Eneoliticul dezvoltat

Eneoliticul dezvoltat

1. Caracterizare generala

Eneoliticul dezvoltat este etapa in care populatia de pe teritoriul Romaniei este pe cale sa faca saltul spre un inalt nivel de civilizatie, in concordanta cu evolutia culturala din bazinul rasaritean al Marii Mediterane. Pozitia periferica fata de orientul Apropiat si patrundera succesiva a unor populatii rasaritene, mai inapoiate din punct de vedere cultural, au incetinit ritmul dezvoltarii in regiunea Carpatica.

Datorita contactelor stranse cu bazinul egeean, care facuse deja trecerea spre epoca bronzului, apar acum numeroase obiecte masive de arama, precum topoarele de diferite tipuri, ceea ce denota o puternica inflorire a metalurgiei dar si o anumita ierarhizare sociala, intrucat aceste piese erau obiecte de prestigiu, rezervate doar anumitor persoane.

Un avant deosebit a luat agricultura si cresterea animalelor, fapt demonstrat de numarul mare al rasnite, vase de provizii, de cantitatile considerabile de seminte carbonizate, de cantitatea mare de oase se animale domestice, de numarul mare de brazdare sau de piese pentru secera. Producerea ceramicii, a atins, de asemenea, un inalt nivel calitativ, prin folosirea reverberatiei, ce permite un mai bun control al operatiei si obtinerea unei temperaturi foarte inalte, care putea trece de 1000 grade Celsius.

Procedeele complexe, care necesitau cunostinte avansate, utilizate in procesul metalurgic sau in producerea ceramicii, au impus specializarea unor membrii ai comunitatilor in practicarea acestor mestesuguri. Tot acum, ceramica pictata dobandeste o inalta valoare artistica ceea ce confera eneoliticului pe teitoriul Romaniei o valoare universala.

Torsul si tesutul cunosc de asemenea o dezvoltare deosebita in aceasta perioada. Stau marturie in acest sens numarul mare de fusaiole, grreutati pentru razboiul de tesut, prezente in aproape toate asezarile acestei perioade, acele si iglitele folosite pentru impletitul si cusutul hainelor.

Abundenta bunurilor penrtu subzistenta a dus la un important spor demografic in epoca, demonstrat de cresterea densitatii si dimensiunilor asezarilor. Locuintele erau dispuse dupa un anumit plan, fiind de regula construite la suprafata solului, uneori cu platforme masive de barne si lut.

Pe plan spiritual se remarca o bogata plastica antropomorfa legata de cultul fecunditatii si fertilitatii, in cadrul careia, pe langa statuietele feminine, se modeleaza tot mai des si statuiete masculine sau simboluri ale perechii divine. De asemenea, divinitatilor eneolitice continua sa li se dedice locuri special amenajate pentru cult, care uneori iau forma sanctuarelor, ceea ce sugereaza o institutionalizare a religiei. Inmormantarile sunt practicate in special in cadrul necropolelor, ritul dominant fiind cel al inhumatiei, dar apare si incineratia, in zonele vestice, in bazinul Dunarii Mijlocii (cultura Tisapolgár). In cadrul necropolelor se constata deosebiri importante de inventar funerar si ritual, ceea ce este o dovada in plus pentru existenta unei puternice ierahizari sociale.

In plan cultural, ca urmare a stabilitatii sporite a comunitatilor umane, s-au format arii culturale vaste, bine conturate, continuand de cele mai multe ori evolutiea din eneoliticul timpuriu, in cadrul unor complexe precum: Boian-Gumelnita, Vadastra-Salcuta, Precucuteni-Cucuteni, Turdas-Petresti, Tisa- Tisapolgár-Bodrogkeresztúr. Totusi aceste complexe culturale vor sfarsi ca urmare a unor puternice afluente de populatie rasariteana, ceea ce va conduce in final la transformarea vechilor civilizatii eneolitice in civilizatii ale epocii bronzului.

