Clovis: o domnie mareata

Clovis: o domnie mareata

Atunci cand, inainte de 475, francii salieni au atacat trei mici popoare germanice stabilite in apropiere de varsarea Rinului - intre care si turingii renani - flota lui Euric si-a facut aparitia. Francii au fost invinsi, iar putemicul rege al vizigotilor a incheiat un foedus cu dusmanii salienilor pentru a intretine in spatele lor o amenintare permanenta. In 491, Clovis i-a atacat pe turingii renani si i-a invins; timpurile se schimbasera. Hegemonia Galiei nu a intarziat sa devina miza unui conflict franco-vizigot.

Alaric al II-lea nu era Euric, dar puterea sa nu era neglijabila. Se pare ca autoritatea sa a fost subestimata in urma informatiilor oferite de Grigore din Tours care povesteste ca Syagrius a fost extradat in urma unei simple amenintari a lui Clovis. Herwig Wolfram a demonstrat ca evenimentul nu se integreaza in contextul anului 486, cand francii ajunsesera doar pana la Sena si nu erau inca vecini directi cu vizigotii. In 490, si apoi pana in 493, Alaric al II-lea a fost suficient de puternic pentru a-i trimite un ajutor militar important ostrogotului Theodoric, pus intr-o situatie dificila in confruntarea cu Odoacru. Acum se poate observa cat de abil a fost Clovis: exact in 491, el a profitat de faptul ca vizigotii aveau alte preocupari si s-a ingnjit sa-si "asigure' spatele.

In 493, Theodoric s-a debarasat de Odoacru si a incercat sa isi consolideze pozitia. El a cerut-o in casatorie pe sora lui Clovis si a obtinut-o; astfel, el a sperat ca ii va putea ameninta din spate pe burgunzii lui Gondebaud. Clovis nu a actionat insa in folosul altcuiva, el a folosit amenintarea reprezentata de alianta sa provizorie cu Theodoric pentru a obtine de la Gondebaud mana nepoatei sale Clotilda. Daca tinem cont de rangul inalt ocupat de unchiul sotiei sale in cadrul ierarhiei romane, cea de-a doua casatorie a marit prestigiul lui Clovis. Ea a asigurat, de asemenea, si neutralitatea burgunzilor in razboiul inceput de franci impotriva lui Alaric al II-lea.

Casatoria sa a avut o importanta istorica. Spre deosebire de unchiul sau, Clotilda era catolica, mama sa fiind si ea tot catolica. Grigore din Tours, care iubea anecdotele, nu a omis nici una din istorioarele povestite in epoca sa, catre sfarsitul sec. al VI-lea, despre perioada deja mitica a marelui Clovis. Astfel el scrie ca mama acesteia (Caretena; el insa nu ii da numele) a fost omorata de Gondebaud, arian inversunat, care i-a legat de gat o piatra de moara inainte de a o ineca. Din nenorocire pentru Grigore din Tours, piatra tombala a Caretenei a fost gasita si pe ea se poate citi ca data a decesului anul 506. Cat despre sotul sau, Chilperic al II-lea, care confonn legendei ar fi fost asasinat tot de Gondebaud, aflam dintr-o scrisoare a lui Avit, episcopul din Vienne, ca la moartea sa Gondebaud a fost cuprins de o tristete profunda.

In povestirile lui Grigore, alianta de neagresiune si apoi de cooperare militara impotriva vizigotilor dintre franci si burgunzi este mai intai deformata si apoi ascunsa; eroul Clovis nu putea fi aliat cu un eretic. Exemplul indica faptul ca exista doua istorii ale Merovingienilor, una "poetica' si alta ce poate fi doar cu greu descifrata din izvoare. Prima dintre ele a fost in mod stralucit povestita, dupa Grigore din Tours, de Augustin Thierry.

Sa revenim la fapte. Razboiul lui Clovis impotriva inamicilor ereditari, vizigotii, a inceput inainte de 496. Surprinsi de primul atac al francilor, vizigotii au reusit sa recucereasca Saintes. Succesul se datoreaza faptului ca in acelasi an Clovis a trebuit sa ii ajute pe francii renani atacati de alamani. In apropiere de Zülpich (Tolbiac), un castrum roman, regele de la Köln, Sigebert, a fost ranit, in urma luptei ramanand si schiop. Astazi se considera ca batalia decisiva a fost data de armata lui Clovis venita in mare graba, aceasta neavand insa nici o legatura cu lupta defensiva de la Zülpich. Moartea regelui alaman si importanta victoriei le-a permis francilor de pe Rin sa ocupe o parte importanta a regiunilor de pe cele doua maluri ale Rinului superior dominate pana atunci de alamani.

Faptul ca ii vedem pe francii rasariteni profitand de pe urma unei victorii obttnute de salieni este surprinzator; in politica, Clovis nu parea dispus sa lucreze pentru altcineva sau sa ofere cadouri. Se pare insa ca in relatia dintre cele doua regate france a prevalat impartirea sarcinilor si a zonelor de interes. Astfel, in timp ce inaintarea catre sud era incredintata in rasarit regatului de la Köln, in apus ea revenea regatului de la Soisson unde isi avea sediul Clovis. Unul se ocupa de alamani, iar celalalt de vizigoti. Ca urmare, in 507, in momentul marelui razboi impotriva vizigotilor, vom intalni o importanta armata a francilor de pe Rin condusa de Cloderic, fiul lui Sigebert cel Batran, care ii intorcea lui Clovis sprijinul primit pe vremuri in lupta impotriva alamanilor. Cooperarea a permis celor doua regate, atat de diferite si in mod clar separate, sa-i domine pe cei mai periculosi adversari ai francilor din lumea germanica.

Dupa victorie, Clovis s-a indreptat spre Aquitania. In 498 era stapan in Bordeaux, una dintre capitalele adversarului sau Alaric. Totusi, el nu a obtinut un succes definitiv, fiind fara indoiala neputincios in fata fortificatiilor unor orase. In 500, il regasim in razboi cu burgunzii, incercand sa profite de o cearta din cadrul casei regale a lui Gondebaud. Dar chiar si burgunzii incepeau sa considere ca devenise mult prea puternic in Galia. Aliat atunci cu unul dintre fratii lui Gondebaud, Clovis a asediat Avignon-ul, dar cum nu a reusit sa il cucereasca, a fost nevoit sa isi abandoneze tovarasul prada razbunarii lui Gondebaud si sa se multumeasca cu promisiunea foarte incerta a platii unui tribut. Prima faza a razboiului s-a terminat printr-o pace: Alaric al II-lea si Clovis s-au intalnit in 502 pe o insula de pe Loara, din apropiere de Amboise, subliniind astfel egalitatea rangului lor si recunoscand fluviul drept frontiera.

Probabil ca tot atunci a fost extradat si Syagrius, cedarea lui fiind inclusa intre clauzele tratatului; ca urmare, el nu mai putea fi folosit de vizigoti drept contracandidat impotriva lui Clovis. Nu este foarte sigur ca Syagrius a fost asasinat in inchisoare "in mod secret', asa cum sustine Grigore, mai ales ca, mai tarziu, vom vedea mai multi reprezentanti ai puternicului clan al Syagrii-lor si al Egidii-lor ocupand o serie de scaune episcopale, dupa ce, in prealabil, avusesera cele mai inalte functii la curtea merovmgiana sau in provincie. Unul dintre ei a fost chiar episcop de Reims, al patrulea succesor al Sfantului Remi.

Clovis a devenit in epoca primul rege catolic si, chiar mai mult, alaturi de imparatul roman, singurul suveran catolic. Evenimentul, ale carui consecinte au fost atat de importante, a fost indelung pregatit pentru ca nu era usor pentru un rege pagan sa paraseasca in mod oficial credinta poporului sau, credinta ai carei zei se numarau printre predecesorii dinastiei sale. Pentru a evita conflictul cu burgunzii care nu erau pagani, ci arieni, Gondebaud ceruse in van sa fie primit in secret de biserica catolica. Traditia spune ca, in 496, cu ocazia luptei impotriva alamanilor si tocmai cand acestia erau pe cale sa il invinga, Clovis a promis ca se va converti daca va obtine victoria. In cazul lui Grigore nu este exclusa posibilitatea unei imitatii a legendei lui Constantin - legatura dintre deznodamantul unei batalii decisive si convertire - mai ales ca el dorea sa il prezinte pe Clovis ca pe un nou Constantin. Izvoarele contemporane nu vorbesc nici de batalia impotriva alamanilor si nici de botezul sau de catre Sfantul Remi, ele pomenesc in schimb legamantul facut de rege in urma unei vizite, care il impresionase profund, la biserica Saint-Martin din Tours, legamantul de a se boteza dupa expirarea perioadei de catehumat. Faptul ca episcopul de Tours, autor si al unei istorii a bisericii sale, trece cu vederea evenimentul poate doar sa ne surprinda.

Un lucru este sigur: Clovis i-a permis Clotildei sa il boteze pe primul lor fiu, iar dupa moartea precoce a acestuia, si pe cel de-al doilea, pe Clodoinir. Cum era vorba de mostenitorul potential al regelui, putem sa presupunem ca, dupa ce se si casatorise cu o printesa catolica, Clovis nu mai era un pagan convins! Faptul ca a dorit sa stie mai mult inainte de a se decide, faptul ca a fost Impresionat atat de fastul serviciului divin cat si de solenmitatea sa, ne dezvaluie un om cu totul diferit de barbarul care isi schimba credinta in functie de capriciile soartei.

Atunci cand s-a hotarat, regele i-a invitat pe episcopii din regat si din regiunile invecinate sa asiste la evenimentul programat pcntru Craciun. Episcopul din Reims, comemorat de Grigore - la randul sau episcop de Tours - a avut un merit de netagaduit in luarea deciziei. Scuzandu-se ca nu poate participa, episcopul Avit din Vienne a scris o scrisoare ramasa principalul document al evenimentului. Avit scria ca, o data cu invitatia primita de la Clancy, el a inteles ca regele era patruns de semnificatia adanca a Botezului. Conform traditiei si dupa spusele lui Grigore din Tours, ceremonia s-ar fi celebrat in Reims, in ziua de Craciun a anului 498, trecerea prin Tours fiind prilejuita probabil de campania impotriva vizigotilor. Faptul ca Sfantul Remi a fost cel ce l-a botezat pe Clovis este confirmat si de testamentul episcopului.

Grigore spune ca gestul regelui a fost urmat de 3000 de franci, in timp ce un cronicar de mai tarziu dubleaza cifra. Botezul regelui, conducatorul poporului, a fost cu siguranta urmat de unul rolectiv la care au luat parte un mare numar de oameni cu ranguri mai inalte sau mai mici. Se demonstra astfel ca gestul sau nu il indepartase pe rege de popor si de cei credinciosi lui, mare parte dintre ei urmandu-i exemplul. Cunoastem cum s-a desfasurat in 989, la Kiev, botezul lui Vladimir. Regele a dat ordin ca toti sa se boteze in Nipru, pentru ca in oras sa nu mai ramana nici un pagan care sa il jigneasca prin prezenta sa pe Dumnezeu. Tot atunci, el a declarat: "Cel care nu va dori sa faca acest lucru se poate considera dusmanul meu personal.' Atat analogiile cat si diferentele ne ajuta sa intelegem impactul avut de trecerea unui popor, in frunte cu regele sau, dintr-o lume religioasa in alta. In ciuda nedesavarsirii umane, acestea raman totusi marile momente ale istoriei.

Sistemul' franc pare sa fi fost destul de "liberal', fapt ce a provocat mania episcopilor. Ei i-au reprosat de exemplu lui Clotar I, fiul lui Clovis, faptul ca admitea la masa sa prezenta unor inalti demnitari ramasi pagani. Lucru sigur insa, regii franci i-au admis mai putin timp pe inaltii functionari pagani decat imparatii Imperiului crestin. Ortodoxia a ramas principala lor forta si fundamentul maretiei regatului francilor salieni. In scrisoarea sa, intr-un mod aproape profetic, Sfantul Avit se recunostea vinovat de faptul ca, desi supus al regelui burgunzilor, era fericit ca grecii nu mai erau singurii condusi de un print catolic. El era fericit pentru intregul Occident, afirmand ca hotararea regelui franc va aduce si alte popoare pe drumul cel bun. Chiar daca evanghelizarea francilor, a regiunilor nord-estice si chiar a Galiei s-a intins de-a lungul a mai multe generatii, pozitia de "lider' a regelui franc este evidenta.

Clovis era acum aliatul predestinat al Constantinopolului. De la inceputul sec. al VI-lea el trebuie sa fi stabilit unele contacte cu imparatul sau sa fi trecut treptat de partea acestuia. Una dupa alta, Clovis a reusit sa castige doua victorii decisive, una impotriva alamanilor in 506 si alta impotriva vizigotilor in 507. In cazul alamanilor a fost vorba de un razboi ofensiv, de supunere, avandu-se in vedere evitarea oricaror surprize in momentul luptei finale impotriva lui Alaric al II-lea. Victoria in urma careia a fost supusa toata regiunea nordica a teritoriului alaman, zona care mai opunea inca rezistenta francilor, este cunoscuta prin intermediul a doua izvoare de mare importanta. Unul dintre ele este o scrisoare redactata in 506 sau 507 si primita de Clovis de la Theodoric pentru a-1 "felicita' cu ocazia groaznicei infrangeri a alamanilor si pentru a mentiona ca regele ostrogot era pregarit sa ia sub protectia sa restul poporului alaman. Theodoric a indicat astfel cu exactitate limitele ce nu puteau fi depasite de Clovis: povarnisurile Italiei - teritoriul alaman de la sud de Dunare - ii erau interzise. In aceeasi epoca, pentru a apara frontiera romana, Theodoric i-a instalat pe bavari la sud de Dunare, in preajma Ratisbonnei. Cele doua popoare din Germania meridionala, alamanii si bavarii, i-au pastrat aminrirea in cantecele lor epice in care il numesc "Dietrich von Bern': Theodoric din Verona.

