Traditionalism in literatura - atasamentul fata de valorile trecutului, sau traditionale

Traditionalism

(cf. fr. traditionalisme

Traditionalismul desemneaza in arta / literatura atasamentul fata de valorile trecutului, sau traditionale, "negarea" procedeelor, a tendintelor si a valorilor moderne / moderniste.

In literatura culta romana, traditionalismul s-a manifestat in mod deosebit la sfarsitul secolului al XIX-lea, ca reatie antiparnasiana si antisimbolista etc.

Fireste, celebra querelle des anciens et des modernes, din 27 ianuarie 1867 incoace (de cand Ch. Perrault a rostit la Academia Franceza poemul Le siècle de Louis le Grand, prin care proclama superioritatea contemporaneitatii fata de antichitate, a modernului / "modernismului" fata de clasic / "traditionalist"), priveste si ultimul secol, cum si pe cele din viitorul literaturii romane / universale. "Galceava" / "cearta" vizeaza eterna "delta a artelor / stiintelor", caci ochiul devenirii indiferent de vointa artistilor ramane mereu, nostalgic-atintit in limpezimile dinspre izvoare, in aria unde se arata inefabila lucrare a profundei retele de vase comunicante dintre filonul "mereurit-modern" / "modernist" si cel "permanent-clasic" / "traditionalist". Cercetand cu atentie si spiralele galaxiilor literare, in parelnica si prea-repedea lor rotire de la "rasarit" la "apus", avem placuta surpriza sa constatam ca, intr-adevar, ceea ce se arata astazi modern / "modernist" se infatiseaza peste veac destul de clasic / "traditionalist", gratie superbei lucrari a verbului a deveni numita si "clasicizare"; ceea ce "se invultura" la inceputul secolului al XX-lea drept "modernism" arghezian, bacovian, blagian, barbian etc. se releva acum, dupa "inchiderea" mileniului secund, drept "clasicism" / "traditionalism" arghezian, bacovian, blagian, barbian etc. Dintotdeauna, in arte, in poezie indeosebi, traditionalismul pare a semnifica "negarea" valorilor, a procedeelor si a tendintelor moderne / "moderniste", "negare" calificata de "adversarii violenti" drept "politica reactionara culturala", "conservatorism nociv" etc.

"Modernistul" E. Lovinescu observa dupa primul razboi mondial (1914 1918), veridic desigur, ca «procesul de emancipare a conceptului estetic din simbioza "culturalului", sub cele doua forme ale etnicului si eticului, dezlantuit cu atata violenta la inceputul veacului este pe cale de a se desavarsi in constiinta artistica a scriitorilor; daca sub forma lui agresiva si exclusiva samanatorismul ca si poporanismul au devenit inactuale, nu inseamna insa ca spiritul ce le insufletea nu traieste si azi sub alte forme potrivite momentului istoric; in definitv, cele doua forte prezente in orice literatura si in orice epoca, spiritul creator de innoire si spiritul de conservare, dainuiesc, cum era si natural, si se grupeaza in jurul a doua miscari si a doua reviste principale, Gandirea si Sburatorul sub numele de traditionalism si modernism» (LScr, 6, 46; s.n.). Asadar, pentru literatura romana din primele decenii ale secolului al XX-lea, in sens restrans, prin traditionalism se intelege in primul rand: samanatorism, poporanism si gandirism.

Chiar daca lirica romaneasca dintre anii 1960 / 1965 si 1989 / 2000 sta sub pecetea cvasi-general-modernista, criticii literari au relevat si cateva elemente "traditionaliste", intrucat, dupa cum sublinia si Ion Pop, chiar in perioada ce a urmat "obsedantului deceniu" stalinist-cultural al ruperii de trecut, cativa interesanti creatori «aduc in poezie o sensibilitate tipic "rurala", un depozit de experiente sufletesti crescute din ambianta spirituala a satului, cu tot ceea ce o astfel de zona de sensibilitate presupune; mai intai Nicolae Labis, apoi Ion Gheorghe, Ioan Alexandru si, oarecum in umbra lor, Gheorghe Pitut ori George Alboiu continua in creatia lor acel "sentiment al pamantului" caracteristic, cu conflictele si tensiunea pe care o implica orice moment de tranzitie, nu lipsit de dislocarile si rupturile cele mai dramatice; descoperirea realitatii "citadine" atrage uneori atitudinea jubilatorie, generata de spectacolul marilor comunitati, al agitatiei unei lumi fascinate prin dinamica si intensitatea trairilor, dar nu mai putin determina un anume (cunoscut si el, din traditia liricii noastre) sentiment de "instrainare" ori de nostalgie a "originilor"» (PPg, 34)

