Sensuri ale culturii in antropologia culturala

Sensuri ale culturii in antropologia culturala

In 1917 Robert Lowie proclama cultura ca fiind unicul si exclusivul subiect al etnologiei ­ asa cum mintea e obiectul psihologiei, viata al biologiei etc. Fara indoiala ca la vremea respectiva conceptul de cultura era implicat in domenii diferite, afirmatia lui Lowie tinand mai mult de ceea ce americanii numesc 'wishfull thinking', de o dorinta mai mult decat de o realitate. Chiar dinspre antropologi reactiile au venit imediat, argumentandu-se ca obiectul antropologiei este evolutia umana.
Lowie vorbea insa in numele noii scoli de antropologie ­ de-abia infiintata in SUA ­ care proclama 'cultura' ca obiect predilect al disciplinei. O generatie mai tarziu, insa, afirmatia sa a fost luata foarte in serios.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial stiintele sociale au cunoscut in SUA o dezvoltare cu totul semnificativa, fiecare identificandu-si obiectul sau. Cultura a ramas monopolul antropologiei; mai mult, conceptul utilizat in antropologie si intr-o ramura a sociologiei a fost vazut chiar ca un soi de piatra de temelia a stiintelor sociale. Doi dintre marii antropologi ai momentului (Kluckhohn si Kroeber) opinau in 1952 ca ideea culturii, in sensul tehnic-antropologic e o notiune cheie in gandirea contemporana americana. In ce priveste antropologia, cultura era comparata cu gravitatia ca obiect de cercetare in fizica sau cu evolutia in biologie. Lucrurile arata insa foarte diferit azi.
Antropologii se gasesc in pozitia incomoda dupa care fara a mai considera cultura ca un soi de piatra de temelie a disciplinei, se considera inca specialisti in studiul culturii, cu toate ca nu mai sunt demult singurii experti in domeniul culturii.
Problema acuta apare atunci cand atentia asupra culturii se deplaseaza de la ceva ce trebuie descris, interogat sau poate explicat, la ceva care explica la randul ei. Sigur, cultura explica anumite lucruri, insa ofera doar o explicatie partiala a felului particular in care oamenii se comporta, gandesc sau isi modifica gandirea si comportamentul. Alte elemente explicative, intre care fortele politice si economice, institutiile sociale, procese biologice si psihice nu pot fi date la o parte sau ­ ceea ce antropologii practica adesea ­ interpretate la randul lor in termenii culturii [culturalism]. Problema este ca cultura poate deveni ­ atunci cand i se aloca forta explicativa ­ o redutabila fantoma utilizata in campul politic. Cultura poate fi utilizata atat pentru a clama libertatea cat si pentru a justifica opresiunea. Cultura a jucat un rol important in obtinerea libertatilor de grup/identitare in SUA; in Africa de Sud insa, cultura a functionat ca instrument pentru mentinerea aparthaidului: ceea ce s-a sustinut acolo dupa razboi, cand teoriile rasiste erau de nesustinut, a fost ca nu rasa ii desparte pe albi de negri ci cultura. Argumentul era urmatorul: daca cultura asigura integrarea sociala, o alterare a culturii celor de culoare (i.e. scoaterea lor din ghetou) ar insemna destabilizarea intregii ordini a tarii. In prelungirea acestui argument s-a folosit sloganul 'dezvoltarii separate' - ceea ce insemna ca segregarea ar reprezenta cea mai buna solutie pentru Africa de Sud; doar astfel s-ar prezerva 'diferenta culturala'. [Avem aici un bun exemplu despre felul in care implicarea culturii ca singur element explicativ pune in umbra alte instante, cum ar fi institutiile sociale, care traverseaza granitele culturale.]

In antropologia culturala se asuma ca principiu metodologic identitatea inconfundabila a culturilor (faptul ca ele reprezinta unitati independente, intre care pot fi stabilite diferente semnificative) si relativismul cultural (culturile stau toate la acelasi 'palier'; au aceeasi 'demnitate', nu se ierarhizeaza). Fiecare cultura trebuie analizata in propriul ei context, si nu prin concepte integratoare de genul 'umanitatii ca intreg' sau a 'evolutiei umanitatii'.

