TESTAMENT De Tudor Arghezi -
comentariu
A debutat in 1927 cu volumul " Cuvinte potrivite
", volum primit elogios de critica din generatia tanara ,
in frunte cu Tudor Vianu, Serban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, care au
apreciat poeziile volumului la justa lor valoare, vazand in autorul lor pe cel
mai mare poet de la Mihai Eminescu incoace: " un nou Eminescu. Critica din generatia vasrtnica, in frunte cu
Eugen Lovinescu, considerau poeziile acestui volum, ca fiind simple potriviri
de cuvinte, negand orice valoare estetica a acestora. Alte volume: "Flori de
mucegai " in 1907, subintitulat " Peisaje ", " Crengi ", " Silabe " "Muguri ".
Tudor Arghezi a incetatenit in literature noastra o varianta a schitei noastre
si anume tableta, prin volumul " Tablete de cronicari ", " Tableta din tara de
putii ", " Cu bastonul prin Bucuresti ". Ca romancier a publicat " Cimitirul
Bunavestire ", " Poarta neagra " si " Lina ", aceasta din urma avand un
caracter autobiographic, autorul ascunzandu - se sub numele eroului principal
Ion Trestie. Debutul lui Tudor Arghezi sta sub numele simbolismului
instrumentarist si are loc la revista " Literatorul " de sub conducerea lui
Macedonski. Mai terziu, poetul va intra in conflict cu Macedonski, renegandu-i
poeziile de inceput, pe care le consider simple exercitii, dovada ca nici nu le
include in volumul de debut " Cuvinte potrivite ". Dupa un debut promitator in
literatura, cand nimeni nu se astepta, Tudor Arghezi se calugareste, intrand in
Manastirea Cernica, unde ramane 5 ani ( 1899 - 1904 ). Aici va intra in
conflict cu mai marii bisericii, care - l acuzau ca sta de vorba noaptea cu
stafiile. In realitate, poetul, retras in chilia sa, va studia, intrucat el se
calugarise, convins ca aici va gasi raspunsul la intrebarea care l - a chinuit
toata viata : " cum a aparut viata pe pamant? ". Parasind manastirea, Tudor
Arghezi pleaca in Elvetia pentru desavarsirea studiilor, intrand ucenic la un
ceasornicar. Intors in tara scrie si publica in presa vremii, iar mai tarziu
isi strange poeziile in volum. Principalele teme ale liricii argheziene sunt:
poezia filozofica, poezia cu character social, poezia erotica, poezia
universului miniatural sau boabei si a faramei sau a jocului. Volumul de debut din 1927 se deschide cu poezia " Testament ", care constituie
una din cele mai cunoscute arte poetice ale sale. De la " Testamentul " lui
Ienachita Vacarescu, in care acesta preciza : " Urmasilor mei Vacaresti, las
voua mostenire cresterea limbii romanesti si a patriei cinstire ". Pana la
vigurosul testament arghezian, numerosi au fost scriitorii care si - au expus
intr - o opera sau alta conceptia cu privire la
rolul artei si al artistului in societate. Astfel de arte poetice
intalnim la Goga " Rugaciune ", Bacovia " Plumb", Blaga " Eu nu strivesc
corolla de lumini a lumii ", Ion Barbu " Ryga Cripto si Lapona Enigel ". De la
articolul " Vers si poezie ", aparut in 1904 in revista " Linia dreapta " si
pana la ultimul interviu, luat cu cateva luni inainte de a muri in 1967, ori de
cate ori i s-a ivit ocazia, Tudor Arghezi si-a exprimat conceptia sa
referitoare la rolul artei si al artistului in societate. La baza poeziei "
Testament " sta legatura organica dintre poet si inaintasi care au muncit din
greu prin rapi si gropi adanci pentru a iesi la lumina unul dintre ei. Acesta s-a
intamplat sa fie poetul si lui ii revine meritul de a sublinia in versurile
sale suferinta de veacuri a stramosilor. Asa cum arata si titlul,
poezia este un testament in care poetul subliniaza ca nu va lasa fiului sau
dupa moarte o avere materiala, ci una
spirituala: " un nume adunat pe-o carte ": " Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa
moarte, Decat un nume adunat pe-o carte." Cuvantul cheie al poeziei este
cuvantul " carte " care semnifica in primul rand prima treapta de la care
trebuie sa porneasca fiul sau in viata: " In seara razvratita care vine De la
srtabunii mei la tine Prin rapi si gropi adanci,
Suite de batranii mei pe branci, Si care, tanar, sa le uric te-asteapta,
Cartea-mea-i, fiule, o treapta." In al doilea rand, cartea este un hrisov, un
document vechi in care tanarul este invitat sa citeasca sis a descifreze
durerea strabunilor sai: "Asaz-o cu credinta capatai
Ea e hrisovul vostru cel dintai, Al robilor cu saricile pline De osemintele
varsate-n mine." Arghezi subliniaza ca a transformat uneltele de munca ale
strabunilor in unelte de scris, precum sapa in condei si brazda-n calimara: "Ca
sa schimbam, acum, intaia oara Sapa-n condei si
brazda-n calimara, Batranii au adunat, printer plavani, Sudoarea muncii
sutelor de ani." Asa cum sta bine unei arte poetice, Tudor Arghezi face
referire si la estetica uratului. Pentru el nu exista cuvinte frumoase si urate,
cuvinte estetice si inestetice, ci numai modalitati diferit de abordare a unui
subiect literar. Astfel, prin cuvinte, considerate de unii murdare, urate,
inestetice, prin imbinari mestesugite, el scoate arta adevarata: "Din graiul
lor cu-ndemnuri Eu am ivit cuvinte potrivite Si leagane urmasilor stapani
Si, framantate mii de saptamani, Le-am prefacut in visuri si-n icoane, Facui
din zdrente muguri si coroane, Din bube, mucegaiuri si noroi Iscat-am
frumuseti si preturi noi." Tudor Arghezi este scriitorul care se misca cu cea
mai mare usurinta pe intreg lexicul limbii romane. Actul de creatie este pentru
el asemanator extractiei zaharului din sfecla. Daca pentru a extrage un Kg. de
zahar e nevoie de o intrega cultura, pentru a scrie o poezie e nevoie de intreg lexical. Arghezi
face referire si la poezia cu caracter social, la impartirea societatii in
bogati si saraci: "Am luat cenusa mortilor din vatra Si am facut-o Dumnezeu de
piatra, Hotar inalt, cu doua lumi pe poale, Pazind in piscul datoriei tale."
Poetul e convins ca opera sa va fi
citita atat de cel sarac, cat si de cel bogat, reprezentat prin domnita lenesa,
aceasta din urma fara a face efortul de a-i intelege opera. De asemenea, Tudor
Arghezi face distinctie intre slova de foc, adica cuvantul inspirit, nemuncit
si slova faurita, adica cuvantul migalit, trudit si care se imbina in opera sa:
"Intinsa, lenesa pe canapea Domnita sufera in cartea mea Imparacheate in
carte se marita Ca fierul cald imbratisat in cleste Robul a scris-o, domnul o
citeste Fara a cunoaste ca-n adancul ei, Zace mania
bunilor mei."
