Aparitia focarului de razboi in extremul orient si politica externa a marilor puteri in anii 1931-1933

Aparitia focarului de razboi in Extremul Orient si politica externa a marilor puteri in anii 1931-1933.

Intetirea contradictiilor intre marile puteri imperialiste in China Dupa conferinta de la Washington lupta marilor puteri pentru dominatie in bazinul Oceanului Pacific si in Extremul Orient a continuat. In China in aceasta lupta s-au ciocnit, intii de toate, SUA si Japonia.

Catre inceputul anilor 30, dupa volumul investitiilor directe de capital in economia chineza primul loc il ocupa Anglia, careia ii apartineau 36,7% din toate investitiile straine in aceasta tara. Japoniei ii reveneau 35,1%, SUA si Frantei respectiv - 6,1 si 5,9%.1 Insa in acapararea pietei chineze mari succese au obtinut SUA. In 1931 americanii au ocupat locul doi in comertul extern al Chinei, strimtorind Anglia pe locul trei si creind un pericol real de scoatere a Japoniei de pe locul intii.

Cea mai mare parte a investitiilor de capital engleze in China ii revenea industriei minere. Sub controlul englezilor se aflau multe cai ferate foarte importante si citeva uzine constructoare de masini si nave. Peste doua treimi din transporturile externe ale Chinei si circa 1/5 din cele fluviale le reveneau vaselor engleze.

Pe intreprinzatorii englezi cel mai mult, cum deja sa mentionat, ii interesau bazinul riului Iantzi, unde erau concentrate majoritatea investitiilor lor. Sanhaiului, unde se aflau directiile principale ale bancilor si companiilor engleze, ii reveneau circa 3/4 din toate depunerile de capital engleze. Englezii ocupau pozitii temeinice si in China de sud, mai ales in Hong-Kong si Canton. Prin Hong-Kong, unul din cele mai mari porturi din lume, trecea o parte substantiala din exportul-importul Chinei.

In China de Nord-Est deosebit de puternice erau pozitiile Japoniei. Aici se afla cea mai mare parte a investitiilor ei de capital din China. Catre 1931 principalele pozitii de comanda din China de Nord-Est se aflau in miinele monopolurilor nipone: Mitsui, Mitsubishi, Ocura, Jasuda, Sumitomo. Japonia ocupa primul loc in comertul extern al Manciuriei, care era un important izvor de materie prima. In 1930 Japoniei ii revenea aproape 100% din toata fonta si minereul de fier exportate din China, 70,5% din carbune, 88,5% din gogoasele viermelui de matasa, 78% din bumbac.²

SUA erau cointeresate in toate raioanele Chinei, de aceea ele se pronuntau pentru unitatea tarii si sustineau regimul lui Cian-Kai-si. Ele tindeau sa-i scoata de aici pe concurenti si sa stabileasca dominatia proprie. Presedintele camerei de comert din Sanhai S. French a declarat peste un an dupa venirea lui Cian Cai-si la putere: «America extrem de mult are nevoie de o iesire mult mai larga pentru productia sa Noi trebuie sa facem totul ce depinde de noi pentru pastrarea si largirea cotei Americii in aceasta piata potentiala grandioasa a Asiei».³

Insa tendintele expansioniste ale Washingtonului au intilnit o rezistenta turbata din partea Londrei si Tokyo. Lupta pentru dominatie in China a capatat un caracter supraincordat si a devenit una din principalele cauze de ce businessmanii si strategii militari americani au inceput sa considere Japonia principalul dusman al SUA in Asia.

Memorandumul Tanaca. Catre mijlocul anului 1927 guvernul nipon al generalului Tanaca, exprimind cele mai agresive interese ale imperialismului japonez, a adoptat programul unei largi expansii in China si in alte tari ale Asiei. Aceste planuri au fost expuse intr-un memorandum secret «Despre programul actiunilor in China».⁴ Agresiunea nipona in Extremul Orient se pregatea pe toate liniile: politica, economica, ideologica. Se presupunea, ca la prima etapa va fi relativ usor cucerita China de Nord-Est. Apoi se prevedeau campanii militare de pe acest platdarm contra restului Chinei si URSS.

