Cultura, civilizatie, ideologie

Daca recapitulam demersul urmair pana aici, ne om reaminti ca am abordat realitatea sociala pornind de la cea mai mica unitate de observatie in sociologie : raportul intre doua persoane, din care am desprins notiunea de actiune sociala, pornind de la aceasta interactiune. Observand ca actiunea sociala prezinta o structura, am cautat fundamentele acesteia, pe care le om fi identificat sub forma modelelor, rolurilor si sanctiunilor care confera actiunii actorilor-subiecti sociali orientarea sa normativa. Analiza orientarii normative a actiunii ne-a trimis apoi la un palier mai in profunzime al actiunii sociale, cel al valorilor, carora o mare varietate de simboluri le confera viata si realitate, exprindu-le prin intermediul modelelor. Am insistat in mai multe randuri asupra faptului ca modelele, rolurile, sanctiunile, valorile si simbolurile, ca fundamente ale actiunii sociale, sunt totodata exterioare persoanelor si interiorizate de ele, "obiective" si "subiective" si trebuie sa fie percepute si concepute in reciprocitatea perspectivelor care leaga psihologia si sociologia.

Dar notiunile pe care le-am prezentat pentru a clarifica si explica actiunea sociala corespundeau unor elemente fragmentare, partiale, ale realitatii sociale. Aceste elemente diferite sunt legate, evident, unele de altele, se intrepatrund. Am cautat, deci, sa aratam legaaturile care unesc rolurile si modlelele, modelele si sanctiunile, modelele si valorile, sombolurile, valorile si modelele, evitand astfel sa facem din fiecare o analiza prea atomizata. Antropologia si sociologia au elaborat un concept care reuneste si acopera toate aceste elemente, este cel al culturii. Este vorba, deci despre un concept mai lobal decat cle precedente, astfel ca abordandu-l, trecem in mod clar la palierul macrosociologic al realitatii sociale.

Notiunea de culura face parte acum din limbajul curent al stiintelor omului, dar intr-un sens pe care limba franceza este putin obisnuita sa i-l recunoasca. In plus, semnificatia termenului cultura a fost diferita iar definitiile care i s-au dat nu au fost intotdeauna fericite si nu au ajutat intr-adevar la clarificarea sensului si semnificatiei. Deci, este important sa i se consacre o analiza putin mai detaliata.

SCURT ISTORIC AL NOTIUNII DE CULTURA

Dat fiind ca semnificatia atribuita azi termenului cultura in stiintele omului este totala straina celei pe care i-l da limbajul curent, mai ales in franceza, va fi util sa se retraseze evolutia pe care a cunoscut-o acest concept pentru a ajunge la cel folosit astazi.

In "istoria universala"

Germania este cea de care putem lega originea conceptului, unde a inceput sa ie folosit la srsiul secolului XVIII in studii care se pot numi de "istorie universala". Aceste studii cautau sa reconstituie o istorie generala a umanitati si a ocietatilor inca de la origini, in mari fresce care ii constituiau sinteza. Dar acesti istorici se interesau mai putin de istoria politica si militara decat de cea a obiceiurilor, a institutiilor, a ideilor, a artelor si a stiintelor. Erau impinse de o remarcabila curiozitate pentru diversitatea societatilor si a civilizatiilor, acumuland o vasta si o bogata documentatie asupra tuturor perioadelor istorice si asupra tuturor societatilor cunoscute. Dar erau in acelasi timp convinse ca istoria umana este si istoria progresului umanitatii si ca studiul comparat al societatilorm si al civilizatiilor arata traseul acestui progres. Indeosebi, istortia comparata trebuia sa permjita sa se discearna perioadele istoriei si societatile care au repezentat diferite etape ale progresului uman. Era vorba de a determina momentele istoriei marcate de o extensiune a cunostintelor, o elevare a artelor, un rafinament al obiceiurilorc ; se putea astfel considera ca era vorba de o faza mai avansata in progres.

