Romanul realist, obiectiv, interbelic: "ion" de liviu rebreanu

ROMANUL REALIST, OBIECTIV, INTERBELIC: "Ion" de Liviu Rebreanu

Contextul aparitiei; epoca; specia literara; tipologia romanului:

In perioada interbelica, in care se manifestau doua miscari literare diferite: modernismul (promovat de criticul Eugen Lovinescu, adeptul sincronizarii literaturii romane cu spiritul veacului si al teoriei imitatiei) si traditionalismul (axat pe tematica rurala, pe determinarea religioasa-ortodoxa-, pe mitologia autohtona), Liviu Rebreanu deschide drumul romanului realist modern cu "Ion", care face parte dintr-o trilogie pe tema pamantului si a conditiei taranului, fiind primul roman al trilogiei in care se prezinta drama taranului roman integrat intr-o societate pentru care pamantul este un criteriu al valorii individuale.

Titlul romanului este sugestiv pentru intentia scriitorului de a face din Ion tipul taranului din Ardeal si de a evidentia evolutia lui spre atipic, ca personaj puternic individualizat. Al doilea roman al trilogiei este "Rascoala", consacrat dramelor taranimii din Regat, iar al treilea, care urma sa complice problematica pamantului cu cea nationala in Basarabia, a ramas in faza de proiect.

Liviu Rebreanu propune o investigatie literara a lumii taranesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, cultivand specia predilecta pentru acest deziderat artistic si anume romanul, cu actiune complexa, la care iau parte numeroase personaje, angrenate in conflicte puternice.

Evolutia prozei de inspiratie rurala, care ilustreaza civilizatia traditionala, arhaica, centrata pe figura taranului, a fost marcata de opere remarcabile ale scriitorulor: Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Marin Preda.

In 1920, apare "Ion", capodopera lui Rebreanu, un roman realist, obiectiv, apreciat de criticul Eugen Lovinescu pentru aderarea la estetica realista cu accente naturaliste, pentru obiectivarea observatiei, pentru individualizarea taranului atipic.

Realismul este un curent literar dezvoltat in contextul social-istoric al secolului al XIX-lea, care se caracterizeaza prin reprezentarea veridica a realitatii, prin absenta idealizarii personajelor. Omul este prezentat ca un exponent al mediului social si istoric in care traieste si cu care se afla in relatie de interdependenta.

Realismul propune o viziune obiectiva si impartiala asupra lumii.

Romanul "Ion" ofera reprezentarea veridica a vietii taranilor ardeleni, fresca societatii rurale transilvanene, cu aspecte sociale, nationale, istorice, de la finele veacului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea.

Prin urmare, opera lui Rebreanu este un roman realist care deschide o noua epoca in literatura romana interbelica prin obiectivitatea si impersonalitatea autorului, prin viziunea care iese din limitele idilismului (infrumusetarea vietii) si ale paseismului (intoarcerea spre trecut), prin constructia ampla, grandioasa, marcand nasterea realismului modern.

Pentru Eugen Lovinescu, anul 1920 al aparitiei romanului "Ion", reprezinta "o data istorica . in procesul de obiectivare a literaturii noastre epice", iar eroul "este expresia violenta a unei energii . este un tip unitar".

Viziunea despre lume:

Liviu Rebreanu isi exprima crezul sau artistic, conceptia despre literatura si menirea ei, in articolul "Cred" din 1926, in care formuleaza principiile estetice carora le ramane fidel si care sunt ilustrate in romanele "Ion" (1920), "Padurea spanzuratilor" (1922), "Rascoala" (1932).

Aceste principii sunt: literatura inseamna "creatie de oameni si de viata", romanul "fixeaza curgerea vietii", este "o oglinda selectiva, sintetica" a vietii, fara insa a copia lumea cu fidelitate fotografica. Reprezentarea lumii se face, in opinia sa, cu privirea impartiala a unui narator omniscient, omniprezent, avand perspectiva narativa "dindarat".

