Arta romana de pe teritoriul Romaniei

Arta daco-getilor

Arhitectura

In arhitectura daco-getilor sunt cuprinse mai multe tipuri de constructii, cum ar fi cele militare, fiind reprezentate de cetati, turnuri de paza, fortificatii sau cele civile cum ar fi locuintele sau depozitele. Ca materiale de constructie ale acestora, erau folosite piatra fasonata, bolovanii sau lemnul. Cetatile erau construite pe plan neregulat, avand ziduri din piatra, cu turnuri patrate si cu una sau mai multe porti. Exemple pot fi: fortificatiile de la Costesti, Blidaru, Piatra Rosie, Sarmizegetusa.

Ceramnica

Ceramnica daco-getilor avea ca motive de decor, figuri geometrice, simboluri solare, schematic stilizate. Daco-getii nu au folosit reprezentarea figurativa pe vasele de ceramnica motivul fiind conflictul acestora cu Roma. Exemple pot fi vasele descoperite in Muntii orastie.

Arta romana in Dacia

O data cu cucerirea Daciei de catre romani, s-a inregistrat o evolutie de tip superior al societatii iar cultura si arta romana a devenit de tip provinci.

In realitate, arta europeana nu s-a apropiat niciodata atat de mult de idealurile artei orientale ca la apogeul stilului romanic. Am vazut dispunerea solemna si rigida a sculpturilor din Arles (ilustr. 115 si 116) si putem regasi acelasi spirit in numeroase manuscrise cu miniaturi din secolul al XII-lea. De exemplu, ilustratia 119, care reprezinta Buna Vestire, e aproape la fel de rigida si statica precum un basorelief egiptean.

119. Buna Vestire, cca 1150, miniatura dintr-un evangheliar svab. Stuttgart, Württembergische Landesbibliothek

Fecioara este vazuta din fata, cu mainile ridicate, exprimandu-si parca mirarea, in timp ce porumbelul Duhului Sfant pogoara asupra ei. Ingerul, vazut din semiprofil, intinde bratul drept intr-un gest care, in arta medievala, indica faptul ca un personaj vorbeste. Evident, daca asteptam de la o astfel de pagina reprezentarea plina de viata a unei scene reale, cu siguranta ca vom fi dezamagiti. Dar, daca vrem sa ne reamintim ca artistul, departe de a urmari imitarea naturii, era preocupat mai curand de combinarea simbolurilor traditionale care ii erau de ajuns ca sa exprime misterul Bunei Vestiri, nu vom mai fi stanjeniti de absenta a ceea ce nu a vrut niciodata sa ne ofere.

Trebuie sa ne dam seama de posibilitatile imense care li s-au deschis artistilor atunci cand au renuntat complet la orice ambitie de a reprezenta lucrurile asa cum le vedem noi. Ilustratia 120 reproduce o pagina dintr-un calendar destinat unei manastiri germane.

120. Sfintii Gereon, Willimar, Gall si martiriul Sfintei Ursula si al celor 11000 de fecioare, 1137-1147, calendar. Stuttgart, Württembergische Landesbibliothek

Ea indica, ilustrandu-le, sarbatorile principalilor sfinti din luna octombrie. In centru, sub arcade, sunt infatisati Sfantul Willimar "Presbiter" si Sfantul Gall tinand carja episcopala, un insotitor ducandu-i bagajul modest de misionar. Imaginile ciudate de sus si de jos ilustreaza doi martiri comemorati in octombrie. Mai tarziu, cand arta a revenit la o reprezentare mai precisa a naturii, aceste scene cumplite au fost deseori presarate cu o multime de detalii atroce pe care artistul nostru le evita cu usurinta. Ca sa ni-i reaminteasca pe Sfantul Gereon si pe sotia lui, carora le-au fost taiate capetele si aruncate in puturi, a dispus trunchiurile decapitate intr-un cerc foarte clar in jurul imaginii putului. Sfanta Ursula, care, conform legendei, a fost decapitata de pagani, in acelasi timp cu unsprezece mii de fecioare, insotitoarele ei, este reprezentata pe un tron, inconjurata de suita. Dinspre margini, un salbatic cumplit, inarmat cu un arc, si un om cu sabia scoasa o tintesc pe sfanta. Putem descifra povestea fara sa fim obligati sa o vedem in detaliile ei. Si, fiindca artistul nu avea obligatia sa urmareasca iluzia spatiala sau actiunea dramatica, era liber sa dispuna formele si figurile intr-un spirit pur decorativ. Pictura tindea cu adevarat sa devina o forma de scriere, iar aceasta intoarcere la o reprezentare simplificata ii permitea artistului medieval sa incerce compozitii mai complexe (cum ponere - "a pune impreuna"). Prin alte procedee, invataturile Bisericii nu ar fi putut niciodata, din punct de vedere plastic, sa fie exprimate atat de clar.

