Romanul realist, obiectiv, interbelic, de tip balzacian: "enigma otiliei" de g. calinescu

ROMANUL REALIST, OBIECTIV, INTERBELIC, DE TIP BALZACIAN: "Enigma Otiliei" de G. Calinescu

Contextul aparitiei; incadrarea operei intr-un curent literar, intr-o epoca, intr-o tipologie a romanului:

In galeria romancierilor din epoca interbelica se inscrie si G. Calinescu, renumit critic si istoric literar, care respinge romanul subiectiv, de tip proustian, promovat de Camil Petrescu, fiind adeptul romanului realist-clasic, obiectiv, scris in maniera balzaciana (modelul sau preferat fiind scriitorul francez Honore de Balzac), ilustrat in anul 1938, cu "Enigma Otiliei", despre care Nicolae Manolescu afirma ca "este un roman de critic, in care realismul, balzacianismul si obiectivitatea au devenit program estetic".

"Enigma Otiliei"este un roman realist prin: observatia atenta a vietii sociale, zugravirea unor caractere bine individualizate, gustul pentru detaliu, descrierea Bucurestiului de dinaintea Primului Razboi Mondial, naratiunea la persoana a III-a, narator omniscient, tematica, structura inchisa.

Roman citadin, fresca a burgheziei bucurestene, a unei societati de tip capitalist, degradata moral, in care doar banul are valoare, opera lui G. Calinescu propune coordonatele tematice ale realismului balzacian: familia, casatoria, parvenirea, esecul erotic, motivul mostenirii si al paternitatii.Totusi autorul apeleaza si la elemente ale modernitatii, depaseste modelul realismului clasic, balzacian, prin spiritul critic, polemic, ludic, parodic. In plus, caracterul de fresca este completat de caracterul de bildungsroman, deoarece imaginea societatii constituie fundalul pe care se proiecteaza formarea, maturizarea unui tanar care vine in Capitala pentru a-si face o cariera si care are o experienta erotica nefericita: Felix Sima.El si Otilia Marculescu sunt protagonistii adolescenti ai povestii de iubire imposibil de implinit.

Viziunea despre lume este precizata de G. Calinescu in lucrarea "Sensul clasicismului", in care defineste romanul ca "scriere de dimensiuni mari, bizuita pe fapte ca elemente de documentare a constiintei umane" si afrma ca doar orientarea "spre o psihologie caracterologica si spre o umanitate canonica" duce la adevarata creatie de roman.

In conceptia lui G.Calinescu, romanul trebuie sa fie epic, sa dea impresia de viata, sa fie autentic, obiectiv. El porneste de la datele realitatii pentru a infatisa imaginea societatii romanesti din Bucurestiul primelor decenii ale secolului al XX-lea.

Viziunea despre lume a autorului se reflecta in romanul "Enigma Otiliei" in tema, structura simetrica, circulara, secventele descriptive in tehnica balzaciana, preocuparea pentru aspectele morale, tipologii, modalitati de caracterizare a personajelor, descrierea spatiului citadin, mediul familial, problematica imbogatirii.

Perspectiva narativa: evenimentele sunt relatate in roman la persoana a treia; naratorul este omniscient, omniprezent, stie tot despre actiune si personaje, se comporta ca un regizor care controleaza evolutia acestora. Viziunea "dindarat" presupune un narator obiectiv, detasat, neimplicat in faptele prezentate.

Totusi naratorul nu este absent, se afla in postura unui estet, spectator si comentator al comediei umane si comunica astfel cu instantele narative. Naratorul se camufleaza in spatele personajului-reflector, Felix Sima, prin intermediul caruia cititorul strabate strazile bucurestene, patrunde in casa lui Giurgiuveanu, ia contact cu personajele. Unul dintre acestea, Otilia Marculescu, nu este prezentata din perspectiva unica a naratorului. Portretul ei este realizat prin tehnici moderne: comportamentul si reflectarea poliedrica, prin care eroina isi dezvaluie mai multe fatete: firea enigmatica, capricioasa, serioasa, blazata, rasfatata, fiind un personaj atipic.

Tema romanului este balzaciana (istoria mostenirii lui Costache Giurgiuveanu), ca si motivul paternitatii (cei doi tineri Felix si Otilia sunt orfani) si citadina, in spiritul modernismului lovinescian.

Initial, romanul se intitula "Parintii Otiliei", in ideea de a reflecta motivul balzacian al paternitatii. Titlul este schimbat pentru a atrage atentia asupra misterului eroinei.

