Umanism
(cf. fr. humanisme
Umanismul desemneaza curentul cultural ce
are in nucleu antica idee fundamentala a perfectibilitatii fiintei umane -
"paideia" / "humanitas" -, idee accentuata din zorii Crestinismului
european, afirmata in "prima Renastere", cea din Europa
Carpato-Dunareano-Balcanica, sau "Renasterea Valaha", de la imparatul dacoroman
Constantin cel Mare (306 - 337) si pana la imparatul dacoroman Focea (602 -
610), idee "obturata" / "ocultata" de migratiile euroasiatice in spatiul Daciei
/ Dacoromaniei, adica in Europa Nord-Pontica, Sud-Estica si Centrala, dintre
secolele al VII-lea si al X-lea, idee "obturata" / "ocultata" apoi de Schisma
cea Mare (16 iulie 1054) si de obscurantismul evmezic ce i-a urmat, spre a fi
reinviata in mai toata Europa, secolelor XV - XVII, adica in "Europa celei de-a
doua Renasteri", sau in "Europa Reformei", veritabilii reprezentanti ai
curentului sustinand / promovand: (1) increderea in libertatea omului; (2)
militarea pentru afirmarea in demnitate a ens-ului uman; (3) incredere in
ratiune si in "polidimensionalitatea" fiintei umane ("omul universal",
"enciclopedic"); (4) sacrul raport dintre natura si insul uman; (5) lupta
impotriva schismelor din bisericile Crestinismului, impotriva a tot ceea ce
este dogma obscurantist-evmezica si irationala in lumea clericala, luata ca
"model" firesc de "lumea laica"; (6) admiratie pentru valorile stiintifice si
estetice din panteonul intregii omeniri etc.
Exista un umanism patristic, adica religios-crestin ilustrat de mari carturari-episcopi,
patriarhi, papi, mitropoliti, preoti, intre vremurile "antichitatii"
martirilor, "atleti ai lui Iisus Hristos" (Sf. Vasile cel Mare), si vremurile
lui Dimitrie Cantemir (26 X 1673 - 21 VIII 1723), "inchizator" al epocii
umanismului si "deschizator" al secolului luminilor. In paralel cu acest
umanism patristic / religios-crestin exista si un
umanism al afirmarii fara frontire a
spiritului uman intr-un spatiu laic, un umanism al dialogului cu cosmosul
nostru cel de toate zilele, in continuarea spiritului din dialogurile antice
ale lui Platon, Cicero s.
a.
Directia umanismului patristic / religios-crestin-valah (sau
daccoromanesc) este
reprezentata mai intai de Lupila / Ulfila 383, aprox.), episcopul dacoroman care incearca fara succes, din
dispozitia Constantinopolului, sa crestineze pe goti (aflati printre
dacoromanii-moldoveni, in zona nipro-crimeica), traducandu-le Biblia in
gotica; traducerea si-o semneaza si cu numele-i talmacit "pe intelesul"
gotilor: Lupila - Ulfila. Sfantul Betranion
381, 25 ianuarie, aprox.) este episcopul de Tomis / Constanta, coautor - alaturi de Sansalea de Museua, Gutica de Dynogaetia - al actului martiric «Patimirea
Sfantului Sava la Raul Buzau», din anul 372. Din opera episcopului dacoroman Laurentiu de Novae
418, aprox.) s-au
conservat / transmis doua interesante omilii: Despre
pocainta (initial, Despre cele doua vremi De duobus temporibus, sau De poenitentia), unde abordeaza cei doi "timpi" ai
spiritualitatii universale, primul, de la Adam pana la Iisus Hristos, al
iertarii pacatului stramosesc prin Botez, si al doilea, de la Iisus pana la
«sfarsitul lumii», in care se face iertarea pacatelor particulare prin