Raportul realitate-fictiune:

Acesta se reflecta in geneza romanului "Ion". In 1932, in "Marturisiri", autorul recunoaste ca trei scene importante l-au determinat sa-si scrie opera de debut: scena sarutarii pamantului s-a petrecut in realitate (scriitorul a surprins gestul unui taran care, in genunchi, a sarutat pamantul); fata unui bogatas din comunitatea rurala a Prislopului a fost batuta de tatal ei pentru ca a ramas insarcinata cu un flacau sarac din sat; discutia autorului cu un taran, care nutrea "o dragoste pentru pamant aproape bolnavicioasa", un taran tanar, Ion Pop al Glanetasului.

Unele aspecte din destinul familiei Herdelea au sursa in viata autorului: nunta unei surori devine model de inspiratie pentru casatoria Laurei, Titu Herdelea este considerat un alter-ego al scriitorului, prin inclinatia lui spre literatura si preocuparile intelectuale.

Tematica romanului este complexa: sociala (evidentierea relatiilor de tip capitalist, a mentalitatii satului ardelenesc potrivit careia omul respectat este cel bogat); de familie (Glanetasu, Herdelea, Baciu, Bulbuc); erotica (Ion-Florica); a cuplului Ion-Ana (din interes), George-Florica, Zaharia-Maria, Laura-George; psihologica (analizarea starilor, trairilor, reactiilor, atitudinilor, gesturilor, sentimentelor eroilor), conditia intelectualului rural (invatatorul Herdelea, parintele Belciug).

Problematica pamantului este particularizata in confruntarea dintre doua pasiuni puternice ale aceluiasi personaj, Ion, care isi manifesta iubirea pentru pamant si iubirea pentru o singura femeie, Florica.

Maniera realista de ilustrare implica si dezvoltarea caracterului monografic, prin prezentarea societatii de tip rural, a problemei nationale, a relatiilor dintre tarani si intelectualii satului, a ceremonialurilor ce tin de nastere, nunta, inmormantare.

Perspectiva narativa:

Naratorul este omniscient, impersonal, isi asuma punctul de vedere al personajelor, prezentandu-le dramele, dar nu formuleaza sentinte, nu emite judecati, nu empatizeaza cu ele.

Impasibilitatea naratorului in fata vietii devine si mai impresionanta in fata mortii: sinuciderea Anei, moartea violenta a lui Ion sunt prezentate cu indiferenta, cu detasare.

Perspectiva narativa semnifica, de fapt, viziunea despre lume a autorului, o lume in care personajele isi consuma soarta implacabila.

Naratorul cunoaste destinele eroilor si plaseaza indicii, semne, simboluri care le anticipeaza devenirea.El propune cititorului o lume fictionala creata in concordanta cu mecanismele realitatii, pe care nu o copiaza, ci o reface prin analogie.

Structura operei:

Romanul "Ion" are doua parti: "Glasul pamantului" si "Glasul iubirii", titluri ce sugereaza "vocile" interioare care motiveaza actiunile personajului.

Prima parte urmareste patima lui Ion pentru pamant si dorinta lui de a se impune in ierarhia satului, in care el este marginalizat, neavand avere. El isi atinge telul seducand-o pe Ana, fiica lui Vasile Baciu, om bogat din Pripas si reprimandu-si dragostea pentru Florica, o fata frumoasa, dar saraca. Lasand-o insarcinata pe Ana, Ion il obliga pe Baciu sa i-o dea de nevasta si impreuna cu ea, pamantul.

Partea a doua urmareste personajul principal in ipostaza de stapan al averii dorite si reintoarcerea sa la prima dragoste, la Florica, maritata insa cu George Bulbuc, rivalul sau. Sinuciderea Anei, moartea lui Petrisor (copilasul ei si al lui Ion) sunt evenimente care precipita actiunea, grabind si sfarsitul tragic al protagonistului omorat cu sapa de George care l-a surprins in ograda sa.

Referat: Trunchiul cerebral si creierul mic - cerebelul Referat: Subcuctisul - hipodermul - retea bogata de fibre de colagen si elastice

Romanul are treisprezece capitole (numar fatidic, ales pentru a sugera probabil tragedia eroului), ce poarta titluri semnificative: primul "Inceputul", ultimul "Sfarsitul" indicand constructia simetrica; unele fiind identice cu numele unor personaje: "Vasile", "Copilul", "George"; altele marcand evenimente: "Nunta", "Sarutarea", "Streangul"; altele cu titluri simbolice: "Zvarcolirea" ,"Noaptea", "Blestemul".

