Formarea blocurilor militare

FORMAREA BLOCURILOR MILITARE

Divergentele dintre est si vest n-au devenit doar lupta politica pentru putere prin zone de influenta si pretentii de securitate, ci s-au preschimbat intr-o infruntare existentiala intre societati si forme de viata contrare. Datorita polarizarii ideologice a disparut interesul pentru diversitatea vietii politice in est si vest, iar datorita fricii bilaterale, fortele care faceau presiuni pentru extinderea aparatului de securitate al statului au fost intarite de ambele parti.

Sub aceste auspicii, organizarea din ambele lagare a trebuit sa ia caracterul unor blocuri si anume crearea NATO, a Republicii Federale Germania, a primelor institutii europene din vest ca si formarea RDG si a CAER in est. Desi ambele parti aveau siguranta organizarii propriului lagar si a dorintei de a se apara fiecare de celalalt, orice criza din cadrul relatiilor bilaterale, care a reiesit si in cadrul procesului de organizare a fiecarui lagar in parte - cum a fost criza de la Praga din primavara lui 1948, criza de la Berlin din vara lui 1948 si cea din toamna lui 1949 - a dus la acutizarea polarizarii.

Guvernul american a fost la inceput extrem de rezervat fata de cererile europene de ajutor militar si paza militara. Guvernul american trebuia sa tina cont de capitalul de incredere investit, cel care unise SUA de Europa occidentala prin intermediul Planului Marshall si sa-i apere pe europeni de resemnarea fata de presiunea sovieticilor presupusi extrem de puternici. Pe de alta parte sefii Departamentului de stat nu credeau intr-un atac armat al URSS asupra teritoriilor vestice, ba chiar il socoteau exclus. Astfel o crestere masiva a eforturilor de aparare a Occidentului era nu numai inutila in aceasta interpretare, dar si periculoasa pentru succesul politicii de ingradire.

Eforturile Departamentului de Stat de a limita politica de ingradire in domeniul economico-politic nu puteau totusi evita ca teama ce se crease in Europa si fata de o agresiune militara a URSS sa se raspandeasca tot mai mult in SUA, unde militarii americani sustinuti de industria de armament si datorita unor rationamente preventive generale, au determinat o extindere considerabila a straduintelor pentru aparare. Statul major strategic american a exprimat parerea generala pe data de 11 decembrie 1947, parere formulata in urma unui studiu intreprins, stabilind ca in urmatorii cinci ani si probabil zece nu trebuie contat pe o agresiune sovietica, avand in vedere greutatile lor cu refacerea economiei si cu asigurarea suprematiei in Europa de est si superioritatea atomica americana. In schimb un razboi intamplator, datorat unor calcule sovietice gresite poate fi privit ca o posibilitate. Este clar ca Administratia americana a prezentat primejdia sovietica exagerat, ca fiind mult mai acuta pentru a obtine in Congres ceea ce considera necesar pentru o politica de ingradire pe termen lung: planul Marshall, un antrenament militar general, o reintroducere partiala a serviciului militar, marirea bugetului pentru fortele aeriene si un sprijin acordat europenilor, mai mult psihologic decat militar.

Primele crize intre puterile occidentale si URSS au fost cele din 1948-1949, cand sovieticii au instituit blocada Berlinului si s-au opus unificarii monetare a Germaniei. Statele Unite si puterile occidentale au instituit un pod aerian pentru aprovizionarea zonelor Berlinului. Urmarea a fost divizarea Berlinului pentru 50 de ani, formarea RFG - partea occidentala si a RDG in zona de ocupatie sovietica (1949). Aflat la Fulton, Missouri, in Statele Unite, pentru a primi un premiu onorific, Winston Chruchill rostea cuvintele istorice:

'De la Szczecin la Marea Baltica, de la Trieste la Marea Adriatica, s-a pogorat o Cortina de Fier asupra continentului. In spatele ei au ramas toate capitalele din vechile state ale Europei Centrale si de Est: Varsovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, Bucuresti si Sofia.'

Winston Churchill folosise pentru prima data termenul de 'cortina de fier' intr-o telegrama confidentiala adresata presedintelui Statelor Unite, Harry Truman, in mai 1945 - la numai patru zile de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial in Europa. Churchill era ingrijorat de intentia URSS de a instala regimuri politice 'prietene' in sud-estul Europei, in particular in Polonia. Termenul 'Cortina de Fier' fusese imprumutat de Winston Churchill, probabil fara sa-si dea seama, de la seful propagandei naziste, Josef Goebbels, care facuse predictia ca infrangerea Germaniei ar fi condus la divizarea Europei.

La scurta vreme dupa acest discurs istoric, Cortina de Fier devenea o prezenta fizica: satelitii din estul Europei ai URSS ridicau garduri de fier ghimpat intre ei si vecinii din Europa de Vest.

Pentru a se apara, statele Europei occidentale (Marea Britanie, Franta, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Danemarca, Norvegia, Portugalia si Islanda) au semnat la 4 aprilie 1949 Tratatul Atlanticului de Nord impreuna cu SUA si Canada. In 1952, la acest tratat au aderat Turcia si Grecia, iar in 1955, Republica Federala a Germaniei. In sfera Atlantica a mai intrat Spania 1953, dar Franta paraseste structurile militare ale NATO in 1966.

In est, URSS, Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Romania si Ungaria au semnat la 14 mai 1955 Tratatul de la Varsovia, cu scopul declarat de a asigura securitatea tarilor membre si mentinerea pacii in Europa.

Razboiul rece a dus la antrenarea celor doua blocuri militare intr-o adevarata cursa a inarmarilor. Initial SUA aveau monopolul bombei atomice, dar URSS dorea sa ajunga cea mai mare putere militara. Cele doua aliante aveau relativ aceleasi efecte armate, desi Statele Unite au detinut suprematia ca putere militara globala pana la sfarsitul anilor 70. Din 1949 sovieticii aveau suficiente date pentru a fabrica bomba atomica. In 1950-1952 SUA au produs si detonat prima bomba cu hidrogen, pentru ca in 1953 URSS sa experimenteze una similara. Au fost construite de ambele parti bombardiere capabile sa transporte astfel de arme, submarine cu incarcatura nucleara si s-a inceput fabricarea rachetelor nucleare. Cresterea numerica a arsenalului nuclear - in special a rachetelor nucleare - a dus la escaladarea cursei inarmarilor.

Anii 1954-1962 au fost caracterizati ca o perioada de coexistenta pasnica si de echilibru al puterilor, un echilibru al teoriei atomice. Cele doua mari puteri s-au concurat in cucerirea cosmosului: sovieticii au lansat primul satelit artificial al Pamantului in octombrie 1957, iar americanii in ianuarie 1958.

Conflictele militare nu au lipsit, in ciuda denumirii de Razboi rece, cele doua superputeri implicandu-se in Asia, in Orientul Apropiat si in cel Mijlociu, ideologic, economic si chiar militar, fara insa sa se confrunte direct.