pocainta, si Despre milostenie (De
eleemosyna), unde, asemenea sfantului Ioan Gura de Aur, evidentiaza ca Sfanta Scriptura «este folositoare de ascultat, buna de instruit, necesara de
retinut, dulce la gust» / «utilis ad audiendum, apta ad instruendum, necessaria
ad retinendum, suavis ad perfruendum», axandu-si argumentatia pe adevarul
ortodox potrivit caruia milostenia e radacina
tuturor bunurilor omenirii
Sfantul Niceta Remesianu
(340 - 416, aprox.), episcop
al Daciei / Dacoromaniei la Dunarea de Jos, peste Valea Timocului si Oltenia,
este un mare poet imnic; Te Deum laudamus . / Pe
Tine, Dumnezeule, Te laudam . de Niceta Remesianu, datandu-se in
orizontul anului 370 d. H., a devenit imn al intregii Crestinatati. Si este Te Deum de Niceta Remesianu
capodopera indiscutabila, incontestabila a poeziei europene / universale
din secolul al IV-lea, prim-curcubeu al spiritualitatii dacoromanesti-arhaice
pe cerul poeziei lumii Crestinismului (v. supra - imn). Sfantul dacoroman Ieronim
/ Fericitul Ieronim (n. 345, Stridonia-Dacia / Dacoromania de Vest - m. 30
septembrie 420) este
«unul dintre eruditii si cei mai activi parinti ai Bisericii Crestine,
traducatorul Bibliei in limba latina (Vulgata). Harazit cu un «spirit fara margini»,
cu «o ravna de lucru nesfarsita»,
sfantul dacoroman Ieronim (sau Fericitul Ieronim) a inzestrat cultura
universala, nu numai cu celebra revizuire a textului Sfintei Scripturi a vechii versiuni latine, numita Itala ori a textului Noului Testament al Vulgatei de astazi etc., ci si cu scrieri originale;
scrierea lui, De viris illustribus (392) trece in revista pe toti
scriitorii crestini de pana la el, astfel incat le acorda locul pe care-l
merita fata de scriitorii pagani; Vietile calugarilor
(Paul, Hilarion, Malchus), scrise in prima parte a vietii sale, sunt mult mai populare si
poetice decat istorice.»; scrierile doctrinare ale sfantului dacoroman Ieronim
sunt strabatute de inaltul spirit ortodox, «bazat pe Sfanta Scriptura si pe Sfanta Traditie»; «admite o inspiratie reala, nu verbala a Sfintei Scripturi; mantuirea noastra e opera vointei umane si a harului;
contra lui Pelagiu, Ieronim sustine ca omul are pacate, ca fara pacat e numai
Dumnezeu si, uneori, si omul, pentru un timp limitat, dar cu ajutorul harului;
prestiinta lui Dumnezeu nu afecteaza libera hotarare a oamenilor; Ieronim a
fost un mare aparator al ideii de Biserica;
in materie soteriologica, el a profesat, pana la 394, mantuirea tuturor
oamenilor, poate chiar a demonilor; dupa isbucnirea disputei origeniste, el a
corectat aceasta afirmatie in sensul ca pedepsele demonilor vor fi indulcite,
dar a mentinut ideea ca toti crestinii pot fi mantuiti; alteori, el sustine ca
pacatosii vor fi osanditi potrivit vinei lor, dar osanda va fi indulcita cu
blandete; Sfanta Maria a fost fecioara nu numai inainte de nastere, ci si in
timpul nasterii si dupa nastere; Sfanta Maria n-a fost casatorita dupa nasterea
lui Iisus, fiindca lucrul nu sta scris nicairi in Sfanta
Scriptura; cinstirea
moastelor martirilor este, in fond, un act de adorare a lui Dumnezeu.» (CPatr, 243 sq.). De la Auxentiu Durostoreanu (348 - 420, aprox.)