Termenul culura a fost folosit exact pentru a descrie aceasta evolutie in progres. Astfel, spre exemplu, unul dintre celebrii istorici, Johann Cristophe Adelung (1732-1806) publica in 1782 un Essai sur l histoire de la culture de l espce humaine, in care distingea, de la originile omului, opt perioade istorice pe care le identifica comparandu-le cu varstele vietii umane individuale. Kroeber si Kluckhohn dau numeroase alte exemple ale folosirii termenului de cultura, intr-un sens similar, de catre istoricii germani contemporani lui Adelung.

Pare destul de sigur ca acesti istorici vor i imprumutat termenul din franceza, unde nu avea totusi acest sens. Scriau, de altfel, "Cultur"; de-abia la sfarsitul secolului XIX se va incepe sa se scrie "Kultur". In limba franceza a Evului Mediu, termenul cultura semnifica culturl religios. Se folosea verbul a cultura, pentru a desemna actiunea de a cultiva pamantul. De-abia in secolul XVII cultura vine sa semnifice munca pamantului si, prin extensiune, sau prin analogie, el va fi folosit de asemenea in expresii precum "cultura cuvintelor", "cultura stiintelor" ; de-abia in secolul XVIII scriitorii au inceput sa il foloseasca pentru a desemna in general ormarea spiritului. In aceasta epoca, termenul cultura venea deci sa desemneze progresul intelectual al unei persoane sau mai mult munca necesara acestui progres. Tradus in germana de Von Irwing, Adelung si colegii sai, termenul de cultura a luat un sens extins, prin analogie, pentru a desemna progresul intelectual si social al omului in general, al colectivitatilor, al umanitatii. El a primit astfel pentru prima data o conotatie colectiva. Dar va continua sa semnifice ideea unei miscari inainte, a unei ameliorari, a unei deveniri.

Este bine sa se sublinieze aici, pe urmele lui Kroeber si Kluckhohn, ca punctul de vedere al istoriei universase nu era unul al "filosofiei istoriei", conform conceptiei pe care aceasta trebuia sa o adopte odata cu Hegel; acesta din urma trebuise sa substituie notiunea de spirit (Geist) celei de cultura, substituire foarte simbolica din aceea ca se opunea cu totul istoriei universale. Istoricii despre care am vorbit erau, dimpotriva, empiristi, cercetatori meticulosi, preocupati sa faca opera stiintifica mai degrba decat filosofica, rezultand pentru multi dintre ei, in cele din urma, veritabile lucrari etnografice. Aici este un aspect interesant al notiunii sociologice de cultura, acela ca ea provine din istorie si nu din filosofie. Se atribuie prea adesea stiintelor omului surse exclusiv filosofice, neglijand importanta zestre pe care o datoreaza istoriei, de-a lunul traditiei germane indeosebi, asa cum am subliniat deja cu privire la Max Weber (capitolul 1).

In antropologie si in sociologie

Sa trecem acum de la germani la englezi, notiunea de cultura va cunoaste o alta transformare. Antropologiie engleze este cea careia i se datoreaza acest imprumut, mai exact cu E.B.Tylor al carui volum Primitive Culture a aparut in 1871. Inspirandu-se indeosebi din lucrarile lui Gustav Klemm care publicase in 10 volume, de la 1843 la 1852, o monumentala Istorie universala a umanitatii, urmata de doua volume asupra Stiinta culturii, Tylor ii va extrage elementele de care avea nevoie pentru a compune notiunea de cultura, pe care o va folosi ca sinonim al civilizatiei. Inca de la inceputul lucrarii sale, Tylor va da o definitie a culturii care a fost pe urma citata de nenumarate ori : "Cultura sau civilizatia, inteleasa in sensul sau etnografic extins, este acest ansamblu complex care cuprinde cunostintele, credintele, arta, dreptul, morala, cutumele, si toate celelelalte aptitudini si obisnuinte pe care le achizitioneaza omul ca membru al unei societati". Aceasta definitie, care este mai degraba o descriere, prezinta particularitatea si noutatea ca cultura nu mai apare ca un progres sau ca o devenire ; ea se raporteaza mai degraba la un ansamblu de fapte, care pot fi direct observate intr-un moment dat de timp, dupa cum i se poate urmari evolutia, asa cum a facut-o Tylor insusi.