Cultura Gumelnita. Este denumita asa, dupa o asezare de tip tell, din apropierea Oltenitei, cercetata in 1924 de Vl. Dumitrescu. Din punct de vedere genetic, ea reprezinta evolutia fondului anterior Boian. Aria sa de raspandire a cuprins Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, o mare parte a teritoriului Bulgariei, unde se formeaza mai multe aspecte regionale: Karanovo VI-Kodjadermen-Varna, pana la Marea Egee, unde evolueaza aspectul Dikili Tash. In sudul Moldovei, interferentele cu complexul Precucuteni III-Cucuteni A, au dat nastere unui aspect local al culturii Gumelnita, Aldeni-Stoicani-Bolgrad.

Asezarile sunt amplasate de regula in preajma Dunarii sau a afluentilor acesteia, cum este cazul tell-lor de la Gumelnita, Cascioarele, Sultana, Cirnogi, Harsova, Bordusani, etc. In majoritatea cazurilor, sunt continuate asezarile de tip tell, de cele mai multe ori existand o evidenta continuitate intre locuirirle Boian, din etapa de tranzitie si cele Gumelnita. Locuintese erau construite, de regula, cu platforme masive de lut, de forma rectangulara, fiind prevazute uneori si cu pridvor (megaron), ceea ce ilustreaza inca odata, influenta egeo-anatoliana.

Cultura Gumelnita se remarca printr-o bgatie nemaiintalnita a uneltelor de piatra si in special a celor de silex, alaturi de care sunt prezente, in cantitate mare obiecte de cupru (ace, strapungatoare, cutite, dalti, topoare masive, etc.). o raspandire mare cunosc si podoabele realizate din cupru sau aur. Sta marturie in acest sens tezaurul de la Sultana, cu pandantive ntropomorfe stilizate precum si unele descoperiri din necropolele apartinand acestei culturi.

Ceramica este caracterizata de vase amri, pictate cu grafit sau cu pictura cruda, cu alb si rosu. In afara de pictura se mai intrebuinteaza si inciziile, barbotina, proeminentele sau impresiunile de forma semilunara. Viata spirituala este ilustrata de o bogata pastica antropomorfa si zoomorfa, extrem de variata, care depaseste evident stereotipia unor canoane estetice impuse. Alaturi de plastica, ceea ce caracerizaeaza cultura Gumelnita, sunt vasele de tip askos si ryton, care vor cunoaste o evolutie indelungata in tot spatiul egeo-anatolian.

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

Ritul funerar este cel al inhumatiei, cu scheletele intinse pe spate sau chircite, in functie de sex, varsta si pozitie sociala. Unele morminte sunt deosebit de bogate, continand ca inventar vase, uneori pictate cu grafit aurit, podoabe, topoare de cupru cu maner din teava de aur, unelte de piatra, asa cum este cazul unor morminte din marea necropola de la Varna (Bulgaria). Tot in aceasta necropola au fost descoperite si morminte cenotaf[1], foare boate, dintre care unele contineau masti funerare. Toate acestea dovedesc existenta unei societati elevate, puternic ierarhizata.

Din punct de vedere cronologic, cultura Gumelnita a aprcurs doua mari perioade de evelotie, A si B, cu mai multe subfaze fiecare. In faza finala, aria gumelniteana s-a restrans, datorita ptrunderii dinspre stepele nord-pontice a unei populatii pastorale, care prin sinteza cu elementele locale, gumelnitene, au dat nastere culturii Cernavoda I. Elemente gumelnitene tarzii s.au retras inspre nord, in regiunea dalurilor subcarpatice, unde au nastere aspectului Bratesti.

Cultura Salcuta. A fost denumita dupa statiunea eponima din apropiere de Plenita, judetul Dolj, cercetata de I. Adriesescu intre 1916-1920 si de D. Berciu in anii '50.

Aceasta cultura face parte dinntr-un complex mai vast, impreuna cu aspectele Krivodol (nord-vestul Bulgariei) si Bubanj (pe valea Moravei, Serbia). Pe teritoriul Romaniei, ocupa Oltenia, intinzandu-se spre vest si pe o parte a teritoriului Banatului, unde vine in contact cu fondul Vinčea D si cu cel Tisapolgár si Bodrogkeresztúr. Din punct de vedere al culturii materiale, cultura Salcuta este inrudita cu cultura Gumelnita, dar prezinta un fond vincian mai puternic, la care se adauga influente puternice receptate dinspre bronzul timpuriu macedonean si dinspre helladic.

