Nuvela "Moara cu noroc" de Ioan Slavici - caracterizarea lui Ghita, caracterizarea lui Ion

"Moara cu noroc", Ioan Slavici

Nuvela "Moara cu noroc" de I, Slavici este publicata in 1882 in volumul de debut "Nuvele din popor", reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului configurata conform principiilor scriitorului ardelean,care isi construieste subiectele si personajele pornind de la teze morale si principii etice ferme, aflate la baza societatilor traditionale.

"Moara cu noroc" de I. Slavici este o nuvela adica o specie epica in proza, cu o constructie riguroasa, un fir narativ central si cu personaje relativ putine ce pun in evidenta evolutia personajului principal complex, puternic individualizat.

Nuvela este realizata de factura clasica, cu o structura riguroasa unde fiecare episod aduce elemente esentiale si absolut necesare pentru firul epic. Ca relatii temporale intamplarile din cele 17 capitole se afla in ordine cronologica a desfasurarii actiunii.

Tot de realism tine si interesul pentru analiza psihologica realizata prin utilizarea modalitatilor de creare a personajelor si de investigare psihologica (monolog interior, stil indirect liber, scene dialogale, autocaracterizare).

In moda sunt dezvoltate mai multe aspecte tematice: oglindirea vietii sociale care sustine caracterul realist al nuvelei, efectele nefaste si dezumanizante ale dorintei de inavutire- caracterul psihologic si moralizator, precum si tema familiei. I. Slavici abordeaza tema familiei traditionale, pe care o subsumeaza temei destinului, si o pune sub semnul dramei comunicarii.

Actiunea nuvelei se desfasoara intr-un spatiu real, transilvanean aproximativ in zona comunei Siria, fapt indicat de secventele descriptive de la inceputul capitolului al IIlea "de la Ineu, drumul de tara o ia printre paduri si printre tarini". Carciuma "Moara cu noroc" este asezata la rascruce de drumuri, izolara de restul lumii, si inconjurata de pustietati intunecoase.

Subiectul este simplu, concentrat, cu deschideri bogate, o structura narativa complicata si un ritm epic neomogen,cu modificari ale timpului povestirii. Actiunea se desfasoara prin continuie acumulari si izbucniri de tensiune epica, in deplina corcondanta ce framantarile psihologice surprinse. Efectul asupra cititorului este de iluzie a vietii (veridicitate) si de obiectivitate.

Incipitul nuvele are statutul unui prolog si surprinde relatiile dintre familia lui Ghita, personajul principal. Acesta este casatorit cu Ana,impreuna cu care are un copil si locuieste cu soacra sa. Cei trei am un trai modest, caci Ghita, cizmar fiind, nu are suficienti clienti in sat pentru a-si imbunatati starea gospodariei. Ca atare planuieste sa arendeze o carciuma numita "Moara cu noroc", deoarece initial acolo isi duceau oamenii la macinat bucatele.

Pe langa perspectiva obiectiva a naratorului omniscient, intervine in nuvela tehinca punctului de sedere in interventiile simetrice ale batranei,personaj episodic, dar exprima cu autoritatea varstii mesajul moralizator al nuvelei.

Inainte si dupa discursul narativ propriu zis ( in prolog si epilog) batrana rosteste cele doua replici- teze morale privitoare la sensul fericirii si forta destinului si care valideaza constructia rotunda a subiectului, "omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit". Vorbele batranei anticipeaza conflictul: schimbarea provoaca modificari de atitudine care vor fi sanctionate.

Raspunsul pe care Ghita il da batranei sugereaza statutul personajului intr-o familie de tip traditional barbatul este capul familiei. Raspunsul dat il situeaza pe o pozitie opusa acesteia, ca persoana activa, dinamica, hotarata si deschisa la schimbare. In plus Ghita isi descopera acum spiritul practic, puterea de initiativa. Soacra are rol ca sfatuitor insa nu trece peste deciziile barbatului: "voi faceti dupa gandul vostru, si stiti bine ca, daca voi va duceti la moara, nici vorba nu poate fi ca eu raman aici".