Memorandumul incepea cu intemeierea necesitatii cotropirii provinciilor de nord-est ale Chinei, Mongoliei Interioare si R. P. Mongole. Aceste raioane, se spunea in memorandum, atrag atentia mai intii de toate prin faptul ca « nicaieri in lume nu sint atitea bogatii forestiere, un asa belsug de resurse minerale si produse agricole»⁵. Pentru Japonia, saraca in resurse naturale, Manciuria trebuia sa devina izvor de materie prima ieftina. Acestor regiuni le reveneau 93% din extractia de petrol, 79% din fierul produs, 55% din aurul dobindit, 41% din caile ferate, 37% din comertul extern al Chinei.⁶ Importanta acestor bogatii a crescut si mai mult pentru Japonia in anii crizei economice mondiale, cind volumul exportului nipon a scazut cu 32%, iar a importului cu 30%; brusc a scazut productia industriala.⁷

In afara de importanta sa economica, China de Nord-Est prezenta pentru militaristii japonezi un platdarm pentru cotropirea ulterioara a intregii Chine si a altor tari. «Pentru a cuceri China, se spunea in memorandum, noi trebuie la inceput sa cucerim Manciuria. Pentru a cuceri lumea, noi trebuie la inceput sa cucerim China. Daca vom putea cuceri China, celelalte tari mici asiatice, India si deasemenea tarile Marilor Calde se vor teme de noi si vor capitula in fata noastra. Lumea atunci va intelege ca Asia de Rasarit e a noastra si nu va indrazni sa conteste drepturile noastre».⁸ Japonia, sublinia Tanaca, trebuie sa promoveze o politica «de singe si fier».

Cercurile conducatoare nipone intelegeau ca, realizind aceste planuri, Japonia inevitabil se va ciocni cu SUA. «Daca pe viitor noi vom dori sa stabilim controlul asupra Chinei, va trebui sa distrugem Statele Unite, adica sa procedam cu ele asa cum am procedat in razboiul ruso-japonez»⁹.

Planurile lui Tanaca prevedeau si un razboi cu Uniunea Sovietica. «Programul dezvoltarii noastre nationale include necesitatea unei noi incrucisari a spadelor cu Rusia Pina cind aceasta stinca submarina nu va fi aruncata in aer, noi nu vom putea inainta rapid pe calea patrunderii in Manciuria si Mongolia»¹⁰.

Dupa cum am mentionat, criza economica a lovit puternic economia Japoniei si a catalizat intentiile ei agresive. Clasele dominante japoneze vedeau iesirea din criza economica in promovarea unei politici externe agresive, in organizarea unui razboi colonial. Industria nipona se transfera rapid pe picior de razboi, noi ramuri se treceau la productia militara, se organiza fabricarea armamentului si munitiilor. Prioritatea se rezerva aviatiei si constructiei de tancuri. Se inaltau noi santiere navale pentru constructia vaselor maritime-militare. Paralel se crea un complex de ramuri auxiliare: chimica, metalurgia metalelor colorate, usoara, rara.

Aceste pregatiri nu prezentau secret pentru guvernele SUA, Angliei si Frantei. Si, cu toate ca, ele lezau interesele lor, tarile occidentale au hotarit sa nu impiedice agresiunea nipona, urmarind scopuri proprii.

Inceputul agresiei japoneze contra poporului chinez. Pretext pentru inceputul agresiei militaristii niponi au cautat nu mult timp - la 18 septembrie nu departe de Mucden pe calea ferata Manciuriana de Sud agentura japoneza a savirsit o diversie. Pagubele neinsemnate, pricinuite de explozie, au servit drept «intemeiere» pentru ocuparea de catre trupele japoneze a intregii Manciurii de Sud. In trei luni Manciuria a nimerit in minile agresorilor care n-au intilnit rezistenta din partea armatelor chineze.

