O scrisoare pierduta - caracterizarea personajelor: Stefan Tipatescu, farfuridi si Brinzovenescu, pristanda, nae Catavencu

I. Luca Caragiale, O scrisoare pierduta

Punctul cel mai inalt al dramaturgiei lui Caragiale, O scrisoare pierduta, este in acelasi timp cea mai valoroasa comedie din literatura romana. Satira a moravurilor politice si familiale din ultimele decenii ale secolului trecut, comedia aduce in scena evenimentele legate de fixare candidatului guvernamental in capitola unui judet de munte.

In O scrisoare pierduta partizanii a doua fractiuni de grupari guvernamentale apartinind claselor posedante se dusmanesc, se lupta si se impaca. Ridicolul lor este subliniat si mai mult prin inconsecventa dintre intransigenta lor initiata si compromisul final la care ajung.

Actiunea se petrece in anul 1883, intr-un oras de provincie, capitala a unui judet de munte. Sintem in preajma alegerilor pentru reviziurea constitutiei. Lupta se da intre guvernamentali si independenti din o pozitie. Candidatii la deputatie ai celor doua organizatii locale sint, Farfuridi si Nae Catavencu. Catavencu, vechi politician, stie ca succesul este conditionat de sprijinul organizatiei guvernamentale si, spre a si-l asigura, ajutat de imprejurari, foloseste santajul. Descoperind la Cetateanul turmentat o scrisoare de amor trimisa de prefectul Stefan Tipatescu sotiei lui Trahanache, Zoe, si-o insuseste pentru ca, dupa aceea sa ameninta cu publicarea ei in Racnetul Carpatilor, in cazul cind nu va fi sustinut. Asupra lui se exercita presiuni, este arestat si batut, perchezitionat coriporal si la domiciliu, i se propun functii importante in judet, si mosii, dar Catavencu ramine intrasigent in optiunea sa. Cind se pare ca Catavencu va obtine voturile organizatiei guvernamentale, incurcatura se dezleaga in mod neprevazut: candidatul oficial, desemnat de centru, este Agamemnon Dandanache, iar Catavencu nu-si poate pune in aplicare santajul planuit. Prins cu o polita falsificata si lipsit de scrisoarea compromitatoare pentru Zoe si Tipatescu, scrisoare pe care o pierduse in timpul unei intruniri electorale, este nevoit sa conduca manifestatia in cinstea noului ales.

Folosind metoda realismului critic, I. L. Caragiale a intreprins in comedia O scrisoare pierduta o vasta actiune de demascare, dezvaluind cu o maiestrie exceptioanla trasaturile caracteristice vietii noastre publice sub regimul burgheziei si mosieriunii. Constitutia si legile erau calcate in picioare cu dezinvoltura, ori de cite ori interesele conducatorilor o cereau. In constitutia burgheza erau inscrise inviolabilitatea domiciliului, libertatea cuvintului, a persoanei, a intrunirilor, a presei, secretul corespondentei, exprimarea libera a votului. Dar cine tine seama de prevederiile constitutionale? Prefectul Setafan Tipatescu taie si spinzura, dupa bunul sau plac. Functionarii, unelte docile in miinile guvernantilor, executa, umili si servili, toate ordinele, chiar daca ele sint ilegale. Politaiul Pristanda repeta aprobator tot ce-i spune prefectul, ticul sau verbal (curat) indicind pe omul lipisit de personalitate, in acord totdeauna cu superiorul.

Scriitorul obeserva ca intre partidele si gruparile reprezentind interesele mosieriunii si burgheziei nu exista deosebiri principale. Intre ele nu este un conflict adinc ideologic, ci numai o cearta zgomotoasa pentru putere. Nae Catavencu, seful opozitiei, cere sa fie sprijinit de guvernamentali, iar acestia sint gata, la un moment dat, sa-l accepte. In orice caz, el, opozantul, e in fruntea manifestatiei organizate de tabara adversa, aflata atunci la putere.

Dramaturgul a creat personaje vii, reprezentative pentru societatea romneasca de la sfirsitul secolului trecut. Fiecare tip de politician isi are identitatea sa bine proiectata, trasaturile sale particulare, isi traieste viata sa.

Stefan Tipatescu este activ, energic, dar impulsiv. Arogant, priveste dispretuitor tabara adversa (Catavencu, Ionescu, Popescu). Pristanda vede in el posesorul tuturor izvoarelor fericirii: "mosia, mosie, fonctia, fonctie, coana Jotica, coana Joitica". El priveste judetul ca pe propria sa mosie, de aceea propune lui Catavencu in schimbul scrisorii fel de fel de posturi si functii: un loc in comitetul permanent, postul de avocat al statului, locul de primar, de epitrop efor, mosia Zavoiul.

