Realismul
Din punctul de vedere al
tematicii, realismul este un ready-made. El isi propune sa ia
realitatea asa cum este, dar, la fel ca in cazul ready-made, latura
simbolica si interpretativa se manifesta inconstient.
Se ajunge astfel in cazul in care curentul poate fi de asemenea
diferentiat de celelalte; din punct de vedere plastic, diferenta este
facuta dupa tematica si dupa conceptia
despre tematica a artistului. Modernismul (secolului al XX-lea)
abunda de astfel de situatii. Realismul nu poate fi din principiu un
curent fidel realitatii, caci realitatea este perceputa
diferit de la subiect la subiect. Pentru un religios tematica realista nu
este cea a realismului, ci cea a icoanelor bizantine, a spatiului mistic.
La fel este si in cazul "realismului critic" care tinde sa
devina satira. Aerul socialist care domina Franta secolului al
XIX-lea, a facut ca tematica oamenilor simpli si oropsiti
sa fie acuzatoare fata de clasele instarite exploatatoare,
si sa fie un fel de avanpremiera pentru tematica erotica,
cu tenta acuzatoare fata de mentalitatea burgheza in
perioada din jurul anului 1900. Functia politica a acestei arte nu
este de neglijat. Scoala de la Barbizon este un drum spre impresionism,
iar realismul socialist de mai tarziu are ceva din megalomania futurista.
Exista asadar o
dilema ce consta in baterea cap in cap a unor tendinte ce se vor
a fi realiste, dar care au in comun simplul fapt ca subiectul,
personajele, probabil ca sunt luate direct din realitate cu ambient cu
tot. Apoi credinta ca realitatea empirica bruta si
cotidiana poate fi tema pentru arta, chiar singura tema
valabila, dupa cum s-a sustinut, nu poate fi impacata
tocmai cu conceptia artei ca mestesug, a artei ca natura
modelata, ca materialitate. O astfel de contradictie probabil ca
a dus realismul la desuet si excesele academiste. Va mai trece ceva timp
pana cand dadaismul va sparge tiparele artei, reunind dualismul realitate-metarealitate.
Din acest punct de vedere dadaismul poate fi el insusi un realism,
desi si acolo exista o anumita predilectie pentru
subiect.
In orice caz, realismul
este o etapa importanta catre devolumizarea picturii, catre
defigurativizarea artelor vizuale in general, caci el a simtit
rasuflarea curentelor anterioare si s-a impus in fata lor,
criticandu-le. Se simtea mai degraba o nevoie de eliberare a artei de
sub interesele claselor de sus si de sub ipocrizie. Academismul poate fi
inteles ca un realism, al atelierelor. Personajele nu mai sunt plasate in
spatii mirifice, eroice sau mitologice, ci in atelier, acolo unde au stat
tot timpul, in poza. Impresionismul se va intoarce apoi in natura
si se va opune doctoranzilor in tehnica realista ai academismului,
si astfel drumul va fi continuat catre o arta abstracta.
Realismul este un pas catre acest interes de a recunoaste
suprafata ca bidimensionala si nu ca tridimensionala.
Insa, realismul, mai
mult decat oricare alt curent, a putut degenera in simpla productie
in serie, lipsita de aportul spiritual care poate surveni si din
simpla revolta politica, desi tocmai impotriva acestui gen de
spiritualitate excesiva existenta la neoclasicism si romantism
el se opunea. Chiar unii romantici au avut un anumit plictis pentru tematica
romantica orientandu-se catre una realista. Realismul
contine in sine tot ceea ce va urma, atat academismul cat si
impresionismul cu explozia sa, ceea ce il face un curent capital in istoria
artei. El atesta importanta maselor, care devenea din ce in ce mai
vizibila in istorie. Se poate vorbi si de o noua forma de
arta politica, cu toate consecintele ce decurg de aici.
Convertirea lui la academism este datorata nevoii lui, la fel de nesincere
ca si in cazul celorlalte, de a se apropia de burghezul
cumparator. De fapt, si pozitia ireconciliabila, de
rupere de cumparator in favoarea cautarilor proprii,
asa cum o vor face multi artisti, era o tema mult prea grea
si prea tragica pentru acele timpuri. Insa si pentru
romantism si pentru realism si pentru neoclasicism se simte acea
scindare a spiritului artistului care trebuie sa se adapteze comenzii in
defavoarea exprimarii libere sau a exprimarii spiritului mistic, de
aceea acesti artisti au fost dati la o parte din atentia
spiritului modern.
In realism se mai poate
include si naturalismul. Pe de alta parte un realism cu o
usoara tenta romantica (dar fara investitia
emotionala tensionata tipic romantica), atractie
fata de orientalism, pietre pretioase, plante exotice etc., dar,
mai ales folosirea predilecta a hermeneuticii constituie simbolismul.
Grupul prerafaelitilor poate fi si el inclus foarte bine aici. De
asemenea hiperrealismul anilor 1980 nu este decat un realism al secolului al
XX-lea care, cu ajutorul programului reactiv fata de arta din acea vreme
s-a reimpus in primplan ( caci altfel realismul exista si va mai
exista fara insa sa fie considerat curent important).