Cian Cai-si considera dusman principal partidul comunist si Armata Rosie a Chinei, cu care ducea razboi civil. Pentru a se rafui cu ele, el era gata sa mearga la cirdasie cu Japonia. De aici si politica lui: a nu opune rezistenta armatelor ocupantilor, a nu atrage in lupta antinipona poporul chinez, a nu slabi armata sa si a incerca de a trece lichidarea agresiei japoneze exclusiv pe umerii Ligii Natiilor.

Iata de ce guvernul Chinei a trimis o scrisoare pe numele secretarului general al Ligii Natiunilor, rugind convocarea imediata a Consiliului Ligii si luarea masurilor pentru pastrarea pacii intre popoare. In aceasta scrisoare navalirea Japoniei asupra Chinei nu se califica ca un act de agresie, cu toate ca Japonia a incalcat Tratatul celor noua puteri, pactul Briand-Kellogg si Statutul Ligii Natiunilor.

Pozitia Ligii Natiunilor fata de «conflictul» din Extremul Orient In timpul discutarii scrisorii guvernului chinez, participantii la sedinta Consiliului Ligii au aratat ca nu doresc sa primeasca careva masuri eficiente contra Japoniei. Lamurind aceasta, reprezentantul britanic, lordul Cecil, a declarat: «Japonia totdeauna a fost unul din pilonii Ligii Natiilor». El a propus de solutionat conflictul pe loc.

Consiliul Ligii Natiilor le-a trimis guvernului japonez si chinez telegrame cu propunerea de a se abtine de la actiuni dusmanoase in continuare si a gasi posibilitate de a-si rechema trupele. In asa fel agresorul si jertfa au primit preintimpinari analoge. O astfel de decizie a Ligii Natiilor n-a fost indreptata contra Japoniei, iar pe chinezi i-au prevenit ca eficienta actiunilor Consiliului Ligii Natiilor depinde de capacitatea guvernului chinez de a retine miscarea antinipona si a respecta calmul.¹¹

Atitudinea SUA fata de agresiunea japoneza Statele Unite, deasemenea, au ocupat, chiar de la inceput, o pozitie de neamestec. Trimisul Johnson telegrafia din Pekin departamentului de stat: ocupatia violenta a Manciuriei prezenta un act de agresie, care evident, se planuise de multa vreme. Secretarul de stat Stimson a incercat sa atraga atentia membrilor cabinetului la evenimentele din Manciuria, dar presedintele Hoover n-a dorit sa le examineze, invocind necesitatea adoptarii unor masuri urgente pentru solutionarea crizei financiare.¹²

In prima zi a examinarii «conflictului» nipono-chinez, Consiliul Ligii Natiilor s-a adresat cu o scrisoare guvernului SUA, sperind ca ele vor lua parte la solutionarea conflictului. Stimson a raspuns ca SUA nu vor lua parte la cercetarea incidentului de linga Mucden si vor evita totul ce poate trezi nemultumirea Japoniei.¹³

La 9 octombrie 1931, la sedinta cabinetului, Stimson inca o data a propus de examinat intrebarea despre situatia din Extremul Orient. Insa presedintele, iarasi, a mentionat ca nici intr-un fel de circumstante nu se poate de admis ca cineva sa atraga SUA in conflictul din Orientul Indepartat. Stimson a pus in fata prezidentului intrebarea despre aplicarea fata de Japonia a sanctiunilor economice. Hoover l-a insarcinat sa afle care e pozitia Marii Britanii. Din Londra a venit un raspuns negativ, ce complet l-a satisfacut pe presedinte, care avea acum un pretext pentru a respinge propunerea despre sanctiuni economice contra Japoniei.¹⁴