Mutarea la "Moara cu noroc" pare a fi de bun augur pentru familie. Carciuma devine un loc umanizat de cand Ghita este acolo cu familia. Oamenii nu mai spun ca vor opri la han, ci ca se vor opri la Ghita,semn al sociabilitatii lui. Relatiile de familie sun infloritoare, familia prospera si cunoaste pacea sufleteasca. Batrana este garantul ordinii morale, ea tine legaturile cu divinitatea si asigura ocrotirea acesteia, atata timp cat familie respecta normele moralitatii "Avea un ginere harnic, o fata norocoasa, doi nepoti sprinteni, iara apogeul era dat de la Dumnezeu, drintr-un castig facut bine."

Imaginea raportului dintre cei doi soti este una tipic traditionala: autoritatea barbatului este recunoscuta, el fiind cel care ia deciziile pentru familie. Femeia se lasa in grija sotului ei care afiseaza mereu un spirit protector. Ghita apreciaza calitatile sotiei si se bucura de atentia ei: "inima ii rade", "Ana era tanara si frumoasa" ,"frageda si subtirica", "sprintena si mladioasa".

Echilibrul familiei se perturba prin aparitia lui Lica. Scena ilustreaza din nou coeziunea initiala a familiei. Intreband unde e carciumarul, batrana care se afla alaturi de Ana, raspunde sugerand aceasta unitate "Noi suntem". Lica vroia sa iasa sa-l cunoasca pe Ghita. Dialogul are initial aparenta interogatoriu condus de Lica. Acesta este interesat de trecerea a trei oameni, care mancasera la han fara sa plateasca. Ghita ii raspunde precaut, chibzuit si chiar hotarat, incercand sa-si impuna punctul de vedere: "De carciumar sa nu intrebi niciodata, caci el vede si aude atat de multe, incat trebuie sa uite degraba si sa nu mai tie nimica minte".

Interventia batranei provoaca dezechilibrul lui Ghita, care se simte nesigur de autoritatea sa.

Lica ii impune colaborarea la afacerile lui. Cu toate ca isi da seama de pericolul Ghita nu se poate sustrage influentei malefice pe care Lica o exercita asupra lui.

In sufletul carciumarului se declanseaza conflictul interior intre dorinta de a ramane om cinstit si tentatia de a se imbogati alaturi de Samadam.

Eseu: ADN-ul exista in genomul uman Document online: Proiect didactic biologie - transmiterea caracterelor ereditare-teoria cromozomiala a ereditatii

Desfasurarea actiunii se concentreaza in jurul procesului instrainarii carciumarului fata de familie analizat cu maiestrie de Slavici. Devina nehotarat, violent, ii plac focurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate neinteleasa fata de Ana pe care o ocrotise pana atunci, se poarta brutal cu cei mici. La un moment dat Ghita ajunge sa regreta ca are familie si copii, pentru ca nu-si poate asuma roscul imbogatirii alaturi de Lica. Prin intermediul monologului interior sunt redate framantarile personajului: "Ei! Ce sa-mi fac? Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?". (Datorita generozitatii Samadaului, starea materiala a lui Ghita devine tot mai infloritoare).

Ana observa transformarile sotului, dar ea nu doreste sa renunte asa usor la dragostea ei. La inceput incearca sa-i gaseasca scuze lui Ghita.

Uneori observa ingandurarea dar nu doreste sa-l tulbure, ea nu dorea sa-l supere, ci se intreba mereu ce o fi avand sotul ei. In repetate randuri insa, incearca sa restabileasca comunicarea,increderea si transparenta.

Incearca de asemenea sa il avertizeze pe Ghita asupra pericolului. In timp Ghita care vedea inainte, in Ana, femeie inteleapta si asezata, da dovada de obtuzitate si opacitate si nu vede ca alaturi de el se afla o femeie care l-ar putea ajuta: "iara tu esti buna Ano, si blanda, dar esti usoara la minte si nu intelegi nimic" .