Notiunea antropologica de cultura era nascuta. Nefolosita de Herbert Spencer, cel putin in acest sens, ea a fost totusi reluata de primii antropologi englezi si americani, precum Sumner, Keller, Malinowski, Lowie, Wissler, Sapir, Boas, Benedict. In Statele Unite, antropologia a venit sa se defnieasca ca stiinta culturi ; in imp ce in Anglia se desoebeste intre antropologie fizica (studiu al dezvoltarii si cresterii corpului uman) si antropologie "sociala", americanii opun mai degraba antropologia "culturala" antropologiei fizice.

Proiect: Dunarea - sectoarele dunarii Proiect: Clima. Clima Europei. Clima Romaniei

Insociologie, termenul cultura a fost astfel rapid adoptat de catre primii sociologi americani, indeosebi Albion Small, Park, Burgess si mai ales Ogburn. Si-a croit totusi un drum mai greu decat in antropologie, deoarece primii mari precursori ai sociologiei si sociologi - Comte, Marx, Weber, Tonnies, Durkheim nu l-au folosit. Dar facea totusi parte din vocabularul sociologiei la fel de bine ca si din cel al antropologiei.

Sociologia si antropologia limbii francezee au fost totodata mai lente ina incopora acest neologism. Dictionarele, in mod necesar intotdeauna in intarziere cu privire la evolutia unei limbi, ii sunt dovada ; in timp ce ictionarle engleze includ cu toate o definitie sociologica sau antropologica adeseori clara a culturii, echivalentul nu este acelasi in editiile cele mai recente ale dictionarelor franceze. Fara indoiala, aceasta se datoreaza in parte faptului ca sociologia de expresie franceza a fost multa vreme si ramane inca marcata de vocabularul foarte particular pe care il adopta Durkheim; declinul sociologiei franceze intre cele doua razboiae mondiale, la momentul la care se raspandeste si se preciza notiunea de cultura, furnizeaza pote si o alta explicatie. De-abia in noua generatie de sociologi francezi termenul devine popular in Franta, sub influenta sociologiei americane.Acest scurt istoric serveste pote deja la a clarifica putin sensul care se da astazi i sociologie termenului de cultura. Dar acest istoric al termenului si al unei notiuni prezinta si un caz extraordinar al procesului de difuzare pe care il studiaza un numar de antropologi. Imprumutat din franceza, retradus din germana in engleza, termenul se vede de fiecare data imbogatit cu o conotatie noua, intotdeauna prin extensiune sau prin analogie, fara a-si pierde sensul sau originar, dar cuprinzand sensuri noi, intotdeauna mai departe de primul.

Cultura si civilizatie

Evolutia pe care tocmai am descris-o trebuia in mod inevitabil sa conduca la o confruntare intre notiunea de cultura si cea de civilizatie. In sensul care i s-a atribuit de catre istoricii germani, vocabula cultura a luat un sens invecinat cu cel pe care il avea deja termenul de civilizatie. Diferite distinctii au fost deci propuse, mai ales in Germania ; ele pot aproape toate sa revina la doua principale. Prima consta in a ingloba in cultura ansamblul mijloacelor colective de care dispune omul sau o societate pentru a controla si manipula mediul fizic, lumea naturala. Este vorba deci in principal despre stiinta, tehnologie si aplicatiile lor. Civilizatia cuprinde ansamblul mijloacelor colective la care poate recurge omul pentru a exercita un control asupra lui insusi, pentru a creste din punct de vedere intelectual, moral, spiritual. Artele, filosofia, religia, dreptul sunt astfel fapte de civilizatie.

Cea de a doua distinctie este aproape exact inversa primeia. Notiunea de civilizatie se aplica astfel mijloacelor care servesc finalitatilor utilitare si materiale ale vietii umane colective ; civilizatia poarta un caracter rational, care cere progresul conditiilor fizice si materiale ale muncii, ale productiei, ale tehnologiie. Cultura cuprinde mai degraba aspectele mai dezinteresate si mai spirituale ale vietii colective, roade ale reflectiei si ale gandirii "pure", ale sensibilitatii si ale idealismului.

