Suprarealismul

Suprarealismul

Suprarealismul reprezinta capatul de drum al directiei emotionale, sentimentaliste din arta figurativa, la fel cum psihanaliza este capatul de drum al directiei instinctualiste din psihologie. Cu suprarealismul arta traditionalista isi are unul dintre sfarsituri. El face parte din mo­dernism deoarece atesta predominanta unei laturi artistice independente de vreo realitate vizibila sau posibila. Pasiunea suprarealistilor fata de realitati imposibile sau, cel putin, niciodata vazute anterior, nu ar fi putut fi realizata niciodata de arta figurativ-concentrica.

Este o greseala sa fie incluse in suprarealism acele reprezentari de iluzii grafice experimentate de o directie retrograda a manierismului traditionalist. Exista o apropiere legata de reactia subiectului in fata imaginii cu largi ecouri psihice, insa exista si o diferenta clara de imagine. O imagine care arata niste scari dispuse pe un plan patrat, si care, datorita unor omisiuni ale desenului in perspectiva, par sa creeze un circuit inchis ajungandu-se in acelasi punct, desi se pare ca treptele urca mereu, nu poate fi recunoscut drept suprarealism. Acest lucru se explica cel putin datorita etimologiei cuvantului care este automat o portita pentru o realitate diferita de acestea, cu toate ca are cam tot aceleasi legi.

Iluziile grafice atesta o realitate unica, terestra, normala, fara nici o pretentie de a crea o suprarealitate, insa asemanarea este data de imbinarea unor parti din realitatea normala dintr-un anumit obiect normal, pe baza unor anumite omisiuni care sunt de nerecunoscut pentru marele public. De exemplu, in cazul scarilor cu pricina, desenul in spatiu se foloseste de niste reguli valabile doar pentru desenul geometric in plan. Obisnuit cu geometria plana, ochiul experimentat nu poate sesiza dincolo de rigiditatea scolara a acestuia. Cubismul imbina si el elemente vecine, de asociatie naturala, dar nu se chinuia o asamblare inginereasca a acestor imagini, ci prefera sa lase formele neterminate in zona de imbinare, producand astfel un soi de retorica poznasa. La iluziile grafice logica este prea abuziva, grija fata de reguli face din autor mai degraba un politician corupt, sau un om de afaceri care gaseste brese in legislatie pentru a da lovitura. Cubismul are, dimpotriva, o inocenta infantila demna de a fi numita arta. Si suprarealismul este insa un povestitor mitologic, tribal, iar inocenta artistica este inca pastrata. Este adevarat ca Dali a avut o oarecare simpatie pentru iluziile grafice, insa el nu se poate reduce doar la asta.

Suprarealismul nu se poate reduce din principiu la o retorica de suprafata asa cum se poate face cu iluziile grafice, caci el patrunde in profunzimile psihicului uman. De altfel multi dintre suprarealisti pictau ceea ce visau. Este clar ca alaturi de dadaism, suprarealismul este un curent foarte usor, realizat fara prea multa osteneala. Mai greu este factorul tehnic adoptat, tinand cont ca un Magritte sau Dali recurg la clarobscur. Se poate spune chiar ca povestile pacientilor din psihanaliza despre experientele terapeutice sunt ele insele suprarealiste, se incadreaza intr-un suprarealism fara voie. Se cunoaste respectul suprarealistilor fata de Freud. In fapt, capul de drum reprezentat de suprarealism este dat tocmai de unirea artei si a stiintei (despre pulsiunile psihice) intr-un singur corp. Socul produs in plan psihic de catre suprarealism este un pas coplesitor dincolo de refugiul romantic in superficialitatea dragostei si paseismului catre profunzimea abisala. Suprarealismul a fost reprezentantul psihanalizei "pe pamant", popularizarea ei.

Problema suprarealismului este una eminamente abstract-simetrica. Baza lui este una ce se leaga strans cu ateismul, cu neincrederea in valorile religiei. De fapt realismul in general are acest virus in el. Realismul, desi este vecin cu clasicismul se afla la polul opus acestuia refuzand mitologia in favoarea unui dadaism tematic. In acelasi fel dadaismul psihic este adoptat de suprarealism. Usurinta trecerii de la clasicism la realism si viceversa, este in fapt usurinta cu care, in filosofie, se trece de la critica ratiunii pure si imperativul categoric la anarhie si existentialismul depresiv. Totul depinde de eterna dilema a existentei lui Dumnezeu; daca el exista atunci regulile morale sunt imuabile si inevitabile, iar daca nu exista atunci ele sunt lipsite de valoare.