Ceea ce e valabil in privinta formei e valabil si in privinta culorii. Artistii, nesimtindu-se obligati sa studieze si sa reproduca efectele de umbra din natura, erau liberi sa aleaga pentru ilustratiile lor culorile pe care le preferau.

121. Buna Vestire, mijlocul secolului al XII-lea, vitraliu al catedralei din Chartres

Auriul tare si nuantele intense de albastru ale obiectelor de orfevrarie, culorile lucioase ale miniaturilor lor, nuantele stralucitoare de rosu si tari de verde ale vitraliilor (ilustr. 121) dovedesc faptul ca acesti maestri au stiut sa foloseasca asa cum se cuvine independenta lor fata de natura. Refuzul de a reproduce lumea vizibila le-a permis sa exprime supranaturalul intr-un mod cat se poate de clar.

Artisti lucrand la un manuscris si la un panou pictat, cca 1200, reproducere dintr-o carte de modele de la manastirea din Reun. Viena, Österreichische Nationalbibliothek

10. BISERICA TRIUMFATOARE

Secolul al XIII-lea

Am amintit unele analogii intre arta din epoca romanica, pe de o parte, si arta bizantina si chiar cea a Orientului antic, pe de alta parte. Dar ceva deosebeste profund arta Europei Occidentale de arta Orientului. Acolo puteau sa treaca mii de ani fara nicio schimbare in privinta stilurilor. Occidentul nu a cunoscut niciodata o astfel de permanenta. Intotdeauna a fost nelinistit, in cautarea unor idei, unor solutii noi. Stilul romanic nu a supravietuit nici macar secolului al XII-lea. Abia reusisera arhitectii sa-si inzestreze cu bolta bisericile, abia inventasera o maniera grandioasa si noua de a dispune ornamentele sculptate, ca noi descoperiri au facut ca aceste biserici normande si romanice sa para intr-un fel arhaice si demodate. Ideea a aparut in nordul Frantei: este vorba despre principiul de constructie al stilului gotic. La prima vedere, pare sa fi fost o simpla inovatie tehnica, dar, prin consecinte, reprezinta mult mai mult. Este vorba de descoperirea facuta de arhitecti potrivit careia principiul boltirii unei biserici, folosind arcele incrucisate in diagonala, putea sa fie aplicat mult mai sistematic si la scara mai mare decat isi imaginasera normanzii. Daca stalpii erau de ajuns ca sa sustina nervurile boltii si daca pietrele care formau portiunile triunghiulare de bolta delimitate de coama erau doar elemente de umplutura, atunci nu era nevoie de ziduri masive intre respectivii stalpi. Exista posibilitatea ridicarii unui fel de armatura din piatra in stare sa mentina intreg edificiul. Nu era nevoie decat de pilastri subtiri si de nervuri inguste. Se puteau goli intervalele fara sa fie compromisa soliditatea armaturii. Nu mai era nevoie de ziduri grele de piatra; ele puteau fi inlocuite cu ferestre mari. Aproape s-ar putea spune ca arhitectii tindeau sa-si construiasca bisericile asa cum ne construim noi serele. Dar nu aveau nici rame de otel, nici arce metalice, fiind obligati sa le faca din piatra, drept pentru care era nevoie de calcule complicate si precise. Daca aceste calcule erau corecte, devenea posibila construirea unei biserici de un tip cu totul nou: un edificiu din piatra si sticla cum lumea nu mai cunoscuse vreodata. Aceasta era ideea directoare a catedralelor gotice, idee care isi va arata roadele in nordul Frantei, in cursul celei de-a doua jumatati a secolului al XII-lea.

Evident, principiul boltii in ogiva nu a dus el singur la revolutia pe care o reprezinta stilul gotic. Alte cateva inventii tehnice au fost necesare pentru desavarsirea miracolului. De exemplu, arcele in plin cintru ale stilului romanic nu se potriveau cu scopurile urmarite de constructorii gotici. Iata de ce: daca vreau ca un arc in forma de semicerc sa ajunga de la un stalp la altul, exista un singur mod de a face acest lucru. Bolta va atinge neaparat o anumita inaltime, fara sa poata varia in plus sau in minus. Daca vreau sa ajung mai sus, am nevoie de un arc cu o panta mai abrupta. Atunci, lucrul cel mai bun este sa renunt la semicerc si sa ajustez doua segmente. Acesta este principiul arcului frant. Marele lui avantaj este acela ca il putem face sa varieze dupa dorinta: va putea fi mai obtuz sau mai ascutit, dupa exigentele constructiei.