In a doua jumatate a lunii octombrie, la o sedinta speciala a guvernului prezidentul SUA si-a formulat gindurile cu privire la actiunile japoneze in Manciuria: «Presupunem ca Japonia isi va lua indrazneala si va declara: ^«mai mult noi nu mai putem suporta aceste tratate. Noi trebuie sa indicam, ca China nu s-a dovedit in stare sa asigure in interiorul tarii ordinea prevazuta de tratate. O parte insemnata a teritoriului Chinei se afla sub influenta comunistilor chinezi, ce colaboreaza cu Rusia. Guvernul Manciuriei s-a pomenit in minile unui aventurier militar, care nu recunoaste guvernul chinez, iar China nu ia nici un fel de masuri pentru a-l face sa se supuna. Pe acest teritoriu domneste anarhia, ceea ce este absolut inadmisibil. Insasi existenta poporului nostru depinde de largirea exportului marfurilor noastre industriale in China si de livrarile de materie prima din aceasta tara. Astazi economia noastra este practic paralizata in legatura cu faptul ca in China au loc dezordini. In afara de aceasta, in conditiile existentei Rusiei bolsevice la Nord si posibilitatii aparitiei pe flancul nostru a Chinei bolsevice, independenta noastra se va pomeni in pericol. Sau tarile care si-au pus semnaturile sub pactul celor noua puteri, trebuie sa se uneasca cu noi si sa restabileasca ordinea in China, ori noi trebuie sa facem aceasta singuri in calitate de act al autosalvarii. Daca voi nu va alipiti la noi, noi ne vom considera liberi de obligatiile asumate, fiindca acum situatia s-a schimbat complet^».

America, bineinteles, n-ar fi primit o astfel de propunere, dar nici sa riposteze serios contra acestui pas al japonezilor n-ar fi putut».¹⁵

In asa fel, presedintele SUA, in esenta privea actiunile militare ale Japoniei in Manciuria ca «restabilirea ordinii» in China. El era ingrijorat intii de toate de miscarea de eliberare nationala a poporului chinez si de influenta Rusiei comuniste in Extremul Orient. De aceea a fost facuta concluzia ca SUA nu vor intreprinde sanctiuni militare sau economice contra Japoniei.

La Washington considerau ca actiunile militare ale japonezilor in Manciuria il vor impune pe Cian Cai-si sa se orienteze si mai mult spre SUA, vor aduce la acutizarea relatiilor sovieto-nipone, sau poate chiar si la ciocnirea Japoniei cu URSS. Pentru guvernul american era important sa indrepte expansiunea japoneza spre nord si nu spre sud. Iar cu acel fapt ca, ocupind China de Nord-Est, japonezii le-au dat o puternica lovitura intereselor americane, provizoriu s-au resemnat, sperind ca, in cel mai apropiat timp, conflictul sovieto-nipon va slabi ambele parti si va permite de a stabili hegemonia americana asupra intregii Chine.

Pozitia Angliei si Frantei Pozitia engleza era determinata in mare masura de faptul ca in Manciuria M. Britanie avea interese economice neinsemnate. Deaceia la Londra considerau ca actiunile militare ale japonezilor in provinciile de Nord-Est ale Chinei vor crea pericol militar Uniunii Sovietice, vor sustrage atentia lui Cian Cai-si de la raioanele, unde erau concentrate interesele economice britanice. In afara de aceasta, guvernul de la Nankin va fi nevoit sa se adreseze dupa ajutor si sprijin Angliei. Pe japonezi, plus la toate, se miza ca pe o forta de soc contra miscarii de eliberare nationala a poporului chinez.

Interesele Frantei constau in aceea de a sustrage atentia Japoniei de la Indochina. Generalul Weygand a declarat ca navalirea Japoniei asupra Chinei «consolideaza situatia civilizatiei contra bolsevismului in Rasarit».¹⁶