s-a transmis / pastrat pana in zilele noastre doar interesanta
"micro-monografie", Scrisoare despre
credinta, viata si moartea lui Ulfila / Epistula de fide, vita et obitu Ulfilae din orizontul anului 383, unde apare
pentru prima oara cuvantul Romania. Episcopul dacoroman, Palladiu de Ratiaria 425, aprox.), este unul dintre cei mai
straluciti dialecticieni ai timpului sau; «din dialogul cu sfantul Ambrozie la
Sinodul din Aquileea, cum si din fragmentele transmise de Maximin, reiese clar
ca Palladiu avea o minte agera, era neintrecut in replici si tinea piept cu
succes intrebarilor abrupte sau silogismelor sfantului Ambrozie in problema
trinitara; era un personaj cultivat, un eretic invatat, caruia sfantul ii
reproseaza ca s-a lasat prins de filosofia omeneasca si nu de aceea a lui
Hristos; Palladiu, zice sfantul, se foloseste de dialectica nu pentru a
construi, ci spre a distruge» (CSb, 216). Episcopul Maximin
de Dacia / Dacoromania 430, aprox.) este un adept al
arianismului. Opera sa cuprinde: Dizertatia lui Maximin
impotriva lui Ambrozie / Disertatio Maximini contra Ambrosium, Contra Iudeilor,
Contra paganilor si Contra ereticilor i se mai atribuie vreo 40 de predici. In prima parte a Dizertatiei
impotriva lui Ambrozie, aduce "dosarul" cu argumente anti-ambroziene, tinta fiind
constituita de actele sinodului de la Aquileea, din 381, sinod prezidat de
Ambrozie, care a acuzat de arianism si care «a depus din scaunele episcopale»
pe Palladiu de Ratiaria si pe Secundian de Singidunum; partea a doua este «o
violenta diatriba impotriva ortodoxiei». Sfantul
valah / dacoroman Teotim I 425, 20 aprilie, aprox.) a fost
episcop de Tomis / Constantiana (Constanta-Romania); dupa cum ne incredinteaza
si Sozomenos in Istoria bisericeasca (VII, 26, 9), era
inzestrat cu o extraordinara bioenergie ce l-a proiectat in sfera facatorilor
de minuni, fiind vestit / temut chiar si printre hunii patrunsi in Dacia /
Dacoromania Rasariteana, in provincia Moldadava / Moldova, la nordul gurilor
Dunarii, amenintand si provincia Scythia Minor; «admirandu-l pentru virtutea
lui, hunii salbatici de ajunsesera la Dunare, il numeau Dumnezeul Dacilor /
Dacoromanilor; deoarece fura pusi la incercare de fapte divine din partea
lui.». In orizontul anului 400, patriarhul Constantinopolului, sfantul Ioan
Gura de Aur, a raspuns invitatiei sfantului Teotim I de a vizita Tomisul,
calauze fiindu-i Ioan Cassian si Gherman; din acest orizont dateaza stransa
prietenie dintre sfantul Ioan Gura de Aur si sfantul Teotim I de Tomis. Despre
Teotim I de Tomis, in Liber de viribus
illustribus (CXXXI, 22, 952), Ieronim mentioneaza ca « a scos
scurte tratate sub forma unor dialoguri si in stilul vechii elocinte; aud ca el
scrie si alte lucruri.» / « in morem dialogorum et veteris eloquentiae
breves commaticosque tractatus edidit. Audio eum et alia scribere». Din pacate,
nu s-au conservat din opera sfantului dacoroman Teotim I de Tomis decat foarte
putine fragmente, intre care si cele din omilia Iar daca iti vei aduce
darul (valorificate de sfantul Ioan Damaschin, in Sacra Parallela «Faptele trupului pot fi intrerupte de multe (piedici), dar cel
ce pacatuieste cu gandul, prin insasi iuteala gandului, faptuieste complet
pacatul.»; «Lucru grav nu este sa suferi greu, ci sa suferi pe drept»; A-ti
aminti de Dumnezeu inseamna a-ti aminti de viata, iar a-L uita inseamna a
