Literatura
Romanul realist obiectiv - ion, liviu rebreanuROMANUL REALIST OBIECTIV ION, LIVIU REBREANU Roman realist obiectiv Publicat in 1920, romanul Ion reprezinta primul roman a lui Liviu Rebreanu, o capodopera care infatiseaza universul rural in mod realist, fara idilizarea din proza samanatorista. Nucleul romanului se afla in nuvelele anterioare: "Zestrea", "Rusinea". Criticul E. Lovinescu apreciaza ca: "Ion e cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane si cum procesul firesc al epicei este spre obiectivare, poate fi pus pe treapta ultima a scarii evolutive." (Istoria literaturii romane contemporane). Opera literara Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv apartinand prozei interbelice. De asemenea este roman social, cu tematica rurala. Potrivit tipologiei lui Nicolae Manolescu (din lucrarea Arca lui Noe) este roman doric. Avand ca trasaturi amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, conflictul complex, prezenta unor personaje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra vietii opera literara Ion apartine speciei literare romanul. Este roman de tip obiectiv prin specificul relatiei narator-personaj si al naratorului (omniscient, omniprezent). Se observa obiectivitatea / impersonalitatea naratorului, naratiunea la persoana a III-a, atitudinea detasata in descriere, veridicitatea. Naratorul este obiectiv, detasat, nu se implica in faptele prezentate. Naratorul omniscient stie mai mult decat personajele sale si, omniprezent, dirijeaza evolutia lor ca un regizor universal. Inlantuite temporal si cauzal, faptele sunt credibile, verosimile. Efectul asupra cititorului este de iluzie a vietii (veridicitate) si de obiectivitate. Tema romanului Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului, in conditiile satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea. Romanul prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si consecintele actelor sale. Caracterul monografic al romanului orienteaza investigatia narativa spre diverse aspecte ale lumii rurale: obiceiuri legate de marile momente din viata omului (nasterea, nunta, inmormantarea), relatii sociale generate de diferentele economice (stratificarea sociala) sau culturale, (universul taranilor, universul intelectualitatii rurale), relatii de familie. Tema centrala, posesiunea pamantului, este dublata de tema iubirii. Constructia romanului Conceptia autorului despre roman, inteles ca un corp geometric perfect, ,,corp sferoid', se reflecta artistic in structura circulara a romanului. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas, loc al actiunii romanului. Personificat cu ajutorul verbelor (se desprinde, alearga, urca, inainteaza), drumul are semnificatia simbolica a destinului unor oameni. Asemenea ramei unui tablou, el separa viata reala a cititorului de viata fictionala a personajelor din roman. ,,Din soseaua ce vine de la Carlibaba, intovarasind Somesul [] se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece peste podul batran de lemn, spinteca satul Jidovita si alearga spre Bistrita. []. Lasand Jidovita, drumul urca intai anevoie pana ce-si face loc printre dealurile stramtorate, pe urma inainteaza vesel, neted, ca sa dea buzna in Pripasul pitit intr-o scrantitura de coline. Descrierea initiala a drumului, supusa conventiei veridicitatii prin detaliile toponimice, introduce cititorul in viata satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea, cu aspecte topografice, etnografice (hora), sociale. Descrierea caselor ilustreaza, prin aspect si asezare, conditia sociala a locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje (Herdelea, Glanetasu) in desfasurarea narativa. Descrierea finala inchide simetric romanul si face mai accesibila semnificatia simbolica a drumului prin metafora soselei - viata: 'Drumul trece prin Jidovita, pe podul de lemn, acoperit, de peste Somes, si pe urma se pierde in soseaua cea mare si fara inceput " Romanul este alcatuit din doua parti opuse si complementare, coordonate ale evolutiei interioare a personajului principal: Glasul pamantului si Glasul iubirii. Titlurile celor 13 capitole (numar simbolic, nefast) sunt semnificative, discursul narativ avand un Inceput si un Sfarsit: Inceputul, Zvarcolirea, Iubirea, Noaptea, Rusinea, Nunta (prima parte); Vasile, Copilul, Sarutarea, Streangul, Blestemul, George, Sfarsitul (partea a doua). Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii rurale. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin alternanta, iar succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire (respectarea cronologiei faptelor). Viata personajelor se desfasoara dupa legile interne ale lumii lor si evolueaza paralel. Drama lui Ion si a altor personaje din planul taranimii este dictata de o vorba aruncata inconstient de Titu Herdelea: 'Daca nu vrea el sa ti-o dea de bunavoie, trebuie sa-l silesti', dupa cum drama invatatorului Herdelea este declansata de marturisirea lui Ion ca i-a scris jalba care il scapase de temnita in urma conflictului cu Simion Lungu. La nivel microtextual, functia epica de interpretare se realizeaza prin tehnica contrapunctului: prezentarea aceleiasi teme in planuri diferite (nunta taraneasca a Anei corespunde, in planul intelectualitatii, cu nunta Laurei; conflictul exterior dintre Ion si Vasile Baciu corespunde conflictului intelectualilor satului: invatatorul si preotul). Prin aceasta tehnica se pune in evidenta secvente narative/ episoade simetrice si antitetice, care confera aspect polifonic actiunii.
Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas se afla la hora, in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. In expozitiune, sunt prezentate principalele personaje, timpul si spatiul, ceea ce confera veridicitate romanului realist. In centrul adunarii este grupul jucatorilor. Descrierea jocului traditional, somesana, este o pagina etnografica memorabila, prin portul popular, pasii specifici, vigoarea dansului si navala cantecului sustinut de figurile pitoresti ale lautarilor. Cercul horei, centru al lumii satului, este o descatusare dionisiaca de energii. Asezarea privitorilor reflecta relatiile sociale. Cele doua grupuri ale barbatilor respecta stratificarea economica. Fruntasii satului, primarul si chiaburii, discuta separat de taranii mijlocasi, asezati pe prispa. In satul traditional, lipsa pamantului (averea) este echivalenta cu lipsa demnitatii umane, fapt redat de atitudinea lui Alexandru Glanetasu: 'Pe de laturi, ca un caine la usa bucatariei, trage cu urechea si Alexandru Glanetasu, dornic sa se amestece in vorba, sfiindu-se totusi sa se vare intre bogatasi.' Fetele ramase nepoftite privesc la hora, iar mamele si babele, mai retrase, vorbesc despre gospodarie. Copiii se amesteca in joaca printre adulti. Este prezenta si Savista, oloaga satului, piaza rea, colpoltoare a vestilor rele in sat, infatisata cu un portret grotesc. Intelectualii satului, preotul Belciug si familia invatatorului Herdelea, vin sa priveasca 'petrecerea poporului', fara a se amesteca in joc. Rolul horei in viata comunitatii satesti este acela de a-i asigura coeziunea si de a facilita intemeierea noilor familii, dar cu respectarea principiului economic. Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc, desi o place pe Florica cea saraca, marcheaza inceputul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei, de la carciuma la hora, si confruntarea verbala cu Ion, pe care il numeste hot si talhar, pentru ca umbla sa-i ia fata promisa altui taran bogat, George Bulbuc, constituie intriga romanului. Rusinea pe care Vasile i-o face la hora, in fata satului, va strani dorinta de razbunare a flacaului, care la randul sau il va face pe chiabur de rusinea satului, lasand-o pe Ana insarcinata pentru a-l determina sa accepte nunta. La sfarsitul petrecerii, flacaii merg la carciuma. Bataia flacailor, in aparenta pentru plata lautarilor, in fapt pentru dreptul de a o lua pe Ana de sotie, se incheie cu victoria lui Ion, care il rapune cu parul pe George. Scena alimenteaza dorinta de razbunare a lui George si este construita simetric cu aceea de la sfarsitul romanului, cand George il ucide pe Ion, lovindu-l cu sapa. Conflictul central din roman este lupta pentru pamant in satul traditional, unde posesiunea averii conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate. Drama lui Ion este drama taranului sarac. Mandru si orgolios, constient de calitatile sale, nu-si accepta conditia si este pus in situatia de a alege intre iubirea pentru Florica si averea Anei. Conflictul exterior, social, intre Ion al Glanetasului si Vasile Baciu, este dublat de conflictul interior, intre glasul pamantului si glasul iubirii. Insa cele doua chemari launtrice nu il arunca intr-o situatie-limita, pentru ca forta lor se manifesta succesiv, nu simultan. Se poate vorbi si de conflicte secundare, intre Ion si Simion Butunoiu, pentru o brazda de pamant, sau intre Ion si George Bulbuc, mai intai pentru Ana, apoi pentru Florica. Dincolo de aceste aspecte, se poate vorbi si de conflictul tragic dintre om (nu intamplator taran) si o forta mai presus de calitatile individului: pamantul-stihie. Impresionanta este scena in care Ion saruta pamantul: "Se opri in mijlocul delnitei []. Il cuprinse o pofta salbateca sa imbratiseze huma, s-o crampoteasca in sarutari. Intinse mainile spre brazdele drepte, zgrunturoase si umede. [ ] Apoi incet, cucernic, fara sa-si dea seama, se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud.' In relatie cu omul, elementul primordial este perceput pe trepte de manifestare distincte: pamantul-mama ("iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil []. De pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama"), pamantul-ibovnica, pamantul- stihie. Desfasurarea actiunii: Dorind sa obtina repede mult