Romanul romanesc de razboi - introducere in romanul romanesc de razboi

Romanul romanesc de razboi  - Introducere in romanul romanesc de razboi

Doua razboaie, la o distanța de timp nu prea mare, creeaza o epoca diferita in istoria oricarei literaturi; intervin in astfel de cazuri seisme prea puternice ca sa nu determine schimbari in cadrul vieții spirituale, artistice și sociale. Primul razboi mondial a determinat și in literatura romaneasca schimbari drastice: a fost o perioada de intrerupere a activitații scriitoricești, in care nu s-au mai tiparit carți, in care s-au risipit cenaclurile literare, in care scriitorii marcanți ai perioadei antebelice au pierit (Ștefan Octavian Iosif, George Coșbuc, Alexandru Vlahuța, Alexandru Macedonski). Alții, precum Iorga, Goga sau Stere, au devenit oamenii politici și treptat s-au indepartat de literatura.

Dupa razboi incep sa se afirme alți scriitori, prea puțin cunoscuți pana atunci: Eugen Lovinescu, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, Nichifor Crainic, Lucian Blaga, Ion Pillat, Tudor Vianu, George Calinescu, Ion Vinea, Mihai Ralea. "Ei vor intemeia publicații și grupari, ei vor deveni exponenții principalelor orientari ideologice."[1]

Cel de-al doilea razboi mondial a avut consecințe și mai grave in ce privește literatura romana. Fenomen complex contradictoriu, acest conflict mondial s-a incheiat lasand in urma sa vechea generație de scriitori, negand existența culturii moderniste și ingradind noile direcții literare. Perioada ce a urmat dupa incheierea razboiului a fost deosebit de grea pentru intelectualii romani, condamnați fie la marginalizare și dispariție lenta, fie la exil.

Astfel, o serie de intelectuali și academicieni de seama au fost condamnați la ani grei de inchisoare, iar personalitați ale vieții universitare au fost scoase de la catedra (Lucian Blaga, George Calinescu, Tudor Vianu). Au fost interzise marile publicații (Convorbiri literare, Gandirea, Revista Fundațiilor Regale), a aparut o literatura a exilului (Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Virgil Gheorghiu), iar accentul se pune pe invațatura marxist-leninista.

Cultura se devalorizeaza treptat, marii scriitori sunt inghițiți de un socialism crunt, ce interzice orice alta forma de invațatura sau scriere, prin introducerea cenzurii.

In urma celor doua conflicte mondiale, literatura romana s-a imbogațit cu opere profunde, dramatice, ce pastreaza in ele esența razboiului și a ideologiilor politice ale vremii.

Inflorirea romanului reprezinta unul din principalele criterii de situare a perioadei interbelice printre epocile cele mai profund si mai intens creatoare din literatura romana, pe acelasi plan cu perioada marilor clasici.

La noi, literatura de razboi este deschisa de Mihail Sadoveanu cu Strada Lapusneanu (1921), alaturi de Rebreanu cu operele Padurea spanzuraților - 1922 și Rascoala - 1932. Problematica razboiului a atras, si scriitorii au luat atitudine, fie in articole de ziar, fie intr-o forma sau alta a literaturii. Astfel, Camil Petrescu (volumul Versuri. Ciclul mortii - 1923), Vasile Voiculescu (Din tara zimbrului - 1918), Perpessicius (Scut si targa - 1926), ofera impresionante imagini lirice ale razboiului, receptat printr-o sensibilitate intelectuala, prozatori ca Mihail Sadoveanu (File insangerate - 1917), Hortensia Papadat-Bengescu (Balaurul - 1923), Cezar Petrescu (Intunericul - 1927), Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - 1930), realizeaza viziuni si depun marturii asupra dramelor si traumelor aduse de razboi.

Se constata in romanul romanesc din perioada dintre cele doua razboaie mondiale o aprofundare si abordare din perspective noi a temelor traditionale. Satul, de pilda, nu mai este privit din perspectiva idilica a samanatorismului, ci ca o realitate complexa, loc de afirmare a unor mari energii (Ion), pastrator al traditiilor seculare (Baltagul), teren al infruntarilor sociale.

In acelasi timp, asistam la o largire a tematicii. Patrunderea orasului in romanul romanesc a fost promovata pe plan teoretic de Eugen Lovinescu, partizanul citadinismului in literatura, criticul care considera ca evolutia romanului trebuie sa urmeze evolutia societatii. Orasul are un rol important in romanele Hortensiei Papadat Bengescu (unde Bucurestiul este desemnat cu denumirea simbolica de "cetatea vie"), ale lui Camil Petrescu, George Calinescu sau Cezar Petrescu.  Toata epoca interbelica se caracterizeaza printr-un climat de instabilitate și tensiune și se produce astfel "o trezire a conștiințelor, pe care ideile revoluționare le radicalizeaza." [2] Devine tot mai evident ca romanul inceteaza sa mai fie un gen convențional, menit doar sa redea sau sa descrie realul, și devine o arta. Mai mult decat atat, romancierii interbelici, asemenea generației de scriitori francezi care s-au impus in anii `30, (Malraux, Saint-Exupery, Montherlant), propun in operele lor un stil de viața.[3]

Daca perioada interbelica a adus un soi de noutate și de iz occidental in scrierile romanești, epoca de dupa cel de-al doilea razboi mondial aduce cu sine o literatura "la comanda", ce respecta principiile realismului socialist: operele trebuiau sa reflecte noua realitate a țarii, transformarile la orașe și sate. Sunt scosi din circuitul viu al culturii si literaturii, din manualele scolare, mari personalitati ca Titu Maiorescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Barbu. Ca urmare, a aparut o serie intreaga de subproductii (opere ratate) cu personaje schematice, cu un continut tezist, opere fara nicio valoare, dar care ilustrau lozincile epocii. Marii creatori pentru a supravietui sunt obligati sa faca compromisuri, de exemplu Sadoveanu scrie doua romane complet lipsite de valoarea artistica: Mitrea Cocor, Pauna mica.

Unul dintre cei mai importanți romancieri romani de dupa al doilea razboi mondial a fost Marin Preda. Romanele sale sunt o fresca a societații romanești antebelice, interbelice și postbelice. Ele integreaza intregul ritm de viața al oamenilor și acopera o gama larga de teme și motive ce stau la baza razboiului. Cu Moromeții, Preda descrie viața și dificultațile unei familii obișnuite de țarani din Campia Romana din Romania in perioada de dinainte de razboi și mai tarziu din perioada de inceput a comunismului in Romania. In Delirul, patrunde in cel de-al doilea razboi mondial, avand revelația "ca in cazul celui de-al doilea razboi mondial, ei bine, un singur om, și anume Adolf Hitler, in condițiile unei dezvoltari istorice cu caracter patologic, adica apariția fascismului german, a putut intr-adevar provoca nenorocirea unei intregi civilizații."[4]

Delirului ii urmeaza Cel mai iubit dintre pamanteni (aparut in 1980), ultimul sau roman, o cruda descriere a societații romanești in perioada comunista. "Cartea a avut un succes nemaiintalnit in receptarea literaturii romane contemporane, și a atras atenția prin caracterul ei protestatar, anticomunist." [5]