Asa cum intre clasicism si realism exista puncte comune (aici tehnica) si la fel cum intre constiinta si inconstient acestea exista, la fel si intre ateism si religie acestea exista ca doua optiuni contradictorii si totusi inseparabile pentru bizarul suflet omenesc. Pictura metafizica a lui de Chirico, cu sentimentul pustietatii si desertaciunii, este un preludiu al suprarealismului, dar si premisa in ascetismul religios. Un filosof ca El Greco a pictat celebrele lui vederi asupra orasului Toledo cu aceasta nuanta de pictura metafizica anticipand-o cu cateva secole, insa unui El Greco ii lipsea ateismul modern pentru a face suprarealism propriu-zis. Suprarealistii isi incurajeaza mintea sa produca vise cat mai deocheate si idei cat mai nastrusnice, insa pe timpul sau acest lucru era impotriva pietatii si regulilor sociale. Religiosul preiluminist refuza visul, il considera o opera a diavolului, si de aceea un suprarealism este imposibil de acceptat.

Pe de alta parte, din principiu, religia (crestina in special) nu accepta un suprarealism in afara legilor realitatii. Singurul care poate sa le sfideze este Dumnezeu care se poate transforma in om sau in orice altceva, caci este atotputernic. Nimeni altcineva nu poate face abstractie de aceste legi. Singur diavolul mai poate abuza de ele, insa el este supus lor chiar daca puterea lui este considerabila. Caci singurul supra-realism acceptat de crestinism este raiul lui D-zeu, care este tot un realism, unul edenic. Dimpotriva, diavolul cu ispravile sale face parte din ceea ce se numeste realism magic. Aici nu se sfideaza legile realitatii, dar se insista fie pe miracol, fie pe groaza. Tematica nu exista in realitate, sau, cel putin, nu este experimentata direct de toata lumea, dar ea ar putea exista. Diavolul, cu coarne si dinti mari este intruchiparea mai multor animale care il sperie pe om. Dimpotriva, la suprarealism acele forme fie sunt imposibil sa existe din punct de vedere logic, fie exista intr-o conjunctura sau cauzalitate imposibila. Spre deosebire de aceste doua forme, fantezia din science fiction insista fie pe o realitate banala (nemiraculoasa) dintr-un posibil viitor, sau de pe alta planeta, cu legi precise si clare.

Insa, prin faptul ca suprarealismul face din obiecte contingente niste exceptii ale legilor realitatii, el le dumnezeieste devenind panteism, ceea ce, dupa cum spune crestinismul, este tot un ateism. Dar, dincolo de panteismul primitiv, suprarealismul are o ciudata pasiune pentru a imbina idei contradictorii, iar sentimentul religios este rapid transformat intr-un deznodamant ateist la nivelul tematicii, la fel cum umorul face. Se poate spune aici ca faptul ca subiectul rade abia atunci cand imparte tematica in doi timpi atesta valabilitatea teoriei umorului prezentata de mine in "Dinamica psihologiei abisale".

Se poate vorbi despre cateva forme de suprarealism:

1.      cel transmaterializant este posibil prin preluarea calitatii unei substante de catre alte substante sau obiecte. Ceasurile lui Dali se includ aici. Relatia dintre cele doua substante poate fi contradictorie, negativa, sau dimpotriva, edificatoare. De exemplu radacinile puse picioarelor arata primul caz deoarece ele sunt fixe opuse realitatii picioarelor. Dimpotriva, curgerea ceasurilor arata fidelitatea acestora in fata eternitatii, curgerea lor asemenea clepsidelor.

2.      cel transfigurant inseamna schimbarea uni element sau ansamblu de obiecte cu alt obiect sau ansamblu, de obicei diferit de primul si chiar contradictoriu, dar intre care exista asemanare formala. De exemplu coama cailor in galop este inlocuita cu flacari pe baza asemanarii formale. In acelasi fel palma tinuta intr-un anumit fel poate fi si un corp uman.

3.      cel simbolist care apare in special la Magritte. Este inlocuirea unei parti din ansamblu, sau adaugarea unei alte parti dupa legi imposibile relativ la cele ale realitatii, dar care sunt foarte sugestive. De exemplu, inlocuirea capului cuiva cu o colivie arata prizonieratul constiintei umane. De asemenea, privirea cefei in oglinda reprezinta autoanaliza, iar coperta pentru o foarte reusita lucrare de psihanaliza este foarte sugestiva.