Asezarile sunt intarite cu santuri si valuri de aparare, asa cum demonstreaza sapaturile  din statiune a eponima.

Ceramica este decorata atat cu pictura cu grafit, cat si cu incizie si incrustatie cu alb si rosu, a care se adauga si caneluri, de tradiie vinciana.

Evolutia acestei culturi se desfasoara de-a lungul a patru faze I-IV. In ultima faza, are loc o puternica sinteza cu elemente Cernavoda I, dar si cu elemente Bodrogkeresztúr, care va constitui premisa pentru o noua cultura, cultura Cotofeni, care va evolua in perioada de tranzitie si la inceputul epocii bronzului.

Cultura Petresti. Este denumita dupa o statiune care se afla langa Sebes (judetul Alba), fiind raspandita indeosebi in Podisul Transilvaniei. Din punct de vedere genetic, cultura Petresti reprezinta evolutia locala a fondului Turdas, in partea sudica a Transilvaniei si nord-estul Banatului. Aici se formeaza in prima faza, grupul Foeni, ulterior, in fazele A-B si B extinzandu-se spre est, pe vale Muresului si a Tarnavelor, si spre nord pana spre Clij.

Ceramica de tip Petresti se caracterizeaza printr-o frumoasa pictura, bi- si tricroma, cu motive geometrice si unghiulare (faza A) si spiralo-meandrice (incepand cu faza A-B). Originea decorului pictat a ceramicii petrestene este destul de controversata. O prima ipoteza sustine ca aceasta ar fi putut fi transmisa de catre culturile anterioare, Lume Noua-Cheile Turzii-Cluj si Turdas, desi tehnicile picturale difera in buna masura. O a doua ipoteza, sustine posibile influente sau chiar migratii din partea culturii Dimini (Tessalia), care prezinta o ceramica pictata foarte asemanatoare cu cea de tip Petresti. U posibil indiciu in favoarea acestei ultime ipoteze este chiar recenta denumire a grupului Foeni, precum si materialele din Serbia, de pa culuarul Vardar-Morava, care ar jalona traseul unei astfel de migratii.

Inceputurile culturii Petresti sunt contemporane cu fazele II-III ale culturii Precucuteni, cu care va intra in contact in sud-estul Transilvaniei, unde va lua nastere aspectul Ariusd al culturii Cucuteni, prin intermediul caruia va fi transmisa tehnica picturii catre cultura Cucuteni.

Locuintele sunt prevazute cu platforme masive de barne despicate, acoperite culut, procedeu care ulterior va fi folosit pe scara larga si in cadrul culturii Cucuteni.

Sfarsitul acestei culturi se produce relativ timpuriu, prin patrunderea spre centrul Transilvaniei a unor grupuri de populatie rasariteana, de tip Decea Muresului si apoi purtatorii culturii Bodrogkeresztúr.

Cultura Tisapolgár (Romanesti). Este raspandita in rasaritul ungariei, Vojvodina, sud-estul Slovaciei, Ucraina transcarpatica, Crisana, Muntii Apuseni, nordul si vestul Banatului. La geneza ei a participat fondul anterior al culturii Tisa, la care s-au adaugat influente din partea grupului Iclod.

Asezarile erau situate pe terase joase, fiind delimitate, uneori, cu santuri. Locuintele erau de suprafata. Din inventarul asezarilor Tisapolgár nu lipsesc obiectele mari de arama, de tipul topoarelor-ciocan, precum si numeroase podoabe de aur.

Ceramica se caracterizeaza prin prezena vaselor cu picior inalt, prevazute cu orificii rotunde, si printr-un decor cu retele de linii incizate si proeminente in forma de cioc de pasare

In cadrul ritului funerar se constata, pe langa rirul inhumatiei, folosirea la o scara mai larga a incineratiei.