Conflictul interior trait de Ghita se rasfrange acut asupra relatiei dintre soti, care devine tot mai incordata, Ana is pierde increderea in sotul ei cand il banuieste ca l-a ajutat pe Lica la uciderea tinerei doamne. Rusinea de a-si vedea sotul arestat si judecat este si mai mare pentru ea. Ana traieste ea insasi un conflict interior: dragostea pentru sotul ei, pusa la incercare pe masura ce Ghita se inchide in sine, dorinta de a-si salva casnicia dar si rusinea de a avea un sot talhar, comportamentul ei fata de Lica se schimba mult dupa ce Ghita este judecat. Ana crede ca Lica i-a salvat sotul si isi schimba atitudinea fata de el. Comparandu-l pe Ghita cu Lica, Ghita ii pare un fricos "muiere imbracata in haine barbatesti". Nemaintelegand comportamentul acestuia Ana ajunge sa ii cedeze lui Lica.

Esecul familiei lui Ghita este in buna masura un esec al comunicarii, datorat vanitatii masculine. Crima din final, Ghita o ucide pe Ana, se naste din disperarea unui om care nu mai are nimic de pierdut.

Finalul o readuce in prim plan pe batrana. Aceasta incheie simetric nuvela, printr-o replica privitiare la destinul implacabil: "asa le-a fost odata". Cei doi soti au murit in conditii dramatice, Ana ucisa de Ghita, Ghita ucis de Raut, partenerul lui Lica

Consider ca drama familiei lui Ghita etse generata in buna masura de ratarea comunicarii. Framantat interior Ghita ajunge sa-si piarda incredere nu numai in sine ci si in apropiatii lui.

Neincrederea genereaza izolare, iar izolarea duce la ruptura. Fericirea este data de linistea colibei in care domneste armonia este inlocuita cu nefericirea data pe bogatie. Dar esecul nu trebuie vazut generat de patima bunurilor ci si de alegerile  gresite facute in viata de Ghita.

Caracterizarea lui Ghita.

Ghita este cel mai complex personaj din moelistica lui Slavici, al carui destin ilustreaza consecintele nefaste ale setei de inavutire.

Complexitatea si capacitatea de a surprinde fac din Ghita un personaj rotund.

Personajul evolueaza de la tipicitate, sub determinare sociala (carciumarul dornic de avere) la individualizare sub determinare psihologica si sociala. El parcurge un traseu sinuos al dezumanizarii, cu framantesti sufletesti si ezitari. Ezita intre cele doua cai simbolizate de Ana ( calorile familiei iubirea "linistea colibei") si de Lica ( bogatia, atractia malefica a banilor). Se arata slab in fata tentatiilor si sfarseste groaznic.

Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare, consemnandu-le gesturile, limbajul, prezentand relatiirle dintre ele- caracterizare indirecta. De asemenea realizeaza portrete sugestive (caracterizare directa). Sunt utilizate si mijloace de investigare psihologica precum scene dialogate, monolog interior de factura traditionala, monolog interior adresat, stil indirect liber, motatia gesticii, a mimicii si a tonului vocii.

Ghita traieste o drama psihologica concretizata prin 3 infrangeri pierzand pe rand increderea in sine, increderea celorlalti si increderea Anei, sotia lui,in el. Consecintele nefaste ale setei de inavutire si procesul instrainarii de familie sunt magistral analizate de Slavici, autorul aducand in prim plan conflictul dintre fondul uman cinstit al lui Ghita si dorinta de a face averea alaturi de Lica: "isi pierdea repede cumpatul si ii lasa urma vinete pe brat" (caracterizare directa).

Ghita este caracterizat in mod direct de Lica. Acesta isi da seama ca Ghita om de nadejde si chiar ii spune acest lucru: "Tu esti om,Ghita,om cu multa ura in sufletul tau, si esti om cu minte: daca te-as avea tovaras pe tine, as rade si de dracul si de muma-sa!".

Caracterizarea lui Ion

Romanul "Ion" a fost publicat in 1920 si este un roman realist de tip obiectiv. Are o constructie echilibrata, simetrica, asigura de prezenta celor doua parti: "Glasul pamantului" si "Glasul iubirii".

Titlul fiecarui capitol anticipeaza o situatie importanta referitoare la destinul personajului principal.

Ion este personajul principal al romanului pentru ca el sustine firul epic al naratiunii si pentru ca este implicat in aproape toate conflictele.