Criticul literar Mircea Tomus, abordand «ardelenismul poeziei lui Ion Brad», semnaleaza la respectivul poet «fidelitatea fata de tiparul provincial traditional» (TILP, 179); acelasi critic mai releva in poezia lui Ion Horea, pe langa "insusirea poliedrica a versului", cu "fete" horatiene, bucolice / idilice, apolinice etc., un «corespondent in Privelistile lui Fundoianu, in sonoritatea lor consistenta, obsedanta prin inspirata asociere a principiului riguros metric cu disponibilitatile expresive ale licentei, in constiinta profunda, dincolo de limitele individualului, a permanentei si continuitatii, in tema simbol predominanta, pamantul, si, aspectul de care in clipa de acum a analizei avem nevoie, in chinuitoarea si niciodata absenta ispita de a trada formula predominata.» (TILP, 199 sq.); traditionalism voiculescian este evidentiat si la Constanta Buzea: «In modul cum autoarea implanteaza imaginea in articulatia precisa a versului, in functia ei muzicala, dar si in mecanismul imaginii insasi, mecanism ce sconteaza pe balansul si transferul de semnificatii dintre abstract si concret, in fine, in rolul rezervat elementului naturist, pornit de la valoarea de simpla notatie si ajuns la aceea de factor al unei viziuni animiste, Constanta Buzea il continua pe Voiculescu» (TILP, 216); "o coordonata" a poeziei lui Petre Stoica, in «spatiul unic al copilariei», al «vechiului targ din Banat», se releva intr-o interesanta vecinatate Pillat-Fundoianu (cf. TILP, 232).

"Modernizarea" traditionalismului se inregistreaza si la poetii "promotiilor" din ultimele doua decenii ale secolului al XX-lea; in acest sens, dr. C. Michael-Titus (Londra) semnaleaza, in mai 1985, un manifest literar al paradoxismului "lansat" de Ion Pachia Tatomirescu, o data cu placheta Peregrinul in azur (v. supra - manifest), manifest ce sugereaza si o imperioasa "innoire a traditionalismului"; in anul urmator, C. Michael-Titus remarca la autorul respectiv: «Ion Pachia Tatomirescu face inca parte din categoria "tinerilor poeti"; in versuri, acest scriitor roman din Banat urmeaza calea modernismului imagist care permite impacarea poeziei romane contemporane cu "ars gratia artis"» (MTM, 27); peste numai trei ani, intr-o cronica literara la Verbul de margarint de I. P. Tatomirescu (1988), dr. C. Michael-Titus, evidentiaza dinspre «() mal du ciel dorul de cer la poetii europeni. In acest sens, da, il inteleg pe poetul Ion Pachia Tatomirescu, caci in felul in care se exprima el in lumea poeziei nu s-au exprimat si nu se exprima decat cei ce au dorul de cer Cerul lui Ion Pachia Tatomirescu pare sa fie forma variata sub care se prezinta o definitie sau un sens oarecare in mintea poetului in stare de "revelatie", cum spuneau poetii hermetici florentini. Desi afirmatia mea ar putea sa para cam abstracta, eu gasesc ca ea este perfect ilustrata de poemul Despre pasarea adevarului primul poem din volumul Verbul de margarint pe care il am in fata mea: Pasarea adevarului / cu stea de rubin in plisc a venit / in bradul din sufletul meu / si-au inmugurit gradinile vocalelor, / si-au inflorit zorile substantivelor, / si-au rodit livezile verbului a fi / mai sus de taifun si de grindina Acest poem tine loc de prefata dar este in acelasi timp si un fel de confesiune pe care autorul o face cititorului pentru a-i spune cine este si ce vrea. Din nou, sunt poeme in placheta mentionata care vin sa confirme asertiunile de mai sus. Poetul ne spune: Limba este un fluviu  sacru / razboinicul ce bea din apele-i limpezi / se face nemuritor Si gasim pe acest "razboinic" implorand cuvantul in poemul «Auzi-ma, Tu, Cuvantule»: Auzi-ma, Tu, Cuvantule, rogu-ma [ie, / de umple-mi vasele cu vin mai sus de cuget / ca somnul Tu imi dai, ca imi abati / apele cu pestii aurului peste pleoape! Pentru ca in pagina urmatoare sa gasim pe acest "ucenic" al evangheliei poetice zicand pentru sine insusi: Mai viersuit fie Cuvantul / lumina mie pretutindeni, / sosit spre omenie / cu lujeri intre dinti sfasietor-de-albi ! t  Poetul asociaza iubirea cu lumina si ambele sunt greu sau chiar imposibil de gasit; el lasa pe receptor sa-si afle raspunsul ca in poemul Totusi, mai caut si maine In poemul Incantec pentru o iubire si o lumina, marturiseste: sa mai simt aripi inmugurind si deschizandu-se / dintre omoplati, / pentru o iubire si o lumina! Aceasta "lumina" are o gramatica a ei atunci cand este aplicata iubirii si poetul ne-o destainuieste in «Ecou din gramatica elementara a luminii»: As vrea sa-ti declin cu articol hotarat inima, / ori fragii fosnind sub prigorii de in / As dori sa-ti conjug la modul imperativ sufletul, / sau vioara-nfasurata-n pielea amurgului / niste sufixe, niste prefixe, schimbarea / categoriei gramaticale a luminii Se regaseste cu "lumina" lui, insotitoarea iubirii, in poemul In iubire-i izvorul cu firul de aur unde, intr-o veritabila simfonie de imagini, incheie: ca-n iubire-i izvorul cu firul de aur Lumina este alaturi de aur un "dar" al naturii poetice din universul lui Ion Pachia Tatomirescu: Verbul de margarint / ca un buldozer de aur printre ruinele / verbelor putrede, / lasa temelie curata pentru santierul / Bunei Lumini Traditionalismul si iubirea satului natal, in poezia romana, a devenit o banalitate respectabila - si, se stie, o astfel de situatie omoara poezia. La Ion Pachia Tatomirescu nu se intampla acest lucru, desi are un poem intitulat La marginea satului meu in intregime o stralucita reusita poetica in traditionalism si in iubire de sat, asa cum este practic imposibil sa se gaseasca in literatura contemporana; clasicii romani au epuizat cu mult talent si cu multa dragoste romaneasca toate posibilitatile poetice ale acestor teme aproape toate caci Ion Pachia Tatomirescu ne aduce in modernitatea poeziei romanesti la o forma originala a traditionalismului: La marginea satului meu cu oase de zapada, / este mormantul Bunicii Floria / Cea mai vie stea lunecat-a-n genune, / cand i-au asternut pat de argila / " Bunica Floria, ti-as ridica un obelisc de granit suedez, / dar n-am atatia bani! [i-as ciopli un soare de marmura / cat cerul, dar n-am atata piatra, nici dalta! / Am sculptat o piatra neagra, de rau, in forma de lebada, / ti-am ridicat o manastire de cuvinte, zidindu-mi umbra, / cu turle-nsurubate-n inima Carului Mare!" / Umbra turnurilor pe valea cu viorele / si curcubeu neintrerupt! Si ca sa ne spuna ca el crede continua sa creada in eternitatea satului lui, incheie: Satul meu are tot mai multe oase de zapada / si sfideaza anotimpurile Cu mult talent ne duce si-n lumea revolutiei tehnologice a secolului nostru, ca in poemul «Pe-aceasta campie de arama»: Ceasul tau electronic / functioneaza cu poemele mele / Secundele cu care calci in moarte / sunt marcate de inima poemului meu, sau: Fulgerul ce despica portile matcii / are fotonii poemului meu, sfarsind cu un sentiment de totdeauna: Pe aceasta campie de arama, / te-ameninta sansele de-a te transforma in poezie t» (MTTr, 161 sqq.)

Un anume traditionalism mesianic dar si clamoros se inregistreaza si in volumele lui Adrian Paunescu de dincoace de Istoria unei secunde

Reviste interbelice promotoare ale traditionalismului. Revista Gandirea Cluj-Napoca, 1 mai 1921 / Bucuresti, decembrie 1922 - 1944) si gruparea gandirista (v. supra - gandirism) au jucat un rol deosebit in inrazarirea neasemuita a traditionalismului romanesc din secolul al XX-lea. In afara de revista «Gandirea», dupa cum sublinia si E. Lovinescu, au mai existat cateva notabile reviste: «n-au lipsit, fireste, si alte publicatii in linia asa-zis traditionalista, mai cu seama in provincie, unde ";traditionalismul" sau "culturalismul" infloreste» (LScr, 6, 47); criticul mentioneaza in acest sens: Junimea literara, cea reaparuta dupa 1923, Junimea Moldovei de Nord, editata in Botosani, de la 5 ianuarie 1919, pana in aprilie 1921, Lamura Nazuinta (Craiova, aprilie 1922 Datina (Drobeta-Turnu Severin, 1923 Flamura lui Marcel Romanescu» (de la Craiova); la Suceava, in 1926, era de remarcat revista Fat-Frumos tiparita prin grija lui Leca Morariu; la Cluj-Napoca, din februarie 1930, s-a distins revista Darul vremei au mai imbratisat programul traditionalist-gandirist revistele: Ramuri (Craiova, martie 1919 aprilie 1929), Familia (Oradea, 1926 Actiune si reactiune Axa Floarea de foc (Bucuresti, 1935 Linia dreapta (Bucuresti, 1935 Ideea romaneasca Vestitorii (1936) etc. si cotidienele: Curentul, Cuvantul etc. (cf. RotIst, IV, 127)

Traditionalismul din secolul al XX-lea in istoriile literare. Numerosi sunt poetii care ilustreaza filonul de aur al traditionalismului dacoromanesc din secolul al XX-lea. In Istoria literaturii romane contemporane 1900 E. Lovinescu considera ca reprezentanti ai poeziei traditionaliste romane pe Nichifor Crainic, Ion Pillat, V. Voiculescu, Adrian Maniu, Lucian Blaga, G. Murnu, Sandu Tudor, Marcel N. Romanescu, Radu Gyr, N. I. Herescu, Zaharia Stancu, N. Crevedia, V. Ciocalteu, D. Ciurezu si Radu Boureanu (cf. LScr, 6, 84 George Calinescu, in monumentala Istorie a literaturii romane de la origini pana in prezent (1941), retine urmatorii traditionalisti ai "momentului 1923", ce se distingeau prin "autohtonizarea simbolismului", prin "poezia roadelor" etc.: Ion Pillat, B. Fundoianu, Ilarie Voronca, Radu Gyr, D. Ciurezu, Zaharia Stancu si Teodor Murarasu (cf. CILR, 857 Tratatele de istoria literaturii romane aparute in a doua jumatate a secolului al XX-lea, evitand cenzura de tip stalinist / ceausist, ori respectand "internationalismul proletar" etc., nu mai acorda capitole speciale traditionalistilor; de exemplu, in 1974, Ov. S. Crohmalniceanu, in volumul al II-lea al lucrarii Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale, comenteaza poezia traditionalista a lui Ion Pillat, Adrian Maniu, Zaharia Stancu, D. Ciurezu, Radu Gyr, V. Ciocalteu, N. Crevedia, Virgil Carianopol, Emil Giurgiuca, Mircea Streinul, Iulian Vesper, Traian Chelariu, George Lesnea si I. Valerian in capitolul Poezia chtonica; lui Tudor Arghezi, traditionalistul exceptional al secolului, ii rezerva capitolul Miracolul arghezian; Al. Philippide, alt important traditionalist, este prezent, alaturi de Lucian Blaga, in capitolul Poezia sentimentului cosmic si a fiorului metafizic; Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Stefan Nenitescu s. a. se afla in capitolul Lirica sensibilitatii religioase; in capitolul Noul patos social activist, se intalnesc Aron Cotrus, Ion Th. Ilea, Radu Bucov Emilian, Mihai Beniuc si Miron Radu Paraschivescu (cf. CrohL, II); la criticul literar Eugen Simion, in Scriitori romani de azi (vol I IV), poetii traditionalisti, in majoritatea lor, desigur, creatori de opere reprezentative, si in / din a doua jumatate a secolului al XX-lea, sunt abordati in capitolul Poezia neoclasica Emil Giurgiuca, Virgil Carianopol, Iulian Vesper, Alexandru Andritoiu, Al. Caprariu, Ion Horea (cf. SSra, IV, 75 ori in altele: poetul Tudor George, in capitolul Momentul '45 '47. Addenda (SSra, IV, 49 sqq.), poetul Ioan Alexandru (care a trecut de la expresionismul volumelor publicate intre 1964 si 1970, la traditionalismul remesiano-ambrozian al liricii Crestinismului), in capitolul Poezia sociala si cosmica. Expresionism taranesc (SSra, I, 226 sqq.) etc.; Ion Rotaru, intr-O istorie a literaturii romane, vol. IV, din 1997, volum consacrat literaturii noastre interbelice, abordeaza poezia lui Nichifor Crainic, Radu Gyr, V. Ciocalteu, D. Ciurezu, N. Crevedia s. a. in capitolul «Gandirismul» (cf. RotIst, IV, 127 trece pe Ion Pillat, pe Vasile Voiculescu, pe Adrian Maniu s. a. in capitolul «Marii poeti ai secolului» (cf. RotIst, IV, 151 analizeaza poezia lui Ilarie Voronca si B. Fundoianu in cadrul «Avangardismului» (cf. RotIst, IV, 110 . Iesirea conceptului de traditionalism din "conul de umbra al stalinismului cultural", repunerea termenului in circuitul firesc al istoriilor literare se releva destul de recent, la Stefan N. Popa, intr-O istorie a literaturii romane din Voivodina, tiparita la Panciova-Serbia, in 1997, unde intalnim si capitolele: Perpetuarea traditionalismului (despre poezia lui Ion Balan POist, 47 sqq Traditionalistii ( despre poetii: Ion Marcoviceanu, Mihai Condali, Iulian Bugariu, Cornel Balica s. a. POist, 117 ), ori Noul traditionalism (despre Miodrag Milos, Aurora Rotariu Planjanin s. a. POist, 269