"Slavici" (studiu critic) - despre relatia Ghita-Lica( "Moara cu noroc")

"Slavici" (studiu critic) - despre relatia Ghita-Lica( "Moara cu noroc")

Nuvela se deschide cu un dialog care expune termenii unui conflict incheiat, un conflict intre generatii si mentalitati. O familie care traieste de generatii in mijlocul unei colectivitati constituite -satul- vrea sa se smulga din aceste cicluri statornice si sa se introduca, fortat, in relatii noi, al caror mecanism nu-l cunoaste si deci nu-l poate stapani.

Rezistenta batranei e formala, invinsa de la inceput. Sotia tanara nu participa in niciun fel la deliberare, ea e doar un argument reversibil, pe care cei doi conlocutori il folosesc pe rand in beneficiu propriu. Infrangand opozitia conservatoare a batranei, luand hotarari in numele nevestei,barbatul se constituie in principalul exponent al comunitatii pe care o reprezinta.

De la inceput, barbatul, inca neprecizat ca individ, e infatisat prin eul social, ca suma a raporturilor dintre el si grupul in care se oglindeste, reprezentandu-l.Personajul e doar aici, la inceput, unitar,omogen.

Descrierea locurilor este facuta din perspectiva personajului principal care isi releva una din articulatiile mecanismului sau psihologic : mistificatia favorabila, autoiluzionarea ca instrumente ale mentinerii prestigiului.Exista o amenintare surda care nu ia decat forma peisajului ostil, in cea de-a doua descriere.

Ghita este prins in capcana propriei decizii, dar simtul acut al primejdiei inca nelamurite se transforma intr-un gest protector fata de sotia sa (« Numai cateodata,cand in timp de noapte »).

Amenintarea misterioasa a locurilor ia in fine o forma - porcarii si varful ierarhic si justitiar al acestora,Samadaul. Dupa ce terenul afost pregatit printr-o subtila teama si o lasa acceptare din partea lui Ghita, Lica isi face aparitia.Caracteristic pentru Slavici e modul de a introduce personajele noi, care irup parca dintr-o pre-realitate paralela naratiunii, unde au existat pana atunci.

Portretul fizic si perceptia interioritatii unui personaj sunt la Slavici intr-o distributie complementara. De obicei,personajul care ppate fi receptat ca entitate exterioara, autonoma, prin porretul fizic (Ghita) ramane opc,impernetrabil ca subiectivitate, in timp ce acelea care exista ca voci ale unei interioritati nu pot fi niciodata vazute din exterior (Ghita).

Tactica samadaului este de a respinge obisnuitul relatiilor normale si a le impune fara discutie pe cele specifice lui.Evita sa vorbeasca cu femeile si cere, cu blandete imperativa, sa vina carciumarul.La randul lui acesta e avertizat ,pregatindu-si din instinct ofensiva sau defensiva, refuza sa intre in subordinea pe care, persuasiv si calm, i-o cere samadaul. Lica pretinde informatii despre oamenii sai, carciumarul amana sa le dea ocolind raspunsul, ascunzand sub gluma o rezistenta tenace .I se ameninta libertatea printr-un subtil contract stapan-sluga.

In clipa in care Lica era gata sa tranzactioneze, batrana surpa efortul de rezistenta al ginerelui ei. Ea ii demasca astfel punctul de slabiciune.Legamantul fata de familie, care fusese puterea lui (era factorul de decizie si prestigiu,autoritatea recunoscuta) devenea acum elementul posibilului santaj,fisura prin care putea fi introdus elementul de disolutie.

Lica profita inainte ca celalalt sa-si poata recompune o atitudine. Prima si ultima caracteristica a comportamentului  sau este aceasta promptitudine a adecvarii, mobilitatea reactiilor ,rapide si exacte chiar stunci cand planurile lui se vad contrazise de neprevazut.

Personalitatea carciumarului e anulata prin aceasta eliminare a optarii lui subintelese.Samadaul a smuls o promisiune de la un om care n-a apucat sa vorbeasca. Si-a impus conditiile fara a oferi ceva in schimb : « Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum,cine trece pe aici. ». Acesta nu e un pact, ci o suprimare a autonimiei celuilalt.

Carciumarul se afla intr-o incrucisare de tentatii si de mobiluri care in morala se numeste conflict de motivatii.Pe de o parte Ghita trebuie sa respecte contractul asumat fata de familia sa, de care e legat nu numai prin iubire dar si printr-o relatie ce il definise pana atunci ca individualitate. Pe de alta parte, Ghita e legat de opinia publica, de comunitatea satului fata de care el trebuie sa figureze ca om onest.Pentru Slavici relatia individ-colectivitate reprezinta cel mai important factor pentru mentinerea coerentei interioare a individului. Cel de-al treilea motiv al dispersiunii interioare este perspectiva ademenitoare pe care i-o ofera samadaul.Nu scrupule morale il impiedica sa colaboreze cu Lica, pornirea lui cea mai adanca aceasta este, si nu doar de dragul castigului, dar si de dorul primejdiei : »Se gandea la castigul.. ».

Cele trei tensiuni sufletesti nu apar ca neutre sau alternative una fata de cealalta, ci ca direct opozabile, astfel incat fiecare actioneaza fata de simetrica ei ca un element de constrangere. Orice decizie ar lua, el se simte constrans de obligatia contrara pe cae nu poate astfel s-o respecte.

Dupa cea dintai intalnire, samadaul nu nai aparuse, dar isi trimisese din cand in cand emisarii, pentru a-si sublinia subtil prezenta.Intr-o zi incep sa treaca turmele de porci pazite de boitari care mananca toti la Moara cu noroc.Primul conducator de turma impune plata hranei, transmitand comunicarea ca pe o dispozitie a samadaului.E primul contact intre cei doi barbati dupa mai multa vreme iar samadaul se comporta ca un stapan, socotind indiscutabila evidenta ca Ghita a acceptat , la randul lui, conditia de subaltern.