Aceste doua distinctii au avut in Germania partizani in numar aproape egal ; pare dificil sa se afirme ca una va fi cunoscut o mai mare favoare decat alta. Totodata, in sociologia americana, autorii care au crezut necesar sau util sa urmeze aceasta distinctie au oprtat mai degraba pentru cea de a doua, probabil in urma influentelor germane pe care le-tau suportat, mai ales din partea lui Ferdinand Tonnies si a altora. Este cazul lui R. Merton, spre exemplu, care, chiar daca in termeni diferiti, a mentinut o distinctie intre cultura si civilizatie care se inspira direct din Alfred Weber (a nu se confunda cu Max Weber).

In general, sociologi si antropologi nu s-au preocupat deloc sa urmeze aceasta distinctie, care le-a parut prea incarcata de un dualism echioc si inspirata dintr-o falsa opozitie intre spirit si materie, sensiblitate si rationalitate, idei si lucruri. Marea majoritate a sociologilor si antropologilor evita folosirea termenului civilizatie, sau mai folosesc pe cel de cultura, care le este drag, in acelasi sens cu cel de civilizatie si considera ca cele doua sunt intersanjabile.

La alti sociologi si antropologi, contemporani, regasim urmatoarele doua distinctii : Mai intai, se va folosi termenul de civilizatie pentru a desemna un ansamblu de culturi particulare avand intre ele afinitati sau origini comune ; se va vorbi in acvest sens despre civilizatie occidentala, in care regasim culturile franceza, engleza, germnaa, italiana, americana etc. Sau inca, se va vorbi despre civilizatia americana atunci cand ne vom referi la extinderea in lumea moderna a modului de viata caracteristic culturii americane. Vedem ca notiunea de cultura este astfel legata de o societate data si identificabila, in timp ce termenul de civilizatie serveste la adesemna ansambluri mai extinse, mai inglobante in spatiu si timp.

In al doilea rand, termenul civilizatie poate sa fie aplicat si societatilor care prezinta un stadiu mai avansat de dezvoltare, marcat de progresul stiintific si tehnic,. Urbanizare, complexitatea vietii sociale etc. Se reia semnificatia care a existat multa vreme (si care exista in limbajul curent) termenul civilizatie, folosit in sensul de a civiliza sau a se civiliza. Termenul are astfel o conotatie evolutionista ; dar vom vedea mai departe ca, pentru a desprinde judecati de valoare pe care termenul de civilizatie le-a purtat multa vreme cu el, sa recurge acum in stiintele sociale la vocabule precum indusitralizare, dezvoltare si modernizare.

DEFINITIA CULTURII

Retrospectiva istorica a paginilor precedente ne conduce acum la a defini cultura, intr-o modalitate mai exacta de cat am facut-o pana acum. Definitia lui Tylor, raportata mai sus, este adesea citata, caci chiar daca dateaza de la 1871, este foarte precisa. I s-a reprosat totodata ca este prea descriptiva dar putem adauga ca nu poate pune in lumina toate aspectele care se atribuie astati culturii. De la Taylor incoace, multe definitii ale culturii se vor fi adaugat ; Kroeber si Kluchohn le-au colationat, clasat si cometnat.

Inspirandu-ne din definitia lui Tylor si a mai multor altii, am putea defini cultura ca fiind un ansamblu legat de modalitati de a gandi, de a simti si de a actiona, mai mult sau mai putin formalizate, care, fiind invatate si impartasite de catre o pluralitate de persoane, servesc, intr-o modalitate obiectiva si simbolica, la a constitui aceste persoane intr-o colectivitate particulara si distincta. Explicatia acestei definitii ne va permite sa punem in lumina caracteristicile principale pe care antropologii si sociologii le recunosc pentru a defini cultura.

Caracteristici principale ale culturii

Vom sublinia, mai intai, ca am reluat formula deosebit de fericita a lui Durkheim si ca vorbim despre "modalitati de a gandi, de a simti si de a actiona". Aceasta formula este mai mult sintetica si la fel de generala precum enumerarea lui Tylor ; ea este de altfel mai explicita decat notiunea "modalitati de a trai" pe care o regaim in multe alte definitii. Ea prezzinta avantajul de a sublinia ca modelele, valorile, simbolurile, care compun cultura includ cunostintele, ideile, gandirea, se extind la toate formele de expresie ale sentimentelor la fel de bine ca si regulilor care conduc aactiuni observabile in mod obiectiv. Cultura se adreseaza, deci, oricarei activitati umane, fie ca este cognitiva, afectiva sau conativa (care priveste actiunea in sens strict) sau chiar sensorio-motoare. Aceasta expresie subliniaza in fine ca cultura este actiune, ca ea este mai intai si ijnainte de toate traita de persoane ; pornind de la observatia acestei actiuni, putem infera existenta culturii si ii putem trasa contururile. In schimb, deoarece ea se conformeaza unei culturi date actiunea persoanelor poate i numita actiune sociala.

In al doilea rand, aceste modalitati de a gandi, de a simti si de a actiona pot sa fie "mai mult sau mai putin formalizate"; ele sunt foarte formalizate intr-un cod de legi, in formule ritualice, ceremonii, un protocol, cunostinte stiintifice, tehnologie, o teologie ; ele sunt mai putin astfel, si in grade diferite, in arte, in dreptul cutumiar, in anumite sectoare ale regulilor de politete, mai ales cele care conduc relatiile interpersonale implicand persoane care se cunosc si se frecventeaza de multa vreme. Cu cat sunt mai putin formalizate modalitatile de a gandi, de a simtin si actiona, cu atat partea de interpretare si de adaptare personala este permisa sau chiar ceruta.

Cea de a treia caracteristica a culturii, pe care o cuprinde definitia noastra, este absolut centrala si esentiala ; ceea ce face mai intai si inainte de toate cultura, este ca modalitatile de a gandi, de a simti si actiona sunt impartasite de catre o pluralitate de persoane. Numarul de persoane conteaza putin ; este suficient sa existe cateva persoane pentru a creea cultura unuui grup restrans  (o "banda"), in timp ce cultura unei societati globale este necesar impartasita de un mare numar de persoane. Esentialul este ca una dintre modalitatile de a fi considerate fie ca ideale sau normale de catre un numar suficient de persoane pentru a putea recunoaste ca este vorba de reguli de viata avand un caracter colectiv si deci social. Cultura, in sensul antropologic si sociologic al termenului, chiar daca ea se individualizeaza, nu este totodata individuala prin natura sa ; o recunoastem mai intai si principal in aceea ca ea este comuna unei pluralitati de persoane. Am vazut anterior cum notiunea de cultura, care nu se putea aplica decat indivizilor mai intai, a luat o noua semnificatie coelctiva. Vedem la fel, dintr-o data, cum notiunea de cultura nu se aplica decat unei societati globale. Sociologii vorbesc in mod voluntar despre cultura unei clase sociale, a unei regiuni, a unei industrii, a unei "bande". Sauu, in plus, folosim expresia "subcultura" (subcultura tinerilor) pentru a desemna o entitate partiala in sanul unei societati globale sau atunci cand dorim sa facem legatura intre o cultura si o alta mai extinsa in care ea se inscrie.

Un al patrulea caracter al culturii, cvaruia multi dintre autori i-au acordat o atentie aproape egala precedentului, priveste modul sau de achizitionare sau de transmitere. Nimic ceea ce tine de cultural nu este mostenit biologic sau genetic, nicmi din ceea ce tine de ultura nu este inscris de la nastere in organismul biologic. Achizitionarea culturii rezulta din diferite moduri si mecanisme de invatare (acest din urma termen fiind aici inteles intr-un sens mai larg decat cel pe care i-l atribuim mai departe). Trasaturile culturale nu sunt deci impartasite de catre o pluralitate de persoane in aceeasi modalitate cum sunt sau ar putea fi trasaturile fizice ; puttem spune ca ultimele sunt rodul ereditatii, in timp ce primele sunt o mostenire pe care fiecare persoana trebuie sa o culeaga si sa si-o faca a sa. Mai multi autori au definit cultura ca fiind o "mostenire sociala" ; altii, au putut spune ca este "tot ceea ce un individ trebuie sa invete pentru a trai intr-o societate anumita". Recurgand la diferite formule, un mare numar de definitii ale culturii, cea a lui Tylor bineinteles, au retinut acest caracter ; unii l-au erijat chiar in trasatura  principala sau dominanta a culturii.