Trebuie subliniat ca ne gasim azi intr-o imprejurare particulara in ceea ce priveste implicarea

conceptuala a 'culturii': in contextul discutiilor despre globalizare, 'cultura' si derivatele notionale ale termenului primesc o greutate tot mai evidenta. Teoretizarea socialului se face din ce in ce mai mult in termeni culturali, intr-o incercare de a se depasi viziunile totalizatoare care suprimau diferenta culturala. In acest context antropologia se gaseste pe 'val'; i se cer expertize, cunostinte ferme despre diferentele culturale; in acelasi timp insa ea este concurata de alte discipline sau campuri de cunoastere mai nou instituite: cultural studies, gender studies, studiile postcoloniale, etc.

Sensuri generale ale 'culturii'

Sa inventariem cateva sensuri ale termenului:

O prima acceptiune este cea care se refera la identitatea colectiva. Aceasta este o conceptie care ne pune in fata ochilor tabloul unei lumi in care culturile stau alaturi una fata de cealalta, fiecare grup valorizand-o pe a sa. Cultura inlocuieste in acest caz societatea.

O alta conceptie despre cultura este cea care a fost promovata de Iluminism si care s-a difuzat in societatea liberal-democratica: este vorba despre cultura ca civilizatie sau ca 'establishment' [cultura dominanta]. Est acea varianta pusa azi in discutie de campionii multiculturalismului din America, care o denunta ca opresiva, celebrand in schimb diversitatea si afirmand cultura marginalului, a minoritatilor, a dizidentilor, a colonizatilor.

Un alt sens este cel care ne este cel mai familiar [in Romania], si anume cel al culturii ca si realizare spirituala sau artistica exemplara, 'inalta'. Ca atare insa, aceasta nu este vazuta doar ca realizare individuala, ci este capitalizata ca 'bun al natiunii', element de patrimoniu si i se confera un caracter solemn, daca nu sacru. Cel mai adesea acest sens al culturii este alocat exclusiv culturii elitelor, fiind si un criteriu sau un reper pentru catalogarea a ceea ce nu este cultura, a ceea ce e considerat kitsch sau 'subcultura'. E un sens restrictiv care monopolizeaza utilizarea termenului de cultura doar in raport cu exceptionalul cultural. Intre criticii 'culturii elitelor' se remarca Bourdieu care o denunta ca obiectivare a diferentei de statut si mijloc pragmatic prin care diferentele de clasa se reproduc.

Cultura de masse (pop culture) este o alta varianta, care pana nu demult (mai precis, pana la valorizarea ei de catre postmodernism) a fost analizata in special de curente de stanga (Scoala de la Frankfurt) ca mijloc de anesteziere, anihilare, alienare a individului din societatea de consum ­ un produs al capitalismului tarziu.

Opozitia 'cultura' ­ 'civilizatie', la sfarsitul sec. XIX, ca opozitie intre 'spiritul' Germaniei si 'civilizatia' Frantei
Problematica 'culturii' a fost perceputa mult timp prin raportul acesteia cu o alta notiune comprehensiva: cea de 'civilizatie'. Pe scena europeana aceasta opozitie a luat culoare nationala, fiind perceputa ca opozitie intre Germania, sau 'spiritul' acesteia, si Franta. Civilizatia ar fi ceea ce au conturat francezii prin Iluminism si Revolutie, ceea ce trimite la uzul ratiunii, stiintei, progresului contra a ceea ce este traditie, prejudecata, credinte si practici ale obisnuintei nereflectate, subiective. Cultura, in schimb, valorizata de germani ca Bildung, e cultivare ce tine de sensul originar agrar, a ceea ce este cel mai propriu natiei: subiectivitatea, obiceiurile, traditiile. Intelepciunea subiectiva, intuitiva si fundamentata pe experienta de viata (individuala si comunitara) este in acest sens mai de valoare decat obiectivitatea stiintifica. Cultura ar fi astfel naturala, organica in timp ce ­ din aceasta perspectiva ­ civilizatia ar fi materialista, cosmopolita; aceasta dezradacineaza, corupe, degradeaza, exprima artificialul. Recunoastem in aceasta opozitie o alta mai adanca, cea dintre universalism si etnocentrism: pe de-o parte sta progresul umanitatii, valorile rationale ce pot fi impartasite in principiu de toti oamenii, iar pe de alta parte avem destinul particular al unei natiuni. Aceasta opozitie a avut diferite interpretari politice si religioase, cea mai semnificativa fiind cea de opozitie intre universalismul catolic si subiectivismul protestant. Primul razboi mondial a fost de asemenea interpretat ca ciocnire intre civilizatia franceza si cultura germana.