Treptat, sotia, copiii, batrana, fiintele carora Ghita li se daruise pana atunci, incep sa-i apara ca niste adversari tacuti. Ei sunt obstacolul cel mai tenace dintre sine si samadau, pretinzand ocrotirea si inlantuindu-l cu inocenta lor fragila.Pornirea impotriva lor e tulbure, imprecis conturata, cu izbucniri intempestive pe care el insusi le simte nedrepte.

Ceea ce intervine in relatia dintre Ghita si Lica e marea vanitate a a carciumarului, care, confundata la el cu nevoia de a-si confirma mereu esenta prin decizii libere, prin iluzia autoritatii si a totalei autonomii, se opune vehementei vointe de putere a carei satisfacere o cauta samadaul. Astfel, principalul conflict al nuvelei se dovedeste a fi nu intre iubire si setea de inavutire, intre virtute si pacat, ci intre vanitate, ca manifestare a individualitatii si negarea ei prin constrangere autoritara.

Gestul lui Ghita fata de femei e in primul rand ocrotitor, de aceea pare sa le ascunda telurile sale.Dar cauza mai adanca este aceea ca intre eevenimentele care incep sa-i clatine autoritatea, barbatul nu vrea sa aiba martori si judecatori. El face pregatiri pentru a rezista unui asediu, se simte in toata fiinta lui o incordare, mobilizarea intregii energii catre o directie data : »devine de tot ursuz », »se aprindea pentru orisice lucru de nimic », »nu mai zambea ca mai inainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el » .

Ana are acum o intuitie fundamentala, simte ca de cand are caini, Ghita tine mai putin la nevasta si copii.Planul afirmarii barbatului s-a schimbat deoarece i s-a oferit posibilitatea confruntarii directe cu o personalitate la fel de puternica.

Samadaul ataca tocmai acolo unde simte ca e punctul de minima rezistenta al individualitatii pe care vrea sa si-o supuna. Il va obosi la inceput pe Ghita prin asteptare si incordare. Lica apare rar, nu-si anunta  niciodata sosirea, pretinde imperativ de fiecare data cate ceva. Carciumarul are sentimentul ca ar trebui sa lupte cu un rau necunoscut si imprevizibil, ca agresiunea din jurul lui e omniprezenta, puternica, tenebroasa.Lica regizeaza o inscenare a fricii insinuante venind pe furis, prin locuri neumblate, imblanzind cainii si slugile. Doar in momentul in care il simte pe Ghita epuizat de asteptare ataca, provocand infruntarea definitiva.

Revoltandu-se impotriva umilintei morale, carciumarul ii cere lui Lica nu sa-l lase in pace, ci sa-l elibereze de constrangere, sa-i ingaduie a veni spre el in chip liber. Samadaul il dezarmeaza luandu-i banii, bazandu-se pe puterea de persuasiune a gestului neasteptat. Daca-l denunta,Ghita nu-si va recapata banii, daca nu-l denunta, e obligat sa accepte colaborarea.Incepe astfel sinuosul drum al obisnuintei cu raul.

Ghita se crede un deposedat si, perseverand, se mistifica in credinta ca nu face altceva decat sa-si redobandeasca bunurile luate pe nedrept. Samadaul a minat la inceput increderea barbatului in sine, va distruge apoi imaginea celorlalti despre carciumar ca om onest si de nadejde.

Judecata publica reprezinta punctul zero al involutiei lui Ghita, procesul degradarii atingand termenul ultim.In momentul in care carciumarul trece prin oras sub escorta politieneasca, tinut in arest pana la judecata, adus in instanta ca martor al acuzarii si ca posibil inculpat, individualitatea lui s-a prabusit. Nu mai are nicio importanta faptul ca este absolvit, obstea l-a vazut, i-a fost oficializata ticalosia.

Pierzand totul, fara nici o vinovatie infaptuita, Ghita nu mai poate fi altceva decat ceea ce ii ofera samadaul sa fie.Din acest moment incepe dedublarea, actiunea sub socuri momentane, pentru ca aza vietii lui morale s-a frant.Instrainat de toti, el se instraineaza si de sine, dispozitiile sale sunt extreme si lipsite de relatie, intr-o agitatie continua. Chiar banul, suprema lui justificare si consolare, e privit ca un lucru strain : »Caci adunase multi bani Ghita, atat de multi incat in fiecare zi isi zicea : Mult a strans arendasul ! ».

Continua sa primeasca bani insemnati de  crima si sa denunte de fiecare data gestul jandarmeriei, oprindu-si insa partea. Din acest echilibru precar il scoate o intamplare cu rol de impuls neprevazut. Samadaul, care vrea sa-l stapaneasca total, recurge la ultima proba a supunerii : infrangerea prin intermediul femeii, despartirea de cea din urma vanitate si posibilitate a salvarii. Barbatul se sacrifica impreuna cu ce are mai iubit, vrand sa salveze totul si nestiind ca duce totul spre o distrugere purificatoare.

Avand evidenta pacatului Anei, el indeplineste crima ca pe o ceremonie de inmormantare. Ceea ce face este de fapt o sinucidere comuna si salvatoare, incercand sa scoata din rau, printr-un act violent, pe fiinta impinsa de el insusi in pacat.E vorba in primul rand de un transfer de vinovatie, de nevoia adanca de a-l suprima pe cel ce l-a supus sau pe inlocuitorul lui, femeia care prin pacat se identificase cu seducatorul.