Diadohii si epigonii lui alexandru

DIADOHII SI EPIGONII LUI ALEXANDRU

Diadohii

In mod obisnuit se considera ca hellenismul incepe odata cu moartea lui Alexandru si se sfarseste cu anul 30, cand Octavianus a cuserit Egiptul. Acestei cronologii i s-au opus diverse corecturi. Dupa unii cercetatori, hellenismul ar incepe odata cu domnia lui Filip II. Beloch, de exemplu, pune capat istoriei Greciei nu la anul 30, ci in 217, cand s-a incheiat pacea de la Naupactos, ultima pace incheiata intre greci, fara participarea unor puteri straine. Cu toate aceste corecturi, cu toate constatarile mai vechi sau mai noi ale teoriei lui Droysen, totusi este un bun acceptat ca hellenismul constituie o etapa distinctiva in istoria antichitatii si ca impulsul decisiv in acest sens a fost dat de Alexandru. Fara indoiala ca intre imaginea pe care Alexandru o avea cu privire la imperiul creat de el, la dezvoltarea viitoare a acestui imperiu, nu se va gasi decat in parte si deformat in perioada care ia urmat mrtii sale. Faptul acesta se datoreaza, in buna msura, si celor care si-au impartit intre ei imperiul, adica fostii lui generali, pe care istoriografia antica si moderna i-a desemnat cu termenul de diadohi si epigoni. Diadohii si epigonii lui Alexandru nu i-au impartasit vederile politice si i-au dezaprobat in mod direct politica de apropiere fata de elementul aristocratic persan si in general oriental. De fapt, in primle trei decenii de dupa moartea lui Alexandru, hellenismul se reprezinta in mod pregnant prin luptele dintre diadohi si epigoni pentru succesiunea lui Alexandru. Sunt putine epocile istorice care se pot compara cu epoca hellenistica in schimbari de situatii atat de rapide dar si pentru actiunea politica dusa cu mijloace sangeroase. Dincolo de razboaiele propriu-zise, traditia literara e plina de crime si asasinate in familie. Faptul ca Alexandru nu a avut un uramas legitim care sa preia tronul si sa exercite pterea a determinat, dupa opinia lui Wilcken, in mod fatal, desfasurarea evenimentelor ulterioare.

Diodor 17.117 spune ca Perdikkas primeste de la Alexandru inelul regal-sigiliu, care autentifica actele regale; la intrebarea cui lasa regalitatea, Alexandru raspunde prietenilor "ca celui mai puternic". Desigur ca si aceasta este o anecdota nascuta ulterior, in urma experientei istorice. Perdikkas a fost cel mai tenace aparator al mostenirii lui Alexandru, misiune extrem de dificila, intrucat unitatea imperiului nu se realizase pe deplin.

Dupa moartea lui Alexandru, armata macedoneana il desemneaza drept rege pe Phillipos Arrhidaios, fratele vitreg al lui Alexandru, slab de minte, (Diodor 18.2) dar conserva totodata drepturile la tron pentru copilul ce avea sa-l nasca Roxana. Inainte de a pleca in campania asiatica, armata ii ceruse lui Alexandru sa-l asocieze pe Phillipos Arrhidaios la tron. Incoronarea ca rege a acestuia a fost insotita de pastrarea drepturilor pentru pruncul ce avea sa-l nasca Roxana. In sfarsit, 3 generali sunt desemnati drept tutori ai regelui si anume: Perdikkas, care era administratorul partii asiatice a imperiului; Antipatros, numit strateg al Europei; Krateros, comandantul armatei Orientului, cel mai viteaz si mai iubit dintre generalii macedoneni. Cei trei generali sunt tutorii regelui, Perdikkas avand autoritatea eminenta asupra celorlalti.