Reactia sovietica la agresiunea nipona La Moscova actiunile agresive ale Japoniei au fost percepute ca pericol pentru Uniunea Sovietica, ca incalcare a Tratatului ruso-nipon de la Portsmut din 1905. La 31decembrie 1931, CNAE a repetat propunerea, facuta la Moscova ministrului afacerilor externe al Japoniei Iosidzava, de a incheia un pact sovieto-japonez de neagresiune. Guvernul nipon a dat raspuns pe 13 decembrie 1932 si sub pretextul ca Japonia si URSS sunt membri ai pactului multilateral Briand-Kellogg, a respins propunerea sovietica.¹⁷ Iar in ce priveste zvonurile despre apropiata ciocnire sovieto-japoneza, Tokio a subliniat ca ele sint raspindite de catre agentii americani: «Toate acestea sint actiuni ale americanilor, cercurile straine (americane) doresc sa strice relatiile Japoniei si URSS».¹⁸

Continuarea expansiunii japoneze in China Conducerea suprema militaro-politica a Japoniei, pornind pe calea agresiunii contra Chinei si pregatirii razboiului contra URSS, SUA si Marii Britanii, prin toate mijloacele marea puterea fortelor armate. Japonia crea platdarme pentru navalirea asupra Uniunii Sovietice si baze maritimo-militare pentru a duce operatii contra Statelor Unite si Angliei. In anii 1931-1935 a crescut simtitor capacitatea de lupta si inzestrarea tehnica a fortelor armate nipone. Pregatirea lor de agresie se baza pe experienta razboaielor trecute si pe evidenta celor mai noi conceptii tehnico-militare.

Dupa ocuparea provinciilor de nord-est ale Chinei, comandamentul armatei japoneze a ales urmatorul obiect de navalire Sanhaiul - cel mai mare centru industrial-comercial, cheia spre valea riului Iantzi. La 29 ianuarie 1932, japonezii au invadat orasul, dar au intilnit o rezistenta dirza a locuitorilor si soldatilor armatei a XIX-a chineze, dislocate aici. Aparatorii Sanhaiului au reusit prin lupta eroica sa opreasca dusmanul, invazia caruia era sustinuta de trei portavioane, 11 crucisatoare, 36 contratorpiloare.

Actiunile japonezilor au trezit o mare ingrijorare in tabara marilor puteri, asa cum raspindirea de mai departe a agresiei nipone aducea pericolul ca Japonia va ocupa o situatie dominanta in China centrala. Presedintele SUA a trimis in Sanhai, pentru actiuni comune cu englezii, trupe si nave militare. Unii reprezentanti ai cercurilor militare insistau asupra folosirii hotarite contra Japoniei a fortei armate, dar aceasta nu intra in planurile administratiei Hoover. El a declarat ca e preocupat de probleme interne si nu intentioneaza sa se ocupe cu afacerile Extremului Orient.

In acest timp Japonia prelungea sa-si consolideze pozitiile in China. Cu scopul de a masca agresiunea, guvernul nipon «a oformat juridic» acapararile, proclamind la 18 februarie 1932 «independenta» Manciuriei si la 9 martie a fost creat statul-marioneta Mancijou-Go in frunte cu ultimul imparat chinez din dinastia manciuriana - Pu I.

Crearea «comisiei Litton». Consiliul Ligii Natiilor a creat inca in decembrie 1931 o comisie pentru examinarea situatiei pe loc, in frunte cu englezul lordul Litton, fostul vice-rege al Indiei. Decizia despre crearea ei a fost adoptata dupa propunerea japonezilor. «Studierea» de catre comisie a situatiei ii dadea Japoniei timp in plus pentru finisarea operatilor militare planuite.¹⁹

Activitatea comisia a inceput-o abia primavara 1932. La inceput ea s-a deplasat in SUA, apoi in Japonia si numai dupa aceasta in China. Mult timp - pina in octombrie 1932 - a luat alcatuirea darii de seama²⁰. In acest rastimp japonezii au inaintat considerabil in directia de sud. In raportul comisiei, Manciuria se recunostea parte componenta a Chinei, dar se sublinia prezenta «intereselor deosebite» ale Japoniei pe teritoriul ei. In timpul discutarii lui de Liga Natiilor, reprezentantul Japoniei Matuoca, respingind toate propunerile raportului, a declarat ca problema manciuriana tine de «viata sau moartea» tarii lui. Ministrul de externe britanic J. Simon, spre marea satisfactie a lui Matuoca, a luat cuvintul, in esenta, in apararea Japoniei.

