Motiv literar
In sens traditional, motivul
literar desemneaza "o componenta structurala a textului oricarei opere
literare", componenta ideatica fiind "o schema conceptuala tipica"; «motivul se
constituie concret prin fuziunea intima, intr-un tot de nedisociat, a schemei
conceptuale - elementul semnificat -
si a formei verbale - elementul semnificant;
datorita componentei formale, motivul devine un factor insemnat al stilizarii
estetice, intr-o structura artistica, a materiei de inspiratie si a ideii
conducatoare» (DTL, 285)
In majoritatea situatiilor, motivul este «explicit numit in opera
printr-un cuvant, o sintagma sau o propozitie; se poate insa intampla ca
motivul sa nu fie explicit desemnat printr-un element lingvistic, fiind
prezentat numai simbolic sau sugerat prin imagini (motivul terorii, de
exemplu); studiul motivului trebuie sa cuprinda, de aceea, atat purtatorii
schemei conceptuale (factorii fonici, muzicali, morfologici, sintactici,
lexicali - si mai ales cuvintele-cheie), cat si schema conceptuala» (ibid.) Motivele literare sunt specializate pe
genuri / specii: «motive lirice (noaptea, despartirea, singuratatea),
motive dramatice (fratii dusmani, uciderea unei rude)»
etc.; se mai clasifica - dupa numarul de trasaturi cu care le inzestreaza
autorul - in motive dezvoltate,
subdezvoltate si supradezvoltate; dupa raportul subiect creator - motiv,
exista motive ale eului, motive ale relatiilor intersubiective, motive ale
relatiilor «cu colectivitatea sociala, cu natura, cu supranaturalul etc.»; in
functie de locul lor in opera literara, exista motive
centrale / fundamentale (apar
si ca laitmotive), motive laterale /
secundare si motive "oarbe irelevante pentru desfasurarea actiunii". (cf. DTL, 285).
Motivul in
structuralism.
Deosebit de interesanta este si abordarea motivului de catre structuralism. Pentru
Roland Barthes, motivul este lexie adica "spatiul cel mai bun in care se
poate observa un sens"; pentru Tomasevski, motivul ramane "cea mai mica
particula a materiei tematice"; Propp vede in fiecare cuvant dintr-o propozitie
un posibil motiv; «A. Greimas, in Semantica structurala, numeste seme categoriile semantice a caror
conjunctie formeaza sensul cuvantului»; din perspectiva sintactica (inlantuire
/ contiguitate), mai multe seme constituie o lista de predicate; din perspectiva semantica (asemanare / opozitie intre ele), seme-le se constituie intr-o lista de motive. Dupa actiunea descrisa, Tomasevski
distinge intre motivele dinamice (care modifica situatia) si motivele statice (neschimatoare de situatie); opozitia tomasevskiana este preluata
de Greimas; in functie de rolul lor in naratiune, Tomasevski considera doua
categorii de motive: (1) motivele asociate - adica motivele «ce nu pot fi omise fara
a distruge succesiunea epica» - si (2) motive
libere - sau motivele
«ce pot fi indepartate fara a schimba succesiunea cronologica si cauzala a
evenimentelor; pornind de la "opozitia" celor doua categorii, Roland Barthes a
botezat motivele asociate functii si motivele libere indici (cf. DTL, 286)
Asadar, din punctul de vedere al structuralismului, motivul este cea mai mica unitate
semnificativa a unui text; constructia subiectului consta dintr-o "tesatura" de motive: conexate
/ asociate, libere, incidentale (care treneaza povestirea, solicitand alte
motive intru sporirea "efectului de retardare"), dinamice, statice; se considera ca dintr-o combinatie de minimum
trei motive rezulta o secventa;
"motivul participa la tema" etc.