Cultura Bodrogkeresztúr (Gornesti). Este denumita asa dupa o necropola din rasaritul Ungariei si dupa olocalitate din judetul Mures. Aceasta cultura continua de fapt evolutia culturii Tisapolgár, care recepteaza si unele influente noi, in special de tip Salcuta. Comunitatile de tip Bodrogkeresztúr se remarca printr-o mobilitate sporita, cuprinzand intreaga Transilvanie si Banatul, cu patrunderi si in ariile culturale vecine, ajungand pana in vestul Olteniei, asa cum o demonstreaza cimitirul de la Ostrovu Corbului.

In cadrul acestei culturi se remarca deosebita dezvoltare a metalurgiei cuprului, caracteristice fiind asa numitele topoare cu bratele in cruce. De asemenea, sunt de mentionat podoabele de aur, reprezentand imagini antropomorfe, stilizate, cum sunt cele descoperite la Moigrad si Oradea.

Ceramica ete cracterizata de asa numita oala de lapte, cu doua tortite trase direct din buza vasului, si avand la baza mici pastile de lut, decor folosit des in perioada de tranzitie, in special in cadrul culturii Cotofeni.

Despre asezarile de tip Bodrogkeresztúr nu sunt prea multe informatii, deoarece nu au fost efectuate prea multe sapaturi de amploare in aceste statiuni. Totusi sapaturile de la Reci si Pecica au evidentiat ca purtatorii acestei culturi utilizau atat locuinte adanci, cat si locuinte de suprafata, ineori si cu platforme de lut.

Inmormantarile se practicau in necropole, ritul fiind cel al inhumatiei, in pozitie chircita, barbatii find, de regul, depusi pe dreapta, iar femeile pe partea stanga, cu capul spre rasarit.

Prin mobilitatea lor cresctura, comunitatile Bodrogkeresztúr au jucat un rol important in unificarea culturala din tinuturile vestice ale Romaniei, din perioada de tranzitie, prin constituirea unor mari sinteze regionale, Salcuta IV-Baile Herculane-Cheile Turzii, din care va lua nastere cultura Cotofeni.

Grupul Decea Muresului. Reprezinta un element strain in eneoliticul dezvoltat transilvanean. Pana in prezent acest grup este ilustrat in Transilvania doar prin necropola de la Decea Muresului (judetul Alba). Mormintele sunt de inhumatie, cu scheletele intinse pe spate, cu picioarele usor indoite si presarate cu mlt ocru rosu. Prin inventarul funerar si prin pozitia defunctilor, mormintele de la Decea Muresului prezinta numeroase analogii cu necropola de la Mariupol, din stepele nord-pontice, ceea ce ar indica originea purtatorilor acestui grup. Dupa cum demonstreaza si necropola de la Csongrad, pe Tisa, purtatorii grupului Decea Muresului, au patruns in Campia Pannonica venind prin pasuriel carpatilor nordici, iar de aici au patruns in Transilvania, pe valea Muresului. Probabil, aceasta patrundere a provocat expansiunea culturii Tisapolgár spre centrul ransilvaniei, punand capat evolutiei culturii Petresti si aspectului Ariusd al culturii Cucuteni.

Complexul cultural Ariusd-Cucuteni-Tripolie. Este cea mai reprezentativa cultura a neo-eneoliticului romanesc, descoperita inca din anii 1884-1885, prin cercetarile unor entuziasti amatori (Theodor Burada, Gr. Butureanu, N. Beldiceanu, D. Butculescu si G. Diamandi), in statiunea eponima de la Cucuteni-Cetatuie. Comunicarea rezultatelor acestor cercetari la un congres international de antropologie de la Paris de catre Gr. Butureanu, Al. Odobescu si G. Diamandi, a atras atentia lumii stiintifice asupra caracterului exceptional al descoperirilor de la Cucuteni. Astfel intre anii 1910-1911, savantul german Hubert Schmidt, va intreprinde aici sapaturi sistematice, care vor avea ca rezultat publicarea in 1932 a unei monografii a acestei statiuni, in care este definita noua cultura si sunt stabilite fazele principale de evolutie. De atunci si pana in prezent, cultura Cucuteni s-a bucurat de o atentie deosebita din partea cercetatorilor, astfel ca in prezent, la 120 de ani de la descoperire, se poate afirma, ca este cea mai bine cercetata cultura din neo-eneoliticul romanesc. In acest rastimp au fost cercetate sistematic zeci de statiuni, dintre cele mai importante sunt cele de la Habasesti, Ruginoasa, Fedeleseni, Corlateni, Draguseni, Tarpesti, Traian, Izvoarele, Neamt, Frumusica, Margineni, Trusesti, Poduri, Tg. Ocna, Dumesti, Tg. Beresti, Valeni Piatra-Neamt, Calu-Piatra Soimului, Ghelaiesti Preutesti, Sarata Monteoru, etc.. Pana in prezent numai pe teritoriul Romaniei sunt cunoscute peste 2000 de statiuni cucuteniene.