Compozitia (tehnica narativa, planurile narative):

Romanul oglindeste imaginea satului ardelenesc din zona Nasaudului, de la inceputul secolului al XX-lea. Prin tehnica planurilor paralele si a contrapunctului sunt prezentate viata taranilor si a intelectualilor, evenimente precum nunta (a lui Ion si a Anei; a Laurei si a lui Pintea; a Floricai si a lui George), conflicte puternice intre Ion si George, intre invatator si preot.

Actiunea romanului evolueaza pe doua planuri narative care se desfasoara fie paralel, fie prin intersectare, avand in centru destinul lui Ion si intelectualitatea satului: Zaharia Herdelea si Belciug.

Incipit si final:

Atat incipitul cat si finalul sunt construite pe motivul drumului, facand ca romanul sa aiba o constructie simetrica, circulara, inchizand in paginile sale un univers rural stratificat social, economic, cultural.

Din "soseaua cea mare si fara de sfarsit" se desprinde un drum care inainteaza spre Pripas, satul unde se petrece actiunea. La final, descrierea aceluiasi drum se face in sens invers, dinspre sat inspre soseaua cea mare.Crucea stramba, cu Hristosul din tinichea ruginita, vegheaza atat la inceput cat si la sfarsit o lume in care curg destinele dramatice.

Relatii temporale si spatiale:

Din punct de vedere temporal, actiunea este plasata pe durata catorva ani, la inceputul secolului al XX-lea, incepand in plina vara, intr-o duminica, la hora. Apoi, evenimentele se succed pe fundalul toamnei, al iernii, uneori alert, alteori mai lent, in cronologia specifica timpului real. Ritmul se accelereaza spre finalul romanului cand se consuma drama lui Ion si se produce moartea lui.

Din punct de vedere spatial, actiunea se desfasoara in cea mai mare parte in satul Pripas, dar cu trimiteri in zone invecinate: Armadia, Jidovita, Lechinta, Cluj, Sibiu, asadar in regiunea Ardealului.

Indicii temporali si spatiali au rolul de a orienta cititorul in universul fictional, dar mai ales de a crea impresia de veridicitate, iluzia realului, caracteristica romanului realist.

Subiectul:

Expozitiunea fixeaza locul, timpul, personajele cu ocazia desfasurarii unui enveniment dinamic, cu caracter monografic, hora duminicala, la care participa toata suflarea Pripasului.

In timpul petrecerii se prefigureaza conflictul, deoarece Ion hotaraste sa danseze cu Ana, fata cea bogata, chiar daca il atragea Florica, fata cea saraca. Aparitia lui Vasile Baciu marcheaza intriga, pentru ca taranul bogat il numeste pe Ion "sarantoc", umilindu-l, ceea ce declanseaza dorinta de razbunare a tanarului ambitios si mandru.

Conflictul central este determinat de lupta pentru pamant, data de Ion, taran sarac, care traieste marginalizat in sat, fiindca nu are avere.

Conflictul principal, exterior, se manifesta intre Ion si Vasile Baciu, Ana fiind pretextul confruntarii lor.

Drama protagonistului este ilustrata de conflictul interior, sugerat de titlurile celor doua parti ale romanului, de vocile/ glasurile care rezoneaza in sufletul lui Ion, schimbandu-i viata.

Conflictele secundare dintre invatatorul Herdelea si preotul Belciug, dintre Ion si George, dintre Ion si Simion completeaza tabloul relatiilor interumane.

Desfasurarea actiunii prezinta, pe mai multe planuri narative, evolutia personajelor si a relatiilor dintre ele, avand in centru pe Ion, Ana, Vasile Baciu, George Bulbuc, Florica.

Prima confruntare dintre Ion si George, care se bat la carciuma, semnaleaza disputarea intaietatii la mana Anei.Vasile Baciu si-l doreste ca ginere pe George, dar fata lui are ochi doar pentru Ion.

In urma bataii, acesta iese invingator, fapt pentru care preotul Belciug il cearta aspru in biserica. Acest episod are o replica simetrica in finalul romanului, cand, din disputa celor doi tineri rivali, iese "invingator" George.