Faptul acesta reprezinta in ultima instanta o reactie a elementului macedonean la politica de pana atunci a lui Alexandru. Importiva ideii si a dorintei lui perdikkas si Eumenes de a pastra unitatea imperiului, apare o puternica grupare condusa de Ptolemaios, care va impune in 323 (Diodor, 18. 3) distribuirea satrapiilor dupa cum urmeaza: Ptolemaios - Egiptul, Antigonos Monophtalmos - Anatolia sudica, Eumenes din Kardia - Anatolia nordica si centrala ce urmau sa fie cucerite, Leonatos - Frigia hellespontica, Lysimachos - Thracia, Krateros - Hellada. Ultimii doi se aflau sub dominatia lui Antipatros, pentru ca el era strateg al Europei. Seleukos a primit comanda Garzii Regale a hetairoilor.

Razboiul Lamiac

Primul razboi care incepe va fi razboiul lamiac, desfasurat intre 323-321 i.Hr. El a fost provocat de edictul lui Alexandru din 323 i.Hr., citat la Jocurile Olimpice, care stipula reprimirea exilatilor in cetatile hellene. Acest act a provocat mult tumult in Hellada. Athena, unde Demostenes este reprimit in triumf, se afla in capul revoltei antimacedonene. I se alatura Liga Etoliana, Korinthos, Argos etc. Strategul atenian Leosthenes il infrange pe Antipatros, care venise sa reprime revolta, blocandu-l in Lamia. Antipatros cere ajutorul lui Leonatos si in batalia care se va desfasura cade in lupta Leosthenes, dar si Leonatos. Antipatros va reusi sa sparga asediul cu ajutorul lui Krateros. In bataliile care se vor derula in Hellada, Antipatros ii va invinge pe aliati pe uscat si pe mare, iar in 322 i.Hr., in batalia navala de la Amorgos, s-a produs apusul definitiv al flotei ateniene (Diodor, 9.18; Iustinus 13.5). In urma infrangerii, Athena va fi silita sa accepte conditiile lui Antipatros. I s-a impus o constitutie oligarhica cenzitara, care admitea doar 9000 de cetateni activi (astfel, a pierdut doua treimi din cetatenii sai). 12.000 atenieni vor fi siliti sa paraseasca orasul, fiind colonizati in Thracia. Antipatros a desfiintat apoi si ligile din Hellada. Este interesant ca sloganul lansat de Athena la inceputului razboiului lamiac, "libertatea hellenilor", va fi preluat peste 200 de ani de catre regii hellenistici si de catre Roma.

Primul razboi al diadohilor

(323-321 i.Hr.)

Desi vor stabili intre ei legaturi dinastice prin mariaje, diadohii se von confrunta intr-o maniera din ce in ce mai violenta. Intre timp, Eumenes din Kardia, cu ajutorul lui Perdikkas, va reusi sa stapaneasca Panhlagonia si Kappadokia. Perdikkas actiona ca un sef al celorlalti in numele regelui si se credea continuu obiectul comploturilor. Antigonos Monophtalmos este primul banuit si acuzat in fata armatei macedonene. Vine la rand Ptolemaios, pentru ca a cucerit Kyrenaica si pentru ca, avand in paza corpul lui Alexandru spre a-l inmormanta in macedonia, l-a dus in Egipt (inmormantandu-l la Memphis, de unde succesorii sai il vor duce la Alexandria), dand impresia unor ambitii regale. De asemenea, va fi acuzat in fata armatei macedonene. Perdikkas il va ataca pe Ptolemaios, dar in timpul marsului a fost asasinat de ofiterii sai in 321 i.Hr., intelesi cu Ptolemaiios (Diodor 18.33-36). Aliatul lui Perdikkas, Eumenes, ii va invinge pe Krateros si Neoptolemos, aliatii lui Antigonos, care mor in lupta. Grecul Eumenes este condamnat de armata macedoneana pentru moartea idolului ei, Krateros. Aceasta condamnare a constituit fundamentul juridic al lui Antigonos, in incercarea de a-l elimina pe Eumenes, duelul durand intre 321-316 i.Hr. Antipatros, in urma refuzului lui Ptolemaios, devine tutorele regilor, respectiv al lui Alexandru IV, fiul nascut de Roxana, si Phillipos Arrhidaios, batranul general primind titlul de autocrator (putere suverana), conform lui Diodor 18. 33. 3.

