Razboiul din Golf

Razboiul din Golf

Kuveitul, emirat arab creat in jurul unui port de tranzit al pelerinilor arabi in drum spre Mecca. O vreme a depins de Califatul Bagadad, provincie a Imperiului Otoman, iar din anul 1906 a intrat sub protectorat britanic. Importanta sa a crescut din 1934 ca urmare a cantitatilor mari de petrol de care dispunea. In iunie 1961, Kuveitul si-a proclamat independenta. 

Irakul, pornind de la vechea apartenenta a zonei la statul mesopotamian, a revendicat acest teritoriu. Cauzele razboiului sunt de natura economica. Economia irakiana era afectata de o puternica criza dupa cei sase ani de razboi dintre Iran si Irak, iar refacerea sa depindea de petrol. Irakul a acuzat Kuveitul ca fura petrol di puturile irakiene. Razboiul a avut, de asemenea si cauze teritoriale si politice, Sadam Husein considerand ca obtinand victoria ar fi devenit lider al lumii arabe.

In noaptea de 20 spre 21 august 1990, fortele irakiene au invadat Kuveitul. La Bagdad s-a anuntat ca in Kuveit se pregateste o lovitura de stat si ca trupele irakiene sunt chemate de tinerii revolutionari in ajutor. Rezistenta a fost simbolica. Al Sabah s-a refugiat, iar populatia kuveitiana a adoptat o rezistenta pasiva. 

Lumea araba s-a pronuntat pentru o solutie negociabila.

Marea Britanie a condamnat aceasta actiune aratand ca ea trebuie oprita.

SUA a reactionat vehement simtind amenintate puturile de petrol din zona Golfului. Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezolutie in care a condamnat invadarea Kuveitului i a cerut retragerea.

Printr-un proces lent, dar ireversibil, apartenenta nationala s-a regionalizat pana-ntr-acolo incat toti locuitorii Burgundiei erau numiti burgundiones, cei din Francia, franci, iar in sec. al X-lea cei din Lotharingia - care nu exista decat din sec. al IX-lea -lotharienses. In sec. al IX-lea, in istoria episcopilor din Mans episcopii din vechime sunt numiti "romani', cei din timpurile mai apropiate, "franci', iar cei din perioada intermediara - despre care autorii nu stiau prea multe - "originari din Galia'.

Cercetarea istorica din sec. al XIX-lea nu a urmat toate naivitatile, dar a fost totusi victima unor izvoare relativ tarzii de unde rezulta ca, in sec. al V-lea, cucerirea franca a Galiei a avut consecinte funeste asupra locuitorilor galo-romani. Aceasta viziune a influentat pana in zilele noastre opinia publica in legatura cu "invaziile.' Izvoarele contemporane cu evenimentele nu spun nimic asemanator, din contra chiar, ele `i prezinta pe viitorii stapani ai Galiei aparand impotriva vizigotilor ceea ce mai ramasese din Galia romana. Ideile introduse in traditia istorica si politica in secolele VII-VIII au jucat pentru "natiunea franca de limba romana', devenita mai tarziu natiunea franceza, rolul mitului fondator. Chiar si istoricii moderni ai invaziilor au fost la randul lor derutati de ele.

In concluzie, atat in cazul descendentilor francilor romanizati care au uitat chiar si limba parintilor lor, cat si in cel al galo-romanilor din Galia septentrionala care s-au considerat "franci' si au uitat chiar si numele parintilor lor, ne este permis sa vorbim de o veritabila substitutie a constiintei "nationale'. Fenomenul a fost favorizat de simbioza dintre aristocratia galo-romana si cea franca. Admise in egala masura de regalitate in conducerea tarii, ele s-au contopit si au format o elita omogena. O simbioza asemanatoare intre populatiile acestor regiuni este confirmata si de ultimele sapaturi arheologice efectuate in cimitirele "france' din sec. al VII-lea.