Apoi, eroul principal renunta temporar la pasiunea lui pentru frumoasa Florica si isi indreapta toata atentia catre Ana, cea uratica, pentru a-si atinge scopul. Ion o seduce pe Ana, profitand de slabiciunea ei pentru el, fortandu-l astfel pe Vasile Baciu sa i-o dea de sotie. Pentru Ana incepe calvarul: este alungata si maltratata atat de tata cat si de barbat, pentru ca Ion nu intra in posesia actelor pentru avere.

Ana da nastere copilului, lui Petrisor, dar ea isi da seama, inca de la nunta, cand mirele dansase cu Florica, rivala ei, ca pasiunea celor doi nu s-a stins si ca, pe parcurs, Ion nu o iubea. Ca urmare, ii spune barbatului ei ca se va omori, gest la care va recurge spanzurandu-se in grajd (dupa cum procedase si carciumarul Avrum, a carui sinucidere a marcat-o).

Nici moartea Anei, nici cea a copilului nu-i trezeste lui Ion regrete sau sentimente de vinovatie, deoarece amandoi insemnau pentru el doar niste simple garantii de obtinere si de mentinere a proprietatii asupra pamantului lui Vasile Baciu.

Reintors la dragostea dintai, la Florica, Ion ignora faptul ca aceasta este maritata cu George.

Deznodamantul previzibil rezolva conflictele: Bulbuc stie de la Savista, oloaga satului, de vizitele lui Ion la sotia sa.Intr-o noapte il surprinde in gospodaria lui, venind la Florica, si il ucide cu sapa. George isi recunoaste vina in fata autoritatilor care, examinand corpul neinsufletit al lui Ion, stabilesc ca acesta ar fi putut trai o suta de ani, daca lovitura nu i-ar fi fost fatala. Florica ramane singura in urma arestarii lui George, iar preotul Belciug are satisfactia de a vedea ca averea lui Ion revine bisericii.

In plan secundar, este prezentat destinul familiei Herdelea, relatiile invatatorului cu Ion, cu preotul, cu autoritatile maghiare, evolutia lui Titu ca poet si jurnalist, nunta Laurei cu George Pintea, apoi a lui Ghighi, retragerea lui Zaharia la pensie si instalarea unui proaspat invatator, Zagreanu.

Episoade/ scene/ secvente narative semnificative:

Desfasurarea horei duminicale reprezinta un moment semnificativ in evolutia conflictului si a relatiilor dintre personaje.

Hora are loc in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea, mama Floricai, unde se aduna toti satenii sa petreaca (primarul, chiaburii, taranii mijlocasi, sarantocii, preotul, familia invatatorului Herdelea, care onoreaza cu prezenta intreaga adunare).

Ritmurile alerte ale Somesanei, interpretata de niste tigani lautari, atrag in joc fetele si flacaii satului. Din randul participantilor la hora se evidentiaza doua personaje antagonice: Ion si George Bulbuc, taranul sarac si cel bogat. Lautarii asculta de cel dintai, desi sunt platiti de cel de-al doilea. Conflictul dintre cei doi tineri se acutizeaza la carciuma, unde ei se incaiera, fapt ce atrage oprobiul preotului asupra lui Ion, invingatorul lui George.

Scena horei introduce, asadar, cititorul in universul fictional, punand in lumina principalele personaje, ierarhia sociala a comunitatii rurale, prefigurand conflictele puternice, exterioare.

Descrierea horei, ce constituie o memorabila pagina etnografica a vietii taranesti din Ardeal, este realizata prin imagini vizuale si imagini auditive ce redau dinamismul scenei si particularitatile obiceiului.

In cel de-al doilea capitol al romanului, intitulat "Zvarcolirea", o alta scena scoate in evidenta dragostea lui Ion pentru pamant. Acesta este un fel de personaj pe care tanarul taran il admira si de care se simte coplesit: "Glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-l". Natura in zorii zilei ii trezeste sentimentul umilintei si al infricosarii in fata "uriasului" care il impresioneaza: "Cat pamant, Doamne! " Ipostaza umila este urmata de mandria de a stapani "tot cuprinsul".