In rezolutia adoptata de Asamblee se confirma suveranitatea Chinei asupra Manciuriei, se declara nelegitima acapararea ei de catre Japonia. Ultimei i se propunea sa evacueze trupele de pe teritoriul Manciuriei. Tot odata rezolutia mentiona prezenta «drepturilor si intereselor deosebite» ale Japoniei in provinciile nord-estice ale Chinei. In semn de protest delegatia nipona in frunte cu Matuoca a parasit sedintele Asambleei. La 27 martie 1933 Japonia a declarat despre iesirea sa din Liga Natiunilor.

Rezultatele agresiei japoneze Manciuria ocupata a devenit o anexa economica a Japoniei, iar strategic - platdarm pentru continuarea agresiei nipone. Chiar din primele luni de ocupatie Japonia a inceput sa stoarca din acest teritoriu toate felurile de materie prima: carbune, minereuri de fier, zinc, cositor, lemn. Pentru a asigura cu toate cele necesare armata din Guandun cu resurse locale, ocupantii au fortat dezvoltarea economica a noii colonii. A fost marit volumul topirii otelului, fontei, extractia carbunelui, productia petrolului sintetic. Uzinele militare au inceput productia in serie a armamentului si tehnicii militare.

Ocupantii au desfasurat la hotarele chinez, sovietic si mongol o constructie intensa de aerodromuri, cai ferate si auto. Catre 1934 au fost construite circa 40 aerodromuri si 50 terenuri de decolare. Tot mai aproape de hotarele sovietice se apropiau bazele de aprovizionare, parcurile de automobile, arsenalele, punctele de asigurare ale armatei. au fost construite circa 1 mie de km de cai ferate de insemnatate strategica. Cantitativ si calitativ crestea armata din Guandun, care a atins, in 1935, 200 mii de militari niponi si 75 mii manciurieni, peste 200 de avioane. Guvernul real al Manciuriei era cartierul acestei armate.

In martie 1933 japonezii au ocupat noi raioane ale Chinei si s-au apropiat de Pekin. La 31 mai 1933 guvernul lui Cian Cai-si de fapt a capitulat in fata japonezilor, recunoscind toate acapararile.

SUA si Anglia, lasind China in voia soartei, furnizau concomitent Japoniei materiale strategice deficitare. Cercurile guvernatoare americane erau satisfacute de directia in care, cum li se parea, se desfasura agresiunea nipona. Ele considerau ca navalirea asupra URSS va incepe indata ce armata japoneza isi va finisa modernizarea.

Pregatindu-se de razboi contra Uniunii Sovietice si Chinei, militaristii japonezi urmareau situatia ce se crea in lume. Intelegind ca puterile occidentale pina la un timp nu se vor opune expansiei lor, ei totodata cautau aliati. Si un astfel de aliat, in curind, devine Germania, unde la putere vin fascistii. Apropierea germano-nipona incepe in 1933 si deja in 1936 este oformata de jure.

Intreaga politica interna si externa a claselor dominante ale Japoniei, incepind cu mijlocul anilor 20, era concentrata asupra pregatirii unui mare razboi, jafului tarilor vecine. Agresiunea fatisa a militaristilor japonezi contra Chinei, in rezultatul careia Japonia a cucerit Manciuria si a iesit la hotarele URSS, a creat o situatie internationala complicata. Clica militarista japoneza a creat un focar de razboi in Extremul Orient si se pregatea intens de inclestare.

In intentiile cercurilor conducatoare ale tarilor occidentale se ascundea o periculoasa greseala de calcul, ca agresiunea nipona va fi indreptata doar contra URSS. Insa, afisindu-si planurile antisovietice, imperialismul japonez pregatea deasemenea razboi contra SUA, Angliei, Frantei, Olandei, visind la acapararea posesiunilor lor din bazinul Oceanului Pacific.

In Extremul Orient a aparut un focar periculos al razboiului mondial.