Elemente de istoriografie moderna a vechii Hellade

Elemente de istoriografie moderna a vechii Hellade

Interesul pentru istoria greaca dateaza inca din perioada imperiala romana si a luat forme tot mai accentuate pana la idolatrie in perioada Renasterii. Interesul e prezent si astazi, astfel explicandu-se marele numar de straini care vin sa vada in Grecia de astazi urmele vechii Hellade, adica pamantul in care s-a nascut esenta civilizatiei euro-atlantice moderne.

Acest interes a evoluat insa si spre cunoastere critica a acestei istorii si astfel s-a nascut istoriografia Helladei. Daca istoriograia critica moderna s-a nascut la inceputul secolului XIX, prin lucrarile istoricului german B.G. Niebuhr (1776-1831), socotiti de toti ca intemeietorul istoriografiei critice moderne, lucrari privitoare la istoria Greciei au inceput sa fie scrise inca in secolul XVI, ele aparand initial in Italia, Tarile de Jos, Anglia, Germania, Franta. Astfel, Carolus Sigonius din Modena scrie la 1564, De Republica Atheniensium. Exemplul lui a fost urmat de savantul olandez J. Meursius, care scrie De Archotibus Atheniensium (1622), Araopagus (1624), Solon (1632), Vetus Graecia Illustrata (1626). Aceste lucrari[1], erau o adunare de material documentar, importante insa, pentru ca ele contin inscriptii sau alte informatii, multe dintre ele fiind astazi pierdute. La inceputurile istoriografiei, trebuie sa mentionam activitatea filologului englez R. Bentley (1622-1742), care a scris Dissertation on Epistles of Phalares, Themistocles, Socrates, Euripides and others and the Fables of Aeropus (1697). Istoricul german H. Bengtson aprecia opera lui Bentley drept prima mare realizare a stiintei filologice, datorita faptului ca Bentley a demonstrat in mod admirabil ca scrisorile acestea, precum si ale socraticilor, sunt niste falsuri.

Un impuls deosebit asupra cercetarilor istoriei Greciei l-a dat stiinta germana prin marii ei filologi clasici si istoria antichitatii. Caracterul sistematic si continuu al acestei preocupari ajungand pana la idolatrie, au capatat numele de klassiche Altertumswissenschaft, stiinta antichitatii clasice. Un rol important l-a avut J.J. Winckelmann (1717-1768), autorul unei celebre Geschichte der Kunst im Altertum (1764), tradusa si in limba romana. Bengtson considera ca lucrarea lui Winckelmann impreuna cu lucrarea lui Herder, Ideen zur Phiosophie der Menschheit au deschis o noua epoca in cercetarea antichitatii. Dupa Winckelmann dezvoltarea artei grecesti rezulta din conditiile de viata din Hellada. El pune bazele unei noi abordari a istoriei hellenice, largind, totodata, baza documentara a acesteia, prin considerarea artei, filosifiei si poeziei hellenice drept izvoare istorice.

Interesul fata de Hellada a luat in cultura europeana, in special in cadrul celei germane, dimensiuni impresionante care au facut ca clasicismul german sa idealizeze imagine acesteia. In München se gasesc constructii de la inceputul secolului XIX in stil doric. Aceste exagerari aua juns pana intr-acolo incat s-a spus ca Grecia exista atat de viu in mintea oamenilor datorita istoricilor germani.

Misiunea de educare si influentare a spiritului german pentru cunoasterea Helladei a fost indeplinita cu mare succes de Odiseea, tradusa in 1781 de catre J.H. Voss. Epopeile homerice au atras de mult timp atentia carturarilor si, in vremea lui Ludovic XIV, abatele d'Aubigac si apoi Fr. A. Wolf, Prolegomena ad Homerum sive de operum homericorum pisca et genuina forma (1795), au incercat sa stabileasca primele forme ale epopeilor homerice.