Opozitia 'cultura' ­ 'civilizatie' prin prisma darvinismului social
Problema relatiei dintre civilizatie si cultura (Germania ­ Franta) a cunoscut un destin aparte dupa publicarea de catre un englez - Charles Darwin ­ a doua carti care au influentat masiv stiintele sociale la inceputul lor, este vorba despre 'Originea speciilor' si 'Descendenta omului'. Tezele enuntate aici au raspuns ambelor tabere, atat celei a universalitatii omului, prin teza originii comune, cat si celei a diferentei culturale, prin teza supravietuirii rasei celei mai puternice. Unele rase, in interpretarea evolutionista, ar fi mai evoluate decat altele si mai bine echipate in adaptarea la mediu. Haeckel, in Germania, este cel care va trage primul consecintele teoriei lui Darwin, acreditand ideea ca diferentele culturale sunt expresia diferentelor rasiale. Sugestia este dusa mai departe conturandu-se ideea coincidentei dintre rasa, cultura, limba si nationalitate. Se contureaza astfel viziunea biologista, organicista asupra statului ­ care a facut o impresionanta cariera in Germania, fiind perpetuata pana la cel de-al doilea razboi mondial ­ viziune aflata in opozitie fata de cea centrata pe cetatenie (adusa pe scena istoriei moderne de Revolutia Franceza) cat si fata de cea anterioara, bazata pe ordinea divin-naturala si pe privilegii.
Tot in Germania insa a aparut si un curent opus, promovat de Virchow Rudolf (fostul profesor a lui Haeckel) si a lui Adolf Bastian. Acestia propun o acceptiune a culturii opusa biologicului, sustinand ca asemenea raselor si culturile sunt hibride, constituindu-se prin imprumuturi diverse, avand origini diverse si fiind intr-o schimbare continua. Acest curent sustinea ca fiintele umane sunt identice in mentalitate, dincolo de particularitatile culturale care se datoreaza mediului local si a contactelor diferite. Imprumutul cultural (difuzionism) este considerat ca fiind mecanismul principal al schimbarii culturale, imprumut care este intamplator si a carui contingenta pune sub semnul intrebarii ideea unor legi generale ce ar guverna istoria umanitatii.

Influentele acestei opozitii in antropologie

Tezele celui de-al doilea curent vor influenta semnificativ antropologia americana prin Franz Boas, elev al lui Bastian si Virchow, si vor reprezenta alternativa fata de evolutionismul local, reprezentat de Lewis Henry Mogan. Prin Boas disputa evolutionism-difuzonism va fi decisiv castigata in antropologia americana in favoarea difuzionismului si va marca atat destinul antropologiei americane cat si perspectiva mai generala, publica, in problema raportului dintre rasa si cultura.
Principalele teze ale lui Boas sunt urmatoarele:

cultura este ceea ce ne defineste ca oameni, nu biologia (sau ereditatea)

devenim cea ce suntem prin faptul ca ne dezvoltam intr-un mediu cultural particular, nu ne 'nastem' cu o predeterminare culturala

rasa, ca si sexul si varsta, sunt constructe culturale, iar nu conditii naturale in sine

Consecinta cea mai evidenta este una general umanista: ne putem transforma intotdeauna in bine, nu suntem prizonierii unei culturi care ne determina strict, in sens biologic.
Fiecare cultura reprezinta o umanitate in sine. Boas promoveaza relativismul cultural: societatile trebuie comparate intr-o perspectiva orizontala si nu intr-una ierarhizanta: primitivii ne spun ceva despre prezentul nostru nu despre trecut. Margaret Mead, una dintre studentele lui Boas, a folosit teza in mod exemplar, realizand o critica a societatii occidentale din perspectiva culturilor primitive, vazute ca umanitati alternative.
Cu toate acesta, in SUA, mai precis la un anumit nivel popular, un tip de identitate rasa-cultura a ramas pana azi in uz. Se considera ca este corect (politic) sa vorbesti de diferenta culturala si nu de diferenta rasiala, insa ceea ce se are cu adevarat in vedere este delimitarea dupa culoarea pielii. In sociologie exista chiar un curent care apara ipoteza unei 'culturi a saraciei', identificata cu cultura ghetoului.
Vom urmari in continuare evolutia conceptului de cultura in antropologie.