Structura operei:

Romanul este alcatuit din douazeci de capitole, fara titluri, este construit pe mai multe planuri narative, care urmaresc destinele personajelor. Unul dintre planuri surprinde lupta clanului Tulea in scopul de a obtine averea lui Costache si de a o inlatura pe Otilia, pupila acestuia, din randul pretendentilor la mostenire. Alt plan prezinta soarta lui Felix Sima, adolescentul orfan, care vine la tutorele sau, acelasi Costache, sa locuiasca si sa urmeze Medicina. El se indragosteste de Otilia, dar povestea lor de iubire este imposibila. In plan secundar, este ilustrata viata citadina.

Secventele narative se succed prin inlantuire, prin respectarea cronologiei faptelor. Unele secvente narative au caracter scenic (de exemplu, Capitolul I si al XVIII-lea), prin folosirea dialogului ca mod de expunere preponderent, a monologului interior (care reflecta gandurile personajelor), prin notarea gesturilor si vestimentatiei.

G. Calinescu realizeaza, in maniera balzaciana, ample descrieri ale spatiilor exterioare si interioare (strada, camere), ale vestimentatiei, prin tehnica detaliului, pentru a da impresia unui univers autentic, pentru a caracteriza personajele in mod indirect.

Incipit si final:

Incipitul romanului precizeaza coordonatele temporale: "intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909" si pe cele spatiale, prin descrierea strazii Antim, din Bucuresti, a arhitecturii caselor, inclusiv a lui Costache Giurgiuveanu si a interiorului casei lui. Batranul il intampina pe Felix cu replica: "Nu-nu-nu sta nimeni aici".

Finalul este inchis pentru ca aduce rezolvarea conflictului si se prezinta sub forma unui epilog.

Romanul este construit simetric, circular, deoarece in final, acelasi personaj, Felix strabate strada Antim, dar dupa zece ani, si, ajuns in fata casei avarului, isi reaminteste cuvintele: "Aici nu sta nimeni!"

Subiectul:

Expozitiunea este realizata in maniera balzaciana, prin fixarea timpului si spatiului, prin descrierea minutioasa a strazii Antim, a exterioarelor si apoi a casei lui Giurgiuveanu, dinspre exterior spre interior, totul este vazut prin ochii lui Felix Sima, personaj-reflector.

De la descrierea caselor, se ajunge la prezentarea fizionomiei si la gesturile locatarilor, prin tehnica focalizarii, ca modalitate de patrundere a psihologiei personajelor.

Strada si casa lui Giurgiuveanu sugereaza contrastul dintre pretentia de confort si bun gust si realitatea care infatiseaza incultura, zgarcenia, snobismul.

Actiunea romanului incepe cu venirea lui Felix Sima la Bucuresti, de la Iasi , si stabilirea lui in casa lui Costache, tutorele sau, care o creste pe Otilia, fiica sa vitrega, orfana.

Aglae, sora batranului, considera ca aceasta fata este un pericol pentru familia ei in problema mostenirii. Felix, ajuns in casa unchiului sau, o cunoaste pe Otilia si asista la o scena de familie: jocul de table, la care participa clanul Tulea, Aglae, in primul rand, dar si un apropiat al gazdei, mosierul Leonida Pascalopol.

Referat: Trunchiul cerebral si creierul mic - cerebelul Referat: Subcuctisul - hipodermul - retea bogata de fibre de colagen si elastice

Prin intermediul lui Felix, se realizeaza observatia atenta a personajelor: portretele fizice, cu detalii vestimentare si fiziologice care sugereaza trasaturi de caracter. Sunt prezentate, in mod direct, starea civila, statutul in familie, elementele de biografie.

Replicile Aglaei anticipeaza conflictul succesoral, iar Otilia se arata protectoare fata de Felix, care se ataseaza de ea.

Intriga se dezvolta atat in planul mostenirii lui Costache, cat si in planul maturizarii tanarului Sima.

Lupta pentru averea lui Giurgiuveanu este un prilej pentru observarea efectelor, in plan moral, ale obsesiei banului. Batranul avar nu asigura viitorul Otiliei, amana infierea ei, desi tine la ea, de teama sa nu cheltuiasca bani, de teama surorii sale, Aglae.

Tot ce face este sa inceapa construirea unei case pentru Otilia, din materiale de la demolari. Dar efortul depus ii produce o criza de apoplexie, in timpul careia rudele ii ocupa casa asteptand sa moara. Singurii care se ingrijesc de soarta lui sunt: Otilia, Felix, Pascalopol.