pamant, Ion ii face curte Anei, fata unui bocotan, o seduce si il forteaza pe Vasile Baciu sa accepte casatoria. Cum la nunta Ion nu cere acte pentru pamantul-zestre, simtindu-se inselat, incep bataile si drumurile Anei de la Ion la Vasile. Preotul Belciug mediaza conflictul dintre cei doi tarani, in care "biata Ana nu este decat o victima tragica". Sinuciderea Anei nu-i trezeste lui Ion regrete sau constiinta vinovatiei, pentru ca in Ana, iar apoi in Petrisor, fiul lor, nu vede decat garantia proprietatii asupra pamanturilor. Nici moartea copilului nu-l opreste din drumurile lui dupa Florica, maritata intre timp cu George. Astfel ca deznodamantul este previzibil, iar George care-l loveste nu este decat un instrument al destinului. George este arestat, Florica ramane singura, iar averea lui Ion revine bisericii. In celalalt plan, rivalitatea dintre preot si invatator pentru autoritate in sat este defavorabila celui din urma. El are familie: sotie, un baiat, poetul visator - Titu, si doua, fete de maritat, dar fara zestre, Laura si Ghighi. In plus, casa si-o zidise pe lotul bisericii, cu invoirea preotului. Cum relatiile dintre ei se degradeaza, pornind de la atitudinea lor fata de faptele lui Ion, invatatorul se simte amenintat. Marturisirea lui Ion ca invatatorul a scris jalba determina conflictul celui din urma cu autoritatile austro-ungare si problemele sale de constiinta nationala. Accepta inutil compromisul, votandu-l pe candidatul maghiar la alegeri. Preotul Belciug este un caracter tare. Ramas vaduv inca in primul an, se dedica total comunitatii. Visul sau de a construi biserica noua in sat este urmarit cu tenacitate, iar romanul se ncheie cu sarbatorirea prilejuita de sfintirea bisericii. Dincolo de destinele individuale, romanul prezinta aspecte etnografice ale satului romanesc traditional: traditii, legate le marile momente din viata omului (nunta, botezul, inmormanmea), obiceiuri de Craciun, relatii de familie, relatii socio-economice, hora, jocul popular, portul, gura satului, carciuma, institutiile (biserica, scoala), autoritatile. Comunitatea se conduce dupa legile statului austro-ungar, dar si dupa legi nescrise. Personajele Ion este personajul principal, un personaj monumental, realizat prin tehnica basoreliefului. Nimeni nu sta in calea acestui personaj a carui existenta. este guvernata de verbele a ravni si a poseda. Exponent al taranimii prin dorinta de a avea pamant, el este o individualitate prin modul in care il obtine. Singulara in satul Pripas nu este casatoria sarantocului cu o fata cu zestre, pentru ca Vasile Baciu si Ion Pop al Glanetasului dobandisera averea in acelasi fel, ci comportamentul sau: o face pe Ana de rusinea satului inainte de nunta, iar apoi umbla dupa nevasta lui George. Initial, dotat cu o serie de calitati, in goana sa patimasa dupa avere se dezumanizeaza treptat, iar moartea lui este expresia intentiei moralizatoare a scriitorului ardelean. Cele doua femei, conturate antitetic si complementar, Ana si Florica, reprezinta cele doua obsesii ale personajului principal: averea si iubirea. In incordarea lui de a le obtine, se confrunta, in plan individual - concret, cu Vasile Baciu si cu George Bulbuc, iar in plan general - simbolic, cu pamantul stihie, respectiv, cu comunitatea ca instanta morala. De aceea conflictul social este dublat de conflictul tragic. Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare, consemnandu-le gesturile, limbajul, prezentand relatiile dintre ele (caracterizare indirecta). Fiind omniscient si omniprezent, naratorul realizeaza portretul sau biografia personajelor (caracterizare directa). Naratiunea la persoana a III-a si obiectivitatea naratorului se realizeaza intr-un stil neutru, impersonal: 'metoda fara stralucire artistica, fara stil' (E. Lovinescu). G. Calinescu constata autenticitatea limbajului regional: 'observarea limbajului ardelenesc e facuta cu foarte multa exactitate'. Concluzie Ion este un roman realist de tip obiectiv deoarece are ca trasaturi: specificul relatiei narator-personaj, obiectivitatea, impersonalitatea naratorului omniscient care intretine iluzia realitatii (viziunea realista), utilizarea naratiunii la persoana a III-a, cu focalizare zero (viziune dindarat), atitudinea detasata in descriere, verosimilul intamplarilor.
|