Definitii clasice
Prima definitie semnificativa a culturii in antropologia moderna este data de antropologul britanic Edward Burnett Tylor in 1871. El defineste cultura ca un 'intreg complex care include cunostinte, credinte, arta, drept, morale, obiceiuri si orice alte capacitati si comportamente pe care omul si le insuseste ca membru al societatii'. Dupa cum semnaleaza Kroeber si Kluckohn nici o definitie semnificativa nu s-a mai produs in urmatorii treizeci si doi de ani.

Care sunt minusurile acestei definitii? Cel mai important este caracterul de conglomerat al definitiei: aceasta reuneste o seama de elemente disparate care nu au coeziune. Tyler afirma ca acestea formeaza un intreg, insa ideea lui despre intreg nu este decat o lista de trasaturi, care pot fi doar inventariate dar nu analizate ca intreg. In plus, nu se face nici o distinctie intre cultura si organizare sociala ­ ceea ce trimite la o viziune dupa care tot ceea ce tine de 'capacitati si comportamente' poate fi redus la cultura.

Cultura si determinism: Incercarea de a particulariza mai precis conceptul de cultura s-a derulat ulterior prin disputa in legatura cu rolul pe care il joaca aceasta. S-a afirmat ca cultura reprezinta o forma de adaptare la mediul natural (determinism ecologic). Intre aparatorii ideii s-a remarcat Marcel Mauss intr-un studiu devenit reper despre variatia comportamentala a eschimosilor in functie de constrangerile sezoniere (legatura sociala este puternica iarna si se estompeaza pe timpul verii). Bronislaw Malinowski duce ideea determinismului sau a utilitarismului si mai departe afirmand ca cultura survine ca urmare a nevoii de satisfacere a nevoilor dictate de fiziologie sau ca emanatie a mediului natural. Cultura reprezinta raspunsul uman la nevoile si aptitudinile naturale de origine biologica. 'Este limpede ­ scrie Malinowski ­ ca satisfacerea nevoilor elementare sau organice ale omului si ale rasei constituie ansamblul minim de conditii la care este supusa orice cultura. Problemele ridicate de nevoia de hranire, de nevoia de reproducere si de nevoia sanitara trebuie rezolvate. Si sunt, prin crearea unui mediu nou, secundar sau artificial. Acest mediu, care nu este altul decat cultura insasi, trebuie sa fie reprodus fa incetare, intretinut si guvernat.' O limitare a definitiei la acest determinism este insa condamnata: nu am putea explica infinita varietate de culturi folosind un numar atat de mic de principii explicative (mediu + utilitate).

Antropologul britanic Alfred Radcliffe-Brown va concepe mai tarziu cultura ca o 'forma a vietii sociale', intelegand prin aceasta atat procesul individual prin care un individ dobandeste cunostinte, indemanari, idei, credinte, gusturi, sentimente cat si traditia culturala, cuvantul traditie fiind inteles in sensul lui literal, de 'transmitere', 'lasare ca mostenire'. Noutatea adusa de Radcliffe-Brown este sublinierea caracterului dobandit al culturii, ca si aspectul de 'proces' al acesteia, plus dialectica din procesul de insusire-reproducere a culturii care trece prin individ, dar nu se opreste la el

Curentul antropologic cultura-si-personalitate defineste cultura in termeni psihologici: cultura este 'harta intinsa a personalitatii'. In aceasta varianta se analizeaza procesul de reproducere a culturii prin schema stimul ? raspuns ? stimul : fiecare individ totalizeaza mostenirea culturala prin educatie, iar culturilor le sunt caracteristice anumite personalitati culturale, fundamentate pe personalitati modale sau de baza. Ruth Benedict va construi tipologii culturale pe modelul personalitatilor modale, delimitand intre culturi 'dionisiace', 'apolinice' si 'deviante'. Dilemele interpretarii culturii in termeni psihologici sunt insa major, fiind neclara relatia dintre cultura interiorizata de catre indivizi si 'cultura dominanta, autentica, majoritare, medie',etc.

