SARMANUL DIONIS - comentariu
Proza lui Eminescu este mai redusa ca
numar decit poezia dar ca si in poezie si in proza,
Eminescu este un deschizator de drumuri. Eminescu este creatorul basmului
cult prin Fat Frumos din lacrima. Apoi este creatorul prozei
fantastice Sarmanul Dionis in care realizeaza nu numai o nuvela
fantastica ci si una filosofica. Valorificind idei filosofice
antice cit si idei moderne. In afara de acest tip de proza Eminescu a
scris si proza de dragoste estetica ca in Cezara la aniversara.
Tematica prozei Eminesciene se poate grupa astfel: 1) proza de
inspiratie social-istorica in Geniu pustiu; 2) proza
fantastica si filosofica: Umbra mea, Sarmanul Dionis. 3)
proza de inspiratie folcloorica: Fat Frumos din
lacrima; 4) proza erotica: Cezara la aniversare. Proza lui
Eminescu a fost discutat mult de criticii literari si contestat de Eugen
Lovinescu sau Garabet Ibraileanu care au socotit proza lui un
exercitiu minor fara valoare estetica deosebita.
Altii insa au apreciat-o si au remarcat nota halucinanta a
ei si au apreciat-o pentru mesajul emotional al adolescentei
navalnice. Dintre acesti critici s-au remarcat George Calinescu
si Eugen Simion. Proza eminesciana aduce in contextul vremii visul
romantic si cugetarea filosofica. Cea mai reprezentativa
creatie din domeniul prozei filosofice si fantastice este
"Sarmanul Dionis". Nuvela este una dintre cele mai originale dintre
prozele lui Eminescu. Nuvela este rezultatul contactului cu filosofia si
literatura europeana din perioada studiilor de la Viena unde a si
fost redactata asa cum rezulta dintr-o scrisoare trimisa
lui Iacob Negruzii de catre Ioan Slavici. Nuvela a fost citita la 1
septembrie 1872 la "Junimea" unde a creat impresia de extravaganta
prin amestecul de filosofie si literatura. Nuvela este publicata
in ianuarie 1873 la "Convorbiri Literare" de acelasi Negruzii. Eminescu
mai crease doua proze filosofice "Archeus" si "Umbra mea" in care
sint dezvoltate mai multe motivuri, mituri: mitul omului care si-a pierdut
umbra, dedublarea personalitatii si relativitatea
adevarurilor, motive preluate alaturi de altele din "Geniu pustiu"
si se vor regasi in "Sarmanul Dionis". SUBIECTUL NUVELEI: Intorcindu-se
spre casa intr-o seara de toamna prin ploaia rece, Dionis, un
tinar visator incurabil, copist, modest, neavind pe nimeni pe lume,
mediteaza asupra teoriei lui Kant despre subiectivitatea spatiului
si a timpului ca forme ale intuitiei, ale simturilor noastre.
"Nu exista nici timp nici spatiu", mediteaza Dionis, ele sint
ipotezele fantastice la care ajunge Dionis, fantastice nu pentru ca ar fi
lipsite de logica, ci pentru ca presupun imprejurari care trec
dincolo de limitele experientei. Daca lumea cu toate evenimentele nu
este decit rodul eului propriu inseamna ca omul este a tot puternic
si poate sa caute in sine implinirea visului sau. E posibil deci
si folosind anumite lucruri mistice desprinse din magie si astrologie
sa ne miscam pe orizontala timpului ori pe orizontala
spatiului in timp si spatiu care scapa perceptiei.
Partea introductiva a nuvelei care ne familiarizeaza cu lumea
gindurilor si a existentei cotidiene a lui Dionis, continua cu
prezentarea strazii, a cafenelei, a locuintei lui Dionis toate sordite;
sordime apasata parca de un blestem a descompunerii evidenta sub
ploaia care cade. Singurul element feeric este luna care apare in sfirsit
dintre norii risipiti de ploaie. Portretul fizic al lui Dionis si
imaginea camerei sale confirma atmosfera romantica a intregii evocari.
Aproape toate notele caracteristice viziuni romantice se regasesc aici.