Moartea lui mos Costache este provocata de rivalul sau, Stanica Ratiu, care ii gaseste banii sub saltea si ii fura. Prin demersul sau, arivistul Stanica sustine intriga romanului, urmarind sa dea lovitura vietii sale, pana la rezolvarea in deznodamant.

Avaritia, lacomia, parvenitismul sunt aspecte sociale supuse observatiei si criticii in romanul realist, in care sunt infatisate si aspecte ale familiei burgheze: relatia dintre parinti si copii, relatiile dintre soti.

Casatoria face parte din preocuparile mai multor personaje: Aurica, fata batrana, este nefericita ca nu-si gaseste un partener; Titi, fratele ei, are o casnicie esuata, Pascalopol se casatoreste cu Otilia, in speranta ca va avea un camin implinit, Stanica se insoara cu Olimpia pentru zestrea niciodata primita, apoi renunta la fata Aglaei, dupa ce i-a furat banii lui Costache si o ia de nevasta pe Georgeta.

Relatia dintre soti este afectata de forta banului. Stanica o abandoneaza pe Olimpia din momentul in care aceasta nu mai inseamna nimic pentru el din punct de vedere financiar.

Cuplul este afectat si de personalitatea partenerilor: Aglae conduce cu autoritate si lipsa de afectiune un mariaj in care sotul, Simion, brodeaza, se crede Isus Hristos, isi pierde mintile, fiind uitat, in cele din urma, intr-un ospiciu.

Insasi relatia dintre Pascalopol si Otilia se destrama: mosierul marturiseste ca i-a redat sotiei sale libertatea, iar ea si-a gasit un alt partener, un conte argentinian.

Felix, deceptionat de reactia Otiliei de a-l parasi in favoarea rivalului sau, Leonida, face cariera si se casatoreste cu o femeie dintr-un cerc influent.

Motivul paternitatii strabate romanul evidentiind in primul rand, soarta orfanilor Felix si Otilia, aflati sub protectia avarului Costache si in al doilea rand, destinul copiilor Aglaei, pe care aceasta ii sufoca, ii copleseste cu grija si dragostea ei, anulandu-le sansa realizarii in plan matrimonial.

Conflictului romanului, de tip exterior, se desfasoara la nivelul relatiilor dintre doua familii inrudite: Costache Giurgiuveanu, care detine o avere considerabila, ravnita de clanul Tulea, condus de sora sa, Aglae.

Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului Felix si a maturului Pascalopol pentru mana Otiliei, care pentru tanar ramane o imagine a eternului feminin, iar pentru mosier, o enigma.

Constructia personajelor:

G. Calinescu opteaza pentru tehnica balzaciana in caracterizarea personajelor sale.Caracterul clasic al avarului capata in viziune realista o dimensiune sociala si psihologica. Un alt tip uman, arivistul, este individualizat alaturi de avar, astfel ca in roman ei apar intr-o relatie de rivalitate, de "vanator", Stanica Ratiu, si "vanat", Costache Giurgiuveanu.

Si alte tipologii se pot observa in capodopera calinesciana: Aglae- femeia rea, malitioasa; Aurica- fata batrana; Simion-senilul; Titi-retardatul; Otilia- cocheta, fata enigmatica; Felix-intelectualul in devenire; Pascalopol-aristocratul rafinat, manierat.

O trasatura a esteticii moderne este ambiguitatea care se remarca in constructia unor personaje: Costache nu este un avar dezumanizat ca Hagi-Tudose; el tine sincer la Otilia si are incredere in prietenul sau, Pascalopol. Mosierul o iubeste pe Otilia, cand patern, cand viril, oferindu-i protectia si siguranta pe care fata si le doreste. Felix nu este un ambitios fara scrupule, ci un tanar care iubeste dezinteresat si care isi face o cariera ca medic.

O alta caracteristica a modernismului o constituie interesul pentru entitati psihice deviante, pentru alienati si senili. Simion Tulea intra in categoria estetica a grotescului, iar fiul sau, Titi este copia sa fidela.

In comportamentul, rautatea, acreala Aglaei se citeste caracterul fiicei, Aurica, o oglinda a mamei. Universul familiei Tulea se afla sub semnul bolii, al degradarii morale reflectate in plan fizic.

In plus, se remarca si constructia antitetica a unor personaje: Otilia-Aurica; Felix-Titi; Costache-Leonida.