Celalalt document are un caracter arheologic, fiind vorba de una din principalele resedinte ale capeteniei alamanilor- sau de resedinta unuia dintre cele mai importante capetenii. Aceasta a fis sapata la "Runder Berg', in apropiere de Urach, in Würtemberg, intr-un loc unde toate descoperirile indica anul 506 ca data a distrugerii. Fortareata era deosebit de bogata, iar atelierele sale amintesc intr-un mod foarte clar de un oppidum celtic, ea fiind o marturie a comertului si a relatiilor stranse care ii uneau pe alamanni cu alte regiuni, in special cu Italia.

Fara a mai fi amenintat din aceasta directie, si bucurandu-se de o victorie completa asupra unui adversar redutabil, Clovis s-a pregatit pentru razboiul impotriva lui Alaric al II-lea, asigurandu-se mai intai ca are toate atuurile de partea sa. El a incheiat o alianta cu imparatul, obligandu-1 astfel pe Theodoric sa ramana in Italia, o alianta cu Sigebert din Köln, care i-a trimis si o armata condusa de fiul sau, si o a treia cu Gondebaud al burgunzilor, caruia i-a promis ca va dobandi Provence, in timp ce el se gandea sa ocupe o parte a litoralului, Septimania, si sa ajunga in cele din urma la Mediterana.

Totusi, aliatul cel mai important a fost Sfantul Martin. In primavara anului 507, Clovis si-a inceput campania prin vizita facuta pentru a se ruga la Tours. De atunci inainte Sfantul Martin a ramas sfantul protector al Merovingienilor si al francilor. El a fost invingatorul gotilor eretici. Sfantul Galiilor a fost unul din factorii care au inlesnit unirea galo-romanilor si a francilor, regele putand sa declare ca vrea sa elibereze Galia de eretici. El s-a bazat pe sprijinul catolicilor care il priveau ca pe un eliberator, desi persecutiile ariene incepusera sa isi piarda din forta. Alaric al II-lea dorea chiar sa ii castige pe romani, senatorii sai pregatind "legea romana a vizigotilor'; totusi, angajarea sa pe drumul reconcilierii a fost putin prea tardiva. Dintr-o ironie a sortii legea sa din 507 nu a putut fi aplicata in Galia din cauza victoriei lui Clovis, populatia Galiei france traind dupa dreptul roman.

In timp ce o parte a senatorilor aquitani intareau cu contingente proprii armata lui Alaric al II-lea, Clovis a parasit orasul Tours, a avut parte de un miracol cu ocazia trecerii unui rau - semn de bun augur - si in cele din urma s-a intalnit cu dusmanul la 10 kilometri vest de Poitiers, la Vouillé. Vizigotii au fost zdrobiti, iar Alaric al II-lea a murit pe campul de lupta. Intr-o campanie fulger, regele franc a ajuns pana la Garonne, in timp ce fiul sau Thierry a cucerit Auvergne, regiune inclusa mai tarziu in regatul mostenit la moartea tatalui sau. Orasul Toulouse a fost cucerit, iar "Regatul de Toulouse' a disparut.

Acesta a fost momentul in care Theodoric s-a gandit ca ar fi bine sa intervina. O armata ostrogota condusa de generalul Ibba - diminutivul de la Hildebrand, o alta figura mitica a cantecelor germanice - a demonstrat in 508 si 509 ca mai exista inca adversari pe masura francilor. Impreuna cu burgunzii, francii au fost invinsi, iar Provence si Septimania, regiunile mediteraneene si "romane' ale Galiei, nu au revenit nici burgunzilor si nici francilor. Septimania a fost restituita vizigotilor, iar Theodoric a adus la cunostinta - prin pana lui Cassiodorus - populatiei din Provence ca se va bucura din nou de libertatea pe care o presupunea apartenenta la Res publica si ca era din nou romana. Functia de prefect al pretoriului in Galii a fost reinfiintata.

In ciuda deznodamantului, despre care Grigore din Tours nu spune de altfel nici un cuvant, victoria lui Clovis a fost imensa. Cand a revenit in Tours, el a fost asteptat de ambasada imperiala care i-a adus vesmintele unui "rege' recunoscut in mod oficial de Constantinopol si impreuna cu acestea codicilul prin care i se acorda consulatul onorific. Constient de importanta legitimarii, regele a arucat poporului monede de aur, dupa modelul roman. Recucerind malurile Senei, el a instalat la Paris, cathedra regni, o fcapitala in sensul sau roman, o capitala la care avea acum tot dreptul. Ca urmare, el a devenit un dominus legitim chiar si pentru supusii romani, putand convoca si un sinod al episcopilor din regatul sau, lucru pe care de altfel l-a si facut in 511, anul mortii sale. Episcopii l-au salutat ca pe regele dat de Dumnezeu Galiei catolice. Trecusera atunci doar 25 de ani de cand isi incepuse cariera.