Dionis e tinar, palid, melancolic, orfan si sarac, povestea
insa-si a nasterii lui e neobisnuita ca si
destinul parintilor morti inca din vreme. Casa veche unde
locuieste e darapanata, ascunsa in mijlocul unei
gradini pustii. Camera de la etaj pe care o ocupa Dionis avea
peretii negri de siroaie de ploaie ce curgeau prin pod si un
mucegai verde se prinsese de var. Mobilierul simplu si stivele citorva
sute de carti vechi si ele completeaza peisajul. Totul pare al izola
pe Dionis; chiar preocuparile sale sint insolite pentru ca ele tind
sa descopere posibilitatile regresiunii in timp si a
anularii distantelor cosmice. Cuprins de reatitudine conditie
necesara a scenariului cu ajutorul unui compendiu de astrologie, care
daruieste puteri magice cui
stie sa-l folosesca Dionis incearca experienta
cruciala. Face un semn magic si se trezeste intr-un alt veac;
devine calugarul Dan din Iasi pe vremea lui Alexanru cel Bun,
discipol al dascalului Ruben. Figura tipica de invatat
medieval, un fel de Mefisto il face pe Dan sa se deprinda de
propria-i umbra, care constata ca defapt sufletul sau ar fi
trait cindva demult in pieptul lui Zoroastru. Dan iubeste pe Maria,
fiica spatarului Tudor Mesteacan si reusind sa-si
inlocuiasca umbra si sa intre in posesia eternitatii
lui primordiale o ia cu sine si pe iubita lui si calatoresc
impreuna spre luna intr-o voluptoasa si lunga
imbratisare. Clipa devine veac iar Pamintul este
prefacut intr-un margaritar si atirnat in salba iubitei. Astrul
noptii este un eden cu peisaje feerice o natura romantica
si fantastica in acelasi timp. In aceasta natura
feerica Dan si Maria traiesc intr-o vesnica
desfatare, intr-o sarbatoare continua si totul ar fi
desavirsit daca Dan n-ar fi framintat de taina pe care nu
trebuie sa o dezlege, aceea a triunghiului sacru avind in centru un ochi
de foc deasupra caruia sta scris cu litere strimbe un proverb arab,
pe care Dan nu-l poate interpreta. Cind calugarul Dan bucurindu-se de
forte nelimitate are cutezanta de a presupune ca s-ar fi
identificat cu insusi Dumnezeu "oare fara sa stiu nu
sunt eu insumi doamne" se produce o fantastica prabusire
cosmica in abis. Dan si Maria sint proiectati in haos si
Pamintul isi recapata dimensiunile initiale. Ca
dintr-un vis personajul se trezeste sub forma reala, a lui Dionis.
Trezit din visare, Dionis vede printre perdelele albe de la fereastra casei
vecine o fata cu chipul blond care cintase inainte ca el sa
adoarma si se hotaraste sa-i scrie. Cind fata
apare la fereastra, cu scrisoarea, Dionis lesina si se va
trezi dupa un delir, in care se amesteca din nou planurile si la
trezire va constata ca situatia lui s-a schimbat radical. Este o
rasturnare de situatie tipica romantica. Se descoperise
ca tinarul sarac este beneficiarul unei mosteniri
suficienta pentru ca tatal fetei sa-l primeasca altfel.
Indiciul fusese tabloul din camera lui care reprezenta chiar pe tatal
sau si cu care dialoga adesea in orele de singuratate.
Trezinduse definitiv o descopera fata , iar scena de dragoste incheie
fericit destinul fantastic al lui Dionis pentru a-i deschide perspectiva
implinirii cosmice alaturi de Maria. Intr-un post scriptum explicativ,
Eminescu incearca din nou sa strecoare indoiala asupra limitelor abia
limpezite dintre realitate si vis. Sint prezente in nuvela motive pe
care am gasit si in poezii motive romantice, filosofice ca:
viata un vis, motivul umbrei. In final un motiv prezent in Glossa,
motivul lumii ca teatru. Noutatea si fascinatia incontestata a
poemului provine din felul original in care Eminescu imbina filosofia cu
naratiunea fantastica cu descrierea.
<
Formularea
ipotezei: Cu siguranta ca imaginatia este o capacitate umana deosebita. Ea
se manifesta in actele de creare a unor noi reprezentari, idei, conceptii, in
concordanta cu perceperea unor acte cognitive ce au fost acumulate de catre noi
intr-un timp anterior. Nu sunt de acord cu afirmatia de mai sus, deoarece
consider ca "formele perfecte ale artei" provin si din realitate, pentru ca
artistul are ca sursa de inspiratie aest mediu.
Enuntarea
si sustinerea argumentelor: In primul rand, raportata la creatia artistica,
imaginatia are un rol esential. Ea este componenta principala a creativitatii.
Datorita imaginatiei, putem cuoaste realitatea mai bine, dar si viitorul cu
indeplinirile posibile, deoarece ea este inspiratie. Imaginatia se configureaza
in functie de planul subiectiv. De exemplu, visul din timpul somnului este
perceput ca o insusire de imagini, emotii, dorinte, senzatii, pentru ca
procesul imaginatiei are la baza anumite oglindiri ale realitatii. De asemenea,
in ceea ce priveste literatura, prin natura sa, scriitorul este un desavarsit
manuitor al imaginatiei, deoarece prin opera sa, el creeaza o lume misterioasa,
rezultata in urma unor procedee singulare, s/div>