Arealul de raspandire al acestui complex cultural este imens, cca. 35.000 km p., cuprinzand sud-estul Transilvaniei, Moldova si Ucraina pana la Nipru. Statiunile eponime sunt la Ariusd (judetul Covasna), Cucuteni (judetul Iasi) si Tripolie (langa Kiev).

Geneza acestei culturi nu este inca pe deplin elucidata, starnind inca controverse. Cert este faptul ca aceasta cultura ia nastere pe linia Carpatilor Orientali, pe fondul anterior Precucuteni, la care se adauga unele influente venite din partea culturilor vecine,in special Gumelnita si Petresti.

Asezarile complexului Ariusd-Cucuteni-Tripolie sunt situate de regula pe promontorii dominante, aparate natural din trei parti, aflate in apropierea unor surse importante de apa. Latura de acces era fortificata cu santuri, dublate uneori de valuri de pamant. Se remarca, de asemenea, o ierarhizare a asezarilor, unele fiind de mari dimnesiuni, de lunga durata, in jurul carora par a roi altele mai mici, cu inventar mai saracacios, fenomen ce a fost interpretat ca fiind o tendinta a unor asezari de a se transforma in centre tribale sau a unor uniuni tribale, evolutie ce ar fi putut duce spre o posibila viitoare urbanizare. In acest sens pledeaza existenta asezarilor gigant din aria Tripoliana, din zona Bugului de la Talianki, Dobrovody, Maidanet, etc..

Locuintele erau dispuse dupa un plan, ceea ce indica existenta unei conceptii unitare despre amenajarea spatiului de locuit. Astfel la Habasesti si Petreni locuintele erau dispuse in cercuri, la Trusesti in siruri, iar la Traian pe grupe. Locuintele erau aproape exclusin de suprafata, rar fiind intalnite locuinte adancite (Tg. Beresti, Iablona, etc.). de regula, locuintele de suprafata aveau platforme de lut pe structura de barne despicate, mai rar dinpiatra, cum este cazul in asezarea din statiunea eponima si la Ruginoasa, dar existau si locuinte construite direct pe pamant batatorit, in special in fazele tarzii de evolutie. In unele cazuri au fost descoperite locuinte cu mai multe incaperi, sau chiar cu doua nivele.

Inventarul locuintelor cucuteniene este foarte bogat, cuprinzand numeroase unelte de piatra, corn, os, cupru, rasnite, frecatoare, sratuiete antropomorfe si zoomorfe si foarte multa ceramica, in special pictata.

Ceramica prezinta mai multe categorii: fina (pictata), uzuala (de regula, nepictata) si numita ceramica Cucuteni C, o specie straina de mediul cucutenian apartinand elementelor rasaritene, caracterizata prin prezenta scoicilor pisate in pasta si prin decorul specific cu impresiuni de pieptene si snur.

Spiritualitatea purtatorilor complexului Ariusd-Cucuteni-Tripolie este iustrata de numarul mare de statuete antropomorfe si zoomorfe, de vasele antropomorfe si zoomorfe, intre care se remarc celebrele vase suport, de tip hora,  precum si de vasele care prezinta decoruri pictate sau in relief cu motive antropomorfe si zoomorfe. La acestea se adauga numeroase altare, tronuri, si complexele de cult descoperite la Poduri, Dumesti, Ghelaiesti, Buznea, Cucuteni, Trusesti, etc..