Aceasta scena este completata de cea a sarutarii pamantului. Protagonistul cade in genunchi si saruta pamantul intr-un gest simbolic care concentreaza soarta taranului, adevarat prizonier al patimii sale pentru pamant. Apoi, cand Ion afla ca Florica se marita cu George, se simte de parca cineva i-ar fi luat "cea mai buna delnita de pamant". Se poate vorbi deci de un personaj "bolnav" de posesiune, de a avea pamant. Este trasatura prin care se diferentiaza de Ilie Moromete, care nu este un erou pentru "a avea", ci pentru "a fi", pentru a ramane taranul patriarhal, consecvent principiilor sale.

Semnificatia scenei este aceea ca, pentru Ion, pamantul este vital, ca ii este " mai drag decat o mama".

Constructia personajelor:

Protagonistul romanului, Ion, se afla in centrul tuturor conflictelor; tot universul rural al Pripasului intra in relatie cu Ion (in plan afectiv el este legat de soarta Anei si a Floricai; conflictele exterioare cu Vasile Baciu si George Bulbuc il au in prim- plan, in raporturile cu intelectualii-autoritati rurale-, preotul si invatatorul, Ion este pionul central).

Tanarul erou, individualizat in mod remarcabil de Liviu Rebreanu, reprezinta tipul generic al taranului roman/ ardelean.

In caracterizarea directa, facuta de autor, se precizeaza ca Ion a fost "cel mai iubit elev al invatatorului Herdelea", care a insistat pe langa tatal lui, Alexandru Glanetasu sa-l trimita la scoala din Armadia, "sa-l faca domn". Stradania invatatorului a dus la inscrierea fara taxa, "fiindca baiatul era silitor si cuminte". Dar Ion a renuntat la scoala, fiind pasionat de muncile campului si vrand "sa fie vesnic insotit cu pamantul". Intr-adevar, tanarul taran este gospodar, "iute si harnic ca ma-sa", Zenobia.

Protagonistul este caracterizat de celelalte personaje, in maniera pluriperspectivista: Vasile Baciu care il socoteste: "hot, talhar, sarantoc si fleandura". Herdelea, care il crede muncitor si harnic; Belciug, care il numeste "bataus si stricat", in urma bataii cu George.

Ion este caracterizat indirect, prin faptele, gesturile, atitudinile, reactiile sale, manifestate in anumite imprejurari. Tot timpul este sfasiat de doua pasiuni: una pentru frumoasa Florica, alta pentru pamanturile Anei.

Ion este conturat prin tehnica basoreliefului, fapt care face ca el sa se evidentieze pe toata intinderea romanului, ca un taran pe care iubirea pamantului ii "era drag ca ochii din cap".

Inzestrat cu vointa, ambitie si orgoliu, cu un temperament controlat de instinctele primare, foarte hotarat si perseverent in atingerea scopului sau, Ion este un tip istet, viclean, care isi stabileste un plan prin care sa ajunga in posesia averii lui Baciu.

Primul pas ii este sugerat in discutia cu Titu, fiul invatatorului, care, intrebat de Ion, cum sa procedeze pentru a-l determina pe Vasile Baciu sa i-o dea pe Ana, il sfatuieste: "Trebuie sa-l silesti!" Vorbele acestea sunt suficiente pentru tanarul taran, care profita de dragostea Anei pentru el, o seduce, o lasa insarcinata si astfel Baciu este silit sa accepte casatoria fetei lui cu "sarantocul" satului.

Dupa nunta, Ion se comporta cu Ana rece, distant, violent, brutal; e semet si sfidator cand negociaza averea cu Vasile Baciu, pe care, in cele din urma, dupa mai multe tergiversari,il aduce in fata notarului, la care, dupa cum afirma acesta, a venit bogat si de la care pleaca, "cersetor".

Mediul social in care traieste Ion este un factor modelator asupra eroului, deoarece acesta repeta intr-o oarecare masura metoda socrului sau si dobandeste averea prin casatorie.

Dar Vasile Baciu si-a iubit nevasta, pe cand Ion face din Ana o victima a patimii sale nestavilite, a violentei si nepasarii sale.

