«axa» berlin-roma-tokio

«AXA» BERLIN-ROMA-TOKIO

Factorii care au conditionat apropierea germano-italo-nipona. Toamna anului 1936 ministrul italian al afcerilor externe Ciano a vizitat Germania. In discutia cu el, Hitler a declarat ca daca Anglia va considera ca constituirea blocului Germaniei si Italiei merge «sub lozinca antibolsevismului», atunci ea nu numai ca se va abtine de la actiuni contra acestui bloc, dar «va cauta mijloace pentru intelegere cu el» ¹³⁵.

Interventia comuna a Germaniei si Italiei in Spania a grabit formarea blocului agresiv. La 25 octombrie 1936 la Berlin a fost semnat acordul intre Germania si Italia. Agresorii s-au inteles despre impartirea sferelor expansiei economice in Balcani si bazinul Danubian si despre tactica de mai departe in razboiul contra Republicii Spaniole. Germania a recunoscut ocuparea de catre Italia a Etiopiei. Asa a fost creata «axa» Berlin - Roma.

Planuind razboiul cu URSS, militaristii niponi intelegeau ca Japonia de una singura nu va fi in stare sa obtina victorie. Cercurile militaro-fasciste impingeau guvernul spre apropierea de mai departe de Germania. Tendinta lor de a gasi aliati in agresiunea antisovietica a coincis cu planurile liderilor hitleristi. Hitler considera ca ajutorul din partea Italiei va fi insuficient pentru Germania in cazul ciocnirii cu Anglia si Franta. Diplomatia hitlerista si-a gasit partener in Extremul Orient. Dupa cum deja s-a mentionat, ambele parti aveau nevoie una de alta in lupta contra tarilor occidentale si URSS. Dar in Berlin sperau ca apropierea de Japonia, care avea in primul rind un caracter antisovietic, nu va trezi riposta din partea Angliei, Frantei si SUA si va da posibilitate sub steagul anticomunismului sa realizeze unele planuri agresive ale Germaniei.

In februarie 1936 la Tokio a avut loc o rebeliune militaro-fascista. Venirea la putere a guvernului Hirota a grabit apropierea ce se contura intre Japonia si Germania. La 25 noiembrie 1936 la Berlin a fost semnat un pact, care avea ca tel oficial colaborarea Germaniei si Japoniei in lupta cu Internationala Comunista si care a capatat denumirea de «Pact anticomintern» ¹³⁶.

Pactul era alcatuit din trei articole si un protocol auxiliar. In primul din ele partile reciproc se obligau sa se informeze despre activitatea Internationalei Comuniste si sa duca contra ei o lupta comuna. In articolul doi partile recomandau «oricarui al treilea stat, securitatii interne al caruia ii ameninta lucrul subversiv al Internationale Comuniste, sa ia masuri de aparare». Articolul trei stabilea termenul functionarii acordului - cinci ani. In protocolul auxiliar partile-si asumau obligatia de a lua masurile necesare si «contra persoanelor, ce direct sau indirect, in interiorul tarii sau peste hotarele ei, sint in serviciul Internationalei Comuniste». In asa fel Germania si Japonia, sub pretextul luptei contra Cominternului, tindeau sa se amestece in afacerile interne ale altor state. Fiind deschis indreptat contra Uniunii Sovietice «Pactul anticomintern», in acelasi timp, cu frazeologia antisovietica, trebuia sa mascheze mobilizarea fortelor agresorilor contra Angliei, Frantei si SUA.

Germania si Japonia sa obligau sa nu incheie intelegeri politice cu URSS, care ar fi intrat in contradictie cu spiritul pactului.

Cu un an mai tirziu, la 6 noiembrie 1937, la «Pactul anticomintern» a aderat Italia. In asa fel s-a ajuns la unitatea politica a celor trei state fasciste.

Incheierea tratatului militar intre statele agresoare Insa «Pactul anticomintern» nu continea obligatii concrete cu caracter militar. De aceea in cercurile conducatoare ale Germaniei si Japoniei a aparut tendinta de a-si consolida fortele prin intermediul incheierii aliantei militaro-politice. Un astfel de tratat trebuia sa uneasca eforturile ambelor state fasciste contra URSS si statelor occidentale. Intelegerea cu Japonia, din punctul de vedere al diplomatiei hitleriste, era necesara si pentru aplanarea contradictiilor nipono-germane, aparute in legatura cu ocuparea Chinei. Monopolurile nipone complet au eliminat firmele germane de pe teritoriile chineze ocupate.

Tinzind sa-si pastreze pozitiile in China si tot odata sa imbunatateasca relatiile cu Japonia, hitleristii, in februarie 1938, au recunoscut Maciou-Go, iar in iulie consilierii lor militari au fost rechemati din armata Gomindanului. In aceeasi luna au incetat si livrarile de armament Chinei.

Contradictii acute trezeau si fostele posesiuni germane din Oceanul Pacific, devenite teritorii «mandatare» ale Japoniei.