muri.». Nobile, innobilatoare aforisme ne-a lasat sfantul dacoroman Teotim I de
Tomis, corola lor graindu-ne: Despre sufletul
desavarsit «In mintea tulburata si plina de
griji, nu se afla nici un gand frumos si nu se revarsa peste ea harul lui
Dumnezeu. A ajunge la desavarsirea sufletului inseamna a-l elibera de griji
caci, datorita grijilor, se nimiceste. De aceea se spune despre sufletul
desavarsit ca este, intr-adevar, ca un crin in mijlocul spinilor. Caci crinul
din Evanghelie inseamna sufletul lipsit de griji, care nici nu se osteneste,
nici nu toarce si totusi s-a imbracat mai frumos decat slava lui Solomon»; Ingrijirea de cele viitoare spre a nu sta
trantit in gunoaiele vesniciei «Despre cei ce poarta
grija numai fata de cele trupesti, Scriptura spune: "Toata viata celui
nelegiuit este plina de griji". Este, intr-adevar, lucru necucernic sa porti de
grija toata viata de cele trupesti si sa nu te ingrijesti deloc de cele
viitoare. De acea zice Ieremia in Plangerile sale: "cei ce au fost crescuti in
purpura stau trantiti in gunoaie"»; «cand staruim, intr-adevar, in ganduri
stralucitoare si inflacarate, atunci suntem imbracati in purpura, dar cand
suntem atrasi de cele trecatoare, atunci ne acoperim de gunoaie»; Sufletul partea conducatoare a omului «Cel ce merge pe patru picioare este cu totul necurat.
Merge pe patru picioare cel ce se increde in cele pieritoare si, din grija fata
de ele, neglijeaza in intregime partea conducatoare (a omului), sufletul. Dupa
cum cei legati cu lanturi merg cu greutate, tot asa cei legati (numai) de
aceasta viata nu reusesc sa duca pana la capat calea virtutii». Preotul
dacoroman Bonosu de Naisus este considerat, in
anul 391, creator de erezie. In Dacia / Dacoromania provinciile Dacia Malvensis /
Alutuania (Oltenia), Dacia Mediterranea (intre Sardica si Singidunum Valea Timocului) , s-a propagat erezia bonosiana (de la numele preotului dacoroman Bonosu, din
orasul natal al imparatului Constantin cel Mare, Naissus / Nis), derivata din
din erezia lui Fotin, «negand, printre altele, si pururea-fecioria Maicii
Domnului». Sinodul general de la Capua-Italia, din 391, a luat in cercetare
erezia lui Bonosu din Naissus, incredintand cauza spre cercetare episcopilor
din Illyricum si Macedonia.
Bonosu a continuat sa mai ramana o vreme in scaunul episcopal, in ciuda
sentintei "de depunere" a episcopilor din Illyricum.
Dupa cativa ani a fost inlocuit cu un episcop ortodox, Marcian. Din acest an
dateaza lucrarea compatriotului Paul de Pannonia «Contra
lui Bonosu», unde erezia bonosiana a fost combatuta intr-un inalt spirit
ortodox. Bonosianismul a fost
imbratisat de goti si dus in Europa de Apus. Sfantul Ioan Cassian (360 d. H., 29 februarie - 435, 23 iulie) a lasat o opera
patristica monumentala, un loc aparte ocupand: Despre
asezamintele manastiresti cu viata de obste si despre remediile contra celor
opt pacate principale / De Institutis coenobiorum et de octo principalium
vitiorum remediis (418, aprox.), Convorbirile
duhovnicesti / Conlationes Sanctorum Patrum, redactate in orizontul anului 420, Despre intruparea Domnului contra lui Nestorie / De incarnatione Domini contra Nestorium, din orizontul anului
430 etc. Intre anii 415 si 418, la Massalia / Marsilia, Sfantul Ioan Cassian
intemeiaza manastirile Saint Victor (pentru calugari) si Saint Sauveur (pentru