Modalitati de caracterizare a personajelor:

In mod direct, naratorul da lamuriri despre gradele de rudenie, starea civica, biografia personajelor.

Caracterele dezvaluite initial nu evolueaza pe parcursul romanului, dar trasaturile se ingroasa prin acumularea detaliilor in caracterizarea indirecta, prin fapte, gesturi, replici, vestimentatie, relatii dintre personaje, mediu.

Costache Giurgiuveanu reprezinta tipul avarului, realizat cu tehnica balzaciana, prin evidentierea portretului fizic (batran, marunt, slab, neingrijit ); a tinutei saracacioase, ponosite, jalnice, tradand avarul care nu cheltuieste bani pentru imbracamite si incaltaminte; a aspectului exterior si interior al casei sale invechite, care demonstreaza ca posesorul ei nu investeste pentru ingrijirea si infrumusetarea ei.

Acest personaj, construit in antiteza cu Pascalopol, care este elegant, avand drept dusman pe Stanica Ratiu, produce ilaritate si este sursa de comic.

El are comportamentul unui avar: ascunde banii, detine toate cheile casei, plateste reteta cea mai ieftina, atunci cand e bolnav, nu duce la bun sfarsit niciun proiect, nu face testament.

Din punct de vedere psihic, este dominat permanent de teama, este suspicios, evaziv; vrea sa traiasca izolat, in secret, pentru ca rudele sale sa nu afle despre mostenire.

El isi depaseste conditia de avar prin faptul ca o iubeste pe Otilia, "fe-fetita" lui, de aceea se bucura de afectiunea si atentia celor doi tineri.

Scena agoniei sale trezeste sentimente de compasiune, fiind o sursa de tragic si de comic.

Caracterizarea directa a acestui personaj reiese din portretul complex (fizic, moral, psihic), din felul cum este vazut de celelate personaje (prin procedeul oglinzilor): Otilia il considera "slab, ciudat"; Pascalopol il socoteste"om cam slab, dar bine intentionat", pentru Stanica este un "pezevenghi"; din autocaracterizarea facuta prin intermediul monologului, cand ii povesteste lui Felix viata sa.

Caracterizarea indirecta rezulta din fapte, limbaj, comportamentul tipic al avarului, relatiile cu alte personaje: afectiune pentru tineri, prietenie pentru Pascalopol, antipatie fata de rudele sale avide de bani, dusmanie fata de Stanica.

Stanica Ratiu reprezinta tipul arivistului, de asemenea caracterizat in mod direct si in mod indirect.

Din caracterizarea directa reiese ca apartine unei familii instarite si ramificate, ca este orfan, ca urmareste sa puna mana pe averea lui mos Costache, de aceea o alege pe Olimpia drept consoarta, dar temporar, deoarece, odata intrat in posesia banilor furati de la batranul avar, el o paraseste pentru o alta femeie, Georgeta, intra in politica, dezvolta afaceri.

Prin autocaracterizare, pozeaza in intelectualul invins si lipsit de bani: "Sunt un invins. Eu, un intelectual, un om destinat carierelor superioare, n-am un leu".

Prin caracterizarea indirecta, se remarca portretul sau moral si psihic bine individualizat, avand trasaturile specifice unui arivist, care urmareste cu tenacitate un scop atins prin mijloace condamnabile: lipsit de bun simt, de scrupule; inoportun, profitor, intrigant, iscoditor; cameleonic: cu Otilia e patetic, cu Simion e magulitor, cu Aglae-respectuos, cu Pascalopol-umilit, cu mos Costache-persuasiv. El este un demagog, un "Catavencu al ideii de paternitate", atunci cand moare Relisor, copilul lui si al Olimpiei, pierdut din neglijenta amandurora.

Vorbele il caracterizeaza in mod evident, fiind adesea vulgar, trivial, in exprimare.

Comportamentul ii tradeaza caracterul ipocrit: averea o pretinde pentru "viitorul" Olimpiei si al lui Relisor; lupta pentru a castiga increderea socrilor pe care ii maguleste, ii rasfata cu vorbe prefacute; este disperat cand ii moare fiul si "zguduit" cand afla de decesul lui Costache. Apogeul comportamentului sau este ilustrat in scena agoniei batranului bolnav, din Capitolul al XVIII-lea, cand Stanica isi dovedeste lipsa de maniere, de civilizatie, caracterul infam, rascolind prin dulapuri si sertare, servind cu mancare si bautura tot clanul Tulea, comportandu-se ca la un priveghi, de parca mosul ar fi murit.