Aspecte obiective si simbolice ale culturii

Invatate si impartasite, normele si valorile ulturale contrbuie la formarea, dintr-un anumit numar de persoane, a unei colectivitati particulare care este posibila si chiar relativ usor de recunoscut si de distins de alte colectivitati. Aceasta colectivitate, cultura, contribuie la a constitui intr-o dubla modalitate - iar acesta este o alta trasatura a culturii, esentiala dupa consideratia noastra, si care nu apare adesea in definitiile culturii : intr-o modalitate obiectiva si intr-o modalitate simbolica. Intr-o modalitate pe care o vom numi mai intii obiecrtiva, caci modalitatile de a gandi, de a simtin si de a actiona pe care persoanele le au in comun stabilesc intre ele legaturi pe care fiecare le resimt ca bunuri reale ; acest denominator comun este pentru fiecare de aceste persoane si pentru toti o realitate la fel de "obiectiva", al fel de evidenta ca si alte realitati mai tangibile pe care ele le pot avea in comun, bunuri materiale etc. Cultura este deci unul dintre factorii a carui sursa o aflam in ceea ce Durkheim numea solidaritatea sociala, iar Auguste Comte, consensul societatii.

Dar cultura fundamenteaza aceasta relativa unitate a unei colectivitati intr-o modalitate simbolica si ii da un caracter distinctiv. Si aceasta cu un dublu titlu. Mai intai, modalitatile colective de a gandi, simti si de a a ctiona sunt, pentru un mare numar dintre ele, simboluri de comunicatie sau cel putin simboluri care fac posibila comunicarea. Cazul limbajului este deosebit de clar ; dar jucatorii unei echipe de hockey comunica intre ei intr-o modalitate nonverbala, prin intermediul cunoasterii uneori inconstiente pe care o au despre semnificatia pe care o iau pentru ei anumite modalitati de a actiona a fieacruia dintre jucatori. Acest din uma exemplu serveste la ailustra faptulca modalitatile de a actiona servesc ele insele drept simboluri de comunicare in actiunea sociala.

Dar mai ales, modalitatile colective de a gandi, simti si actiona sunt pline de simbolismul de participare. Respectarea modelelor, dupa cum am spus, simbolizzeaza in general adeziunea la valori, care simbolizeaza la randul sau apartenenta la o colectivitate data. De aici, solidaritatea intre membri unei colectivitati, daca ea este resimtita ca o realitate, este sesizata, perceputa si exprimata prin intermediul unui vast aparat simbolic, la care contribuie fiecare dintre membri. Altfel spus, adeziunea la cultura este constant reafirmata prin fiecare membru al colectivitatii si prin intermediul tuturor, prin intermediul semnoificatiei simbolice de participare atasata de conduita lor exterior observabila. Semnificatia simbolica a conduitelor este si cea care permite membrilor unei colectivitati ca si cleor care nu sunt astfel, sa traseze frontierele nemateriale intre membri si non-membri, intre cetateni si straini, intre sfinti, fideli si pagani. Catolicul care se abtine in mod deloierat de la slujba duminicala marturiseste antr-o modalitate simbolica,l in proprii ochi, si in cei ai coreligionarilor sai precum si ai tuturor altii, ca este pe cale sa se desprinda sau ca s-a desprins deja de colectivitatea ecleziala. Apartenenta la o colectivitate religioasa, de natura mistica, nu poate evident sa se exprime decat prin intermediul simbolurilor de aceasta natura ; dar trebuie sa se inteleaga ca aceeasi exigenta se impune, mai mult sau mai putin marcat, pentru oricare alta colectivitate, fie ca este vorba de o natiune, de un partid politic, de un sindicat sau chiar de o familie. A se abtine de la a participa la reuniuni, de la a purta o insgna, de a semna o petitie, manifesta in mod simbolic ca ne desprindem de un partid, de un sindicat, de o asociatie. Cum disting sociologul si etnologul grupurile, colectivitatile., societatile ca si frontierele lor, daca nu prin intermediul simolurilor de participare pe care le furnizeaza conduita persoanleor? Cultura ia astfel caracterul unui vast ansamblu simbolic, ale carui radacini se afla in realitatile psihosociale.