La Triparadisos, in Syria superioara, are loc, in 321 i.Hr., o noua impartire a satrapiilor (Diodor 18. 39). Ptolemaios ramane in Egipt, Nikanor urma sa primasca Kappadokia dupa infrangerea lui Eumenes, Seleukos - Babilonul, Antipatros primeste titlul de chiliarh si de strategos ala rmatei regale in Orient si comanda razboiului impotriva lui Eumenes, Kassandros, fiul lui Antipatros este chiliarh si adjunct al lui Antigonos, ca o masura de precautie, intrucat acesta, ca strateg al Asiei, avea prea multa forta, putand prelua singur puterea.

Al doilea razboi al diadohilor

(319-316 i.Hr.)

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

A fost determinat atat de confruntarea Antigonos-Eumenes (Plutarch, influentat de Hieronymos din Kardia, il transforma pe Eumenes in figura centrala a anilor 319-316 i.Hr.). Eumenes, care era cumnat al lui Alexandru, prin sotia sa, sora a uneia dintre printesele persane, va incerca sa apere mai departe drepturile copilului Alexandru IV. In 319 i.Hr. Antipatros moare, lasandu-l, fara a consulta armata, tutore al regilor si comandant militar pe batranul sau camarad Polyperchon (Diodor 18.48), ceea ce l-a nemultumit pe fiul sau Kassandros. Kassandros constituie o alianta impotriva lui Polyperchon, formata din Ptolemaios, Antigonos si Lysimachos. Antigonos se va ocupa de Asia, domeniul sau, refuzand sa asculte de regi si tutorii lor (Diodor 18.50). in fata acestei situatii, Polyperchon il numeste pe Eumenes strateg al armatei regale (Diodor 18.50). astfel izbucnaste o noua confruntare, in timpul careia, pentru moment, Ptolemaios si Lysimachos raman pe planul al doilea; pe primul plan, Eumenes lupta impotriva lui Antigonos. Polyperchon atrage pe Helleni, instaland regimuri democratice si proclamand "libertatea hellenilor".

In 317 i.Hr., Kassandros va instala la Athena ca epimelet pe filosoful Demetrios din Phaleron, care va instaura o democratie cenzitara (Diodor 18. 66-67) si va permite instalarea aici a unei garmizoane macedonene. In acelasi an, Kassandros va ocupa Macedonia (Diodor 18. 77). Intre timp, rechemata din exil de Polyperchon, Olimpia, mamalui Alexandru, ii va ucide pe Phillipos Arrhidaios si sotia sa, erudike. Armata, la cererea lui Kassandros, o judeca si o condamna la moarte pentru aceasta fapta. Olimpia este executata (Diodor 18. 49). Kassandros se casatoreste cu Thessalonike, o sora vitrga a lui Alexandru, incercand sa intre in dinastie, renegand pe Alexandru IV si pe Roxane la Amphipolis.

In 316 i.Hr., Antigonos a reusit sa-l infranga pe Eumenes, care este prins si executat.

Al treilea razboi al diadohilor

(316-311 i.Hr.)

In 31 i.Hr. incepe al treilea razboi al diadohilor. El a fost cauzat de incercarea lui Antigonos de a-l deposeda pe Seleukos de satrapia Babilonului. Acesta s-a refugiat la Ptolemaios si se formeaza o noua coalitie, astfel incat Antigonos si-a ridicat impotriva pe toti ceilalti diadohi. Antigonos avea la indemana marile rezerve ale Asiei, tezaurele Susei si Mediei si si-a intarit armata  prin angajarea soldatilor lui Eumenes. De la Diodor aflam ca a reimpartit satrapiile, executand mai multi generali ai lui Alexandru (Diodor 19.47-8). Diodor (19. 57) relateaza ca aliatii ii cer lui Antigonos: Babilonul pentru Seleukos, Syria pentru Ptolemaios, Kappadokia si Lycia pentru Kasandros, pentru lysimachos - Phyrgia hellespontica. In 315 i.Hr., Antigonos refuza si invadeaza Phenicia. La Tyr el a obtinut din partea armatei macedonene condamnarea la moarte a lui Kassandros si propria sa desemnare ca tutore a lui Alexandru IV. De la Diodor 19.61-62 aflam ca, simultan, Antigonos si Ptolemaios proclama "libertatea hellenilor" care vor fi "liberi, autonomi si scutiti de garnizoane" (Diodor 19. 61).

Antigonos se va instala in nucleul egeean al domeniului sau, preluand, in 315 i.Hr. sau in 308 i.Hr., conducerea Confederatiei Insularilor (Diodor 19. 62). Cetatea Delos, separata de Athena, va ramane antigonita pana in 286 i.Hr., la sfarsitul lui Demetrios Poliorketes.

Intr-o prima confruntare, Ptolemaiios il infrange pe fiul lui Antigonos, tanarul Demetrios Poliorketes in 312 i.Hr. la Gaza, astfel incat Seleukos va putea spa se intoarca in Babilon (Diodor, 19. 90-92). In urma acestei confruntari, in 311 i.Hr., s-a incheiat pace: Lysimachos pastreaza Thracia, Ptolemaios Egiptul, Antigonos Asia, hellenii vor ramane autonomi, Kassandros este strateg al Europei si tutore al regelui Alexandru IV pana la majoratul sau. In consecinta, acest scelerat (Kassandros) il va ucide pe copilul regal si pe mama sa Roxana in 310 i.Hr. Seleukos, in mod curios, nu figureaza in tratatul de pace. Autonomia hellenilor se datoreaza lui Antigonos cae a incercat sa-i castige de partea sa, angajandu-i in lupta pentru autonomie.

Intre anii 308-303 i.Hr., Seleukos independent iin Babilonia, recucereste Susiana, Media (Diodor 19. 90-92), ceea ce va determina un conflict si apoi un tratat de pace in 303 i.Hr. cu Chandragupta din Bactria. In schimbul cedarii unor teritorii catre acesta (Gedrosia, Arachosia) Seleukos impune epigamia greco-indiana si a primit de la Chandragupta 500 de elefanti de lupta.

Intre timp, Demetrios Poliorketes l-a infrant pe Ptolemaios, recucerind Syria (Diodor 19.93). Kassandros s-a impacat in 310 i.Hr. cu Polyperchon, care a primit titlul de strateg al Peloponesului, ceea ce a dus la alianta Ptolemaios-Antigonos, ultimul reusind sa cucereasca Peloponesul. De aici incepe al IV -lea razboi al diodohilor.

Al patrulea razboi al diadohilor

Demetrios Poliorketes "elibereaza" Athena de garnizoana lui Kassandros, care se afla in Epir in acel timp. Antigonos si Demetrios sunt onorati cultural: statuile lor sunt asezate langa tiranicizi, atenienii au infiintat doua noi triburi, Antigonis si Demetrias (Diodor 20.40-46; Plutarch, Demetrios 8-14). Protejatul lui Kassandros, Demetrios din Phaleron, se va refugia in Egipt, unde va intemeia bibleoteca din Alexandria. Alianta Antigonos-Ptolemaios se rupe si in 306 i.Hr. Demetrios Poliorketes il infrange pe Ptolemaios in batalia navala de la Salamina (in Kipros, Diodor 20. 47-52; Pluarchos, Demetrios 15), ocazie cu care se apre ca a fost inaltata celebra Nike din Samothrake. In urma victoriei, Antigonos si Demetrios se proclama regi (Justinus 15.2; Diodor 20.53). La fel au procedat Ptolemaios, Seleukos, Lysimachos, Kassandros (Plutarch, Demetrios 18.1). demetrios Poliorketes, cu tot renumele sau, va esua, dupa un asediu celebru in 305-304 i.Hr. in fata Rhodosului, acesta rezistand si datorita ajutorului lui Ptolemaios (Diodor 21.81-88, 91-100; Plutarch, Demetrios 21-22), care primeste de la rhodieni titlul de soter - salvator, insotit de organizarea unui cult. Ptolemaios a asociat acest titlu numelui sau dinastic, devenind Ptolemaios Soter.

Demetrios va reveni in Hellada, unde va cuceri de la Kassandros Korinthos si Chakis, Sykon de la Ptolemaios, Achaia si Aigion, o garnizoana macedoneana stationand la Akrokorinthos pana la 243 i.Hr., cand va fi alungata de Aratos (Diodor, 20.100, 102-103; Plutarch, Demetrios 23-27).

Demetrios va fonda in 302 Liga Hellenilor, dupa modelul Ligii de la Korinthos a lui Phillip II. Obiectivul ligii era organizarea hellenilor pentru ca ei sa se poata apara impotriva adversarilor. Trebuie sa vedem aici un model pe care se va intemeia politica regilor Macedoniei in viitor. In 302 i.Hr., Kassandros, caruia Antigonos ii impusese conditii foarte grele, respectiv supunerea neconditionata, va organiza o noua coalitie cu Ptolemaios, Lysimachos, Seleukos. Kassandros va incerca sa reocupe Helada, iar Lysimachos va cuceri Ephesos in Asia Mica. Ptolemaios inainteaza in Syria, lor alaturandu-se Seleukos cu cei 500 de elefanti (aici se intrerupe naratiunea continua a lui Diodor).

Pentru intervalul 300-200 i.Hr. trebuie sa nebazam in principal pe vietile lui Plutarch, inscriptii, istoriile lui Trogus Pompeius in rezumarea lui Iustinus.

In primavara lui 301 i.Hr., la Ipsos, in Phrygia, adversarii se vor infrunta in batalie. Antigonos e infrant,cazand in lupta la 81 de ani (Plutarch, Demetrios 28-29). Wilcken nota: "cu Antigonos, care a cazut in lupta la 81 de ani, dispare barbatul care voise sa continue ideea lui Alexandru". Dua disparitia sa au rezultat 4 state teritoriale importante desfacute din fostul imperiu. La fel, Bengtson spunea ca in batalia de la Ipsos a disparut si ideea unui singur imperiu indivizibil al lui Alexandru, nascandu-se in schimb sistemul stateor hellenistice. In urma bataliei, Demetrios a parasit Hellada, pastrand doar Korinthos, Kypros si confederatia Insularilor, Liga Hellenilor din 302 i.Hr. fiind desfiintata (Plutarch, Demetrios 30). In urma bataliei, Lysimachos a luat litoralul mikroasiatic, Seleukos nordul Syriei, iar ptolemaios restul Syriei. Granita dintre regatele lui Seleukos si Ptolemaios, in regiunea siro-palestiniana, ramane necunoscuta si va fi mai tarziu obiectul confruntarilor intre succesorii lui Ptolemaios I si Seleukos I.

Sfarsitul diadohilor

Kassandros a murit pe la 298-297 i.Hr., aceeasi soarta avand-o, la scurt timp, si fiul sau Filip IV. In 294 i.Hr., prin proclamatia armatei, Demetrios devine rege al macedonenilor. Plutarch, Demetrios 37, spune ca astfel se naste dreptul Antigonizilor la regalitatea macedoneana. Trebuie notat rolul crescand al armatei ca factor politic, ca izvor al legitimitatii puterii regale asumate de unul sau altul dintre pretendenti. Armata a reprezentat un element prioritar in atentia diadohilor, ea avand si un important rol economic, Préaux caracterizand-o drept "centru economic in miscare". Dupa incoronarea sa ca rege, Demetrios va cuceri Athena in acelasi an 294 i.Hr. Ptolemaios care va cuceri Kypros iar Lysimachos va continua sa-si consolideze stapanirea in Asia Mica.

In 289 i.Hr. se icheie pece intre competitori. Linistea nu va dura multa vreme, pentru ca Demetrios incearca sa reia politica tatalui sau de refacere a unitatii imperiului, patrunzand in Asia. Asemenea planuri au dus la formarea unei coalitii impotriva sa, alcatuita din Lysimachos, Ptolemaios, Seleukos, Pyrrhos, Liga Etoliana. Atacat din mai multe parti, Demetrios fuge in 286 i.Hr. din macedonia in Asia unde, incercuit, se va preda lui Seleukos. Va muri trei ani mai tarziu, in captiitatea aurita a acestuia. Daca Beloch si Bengtson il considera un aventurier, H. Berve il considera cel mai cavaler, cel mai temerar si mai genial dintre diadohi.