Era deci normal ca "noua natiune', purtatoarea numelui de franc, sa-si caute o origine comuna, separata de cea a romanilor din sud si de cea a germanilor din est. Asa se explica succesul durabil al legendei despre originea troiana a francilor. Originea troiana a francilor ce traiau in Galia si vorbeau limba acelei tari a fost sustinuta de o cronica scrisa la mijlocul sec. al VII-lea - in sec. al XVI-lea ea a fost numita Cronica lui Fredegarius, dar astazi este cunoscuta sub numele de Cronica lui Pseudo-Fredegarius. In capitolul "Despre asediul Troiei si originea francilor si a romanilor', Priam, regele Troiei, este considerat primul rege al francilor. Plecati dupa distrugerea orasului lor, troienii ar fi traversat Asia impreuna cu capetenia lor Friga si ar fi ajuns in sfarsit, dupa multe furtuni, pe pamanturile dintre Rin, Dunare si mare. Numele de franci si-1 datorau conducatorului lor, viteazul "Francion' - "Francus' in textele ulterioare. Supusi pentru un timp romanilor, ei si-au scuturat jugul si de atunci nimeni nu a putut sa-i mai invinga. Textul, destul de mediocru si foarte confuz, din a doua carte a cronicii, repetat apoi in linii mari si in cartea a treia, a fost suficient pentru ca ideea originii troiene sa fie unanim acceptata: ea corespundea unei nevoi evidente de explicare si cautare a unei identitati istorice si sublinia si vechimea, nobletea poporului franc, comparabila cu cea a romanilor. Acesti franci, cum am vazut, nu erau barbari!

Deranjati de succesul unei legende atat de extravagante, istoricii au subliniat caracterul ei artificial si "erudit', dorind sa sugereze ca ar fi fost crezuta doar in anumite medii. Eroarea este evidenta. Nu numai ca ideea originii troiene nu a fost respinsa pana in sec. al XVI-lea, dar la sfarsitul sec. al XI-lea o intalnim si in Chanson de Roland. Cantecul indica granitele tarii francilor ca fiind Besançon la sud, Wissant (Pas-de-Calais) la nord, Saint-Michel-au-Péril-de-la-mer, la vest si Seinz la est. Eugen Ewig a demonstrat ca ultimul nume corespunde orasului Xanten de pe Rinul inferior. Inainte de a se chema "Ad Sanctos', din cauza relicvelor importante aflate acolo (in germana a rezultat Xanten) orasul se numea Colonia Traiana, amintind de numele imparatului roman Traian. Ajunsi la gurile Rinului, francii din legenda si-ar fi instalat capitala acolo si ar fi numit-o Troia (Troiana) in amintirea vechii lor patrii. Traditia intrase pur si simplu in "imaginaru

Uniunea Sovietica a sustinut ca actiunile nu trebuiau sa depaseasca rezolutiile, iar daca se va ajunge la o actiune armata, aceasta sa fie o actiune rapida.

SUA a conceput o actiune militara pentru eliberarea Kuveitului si in acest sens a solicitat sprijin statelor democratice ale lumii. In conflict, SUA a angajat 430 de mii de combatanti, Marea Britanie - 40 de mii, Arabia Saudita - 45 de mii, Egipul - 30 de mii. In total, in acest conflict s-au implicat 46 de state, inclusiv Romania. Comanda trupelor a fost acordata generalului Norman Schwarstzkoff.

La 17 ianuarie 1991 s-a lansat lovitura militara, aliatii facandu-i pe irakieni sa creada ca pregatesc o mare operatiune de amfibie dar in realitate actiunea s-a desfasurat dinspre frontiera Arabiei Saudite. Aviatia a fost neutralizata, trupele irakiene au fost invaluite, operatiunea numita "furtuna in desert" fiind un succes militar.

Razboiul a durat 100 de ore si s-a incheiat cu zdrobirea trupelor irakiene si eliberarea Kuveitului. Controlul zonei Golfului Persic a fost mentinut de SUA, care a mentinut trupe de marina si de aviatie. Regimul lui Sadam Husein nu a putut fi rasturnat, obiectiv ce a ramas in atentia SUA pentru ca in afara de regimul de dictatura exista informatii ca Irakul este unul dintre cei mai mari producatori de arme chimice.