Sistemul culturii

Un ultim caracter al culturii este de a constitui ceea ce am numit "un ansamblu legat", adica de a constitui ceea ce putem numi un sistem. Diferitele elemente care compun o cultura data nu sunt pur si simplu juxtapuse unuol celuilalt. Le unesc legaturi, raporturi de coeziune, le leaga unele de altele ; atunci cand se efectueaza schimbari intr-un sector al unei culturi, ele conduc la schimbari in alte sectoare ale acestei culturi. Aceste legaturi si raporturi nu au nimic necesar, in general, adica nu rezulta dintr-un rationament logic si rational care le-ar impune necesitatea. Ele sunt mai degraba legaturi si raporturi esentiale subiectiv resimitite de membri unei societati. Coerenta unei culturi este deci o realitate a unei societati. Caracterul de sistem o cultura il ia mai intai la nivelul subiectilor si pentru subiecti. De fapt, sunt posibile multe dintre combinarile intre elementele unei culturi ; studiul lui Kluchohn si Strodbeck asupra valorilor dovedesc ca este destul de dificil, cel putin in situatia actuala a cunostintelor noastre, sa demonstreze legaturile obiectiv necesare intre anumite valori (spre exemplu, intre valorizarea prezentului si valorizarea capacitatii de a face). Singurele legaturi "necesare" sunt cele pe care subiectii insisi le considera necesare, care le apar asa cum le accepta ei insisi. 

Acest caracter subiectual al sistemului cultural il distinge de cel al sistemului actiunii sociale ; acesta din urma este inferat de catre observator, in timp ce sistemul cultural este deja dat in realitate, este furnizat observatorului de actorii sociali insisi. Pentru a vorbi de existenta structurii sistemului cultural, sociologul trebuie deci sa treaca mai intai prin perceptia pe care o au membri unei colectivitati. Daca, in consecinta, putem vorbi despre sistemul culturii, putem face aceasta pentru ca o cultura este perceputa si traita ca sistem. Acest aspect al sistemului cultural nu a fost in general destul de subliniat si analizat de autorii care au vorbit despre sistemul culturii.

FUNCTIILE CULTURII

Functia sociala a culturii

Pornind de la ideile anterioare, este acum relativ simplu sa se explice functiile psihosociale ale culturii. Sociologic, mai intai, am vazut ca functia esentiala a culturii este de a reuni o pluralitate de persoane intr-o colectivitate specifica. Alti factori contribuie la acelasi rezultat : legaturile de sange, proximitatea geografica, coabitarea pe acelasi teritoriu, diviziunea muncii. Dar acesti factori ei insisi, pe care ii putem denumi obiectivi, sunt transpusi si reinterpretati in si prin cultura, care le ofera o semnificatie cu mult dincolo de cele pe care o au in mod natural. Astfel, legaturile de sange devin  legaturi de rudenie, sunt extinse si complexificate de interdictia incestului, de reguli care definesc casatoriile permise si cele care interzic casatoriile, si de norme care conduc raporturile intre persoane ale unui aceluisai grup de rudenie etc. Pornind de la legaturile biologice de sange, oamenii au elaborat prin intermediul culturii forme foarte vairate de rudenie. La fel se poate spune cu privire la coabitarea pe teritoriu sau cu privire la diviziunea muncii, pe care cultura le utilizeaza pentru a fauri ideile de natiune, de patrie, de proprietate, de ierarhie sociala, de prestigiu social, de clasa sociala ; acestea sunt de altfel nu numai idei dar si fapte pe care cultura le-a creat si le-a mentinut.