Dupa disparitia sa, Macedonia e disputata de Pyrrohos si Lysimachos. Antigonos Gonatas, fiul lui Demetrios, nu-si poate impune drepturile, dar pastreaza "cheile Helladei": Demetrias, Chalkis si Corinth (Iustin 16.3). In 282 i.Hr., moare si Ptolemaios I Soter, urmand la tron fiul sau, Ptolemaios II Philadelphos, care era coregent din 285 i.Hr.

In acest timp, Lysimachos cucereste fulgerator Macedonia, Thessalia, Asia Mica si Bithynia (Bizantion ramane liber), adaugandu-le nucleul sau di Thracia (Plutarch, Pyrrhos 1; Iustinus 16.3.1).

La instigarea sotiei sale, Arsinoe, fiica lui Ptolemaios, Lysimachos il va executa in 281 i.Hr. pe Agathokles, fiul sau din prima casatorie. Partizanii lui Agathokles, intre care Philethairos, eunucul trezorier, vor fugi la Seleukos (Iustinius 17.1.4; Pausanias 1.10.4). Acesta va invada posesiunile asiatice ale lui Lysimachos, cei doi batrani diadohi intalnindu-se in batalia de la Kurupedion. Lysimachos a pierdut confruntarea si a murit in lupta,la 80 de ani.

In urma acestei victorii, Seleukos va trece in Europa pentru a prelua posesiunile lui Lysimachos, armata proclamandu-l, dupa o victoria de la Kurupedion, rege al macedonenilor. Seleukos nu va apuca sa-si arate intentiile (preluarea ideei imperiale), intrucat va fi asasinat in 281 i.Hr. de catre Ptolemaios Keraunos (Fulgerul), fiul alungat al lui Ptolemaios I Soter, ajuns la curtea lui Lysimachos, la sora sa Arsinoe si trecut apoi la Seleukos (in anul 281 i.Hr.).

Asasinarea lui Seleukos inseamna sfarsitul epocii diadohilor si inceputul celei a epigonilor.

Epigonii

Ptolemaios Keraunos (Fulgerul) e proclamat in 281 i.Hr., de catre armata, rege al macedonilor. Se va casatori cu sora sa Arsinoe, ucigandu-i pe fiii pe care aceasta ii avea de la Lysimachos. Domnia lui n-a fost lunga, pentru ca in 280 i.Hr. sau 279 i.Hr. a cazut in lupta cu hoardele gallice care invadasera Hellada si Macedonia (Iustin 24.4.8-11.5; Diodor 22.3-4). Gallii au navalit din regiunile lor de origine in toata Europa centrala, o grupare atingand Hellada centrala, inaintand pana la Delphi, unde aliatii phokeeni, boetieni si etolieni, sub semnul unei aparitii a lui Apollo, ii infrang si ii silesc sa se retraga (Diodor 22.9; Pausanias 1.4, 10.19-23; Polybios 4. 46).

Antigonos Gonatas ii infrange pe gallii care se retrag din Hellada, la Lysimacheia (Iustin 25.1-2). Datorita acestei victorii, Antigonos e proclamat rege al macedonilor de catre armata (Plutarch, Pyrrhos 26). Aceasta victoria Gallica devine pentru multa vreme in lumea hellenistica semnul calificarii regale. De exemplu, Attalos a fost proclamat rege al Pergamului tot dupa o victorie obtinuta impotriva galilor.

Dupa retragerea din Hellada si Macedonia, gallii vor intemeia, in Peninsula Balcanica, regatul de la Tylis (Polybios 4.46).

Merita mentionat in aceste note despre istoria epigonilor, si agathokles din Syrakusa, care a reusit, la cativa ani dupa moartea lui Alexandru, sa puna mana pe putere in marea colonie doriana din Sicilia. Din informatiile transmise de Diodor, 21.17, iustinus, 23.1-2, acest Agathokles era un remarcabil general, dar si un tiran in sensul actual al cuvantului. Cuceririle sale siciliene determina interventia Carthaginei, impotriva careia Agathokles va organiza o expeditie africana in intelegere cu Ophellus, guvernatorul Kyrenaicii (311-309 i.Hr.) (diodor 20.54-72, 77-79, 89-90). Planurile lui Agathokles esueaza (Diodor 20.42). In 307/306 i.Hr. el va incheia o pace cu Carthagina in conditiile statu-quo-ului. Dupa modelul diadohilor, Agathokles se va proclama rege in 306/305 i.Hr. (Diodor 20.54). Chemat de hellenii din Grecia Magna in sudul Italiei, el ataca triburile lucanilor si brutilor (Iustin 23.1-2). Moartea lui Agathokles in 289 i.Hr. a prilejuit carthaginei ocuparea unei mari parti din Sicilia (Iustinus 23.2).