calugarite). Umanismul religios-valah reinfloreste dincoace de pustiitoarele
vremuri ale migratiilor euroasiatice, de la goti, la unguri si mongolo-tatari,
dincoace de "schismele" ("mici" / "mari") ale Bisericilor de Roma si de
Constantinopol ("schisme" care au dus la inventarea unei noi sacre limbi
evmezice: slavona, pentru Ortodoxism), dar mai ales dincoace de descoperirea
tiparului. Pe langa umanismul religios-valah in limba latina isi face aparitia si un umanism
religios-valah in limba slavona. Filotei, logofatul lui Mircea cel Mare, este
autor de Imnuri religioase in limba slavona. Din teascurile
Tipografiei [arii Romanesti (de la Targoviste), infiintata de domnitorul
umanist Radu cel Mare, iese - in anul 1508 - prima tiparitura valaha /
romaneasca in slavona: «Liturghierul». In Tipografia lui Filip Moldoveanu din Sibiu, in anul 1544, apare
prima carte in limba romana: «Catehismul Luteran». Se infiinteaza si alte
tipografii romanesti: in Brasov,
in Iasi etc. Reintroducerea limbii valahe / dacoromane (romane) in Biserica se
datoreaza biruintei marilor carturari-mitropoliti din Principatele Valahe
evmezice: in Moldova: Varlaam («Cazanie sau Carte romaneasca de
invatatura», 1643) si Dosoftei («Psaltirea in versuri», 1673), in
Transilvania / Ardeal: Simion Stefan («Noul Testament de la Alba Iulia /
Balgrad», 1648), in [ara Romaneasca: Antim Ivireanu («Didahii») s. a. Dar rodul cel mai de
pret al umanismului religios-valah / dacoromanesc este Biblia de Bucuresti, tiparita in anul 1688 (prin grija domnitorului [arii
Romanesti, Serban Cantacuzino prin grija fratelui acestuia, istoricul
/ savantul Constantin Cantacuzino prin grija traducatorilor: Radu Greceanu, Serban Greceanu s. a.), lucrare constituindu-se
intr-un neasemuit monument de limba romana literara evmezica.
Directia valaha /
dacoromana a umanismului "laic", un
umanism al dialogului cu cosmosul nostru cel de toate zilele, este reprezentata mai
intai de Flavius Iulian, imparat de Constantinusa /
Constantinopol intre anii 361 si 363, supranumit si "apostatul" / "rebelul". In
nenumarate randuri, genialul imparat-filosof si-a elogiat stramosii sai
dacoromani / valahi, indeosebi, pe cei din provincia imperial-romana a Daciei /
Dacoromaniei Sud-Dunarene, Dacia Ripensis / Aureliana, "rustici", "simpli",
"austeri", «straini de rafinamente senzuale», «neclintiti in hotarari», «cu frica
de Dumnezeu / Samos (Soarele-Mos)» (cf. REl, 65). Iulian a fost educat in adolescenta
in Dacia / Dacoromania, in spiritul stravechi, multimilenar, al confreriilor
razboinic-religioase ale Zalmoxianismului, cunoscute pe aceste segmente
temporale ale "istoriilor" mai ales sub numele de Cavalerii Dunareni / Thraci
(confrerii care l-au proiectat si in tronul imperial - cf. CDCD, 127 sq.). Imparatul valah / dacoroman, Flavius Iulian, a fost un orator
de marca, un distins filosof al secolului al IV-lea, un liric de stirpe
cogaionica / zalmoxiana. Corola operei sale se constiuie din Banchetul sau Saturnalele ori Imparatii, Contra Crestinilor - in trei carti, din care s-au transmis fragmente; Imnuri Regelui-Zeu-Soare si Mumei-Pamant poeme in proza, elogiind Perechea
Primordiala, scrise dupa reintoarcerea de la Crestinism la Zalmoxianism (cam in
acelasi timp cu trilogia «Contra Crestinilor»), Discursuri "oficiale": Elogiul imparatului Constantiu, Elogiul imparatesei
Eusebia, Scrisori etc.