Dar se mai punea o problema. Pietrele grele ale boltii nu apasau doar vertical, ci si lateral, precum un arc incordat de arcas. Stalpii singuri nu puteau sa reziste la aceasta presiune laterala. Pentru mentinerea edificiului erau necesare puternice arce de sustinere. In cazul navelor laterale boltite, dificultatea nu era foarte mare. Puteau fi ridicati contraforti in exterior. Dar cum sa se procedeze cu nava principala? Trebuia sustinuta din exterior, pe deasupra acoperisului navelor laterale. In acest scop, arhitectii au inventat "arcele butante", care completeaza armatura boltii gotice (ilustr. 122). O biserica gotica, parca suspendata prin aceasta structura usoara din piatra, te duce putin cu gandul la o roata de bicicleta cu spite subtiri. In ambele cazuri, repartizarea egala a greutatii face posibila reducerea din ce in ce mai mult a masei de material folosite, fara sa se compromita soliditatea ansamblului.

122. Catedrala Notre-Dame din Paris, 1163-1250, vedere aeriana care evidentiaza forma in cruce a cladirii si arcele butante

Totusi, ar fi o greseala sa consideram aceste biserici un fel de tur de forta al inginerilor. Arhitectii se preocupau sa faca sensibila si emotionanta indrazneala planurilor lor. Daca privim un templu doric (ilustr. 50), sesizam functia sirului de coloane, si anume aceea de a purta greutatea antablamentului orizontal.

123. Robert de Luzarches, nava catedralei din Amiens, cca 1218-1247. Interior gotic

In interiorul unei catedrale gotice (ilustr. 123), intelegem jocul complex al presiunilor si sustinerilor care mentin bolta inalta. Nu ziduri goale, nu stalpi masivi. Interiorul pare facut din mici coloane si nervuri intretesute; reteaua lor acopera bolta, coboara de-a lungul zidurilor si se pierde in stalpi, ca niste nuiele reunite in manunchi. Ferestrele comporta o armatura de linii impletite (ilustr. 124).

124. Sainte-Chapelle din Paris, 1248. Ferestre de biserica gotica

Cele mai multe dintre marile catedrale (biserici episcopale: cathedra = tron episcopal) de la sfarsitul secolului al XII-lea si inceputul secolului al XIII-lea au fost concepute la o scara atat de indrazneata si de mareata, incat putem afirma ca putine au fost terminate dupa planurile initiale. Totusi, si in pofida tuturor alterarilor suferite in cursul timpului, putem spune ca e un lucru extraordinar sa strabati navele imense, ale caror proportii fac neinsemnata statura umana. Este greu sa ne imaginam impresia pe care probabil ca au facut-o aceste monumente asupra oamenilor care nu cunosteau decat greoaiele edificii romanice. Aceste ultime biserici, atat de robuste, de masive, puteau sa fie intr-un fel expresia Bisericii militante, care oferea refugiu contra atacurilor demonului. Noile catedrale deschideau credinciosului o cu totul alta lume. Predicile si imnurile ii vorbisera despre Ierusalimul ceresc, cu portile din perle, cu giuvaierurile nepretuite, strazile din aur pur si sticla transparenta (Apocalipsa XXI . Viziunea se pogorase pe pamant! Zidurile nu erau deloc reci si ostile. Erau facute din vitralii stralucitoare ca pietrele pretioase. Stalpii, nervurile, armaturile de ferestre aveau suprafete aurite. Tot ce era pamantesc, material sau spiritual apasator, fusese inlaturat. Credinciosul, pierdut in contemplarea acestei frumuseti, se putea simti mai aproape de indeplinirea idealului sau de a accede la misterele unei imparatii ceresti.

Chiar vazute de departe, aceste catedrale sp

Arhitectura

In arhitectura, se intalnesc influente elenistice dar si traditii daco-getice, astfel constructile din Dacia nu erau impunatoare sau fastoase, neavand decoratii bogate, iar un caracter accentuat militar. Orasele erau construite conform urbanisticii romane, in centrul acestora inalnind edificile publice, sanctuarul, iar de jur imprejur se intalneau cartierele de locuinte toate inconjurate de ziduri de aparare. Exemple de orase pot fi: Ulpia Traiana Sarmisegetuza, Adamclisi. In jurul oraselor se puteau intalni gospodarii izolate fiecare avand o zona de protectie, turn de aparare sau doua zone: zona locuintelor stapanilor si cea sclavilor. Locuintele stapanilor continau camere de locuit si baie. Separat intalnim adaposturile sclavilor, animalelor, ateliere si magazii. Castrul este un sptiu cu caracter special impartit in trei zone importante, zona cazarmii soldatilor, zona locuintelor ofiterilor si zona magazinelor si depozitelor de alimente. Bazilica, o constructie formata dintr-o sala rectangulara ce era impartita in trei nave inegale despartite prin siruri de arcuri pe coloane.