Niebuhr, in celebra sa Römische Geschichte, a stabilit elementele de baza ale metodelor critice istoriografice care se vor aplica in intreaga istorie a antichitatii. Cel mai bun exemplu despre influenta lui Nieguhr este lucrarea lui A. Boeckh (1758-1867), utilizata si astazi, Staatshaushaltung der Athener (1817). Boeckh a dedicat aceasta opera 'celui mai patrunzator si generos cunoscator al antichitatii, B.G. Niebhur'. Lucrarea lui Boeckch reprezinta prima incercare de a arata Grecia 'asa cum a fost', el utilizand materialul epigrafic pentru a evidentia fundamentele reale ale statului atenian. Opera lui Boeckch a reprezentat dupa Bengtson 'o reactie binefacatoare la deformarea idealizata a imaginii Helladei de catre clasicism'.

Boeckch si Niebhur erau constienti ca o studiere riguroasa a istoriei antichitati greco-romane este imposibila fara a dispune de o baza documentara solida, fara a se publica izvoarele literare si inscriptiile. Prin urmare, Boeckch initiaza in 1825 Corpus Inscriptionum Graecarum. Astfel, deja prin primele volume publicate, a a fost posibila o investigare corecta a grecitatii. Un elev al lui Boeckch, C.O. Müller (1797-1840), a publicat mai multe monografii intr-o serie intitulata Istoria neamurilor si oraselor hellene.

Müller, in lucrarile sale, a dat prea mare importanta miturilor si traditiei eroice ale vechilor greci.

Interesul pentru Grecia nu s-a limitat doar la Germania. Este de remarcat faptul ca primele sinteze de istorie greaca au aparut in Anglia, fapt explicabil prin rolul Anliei in regiune si prin penchant-ul istoricilor englezi pentru Atena si democratia ei. Astfel, J. Gillies publica o History of Ancient Greece, its Colonies and Conquest, I-II, 1786, dar cea mai cunoscuta este lucrarea lui G. Grote, History of Greece I-XII, 1846-1856, si care se opreste la 300 i.Hr.

Reactia istoriografiei germane in domeniul sintezelor nu s-a lasat asteptata si E. Curtius publica o Griechische Geschichte I-III, prima editie 1857-1876, pentru ca in doua decenii sa ajunga la a sasea (1887-1889), al carei succes a fost egalat si depasit doar de marea Römische Geschichte a lui Th. Mommsen, ambele lucrari aparand in aceeasi colectie si la aceeasi editura.

Un moment esential in studiile despre Grecia il marcheaza lucrarile lui J.G. Droysen (1808-1884). In 1833, Droysen isi publica teza de doctorat intitulata Geschichte des Alexanders des Großeni. El considera ca anul 338 in care Filip al II -lea a infrant cetatile grecesti la Chaironeia nu mai trebuie considerat ca sfarsitul istoriei Greciei, ci ca un nou inceput, si anume inceputul unei noi epoci epoca hellenistica. El va relua subiectul si, intre 1877-1878, la Gotha, va publica Geschichte des Hellenismus, I-III (Alexander der Große I; Die Diadochen II; Die Epigonen III).

Toate aceste lucrari au pus in lumina Hellada clasica si postclasica. Era aproape cu totul necunoscuta ceea ce Grote numea 'the legendary Greece', precum si perioada care preceda 'the historical Greece'.

Inceputurile pentru cunoasterea primelor epoci ale istoriei grecesti se datoreaza unui amator: H. Schliemann (1822-1890). El a intreprins, dupa ce s-a asociat cu arheologi competenti, sapaturi la Troia, Mykene, tyrinth, Orchomenos, dezvaluin insa prea putin din 'lumea homerica', asa cum credea el, ci, in realitate, scotand la lumina mai multe elemente din lumea 'de dinainte': civilizatia mykeniana

Civilizatia mykeniana si minoica au fost - in mod sistematic si mai cuprinzator - dezvaluite de Sir A. Evans, care incepe sa sape din 1899 la Knossos, in Kreta. Lui Schliemann si Evans, le vor urma italienii, la Hagia Triada si Phaistos, francezii, germanii si apoi americanii, care dispuneau de cele mai mari mijloace financiare. La Atena exista astazi un mare numar de institute stiintifice straine: École Française; American School, Deutsches Archaeologische Institut, etc., care desfasoara ample cercetari asupra istoriei hellenice.

