti si Apahida.
• Avarii: originari din Mongolia, in sec. al VII-lea s-au asezat in Pannonia. Au dominat Europa Centrala pana in sec. al VIII-lea cand au fost invinsi de Carol cel Mare. Au facut incursiuni in Peninsula Balcanica. Au fost prezenti in Dacia in sec. VII-VIII dupa cum dovedesc vestigiile de la Felnac si Teius.
• Slavii: au aparut in sec VI in Muntenia si Moldova, de unde au organizat expeditii impotriva Imperiului Bizantin. In sec. al VII-lea au trecut in numar mare in Peninsula Balcanica, separand astfel romanitatea orientala din nordul Dunarii de cea din sudul Dunarii care a fost asimilata de slavi. Slavii ramasi in Dacia au fost asimilati de populatia autohtona romanizata. Influenta slavilor asupra acestei populatii s-a manifestat in domeniul culturii materiale, al limbii, etc.
• Bulgarii: au migrat la sf. sec. VII la sud de Dunare unde au intemeiat un stat puternic. Au constribuit la separarea tot mai profunda a romanitatii orientale.

In timpul migratiei daco-romanii au rezistat invaziilor pastrandu-si fiinta etnica, limba latina si cultura.

Formarea poporului roman si a limbii romane; componentele limbii romane

Dupa anul 275, pe parcursul a catorva secole, in spatiul carpato-dunarean, a avut loc desavarsirea etnogenezei romanesti.

Poporul roman s-a format din simbioza a doua componente etnice: dacii si romanii in teritoriul delimitat de Carpati, Dunare, Marea Neagra si Balcani. Poporul roman a locuit permanent teritoriul de la nord de Dunare.

Limba romana s-a format paralel cu poporul roman, este o limba neolatina, cum sunt si limbile franceza, spaniola, portugheza, italiana.

Limba romana s-a format in doua etape:

1.     preluarea limbii latine de catre daco-geti. Acestia au folosit latina populara, vulgara (vorbita);

2.     transformarea treptata a limbii latine vorbite intr-o limba romanica de factura orientala, numita romana comuna (straromana sau protoromana). Influenta elementelor slave a fost nesemnificativa, nu a schimbat caracterul latin al limbii romane, ci a dus la imbogatirea vocabularului

Migrarea masiva a slavilor la sudul Dunarii (602) a divizat romanitatea nord-dunareana de cea sud-dunareana, din limba romana formandu-se patru dialecte:

dialectul daco-roman, la nordul Dunarii;

dialectul aroman;

dialectul meglenoroman;

dialectul istroroman, ultimile trei la sud de Dunare.

Aceasta migratie a facut sa creasca ponderea elementului romanic la nord de Dunare, unde limba romana a avut o evolutie diferita, slavii ramasi aici fiind asimilati de autohtoni. Influentele lingvistice slave nu au putut schimba caracterul latin al limbii romane, ele limitandu-se doar la imbogatirea vocabularului.

Componentele limbii romane:

substratul lingvistic traco-dacic: cca. 160 de cuvinte cu derivatele lor (10% din lexicul romanesc);

stratul lingvistic latin: 60% din vocabularul limbii romane;

adstratul lingvistic slav: cca. 20% din vocabular.

La acestea s-au adaugat imprumuturile din alte limbi, unele din epoca medievala (maghiara, turca), altele din epoca moderna (franceza, italiana, germana).

Procesul de formare a poporului roman si a limbii romane s-a incheiat in sec. al VIII-lea.