Personajul in romanul realist obiectiv este un personaj tipic care actioneaza situatiei tipice, astfel spus este exponentiat pentru o anumita categorie sociala.

Personajele realiste sfarsesc mai intotdeauna rau, istoria vietii lor fiind de cele mai multe ori a unui esec, a unei inaltari temporare si a unui declin inevitabil. Ele nu-si pot transcede conditia umana.

Inca de la inceputul romanului, se face maniera realista o scurta biografie sau o schita de portret a personajului. Aflam astfel ca lui Ion "pamantul ii era drag ca ochii din cap" si ca "ii era mai drag sa pazeasca vacile pe campul plesug, sa tie coarnele plugului si sa fie vesnic insotit cu pamantul".

Hotararea lui Ion de a o lua la joc pe Ana "cea bogata", desi el o iubeste pe Florica, anticipeaza conflictul romanului.

Romanul are insa un conflict complex; menit sa scoata in evidenta decizii si fapte ale personajului. Conflictul central este dat de lupta pentru pamant intr-o perioada in care oamenii erau respectati in functie de avere. Conflictul exterior este prezentat de dusmania dintre Ion si Vasile Baciu. Conflictul interior este dat de "glasul iubirii" si "glasul pamantului".

Naratorul obiectiv isi lasa personajul sa-si dezvaluie caracterul in momente de incordare, consemnandu-i gesturile, limbajul, comportamentul fata de celalalte personaje. Ca sa dobandeasca pamantul mai mult ravnit, Ion aplica tehnica taraneasca autohtona: incearca sa se casatoreasca cu o fata bogata. Astfel pune la cale un plan bine gandit o seduce pe Ana, apoi se instraineaza de ea, iar casatoria o stabileste cu Vasile Baciu cand fata ajunsese deja de rasul satului. Modul in care reuseste sa se casatoreasca cu Ana si mai apoi comportamentul pe care il are fata de ea il individualizeaza.

Caracterizarea indirecta se realizeaza prin gesturi, fapte, atitudini, limbaj, comportament si relatii cu celalalte personaje.

Dupa casatoria cu Ana, Ion isi schimba atitudinea esential, devine mai hotarat si mai sigur pe sine iar cand vorbea "vorbea numai de pamant si avere".

Comportamentul sau reflecta intentiile fata de celelalte personaje- la hora, este tandru, o "strange la piept pe Ana cu mai multa gingasie, dar si mai prelung", decat ceilalti flacai, dar apoi este batjocoritor, indiferent sau chiar o loveste "cu sange rece".

Menita sa puna in evidenta relatia lui Ion cu pamantul este scena delnitei. Atitudinea personajului de pamant si prin reactiile pe care le are : "hotarul se intindea atat de mare, incat Ion nu se mai satura privindu-l.", "pamantul ii umplu inima cu o mandrie de stapan".

Lacomia pentru pamant se manifesta atunci cand intra cu plugul pe lacul lui Simion Lungu:

"Inima ii tremura de bucurie sa si-a marit averea".

Caracterizarea directa este facuta la inceputul romanului de narator, dar ea reiese si pe parcursul actiunii care este facuta de celelalte personaje. D-na Herdelea spune ca "Ion e baiat cumsecade. E muncitor, e harnic, e saritor, e istet", insa preotul Belciug are o alta parere, "e un stricat si un bataus, s-un om de nimic".

Autocaracterizarea pune in evidenta framantarile sufletesti ale personajului cu ajutorul monologului interior "Ma molesea ca o baba naroada. As fi un nataflet sa dau cu piciorul norocului pentru niste vorbe". Nici moartea Anei si nici moartea copilului, nu-i trezesc lui Ion vreun licar de constiinta. Acum isi face prezenta glasul iubirii, Florica devenind obsesia lui Ion asa cum pamantul lui alta data luase locul.

Sfarsitul lui Ion este insa tragic. El moare ucis de George, care-l loveste cu sapa. In mod ironic, Ion moare ucis de un simbol al pamantului, pe care l-a iubit atat de mult.

Lupta lui Ion de a razate, de a raspunde unei necesitati vitale si a unei pofte neistovite de "avere" ia sfarsit cu o infrangere tragica.