Unul dintre cei mai cunoscuti epigoni a fost Pyrrhos, regele epirului. Lui Pyrrhos, observa Cl. Préaux, i se datoreaza introducerea romanilor in istoria interna hellenica. Traditia literara, Plutarch, Pausanias, Iustinus, Diodor, il zugraveste pe Pyrrhos ca un luptator neostenit si impulsiv. O remarcabila monografie asupra lui Pyrrhos a redactat in 1959 istoricul Pierre Lévêque.

Pyrrhos e o personalitate controversata, datorita actiunilor sale neasteptate si aventuriere. Negasindu-si campul de actiune pentru dobandirea gloriei in Hellada si Macedonia, va trece in 280 i.Hr. in Italia, chemat de tarentini, lucani si samniti impotriva romanilor. Ii invinge pe acestia la Herakleia (280 i.Hr.), si la Ausculum in Apulia, in 279 i.Hr. (Plutarch, Pyrrhos 21). Ramane mai departe in vest si nu intervine in Macedonia dupa moartea lui Ptolemaios Keraunos, desi era ginerele lui si varul lui Alexandru cel Mare. Va parasi Italia pentru a debarca in Sicilia in 279/278 i.Hr., chemat de syracusani impotriva carthaginezilor. Epirotul va fi victorios si in Sicilia, carthaginezii reusind sa se mentina doar in fortareata Lilybaeum. Intra insa in conflict cu grecii sicilieni care nu sunt entuziasmati de gandul unei expeditio Africana, planuite de Pyrrhos. Revine in Italia, in 276 i.Hr., rechemat de tarentini, dar va fi infrant decisiv la Beneventum de catre consulul roman Manius Curius Dentatus in 275 i.Hr. (Plutarch, Pyrrhos 22-25).

In acelasi an, Pyrrhos, revine in Epir, va ataca Macedonia, infrangandu-l pe Antigonos care se retrage in Thessalonike (Plutarch, Pyrrhos 25-26). Va cuceri apoi Thessalia, lui Antigonos ramanandu-i cateva orase maritime, intre care Korinthos. Incercarea lui Pyrrhos de a cuceri Peloponesul in 273 i.Hr. esueaza in fata Spartei, unde voia sa impuna pe Kleonymos (fiul lui Kleomenes II) in locul lui Areos (Plutarchos, Pyrrhos 26-27). Sparta s-a aparat eroic pana la venirea trupelor sale aflate in Africa. In imprejurari obscure, Antigonos reia Macedonia in 272 i.Hr. (nu avem izvoare), an in care Pyrrhos moare la asediul Argosului (Plutarchos, Pyrrhos 26-34; Iustinus 25.4-5; Pusanias 1. 13).

In acelasi an, Roma a cucerit Terentul (Livius, Per. 14). La iesirea din scena a lui pyrrhos, se poate vorbi pe deplin de configurarea fostului imperiu al lui Alexandru in trei mari regate: Seleucid, al lui Anthiohos I, fiul lui Seleukos, Egiptul condus de Ptolemaios II, fiul lui Ptolemaios I Soter, si Macedonia avandu-l pe tron pe Antigonos Gonatas, fiul lui Demetrios Poliorketes. In fruntea acestor regate se afla a doua generatie de regi hellenistici, asa-numitii epigoni, dar, dupa cum observa Bengtson, "in realitate, noii stapanitori nu aveau deloc trasaturile unor epigoni, toti cei trei regi fiind personalitati la fel de marcante ca si parintii lor, iar activitatea lor politica nu este cu nimic mai putin remarcabila".