Zaharia Trahanache este un batrin viclean si cumpanit, ticul sau verbal "aveti putintica rabdare" aratind pe omul care nu se pripeste. Abil si viclean gaseste la momentul oportun polita falsificata de Catavencu. Interesele personale ii dictau sa nu rupa relatiile cu Tipatescu, singurul din grupul lor, capabil sa sustina partidul. Trahanache apartine impreuna cu Farfuridi si Catavencu acelei categorii de personaje al caror ridicol consta in incapacitatea intelectuala in lipsa oricarui rudiment de cultura.

Folclorul literar se afla in temeiul oricarei literaturi culte. Ca si literatura culta, folclorul literar romanesc cunoaste cele trei genuri si majoritatea speciilor cultivate si de marii scriitori. Intre specile lirice folcloric-dacoromanesti se evidentiaza: doina (de dor, de jale, de haiducie, de catanie, de instrainare / dezradacinare etc.), cantecul de petrecere si joc sau horele (de iubire / dragoste, de dor, de familie, de munca, de reflectare a relatiilor sociale, cantecul despre joc / cantec etc.), strigatura, zicatoarea, bocetul («Cantecul Bradului», «La Bradul Zanelor» etc.); are ca specii epice: (in versuri:) balada (fantastica, pastorala, vitejeasca, de curte feudala, novelistica, jurnaliera etc.), oratia de nunta (conacaria), legenda (deopotriva, versificata, sau in proza), proverbul (in versuri, ori in fraza neritmata), ghicitoarea (v

Intre Tipatescu si Trahanache troneaza Zoe. Ea conduce, de fapt, judetul. Constienta de influenta pe care o are asupra celor doi, ea face promisiuni.

Farfuridi si Brinzovenescu sint inseparabili, aparitia lor fiind de un incontestabil efect comic prin contrastul temperamentelor. Farfuridi este impulsiv, violent, prost, incult. Prin frazele sale stereotip: "Eu, am, n-am sa-ntilnesc pe cineva, la zece fix ma duc in tirg" sau "Eu, am, n-am clienti acasa, la unsprezece fix ma-ntorc din tirg", este omul integrat in monotonia si automatismul vietii provinciale de odinioara.

Pristanda, lucid, o recunoaste pe Zoe ca adevarata stapina. Pentru a-si intretine "famelia mare", politaiul orasului recurge la toate compromisurile. Lingusitor, hot, incalca constient legile stiindu-se aparat de conducatori. In acelasi timp este gata oricind de tradare, trecind de partea celui pruternic.

Nae Catavencu este tipul demagogului politic. Siret si volubil, dornic de chiverniseala, practica doua profesiuni - avocat si gazetar. Se adapteaza usor oricaror imprejurari, nu are ticuri verbale ca celelalte personaje, e violent cind se stie stapin pe situatie, lingusitor, umil si servil cind se stie vinovat. Arogant, inflexibil cit timp are scrisoarea, devine lipsit de demnitate, tirindu-se la picioarele Joiticai, acceptind sa conduca manifestatia cind nu mai are scrisoarea.

Agamemnon Dandanache mai canalie decit Catavencu (pentru ca nu sestituie scrisoarea), mai prost decit Farfuridi este tipul oportunistului. Creaza situatii penibile confundindu-l pe Trohanache cu Tipatescu si considerindu-l pe acesta sotul Joiticai.

Cetateanul turmentat reprzinta majoritatea alegatorilor manevrati de cei puternici dupa bunul lor plac: "Da, eu cu cine votez?". Intr-un moment de luciditate, la replica lui Tipatescu: "Voteaza pentru cine poftesti", acesta raspunde: "Eu nu poftesc pe nimeni, daca e vorba de pofta".

In lupta care se da pentru locul de candidat oficial (si nu pentru reusita in alegeri), se folosesc deci inselatoria, santajul, demagogia, tradarea, arme caracteristice pentru regimul trecut, pentru moravurile si morala claselor exploatatoare. Victoria in aceasta lupta a lui Aganita Dandanche, adica a celui mai ticalos si mai prost dintre toti, este semnificativa. Scriitorul a vrut sa scoata si mai mult in relief mizeria vietii publice din timpul sau.

Comicul se realizeaza prin: a.) comic al situatiilor; b.) comic al intentiilor; c.) comic al caracterelor; d.) comic de limbaj; e.) comic de nume.