Ion reprezinta tipul realist din doua motive: social, este taranul care vrea pamantul pentru a fi respectat in comunitate; moral, este un arivist care isi atinge scopul, fara scrupule, folosind femeia ca mijloc de parvenire.

Eroul evolueaza dinspre tipic spre atipic, avand o individualitate pregnanta, caracterizata de forta pe care o declanseaza in lupta cu un destin potrivnic, din dorinta puternica de a-si gasi in societate locul pe care crede ca il merita.

Tipologia personajului principal este reliefata in relatiile cu celelalte personaje, prin tehnica contrapunctului. De pilda, adversarul sau, George Bulbuc, cu care se afla in antiteza, este bogat, dorit ca ginere de Vasile Baciu, dar lipsit de personalitate, moale, incapabil s-o cucereasca pe Ana si multumindu-se cu Florica si saracia ei.

Ana, personajul feminin, victima tragica a lui Ion, este construita tot prin tehnica contrapunctului, prin antiteza cu Florica. Ana este bogata, dar urata-Florica este frumoasa si saraca.

Fiica lui Baciu este personaj de mare complexitate psihologica: orfana de mica, lipsita de afectiunea mamei, ea creste sub autoritatea paterna si-si indreapta dragostea sincera catre Ion.

In ochii tatalui si barbatului ei, femeia nu este decat o "marfa", un pretext pentru a negocia averea.

In secventa in care se intalnesc cele doua familii, Glanetasu si Baciu, in prezenta preotului care urmarea impacarea lor, Ana nu este luata in seama, este tratata ca un obiect, motiv de suferinta si durere.

Simetria dintre cele doua femei din viata lui Ion poate fi ilustrata si de faptul ca, in vreme ce Ana n-a avut parte de caldura sufleteasca a mamei, Florica, fiind orfana de tata, nu s-a bucurat de protectia acestuia.

Ana este personajul care-si intelege conditia, dar care nu poate lupta impotriva destinului sau. Indragostita de Ion, il respinge pe George Bulbuc, cel menit sa o aiba de sotie, pentru ca e dorit de Baciu si pentru ca e bogat.

Orbita de pasiunea pentru Ion, se lasa amagita de acesta, manifestandu-si slabiciunea, cazand in capcana si apoi traindu-si calvarul: maltratarile sotului si ale tatalui. Inca din seara nuntii citise in ochii lui Ion iubirea acestuia pentru Florica pe care o dansa, iar suferinta avea sa i se amplifice, in timp , dandu-si seama ca barbatul ei o trateaza cu dispret, cu sila, in batjocura, fara respect.

Ea da nastere copilului, lui Petrisor, pe camp, sub un mar, asistata fiind de soacra sa, Zenobia, scena de mare emotie artistica, similara cu aceea care povesteste de celebra eroina Tess si venirea pe lume a copilului ei.

Dar faptul ca are un baiat, ca a devenit mama, nu o schimba pe Ana. Durerea ei sufleteasca e prea adanca, slabiciunea ei pentru Ion-prea mare, caracterul ei- prea fragil, incat gaseste solutia de a iesi din cercul suferintei: copiaza gestul sinucigasului Avrum, se spanzura in grajd, pentru a pune capat calvarului sau, pentru a se elibera din stransoarea unei pasiuni imposibile, nefericite.

Moartea Anei provoaca insa destinul lui Ion, principalul vinovat moral pentru disparitia femeii, intrucat protagonistul se intoarce la prima dragoste, consecinta faptei fiind de asteptat: moartea violenta, produsa de eternul sau rival.

Prin urmare, in opinia mea, Liviu Rebreanu a reusit cu succes si in mod original sa creeze un univers fictional, oferindu-i cititorului iluzia verosimilitatii, a veridicitatii.

A realizat un personaj realist cu o psihologie bine individualizata, Ion, in jurul caruia graviteaza alte personaje, masculine si feminine, de asemenea ilustrative pentru definirea clasei sociale din care fac parte, taranimea sau intelectualitatea satului. Lui Ion i se opune, ca personaj literar, Ilie Moromete, fire contemplativa si ironica, "cel din urma taran" (Nicolae Manolescu).