Evolutia Japoniei in perioada interbelica

Evolutia Japoniei in perioada  interbelica

In anul 1868, in Japonia a inceput era Meiji - reforme facute de sus -. Japonia a intrat pe drumul occidentalizarii si modernizarii. Inca de la sfarsitul secolului al XIX, Japonia a inceput sa aplice o politica imperialista.

In timpul razboiului industria si comertul s-au dezvoltat, productia industriala a crescut in 1914 cu 100%, iar in 1919 cu 485%.

Perioada dintre 1921-1931 a fost o perioada de dezechilibre intre economia rurala si cea industriala, prima nepatand satisface necesarul de alimente.

Economia Japoniei a fost dependenta de importurile de materii prime si petrol. S-au inregistrat si o serie de crize cu grave consecinte asupra vietii economice a Japoniei, cum au fost falimentul bancar din anul 1927 si cutremurul din 1923, care a provocat moartea a 130 de mii de persoane.

Conform Constitutiei, Japonia dispunea de un Parlament bicameral fiind condusa de un imparat, care detinea puterea executiva si avea origine divina - din anul 1926 imparatul Hirohito -, ministri erau responsabili in fata lui.

In anul 1930, Japonia incepe sa resimta consecintele crizei economice: prabusirea preturilor, exodul capitalurilor. Criza a lovit puternic lumea satelor unde s-a inregistrat "criza matasii", "criza orezului" - scaderea preturilor la aceste produse. In conditiile crizei s-a intensificat propaganda nationalist-sovina, cuprinsa intr-un memorandum "Thanat", in care se spunea ca Japonia poate iesi din aceasta criza numai printr-un razboi pe continent. Arestarea si executarea unor agenti de informatii japonezi a provocat incidentul de  la Muhdene, iar in anul 1931, atacul Manciuriei. Trupele chineze au fost infrante in trei luni, zona de NE a fost cucerita fiind proclamata in februarie 1932 independenta Manciuriei fata de China. Noul stat era de fapt un stat marioneta, imparatul Manciuko fiind minor.

Campaniile lui Lucullus conduse cu stralucire, au avut rezultat alungarea lui Mithradates din regatul tau, cucerirea cetatii Tigranocerthei, capitala lui Tigranes cel Mare al Armeniei si aducerea acestuia in situatia de dependenta fata de Roma. Pe neasteptate insa, Mithratades intoarce complet situatia si, in 67 i.Hr., Lucullus se vde in incapacitatea de a manevra situatia, revenind aproape la dimensiunile din 74 i.Hr., adica acelea de la inceputul razboiului.

Explicatiile date esecului lui Lucullus au fost diferite, deoarece nici traditia literara nu este clara din acest punc de vedere. Este limpede ca esacurile lui Lucullus au provenit, cum sublinia G. Wirth, dintr-o lipsa de cunostere exacta a realitatilor din Orient, dintr-o inadecvare intre posibilitati, dorinte si realitati. Avansand adanc in Orient, fara organizarea metodica a spatiilor cucerite, Lucullus a putut cadea victima acestei lipse de prevederi pe care un strateg cum era Mithradates nu putea sa o ignore. Dar nu pot fi neglijate nici alte fapte: armata lui Lucullus a refuzat sa mai lupte. Extenuata peste masura de opt ani de campanii, aceasta a putut fi usor influentata de adversarii lui Lucullus, publicanii pe care generalul roman i-a lipsit de mijloacele de a-i exploata pe provinciali, el introducand ordine in administratia provinciilor asiatice. In fata acestei situatii, a fost o consecinta fireasca adoptarea in 66 i.Hr. a unei lex Manilia prin care lui Pompeius i se acorda comanda razboiului mithradatic, fiind investit si cu un imperium proconsulare maius in raport cu guvernatorii provinciilor orientale.

Lex Manilia trebuie vazuta ca o completare fireasca a cunoscutei lex Gabinia din 67 i.Hr., prin care Pompeius a primit comanda impotriva piratilor cu un imperium infinitum. Cele doua leges constituie un moment de cotitura in evolutia constitutionala a Romei, fiind expresia elocventa a faptului ca un asemenea teritoriu nu putea fi guvernat cu puterea normala a magistratilor in functiile lor. Aceste legi, impreuna cu argumentarea necesitati adoptarii lor de catre Cicero, in cunoscutul lui discurs De imperio Gneio Pompeii, reprezentau falimentul sistemului constituti

Prin cucerirea Manciuriei, Japonia a pus in aplicare prima etapa a planului crearii Japoniei mari. Cucerirea acestor teritorii a avut ca scop sa rezolve problema materiilor prime, sa stimuleze productia de armament prin comenzi de stat. Dupa 1932, Japonia a intra intr-o perioada de dezvoltare.

In deceniul IV, in Japonia asistam la restrangerea libertatilor individuale, sindicalese dezvolta o propaganda rasista.

In anul 1937, Japonia a intrat in razboi cu China, pretextul invocat fiind atacarea trupelor japoneze de catre trupele chineze.