Pentru Lévi-Strauss cultura este 'realitatea a carei existenta este inerenta conditiei umane'; ea este 'atributul distinctiv' al acesteia, o caracteristica universala, 'cultura' opunandu-se in acest sens 'naturii'. Faptul cultural originar, pe care se intemeiaza celelalte este prohibitia incestului. In problema culturii, crede Lévi-Strauss, antropologia ridica urmatoarea problema: daca unitatea conditiei umane se descompune intr-o pluralitate de culturi, in ce constau diferentele dintre aceste culturi? Definitia operationala data de Lévi-Strauss este urmatoarea: 'numim cultura orice ansamblu etnografic care, din punctul de vedere al anchetei, prezinta, in raport cu altele, deosebiri semnificative'. Termenul de 'cultura' este folosit pentru a defini un ansamblu de diferente semnificative, a caror limite se suprapun cu aproximatie. Prin aceasta definitie se propune o noua perspectiva asupra relativismului cultural: nu exista nici o definitie posibila (generala, exhaustiva si lipsita de ambiguitate) a culturii care sa permita explicarea, cu toata rigoarea a existentei unui numar finit de culturi distincte unele de altele. Identificarea unor culturi nu ne autorizeaza sa le reificam existenta, ceea ce inseamna ca: 1. culturile sunt in acelasi timp ­ si sub diverse aspecte ­ asemanatoaare si diferite (caracteristicile utilizate pentru realizarea comparatiei nu variaza toate in acelasi timp si in acelasi grad); 2. identificarea diferentelor si asemanarilor este un rezultat al analizei, iar nu un dat, conditiile determinarii si comparatiei fiind determinate de scara aleasa pentru studiu. Consecinta este urmatoarea: nu putem ierarhiza culturile, pentru ca ele nu sunt entitati inchise si perfect stabile. Putem identifica doar dominante culturale, continuitati si discontinuitati culturale, fluxuri culturale. Nici o cultura nu este izolata si dinamica culturala nu este rezultatul unor dezvoltari endogene, ci a unei permanente interactiuni a culturilor. In acelasi timp, fiecare cultura are strategii de a se prezenta ca particulara, unica, diferita.