In evolutia culturii Cucuteni au fost de limitate trei mari faze: A, A-B si B, cu mai multe subfaze fiecare: A 1-4, A-B 1-2, B 1-3. Faza Cucuteni A marcheaza disparitia treptata a ceramicii incizate si generalizarea celei pictate, bicrome si tricrome. Este totodata si faza in care se contureaza si o serie de tendinte zonale (tipul Habasesti, in faza Cucuteni A3, tipurile Draguseni si Fedeleseni in faza Cucuteni A4). Caracteristic pentru aceasta faza, in ceea ce priveste decorul, este faptul ca pictura acopera intrega suprafata a vasului, stil numit spaima de gol (horror vacui).

In faza Cucuteni A-B, pictura nu mai umple intreaga suprafata a vsului, ci se incearca dispunerea ei in functie de partile constructive ale vasului. Totodata se inmulteste si ceramica Cucuteni C, care isi va face aparitia inca din Cucuteni A3, asa cum sugereaza descoperirile de la Tg. Beresti.

In faza Cucuteni B se ajunge la o pictura rafinata cu impartirea decorului in registre si metope, realizandu-se uneori adevarate tablouri cu semnificatie mitologica, in care apar reprezentari antropomorfe si zoomorfe. Ceramica Cucuteni C este mult mai numeroasa, ceea ce indica infiltrarea masiva a populatiilor pastorale rasaritene. Aceasta va duce la o stare de instabilitate si la mutatii profunde in economia si in cultura materiala a comunitatilor cucuteniene. In aceste conditii are loc sfarsitul culturii Cucuteni, al carei fond se va transmite apoi in cadrul unor sinteze culturale cum ar fi Gorodsk-usatovo si Horodistea-Erbiceni, din perioada de tranzitie.

Cultura Cernavoda I. Este denumita dupa statiunea de la Cernavoda, de pe dealul Sofia, unde a fost descoperita o asezare apartinand acestei culturi. De fapt aici, in patru sectoare diferite au fost descoperite vestigii a trei culturi diferite, Cernavoda I, II si III, care acopera preioada corespunzatoare sfarsitului eneoliticului dezvoltat, perioada de tranzitie si inceputul epocii bronzului.

Cultura Cernavoda I a luat nastere prin infiltrarea masiva in mediul Gumelnita din Dobrogea si Baragan, a purtatorilor ceramicii snurate, cu scoica pisata in pasta. Desi aceasta populatie avea o economie prepondrent pastorala, sub influenta fondului gumelnitean, local, purtatorii noii culturi vor avea totusi o economie cu caracter mixt, ceea ce se traduce si in marea stabilitate a comuitatilor cernavodene, fapt dovedit de asezarile de lunga durta, fortificate situate uneori pe tell-uri si de locuintele de suprafata, spatioase, cu podina de lut; rar apar si locuinte adancite.

Ritualul funerar consta in asezarea defunctilor in pozitie intinsa, cu depuneri de ocru, piese de silex, ceramica, podoabe din marmura, scoica, cupru. Relevante in acest sens sunt cele 125 de morminte din necropola de la Brailita. Alaturi de aceste tipuri de morminte se mai intalnesc si morminte cu schelete in pozitie chircita si chiar morminte tumulre.

Cultura Cernavoda I a evoluat pe parcursul a trei faze, I a-c, rastimp in care purtatorii sai s-au extins de-a lungul Dunarii, de o parte si de alta a fkuviului, pana dincolo de Olt, unde au intrat in contact cu elemente salcutene tarzii (faza a IV -a). Traseul lor este jalonat de cele cateva sceptre de piatra i forma de cap de cal, cum este cel de la Salcuta. In nord-estul Munteniei, comunitatile Cernavoda I au intrat in contact cu elemente cucuteniene tarzii, din fazele Cucuteni B2-3, asa cum indica asezarile de la Ramnicelu, Pietroasele, Monteoru, care prezinta o cultura materiala mixta.

In perioada de trenzitie la epoca bronzului, in aria culturii Cernavoda I s-au format doua culturi partial contemporane: Cernavoda III in zona vestica si Cernavoda II-Foltesti in regiunile estice.