Deocamdata, pelasgo-thraco-dacul / valahul (dacoromanul) Aethicus Dunareanu (d'Ister / Histricus, 370
435, aprox.), dupa cum sta marturie lucrarea sa din orizontul anului 400 d. H.,
Cosmografia (transmisa peste Evul Mediu in 4o de copii), traverseaza /
descrie America de Nord, inaintea lui Columb (1451 - 1506) cu 1092 de ani,
inconjoara planeta - ca "Mesager Celest", pe calea traditional-sacra a
Zalmoxianismului, a stramosilor cu stiinta de a se face nemuritori - mai
devreme cu cel putin 1122 de ani decat cei din echipajul condus de Magellan
(1480 - 1521). Gratie tot Cosmografiei
lui Aethicus Dunareanu
ni s-a transmis si alfabetul pelasgo-thraco-dac / valah (dacoroman-arhaic) din
23 de litere (pentru cele 23 de sunete, in scriere aplicand principiul fonetic,
in cadru misteric / initiatic). Dacoromanul / valahul carturar, Dionisie Maruntu' / Exiguul (470 - 545, aprox.), ce a servit
Biserica de la Roma sub zece papi (de la Anastasie al II-lea la Vigilius), are
si "opera laica", rezidand in punerea bazelor de calcul ale erei noastre,
valabile si astazi, prin lucrarile Cartea despre Pasti si Argumente
pascale cat si prin doua "epistole": De ratione Paschae calauzit de principiile: «Eu n-am voit sa pun in baza ciclurilor
mele amintirea acelui om fara de lege si persecutor (Diocletian), ci mai
degraba am ales sa socotesc anii de la Intruparea Domnului nostru Iisus
Hristos, pentru ca astfel sa fie tuturor mai cunoscut inceputul nadeJdii
noastre si pentru ca sa apara mai clara cauza rascumpararii neamului omenesc,
adica Patimile Mantuitorului nostru.» (apud VSP, 63). Cea mai mare descoperire - care da un
nou avant umanismului european, determinand in mare masura a doua Renastere a
Europei - se datoreaza germanului Johann Guttenberg (1400 - 1468), inventatorul
tiparului. Descoperirea tiparului isi pune amprenta benefic asupra noului curs
al umanismului european, inclusiv a umanismului din Principatele Valahe, [ara
Romaneasca - prin tipografia de la Targoviste - ocupand "locul al cincilea" din
Europa, in "marea competitie" a centrelor de tipar. Si de-aici incolo, directia valaha / dacoromana a umanismului "laic", a unui umanism al dialogului cu cosmosul nostru cel de toate
zilele, este
stralucit reprezentata si de Neagoe Basarab autorul celebrelor Invataturi catre fiul Theodosie lucrare adeseori comparata valoric cu
«Principele» de Niccolo Machiavelli, si de Nicolae
Milescu autor a doua carti de mare importanta
europeana la data ivirii lor, Descrierea Chinei si Jurnal
de calatorie in China alaturandu-li-se:
Nicolaus Olahus prietenul lui Erasmus de Rotterdam,
autorii de cronici / letopisete (Grigore Ureche, Miron
Costin, Radu Greceanu, Radu Popescu, Ion Neculce s. a.), ori de istorii (Constantin Cantacuzino s. a.), culminatia fiind marcata de enciclopedismul lui Dimitrie Cantemir. Umanismul valahic / dacoromanesc, prin valorile sale, este parte
constitutiva din marele umanism al Europei din toate anotimpurile,
remarcandu-se alaturi de umanismul Italiei (F. Petrarca, G. Boccaccio, N.
Machiavelli, L. Ariosto, T. Tasso s. a.), al Frantei (F. Rabelais, P. Ronsard,
M. Montaigne s. a.), al Angliei (Th. Morus, C. Marlowe, W. Shakespeare, E.
Spencer s. a.), al Spaniei (Miguel de Cervantes, Lope de Vega, Calderon de la
Barca s. a.), din [arile de Jos (Erasmus de Rotterdam s. a.) etc.