Negarea rolului social al culturii: sociobiologia

Exista insa si un curent de gandire, ce trebuie amintit, care pune in mod radical in discutie valoarea explicativa a culturii. Este vorba despre sociobiologie. Prezumtia radicala a sociobiologiei este ca oamenii actioneaza in plan social determinati fiind doar de resorturi de natura biologica. In varianta ei vulgara, sociobiologia presupune ca dispozitiile naturale, innascute, ale omului ­ cum sunt, dupa cum cred sociobiologii, agresivitatea, altruismul, grija parintelui pentru copil etc. ­ se ipostaziaza in institutii sociale ce le sunt 'congruente'. In interactiunile dintre ele 'organismele umane' inscriu aceste tendinte fiziologice in relatiile lor sociale. Am putea, prin urmare, observa la om o corespondenta intre caracteristicile inclinatiilor naturale (biologice) si caracteristicile sistemelor sociale. Altfel spus, organizarea sociala reprezinta rezultanta comportamentala a interactiunii organismelor dotate cu inclinatii reglate biologic, si nimic altceva. Intre caracteristicile biologice si cele sociale se presupune, in sociobiologismul radical , un izomorfism total. Intreprinderea care se cere desfasurata in aceasta logica este aceea de a dezvolta un nomenclator cat mai complet, o clasificare a corespondentelor dintre comportamentele sociale si determinantii biologici. Comportamentul uman va fi vazut atunci ca aflandu-se in prelungirea comportamentului animal, diferenta tinand nu atat de calitate cat de complexitate. La randul lui, comportamentul animal este descris si catalogat prin termeni antropomorfici ­ de genul 'teritorialitatii', 'dominarii', 'agresivitatii' - , termeni considerati necritic ca exprimand in mod nemijlocit o stare de lucruri ce tine de 'natura'. Explicatia unor domenii complexe ale vietii umane vor fi astfel explicate prin instincte si motivatii elementare: lacomia e motivatia elementara a economiei, agresivitatea a razboiului, vointa de putere a politicului samd. Aceste motivatii elementare sunt considerate la fel de naturale ca si cele cinci simturi. Intr-o forma elaborata, evolutionista in esenta, sociobiologia afirma ca actiunile, ca si sentimentele, sunt controlate genetic, iar genele responsabile de diferite actiuni sunt sedimentate ca urmare a proceselor de adaptare din timpuri imemoriale.
Tezele biologiste au influentat, intr-o forma sau alta, diferite curente din antropologia culturala. Scoala americana 'cultura-si-personalitate', de exemplu, postuleaza ­ plecand de la comportamentele observabile ­ 'personalitati de baza' specifice fiecarei culturi, personalitati ce sunt determinate de o seama de 'institutii primare' (structura familiala, raporturile cu adultii, disciplina de baza etc.). Acestea se impun asupra copiilor prin jocul satisfactiilor si frustrarilor legate de nevoile elementare. 'Institutiile secundare' ­ organizarea sociala, formele culturale ­ sunt produse ulterioare care se constituie pe seama primelor.
O evaluare critica sistematica a tezelor sociobiologiei a fost realizata, in antropologia contemporana, de catre Marshall Sahlins. Intre inclinatiile elementare pe care le-am putea atribui naturii umane si structurile sociale ce tin de cultura umana, afirma Sahlins, se interpune o indeterminare cruciala. Plecand de la faptul empiric al diversitatii culturale, Sahlins afirma ca in cazul omului aceleasi motivatii pot conduce la forme culturale foarte diferite, tot asa cum forme culturale asemanatoare sau identice se pot constitui pe seama unor motivatii diferite. Raportul dintre cultura si biologie este chiar invers celui sustinut de sociobiologie: nu numai ca biologia nu determina cultura, ci chiar cultura este 'mijlocul' cu ajutorul caruia determinam ceva ca fiind 'natural' (prin intermediul simbolurilor, conceptelor, sistemelor de clasificare etc.). 'Simbolismul introduce o discontinuitate radicala intre cultura si natura. Izomorfismul dintre cele doua, sustinut de tezele sociobiologiei este, ca urmare, fals. Cultura ca sistem simbolic nu este doar o simpla manifestare a naturii umane: ea are o forma si un dinamism propriifiind, chiar, interventie asupra naturii. Cultura nu este ordonata de afectele primare ale hipotalamusului: dimpotriva, emotiile sunt cele ce sunt organizate prin intermediul culturii. Nu suntem in prezenta unei secvente de evenimente biologice, prin care genotipul predetermina tipul social prin intermediul unui fenotip pe care selectia naturala l-ar fi programat dinainte pentru un anumit comportament social.' Agentul cauzal, crede Sahlins, da seama de o ierarhie inversa: un sistem al lumii si al experientei umane, generator de semnificatie, ce precede nasterea biologica a indivizilor este cel care cere, de la nasterea lor chiar, ca dispozitiile lor naturale sa fie implicate ca instrumente ale unui proiect simbolic.
Sociobiologia reprezinta, prin urmare o forma simplista de behaviorism, fundamentata pe un esentialism genetic, care combina in mod necritic aparatul conceptual al biologiei cu un limbaj antropomorfizat despre comportamentul animal in care omul este integrat doar ca exemplarul complex cel mai evoluat.

Clarificarea sensurilor 'culturii' in antropologie dupa al doilea razboi mondial: Talcott Parsons, A. Kroeber, C. Kluckhohn
O incercare de clarificare a conceptului de cultura si de pozitionare a lui fata de concepte sociologice peste care adesea se suprapunea, a fost incercata dupa cel de-al doilea razboi mondial in Statele Unite. Talcott Parsons, celebrul sociolog, a incercat in epoca sa unifice limbajul stiintelor sociale. Conceptul de 'cultura', crede acesta, trebuie clar delimitat atat de cel de 'structura sociala' cat si de cel de 'personalitate'. Antropologiei ii revenea sarcina de a produce clarificarea 'culturii' in timp ce celelalte doua urmau sa fie clarificate de sociologie si respectiv psihologie. Cei mai importanti antropologi ai momentului, Clyde Kluckhohn de la Harvard si Alfred Kroeber de la Berkely, incearca sa sistematizeze definitiile anterioare (produc un raport in care sunt inventariate 164 de definitii ale culturii). Definitia pe care ei o propun intelege cultura ca 'discurs simbolic colectiv'; continutul acestui discurs fiind dat de cunostinte, credinte, valori (aspecte ideatice, mai degraba decat actiuni si institutii, ultimele tinand de 'societate', 'sistem social', 'structura sociala'). Cultura nu este echivalenta cu elaborarile exceptionale sau artistice, cum presupun cei ce practica studiile umaniste, ci este impartasita de fiecare membru al societatii. Cultura este de asemenea diferentiata de civilizatia umana universala ce presupune stiinta, tehnologia, sistemele de guvernamant, pentru ca fiecare comunitate isi are cultura proprie, cu valorile ei specifice, care o diferentiaza de toate celelalte (accentul cade pe particularul cultural). Cultura este un intreg integrat si structurat, constituit din parti aflate in conexiune. Producerea diversitatii culturale se datoreaza ­ cred Kluckhohn si Kroeber - capacitatii de simbolizare a omului. Elementele fundamentale ale culturii sunt valorile. Acestea sunt insa la randul lor variabile si relative, iar nu predeterminate si atemporale. Concluzionand: cultura consta in modele (patterns), implicite sau explicite, ale comportamentului si pentru comportament, [nu comportamente ca atare] modele care sunt insusite si transmise prin simboluri. Esenta cea mai intima a culturii ['miezul' ei] consta in idei traditionale si in valorile care le sunt atasate.