Toate aceste descoperiri arheologice au provocat un mare entuziasm, contribuind la extinderea si desfasurarea lor pe scara sistematica. Ele devaluie inca un segment important al bazei documentare pentru istoria Helladei. Cunoasterea noilor date, progresul in acest timp al stiintei istorice in general, ii permit marelui istoric german E. Meyer sa aseze istoriei Greciei in cardul istoriei universale. Incercarea o facuse mai inainte A. von Gutschmidt. Ed. Meyer publica o remarcabila Geschichte des Altertums, I-V, 1884-1902. Volumele II-V trateaza istoria Greciei, dar in cadrul unei istorii universale a Antichitatii, pana la Filip al II -lea.

Ultima istorie greaca de mari dimensiuni, scrisa de un singur savant si care este considerata si astazi lucrarea standard, este cea a lui J. Beloch (1854-1929). El a scris o Griechische Geschichte, I-IV, fiecare volum avand cate doua parti (1912-1927, editia a II -a). Opera lui Beloch este o expunere sistematica, pozitivista, autorul stapanind suveran metodele criticii istorice si filosofice. Ea poate fi amendabila in anumite puncte, datorita rezultatelor noilor cercetari si poate si in privinta conceptiei ei determinist-colectiviste, ca o reactie la cultul personalitatii, promovat de catre Droysen, Treitschke si alti istorici germani. Beloch isi incheie Istoria cu pacea de la Naupaktos (217), atunci cand s-a incheiat ultima pace doar intre helleni, pentru ca ulterior a urmat interventia romana.

Un alt domeniu care a venit sa sporeasca - langa traditia literara si rezultatele cercetarilor arheologice - baza documentara a istoriei Helladei este papyrologia, disciplina auxiliara care se ocupa cu studierea documentelor redactate pe papyri. Papyrii au atras luarea aminte mai cu seama asupra hellenismului, lucrarea lui Droysen nefiind in masura multa vreme sa starneasca interesul cuvenit acestei epoci. Mari merite in studierea si publicarea papirilor au avut savantii englezi Bell, Grenfell, Hunt, dupa aceea cei germani, U. Wilcken, Fr. Preisgke, Fr. Bilabel, apoi francezii P. Jougnet, J. Lesquier si P. Collart, iar din Belgia este de retinut numele lui Claire Préaux.

Bibliografie minimala a studentului istoric:

Exista un mare numar de lucrari asupra istoriei vechii Hellade, in toate limbile de circulatie internationala.

1. Se apeleaza la Introduceri in studiul istoriei antice.

2. Introduceri mai cuprinzatoare, care nu se limiteaza la insiruiri de titluri, ci abordeaza o intreaga problematica, cu comentarii critice asupra izvoarelor istorice. Un exemplu deosebit este I. Weiller, Griechische Geschichte, Darmstadt, 1988.

3. Istorii ale grecilor de dimensiuni relativ mici se gasesc si ele in mare numar: W. Schuller, Griechische Geschichte, München, 1994 (se opreste la Filip al II -lea); H.J. Gehrke, Hellenismus, München, 1990, publicata ca si cea a lui Schuller in colectia Oldenburg Grundiss der Geschichte, care se inspira din planul expunerilor publicate de francezi in colectia Nouvelle Clio. Aceste din urma, cu mult superioara, este organizata dupa urmatorul plan: a. Izvoare si bibliografie (comentate); b. Cunostintele; c. Stadiul chestiunii si probleme in dezbatere. Colectia franceza are avantajul substantial ca este mult mai cuprinzatoare in privinta expunerii decat Oldenburg Grundiss der Geschichte. In NC este publicata pentru istoria greaca doar cartea semnata de Cl. Préaux, Le monde hellenistique I-II, Paris, 1978. O recenta istorie greaca, foarte bine scrisa, cu ample comentarii asupra bibliografiei este redactata de Domenico Musti, Storia Greca, Milano, 1990. O lucrare standard (un singur volum) este inca cea a lui H. Bengtson, Griechische Geschichte, München, 1997.