Tratativele nipono-germane despre incheierea aliantei politico-militare au inceput in ianuarie 1938. Ele erau duse de Ribbentrop si Osima*. Ministrul hitlerist il convingea pe Osima in necesitatea incheierii «unei aliante cu caracter de aparare, datorita careia partile contractante trebuie neconditionat sa intre in razboi cu inamicul care a navalit asupra uneia din partile contractante» ¹³⁷.

Insa conducerea nipona se temea, pina la terminarea operatiilor militare in China, sa intre in razboi cu Uniunea Sovietica. Ea vroia intii de toate sa reglamenteze relatiile cu Anglia, Franta si SUA. Consiliul celor cinci ministri l-a insarcinat pe Osima sa continue tratativele.

In timpul conferintei de la Münhen Hitler a pus in fata lui Mussolini intrebarea despre participarea Italiei in alianta militara cu Japonia. Duce si-a dat in principiul consimtamintul. La 28 octombrie 1938 la Roma a avut loc o consfatuire a ministrilor de externe a Germaniei si Italiei. Mussolini ii spunea lui Ribbentrop: «Noi trebuie sa cream nu pur si simplu o alianta de aparare. In ea nu e nevoie, fiindca nimeni nu se pregateste sa atace statele totalitare. In locul acesteia noi dorim sa cream o alianta, pentru refacerea hartii lumii»¹³⁸.

Insa la Roma se temeau de ciocnirea cu SUA, fiindca blocul militar cu participarea Japoniei creeaza un pericol nemijlocit intereselor americane in Oceanul Pacific. Aceasta inevitabil va face Italia dusman al SUA. Intre timp insa economia italiana in mare masura depindea de SUA, de unde Italia capata mari imprumuturi, materie prima si carburanti.

La inceputul lui februarie 1939 la Roma, apoi la Berlin a sosit o misiune speciala japoneza. Ea a cerut ca tratatul sa fie indreptat numai contra URSS.

Guvernul italian s-a folosit de situatia noua pentru aceea, ca sa grabeasca incheierea aliantei bilaterale italo-germane. Si cind Ciano la sfirsitul lui aprilie 1939 l-a informat pe Mussolini ca «japonezii insista asupra conditiilor sale fata de alianta tripartida» si ca «semnarea este aminata pe un termen nedeterminat», dictatorul i-a raspuns ca el acestu-i lucru «ii este foarte bucuros» ¹³⁹. La 8 mai a fost publicat comunicatul despre decizia lui Ciano si Ribbentrop de a incheia alianta bilaterala.

Indiferent de caracterul secret al tratativelor italo-germano-japoneze, la Londra au primit informatia despre ele deja in noiembrie 1938. Insa nimic nu s-a intreprins pentru a impiedica alianta militara a puterilor «axei». Linia diplomatiei engleze a fost exprimata de loctiitorul permanent al ministrului afacerilor externe A. Kadogan: «Pozitia noastra trebuie sa consteie mai degraba in aceea ca sa ne aratam in genere indiferenti daca va adera sau nu Japonia la alianta axei» ¹⁴⁰. In Foreign Office excelent stiau ca afacerile sint departe de a fi asa, dar tactica n-o schimbau.

Despre tratativele intre Japonia si Germania a devenit cunoscut la inceputul anului 1939 si in SUA. Insa guvernul american n-a intreprins nici un pas hotaritor. Dar la Washington au inceput sa constientizeze pericolul pentru interesele SUA a unei astfel de apropieri si ineficienta cursului precedent spre «neamestec». La inceputul anului 1939 presedintele Roosevelt s-a adresat Congresului cu o declaratie, leitmotivul careia era cresterea pericolului securitatii SUA: «Noi ne-am convins ca legile noastre despre neutralitate pot actiona nu chiar corect si echitabil - ele pot acorda sprigin agresorului si lipsi de ajutor jertfa agresiei. Instinctul autoconservarii trebuie sa ne insufle ca noi nu trebuie sa admitem repetarea acesteia in viitor» ¹⁴¹.

Germania si Italia continuau sa insiste asupra intrarii neconditionate a Japoniei in alianta militara a celor trei state. Premierul Hiranuma era de acord, ca Japonia sa fie privita ca tara, care e gata sa ia parte in razboiul Germaniei si Italiei contra Angliei si Frantei.

La 22 mai, tratatul de alianta, asa numitul «Pact de otel», intre Germania si Italia a fost semnat. El obliga partile contractante sa vina una alteia in ajutor in caz de conflict armat. Pactul germano-italian despre alianta militara, a unit doua puteri fasciste in scopul reimpartirii lumii si dezlantuirii razboiului pe continentul european.

In ce priveste planurile hitleristelor fata de Japonia, apoi ei tindeau s-o impinga spre sud, intrucit lupta cu URSS nu intra in sarcinile lor apropiate. Ei vroiau sa reorienteze atentia englezilor, francezilor si americanilor spre Japonia si prin aceasta sa-si usureze posibilitatea zdrobirii rapide a statelor occidentale in Europa.