Definitia cea mai acceptata azi (care este totodata si cea mai esentializata):
Cultura este un set de reguli si standarde care atunci cand sunt insusite de membri unei societati produc comportamente care se inscriu intr-o variatie considerata de catre membrii societatii ca fiind potrivita si acceptabila.

Distinctia intre trei concepte analitice utilizate in antropologie: 'cultura', 'societate', 'structura sociala'

Este clara, prin punerea acestei distinctii, delimitarea intre cultura si societate.

Societatea se refera la oamenii ca atare, putand fi definita ca un grup de oameni care depind unul de altul, grup care este dispus intr-un loc anume si care impartaseste traditii culturale comune.

Structura sociala, in schimb, se refera la felul in care oamenii depind unul de altul, mai precis relatiile dintre grupuri definesc structura sociala.

Avem prin urmare trei concepte analitice:
1. cultura, ce contine componente de natura ideatica
2. societatea, definita prin oamenii ca atare, si
3. structura sociala, inteleasa prin relatiile dintre rolurile sociale.

Cele trei sunt concepte analitice (pe care le implicam pentru a intelege realitatea socio-culturala), iar nu realitati separate, cu un statut ontologic propriu.

Recapitulare: principalele formulari ale 'culturi' definita prin opozitii

Am identificat pana aici cultura in termeni relationali, ca ceva ce se defineste mereu in opozitie fata de altceva. Sensurile utilizate in limbajul curent trimit la urmatoarele opozitii:

cultura ca si cultura locala (autentica) ce se opune valorilor globale sau purei civilizatii tehnico-materiale

ca si spiritualitate opusa materialismului

ca si conditie umana opusa naturii animale

in stiintele sociale in general: ca si constiinta colectiva opusa psihismului individual

ca si dimensiune ideologica a vietii sociale opusa guvernamantului, familiei, locului de munca.

In antropologie 'cultura' este utilizata cu patru semnificatii distincte (in diferite curente contemporane)

capacitate de simbolizare proprie speciei umane

stare data de inventivitate ideatica si inventie tehnologica

entitate sociala relativ independenta si complexa

sistem colectiv de simboluri, semne si semnificatii specifice diferitelor societati

Incheiere: Cultura ca ceva ce explica ramane punctul forte al antropologiei. Cade, prin urmare, varianta culturii ca ceva de explicat ­ varianta 'clasica care presupunea o suprapunere izomorfa intre societate si cultura (societate alcatuita din indivizi 'clonati' sub raport cultural: societate-personalitate-cultura). Factorii culturali explica uneori realitati sociale greu de explicat in termeni biologici, economici, politici, etc ­ ceea ce nu inseamna ca, intr-o astfel de explicatie, totul poate fi redus la cultura.

Bibliografie

Boas, Franz - Anthropology and Modern Life, Dover Publications, 1962
Bonte, Pierre; Michel Izard - Dictionar de etnologie si antropologie, Polirom, Iasi, 1999
Kuper, Adam - Culture. The Anthropologist´s Account, Harvard University Press, Cambridge & London,1999
Lévi-Strauss, Claude - Race et histoire, Denöel, Paris, 1952
Malinowski, Bronislaw - Une théorie scientifique de la culture, Maspéro, Paris, 1968
Radcliffe-Brown, Alfred R. - Structura si functie in societatea primitiva, Polirom, Iasi, 2000
Sahlins, Marshall - Critique de la sociobiologie. Aspects anthropologiques, Gallimard, Paris, 1980