In afara marii lucrari a lui Beloch se afla la dispozitia istoricilor si alte lucrari mai vechi de mari dimensiuni - prvitoare la istoria hellenica si hellenistica - redactate de catre G. Busolt, Griechische Geschichte, I-III, Gotha, 1893-1904, B. Niese, Geschichte des griechischen und makedonischen Staaten seit der Schlacht bei Chaironeia, I-III, Gotha, 1893-1903 sau J. Kaerst, Geschichte des Hellenismus, I (1927)-II (1926) ori G. de Sanctis, Storia dei Greci, I-II, etc. O mentiune aparte merita lucrarea lui Michail Ivanovici Rostowtzew, The Social and Economic History of the Hellenistic World, I-III, Oxford, 1941; Oxford, 1957.

Expuneri solide ale istoriei hellenice si hellenistice se gasesc in marile sinteze colective, redactate de reputati specialisti, precum The Cambridge Ancient History, a carei a treia editie se afla in pregatire, ori cunoscutele sinteze franceze coordonate de H. Berr (Synthèse de l'histoire de l'humanité), G. Glotz-R. Cohen-P. Roussel (Histoire générale) ori Ph. Sagnac-L. Halphen et alii (Peuples et civilisations

Un instrument exceptional de lucru pentru istoria greaca il constituie corpus-urile de inscriptii grecesti. O lucrare foarte importanta este celebra Real-Enzyklopädie der klassischen Altertumswissenschaft (ed. Pauly-Wissowa, prescurtat P-W, RE sau doar RE), intr-o prima editie in caractere gotice, aparuta in 1856 scoasa de Pauly, invitand sa colaboreze la editura lui pe cei mai mari specialisti asupra domeniilor cuprinse in dictionar. De atunci si pana astazi, dictionarul cuprinde 85 de volume, fiind o serie veche, o serie noua si volume suplimentare. Exista in acest dictionar tratate, foarte amanuntit, tarile cu geografia, istoria, personalitatile, institutiile, locul de batalii, obiectele cele mai intrebuintate, poeti, scriitori, autori dramatici, etc., inclusiv din lumea Orientului[2]. In 1967, K. Ziegler, unul dintre editorii marii RE, a avut ideea de a edita si un mic Pauly, Der Kleine Pauly. Lexikon der Antike, I-V[3], care cuprinde un numar satisfacator de voces pentru a putea fi intrebuintat si de specialisti, in absenta lui Real-Enzyklopädie. Recent, W. Eder et alii au inceput publicarea unui nou Der Kleine Pauly, I-X.

Fara indoiala, la indemana 'studentului' necunoscutor in limbi straine ori celor aflati in Universitati tinere ori neglijente - chiar in aceasta cumplita vreme cand incercam sa revenim la normalitate - cu 'umanioarele', se gasesc cateva lucrari traduse si in limba romana, apartinand unor istorici si filologi: H. Schliemann, J.J. Winckelmann, E. Rohde, Fr. Matz, G. Glotz, P. Lévêque, Fr. Chamoux, A.M. Snodgass, E.R. Dodds, J. Boardman, etc., datorita remarcabilei initiative a Editurii Meridiane, colectia Bibleoteca de arta si a Editurii Stiintifice si Enciclopedice, colectia Popoare si Civilizatii

Este de inteles, cum subliniam anterior, ca primii pasi in studierea istoriei hellenice inseamna cunoasterea profunda a izvoarelor. Daca accesul la izvoarele epigrafice, papyrologice ori numismatice este mai dificil, traditia literara este la indemana oricui, cel putin in ce priveste marii istorici, precum Herodot, Tukydides, Polybius, Diodor, etc., ori filosofi ca Platon, Aristotel, sau autori dramatici: Aischylos, Sophokles, Euripides, Aritophanes dar si oratori celebri cum au fost Andokides, Isokrates, Demosthenes, etc., fiind tradusa in limba romana.