Cultura apare deci ca universul mental, moral si simbolic, comun unei pluralitati de persoane, gratie carora si prin itnermediul carora aceste persoane pot comunica intre ele, isi recunosc legaturile, interesele comune, divergentele si opozitiile, se simt, in fine, fiecare individual si toti colectiv, membri ai unei aceleiasi entitati care le depaseste si pe care le numim un grup, o asociatie, o colectivitate, o societate.

Functia psihica a culturii

Daca este astfel, aceasta se intampla deoarece cultura indeplineste in acelasi timp, pe plan psihologic, o functie de "mulare" al personalitatilor individuale. O cultura este de fapt ca un fel de mulaj in care sunt puse personalitatile psihice ale indivizilor ; acest mulaj le propune sau le furnizeaza moduri de gandire, de cunoastere, idei, canale privilegiate de insusire a sentimentelor, mijloacele de satisfacere sau de ascutire a nevoilor psihologice etc. Acel "de gustibus non est discutandum" nu are valoare numai intre persoane, dar si intre culturi. Copilul care se naste si creste cultura anumita (nationala, regionala, de clasa etc.) este destinat sa trebuiasca sa indrageasca un anumit mod de a manca, anumite culori, sa se casatoreasca dupa anumite rituri, sa adopte anumite gesturi sau anumite mimici, sa perceapa "strainii" intr-o optica anumita etc. Acelasi copil, daca va fi mutat de la nastere intr-o alta culturap, este supus acesteia si se va comporta diferit.

Daca cultura poate sa fie asimilata unui mulaj care se impune personalitatii, trebuie sa se mai adauge ca acest mulaj nu este absolut rigid. Este destul de suplu pentru a permite adaptari individuale ; fiecare persoana reconstruieste cultura duppa modalitatea sa, inntr-o anumita masura. In plus, cultura ofera alegeri, optiuni intre valori dominante si valori variate, intre modelele preferentiale, variante sau deviante, asa cum am vazut in capitolele precedente. Cultura poate sa si autorizeze, uneorin chiar sa ceara, o parte de inovatie la actorii sociali, toate societatile nelasand totodata aceeasi latitudine membrilor cu privire la acest aspect.

Dar aceasta flexibilitate a mulajului cultural este intotdeauna in interiorul limitelor date ; dincolo de aceste limite, inseamna a deveni marginal societatii al carui membru suntem sau a iesi din aceasta societate si a trece inntr-alta. Mai ales, aceasta flexibilitate nu impiedica cultura sa muleze personalitatea ca si alegerile pe care le autorizeaza si variantele pe care le ofera decat prin constringerile pe care le impune ; o cultura ofera o alegere intre modelele, valorile, semnificatiile simbolice, dar aceasta alegere nu este niciodata limitata ; ea se restrange la anumite optiuni posibile, nu le cuprinde pe toate si privilegiaza in raport cu acestea intotdeauna pe unii mai mult decat pe altii.

Putem deci spune cu adevarat ca cultura in-formeaza personalitatea, in sensul oferit de o forma, o configuratie, o fizionomie care ii permite sa functioneze in sanul unei societati date. Vom elabora acest aspect al culturii atunci cand vom trata socializarea, in capitolul urmator.

Dubla functie, sociologica si psihologica, a culturii nu se intelege si nu se explica in mod veritabil decat in contextul unei alte functii mai generale si mai fundamentale, cea care permite si favorizeaza adaptarea omului si a societatii la mediul lor si la ansmablul realitatilor cu care trebuie sa vietuiasca. Se va intelege mai bine aceasta functie daca se compara cultura cu instinctul, cu care ea prezinta asemanari si diferente. Fara indoiala, nu este locul aici de a intra in amanunt cu privire la discutia despre instinct cu care se ocupa biologiii si psihologii. Dar instinctul ramane in continuare o realitate obscura si destul de misterioara. Ne vom multumi sa o folosim aici daor in anumite elemente.