Are opiniile sale referitoare la ceilalti: Aglae e "scarboasa, vipera, mare cutra, o vrajitoare"; Olimpia e "dobitoaca si insensibila"; Costache e "pezevenghi, siret".

Prin procedeul oglinzilor, el este vazut de alte personaje: Simion si Giurgiuveanu il considera "pungas", Otilia recunoaste ca e "siret", in timp ce pentru autor el si Olimpia sunt "hiene avide de mosteniri".

Portretul Otiliei este realizat prin tehnici moderne: comportamentismul si reflectarea poliedrica. Pana in capitolul al XVI-lea, eroina este prezentata prin comportamentism (fapte, gesturi, replici), fara a-i cunoaste gandurile, din perspectiva unica a naratorului, cu exceptia celor marturisite chiar de personaj.

Aceasta tehnica este dublata, pe acelasi spatiu narativ de reflectarea poliedrica a personalitatii Otiliei in constiinta celorlalte personaje, ceea ce ofera ambiguitate personajului, iar in plan simbolic sugereaza enigma, misterul feminitatii. Relativizarea imaginii prin reflectarea in mai multe oglinzi alcatuieste un portret complex si contradictoriu: "fe-fetita" cuminte si iubitoare pentru mos Costache; fata exuberanta, "admirabila" pentru Felix; femeia capricioasa, "cu un temperament de artista", pentru Pascalopol; "o dezmatata, o stricata" pentru Aglae; "o fata desteapta", cu spirit practic, pentru Stanica.

In felul acesta, Otilia devine un personaj atipic in comparatie cu alte personaje ale romanului.

Caracterul atipic al eroinei este conferit de aura de mister care o inconjoara, mai ales ca ea se poarta diferit fata de personajele cartii. Astfel in relatie cu familia Tulea adopta o seriozitate rece, blazata, iar cu mos Costache, Felix si Pascalopol este protectoare, rasfatata, capricioasa, naiva.

Personalitate in formare, copil si femeie, cu un comportament derutant, Otilia intruchipeaza un ideal de feminitate atat pentru Felix, care viseaza sa o ia de sotie, sau pentru Pascalopol, cat si pentru autor insusi, dupa cum rezulta din marturisirile sale.

Studenta la Conservator, inzestrata cu un temperament de artista, Otilia studiaza pianul, citeste si este indiferenta in privinta averii tutorelui ei. Ea ii poarta de grija lui Felix din momentul intrarii in casa avarului si il va cuceri cu volubilitatea si exuberanta ei.

Otilia este tipul cochetei care considera ca femeia are un singur rost: sa placa.

Dupa mariajul cu Pascalopol, Felix o vede intr-o fotografie si Otilia este total schimbata, de nerecunoscut: "un aer de platitudine stingea totul".

Modalitatile de caracterizare a personajului feminin, Otilia: mijloacele balzaciene introduc imaginea contradictorie a adolescentei prin descrierea camerei si a portretului fizic.Interiorul dezvaluie preocuparile artistice, naturaletea, cochetaria, curiozitatea, atractia spre nou, nelinistea, nerabdarea, specifica tineretii. Portretul fizic surpride varsta, frumusetea, eleganta, delicatetea, trasaturi ce o opun Auricai, dar si fragilitatea, vulnerabilitatea ei.

Un portret fizic este realizat din perspectiva lui Felix, prin caracterizare directa: "un cap prelung si tanar de fata, incarcat cu bucle".

Prin autocaracterizare, personajul isi dezvaluie propria personalitate: "Sunt foarte capricioasa . Eu am temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata".

In roman, personajele masculine, cu exceptia lui Costache, vad in Otilia promisiunea erotica: directa-Felix; mascata-Pascalopol; senzuala-Stanica; sexuala-Titi. Pentru personajele feminine, Aglae si Aurica, Otilia este o femeie frivola, fara preocupari gospodaresti, care nu prezinta siguranta in casnicie. Weissmann intuieste caracterul Otiliei in raport cu Felix: fata il iubeste, dar nu poate sta in calea realizarii sale profesionale si atunci il paraseste pentru Pascalopol.

In opinia mea, Otilia reprezinta eternul feminin. Desi are o personalitate in formare si un comportament derutant pentru barbatii din jurul sau, ea este singurul personaj feminin rafinat din roman. Prin aceasta eroina, G. Calinescu isi exprima propria conceptie despre conditia femeii in contextul societatii bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea.