Poezia pasoptista, ion Heliade-Radulescu (1802-1872)

Poezia pasoptista

1. Prezentare generala

Desi se scrisese si in epocile anterioare, abia acum poezia devine ea insasi. Largindu-se considerabil numarul cititorilor, una dintre conditiile ei esentiale devine accesibilitatea. Totodata, scade numarul versurilor de tip enigmatic, lipsite de lirism, si sporeste interesul pentru o retorica a sentimentului. In acelasi timp, se observa o grija crescanda a autorilor pentru cursivitatea exprimarii si pentru frumusetea limbii.

In conformitate cu cerintele formulate de Mihail Kogalniceanu, in Introductia la "Dacia literara", orizontul tematic al poeziei pasoptiste continua traditia erotica si filosofica, imbogatindu-se insa prin preocupari noi. Poetii incep a avea constiinta importantei lor si au sentimentul existentei sociale, intelegandu-si datoria fata de lumea in care traiesc. Dezvoltarea constiintei sociale a scriitorului se intalneste cu doua tendinte de ordin cultural si literar: o deschidere spre literatura europeana si, in acelasi timp, o intoarcere catre valorile patrimoniului national. Cele doua tendinte nu se opun, ci se completeaza fericit, intr-o poezie tot mai diversa si mai substantiala. Constienti ca valoarea artei rezida in capacitatea ei de a exprima nota specifica, spiritualitatea unui popor, poetii pasoptisti se inspira din folclor si din istoria neamului, principalele surse ale liricii epocii.

Schematic, marile teme ale poeziei pasoptiste se reduc la ideea nationala, critica societatii contemporane si afirmarea omului. Dragostea pentru tara si pentru traditiile nationale o canta Asachi in La patrie, Cezar Bolliac in O dimineata pe Caraiman sau Heliade-Radulescu in Zburatorul. Diferite infaptuiri sociale ii inspira pe Grigore Alexandrescu in O impresie. Dedicata ostirei romane sau Bolliac in La cea intai corabie romaneasca. Despre trecutul glorios vorbesc Heliade-Radulescu, Gr. Alexandrescu si Andrei Muresanu, care scriu meditatii istorice, sau Gheorghe Asachi si Dimitrie Bolintineanu, care scriu balade. Satira moravurilor o intalnim in poezii precum Sotie de moda, de Asachi sau Satira. Duhului meu, de Gr. Alexandrescu. O alta modalitate de a critica moravurile o constituie fabulele, una dintre speciile des cultivate in epoca. Poezii patriotice, despre om si afirmarea personalitatii sale, sunt numeroase: Scopul omului, de Bolintineanu, Visul sau Cantarea diminetei, de Heliade-Radulescu, Anul 1840, Rugaciunea sau Asteptarea, de  Gr. Alexandrescu, Un rasunet, Andrei Muresanu.

Pe langa diversificarea tematica fara precedent se remarca si cresterea numarului speciilor abordate. Se scriu acum balade, cantece, fabule, satire, pamflete, meditatii, elegii, ode, imnuri si poeme epice dintr-un elan creator care aspira sa cuprinda omul si existenta lui complexa. Ceea ce trebuie spus este ca poezia romaneasca se desprinde tot mai hotarat de sub influenta modelelor occidentale, care se exercitasera sub forma traducerilor si a imitatiilor, si isi cauta drum catre un lirism original, autentic. Deocamdata, ea ramane preponderent declamativa, militanta, indeplinind rolul de vehicul al ideilor revolutionare care animau epoca. Motiv pentru care lirismul este adeseori strivit in corsetul social exagerat. Necesara si fireasca liricizare va fi un proces complex si de durata, pe care il vor desavarsi abia scriitorii din generatia junimista, mai ales prin Eminescu si Macedonski.

2. Vasile Carlova (1809-1831)

Desi ne-au ramas de la el doar cinci poezii, Carlova a fost considerat "primul poet roman modern", apreciere exagerata tinand cont de putinatatea creatiei sale, insa oarecum justificata prin noutatea fata de tiparele liricii anterioare. Chiar acceptandu-i rolul important in procesul de maturizare al poeziei romanesti, el ramane un scriitor ale carui merite luate in absolut se reduc la cateva imagini reusite si la o anumita vibratie a sentimentului.

Pastorul intristat propune o atmosfera idilica, in care un pastor canta din fluier si spune versuri. Fals se dovedeste si cadrul poeziei Inserare, unde poetul incearca sa imbogateasca tabloul cu paduri, munti si ape. Ea se salveaza totusi prin introducerea sentimentului solitudinii. Izolarea apare in Ruinurile Targovistii, o meditatie, pe un ton cucernic, asupra ramasitelor unei glorii apuse. Textul se bazeaza inca pe motivul fortuna labilis, complicat prin exaltarea in fata ruinelor, simbol al vredniciei romanesti:

"O, ziduri intristate! O, monument slavit!

In ce marime nalta si voi ati stralucit,

Pa cand un soare dulce si mult mai fericit,

Isi revarsa lumina p-acest pamant robit!"

Timpul dobandeste intelesul de factor al eroziunii. In spirit romantic, contemplarea ruinelor devine un model pentru contemporani. Finalul viguros aduce textului vitalitate si indemnuri patriotice. In Rugaciune poetul pretinde pe un ton imperativ mantuirea neamului sau si incheie prin prefigurarea unui alt viitor pentru tara. Marsul ostirii romane sugereaza freamatul unui intreg popor dornic de libertate, fiind o oda exaltata in spiritul vremii.

3. Ion Heliade-Radulescu (1802-1872)

Chiar daca pentru Al. Piru "Eliade a fost si un creator, cel dintai poet mare, un prozator remarcabil si cel mai mare ziarist roman inainte de Eminescu", importanta sa tine mai putin de poezie si mai mult de activitatea de indrumator cultural. Animator si pedagog al neamului in acelasi timp, Eliade este un romantic, un spirit vizionar.

Redusa cantitativ, poezia sa este de o mare diversitate, ilustrand mai toate speciile perioadei. Pe langa traduceri din Lamartine, el publica elegii, sonete si ode. Mai reusite sunt poeziile erotice si versurile satirice, care sufera totusi de un retorism suparator, nepotrivit manifestarii sentimentului. In fabule, se arata lipsit de umor si chiar de spirit critic. Impulsivitatea temperamentala se vadeste in Ingratul, Macesul si florile sau Un muieroi si o femeie, unde se repede asupra adversarilor pe care ii copleseste cu injurii. Pentru cei mai multi, numele sau se leaga de balada Zburatorul, o capodopera aproape neverosimila, daca tinem cont de versurile sale greoaie. Poezia este compusa din trei secvente: confesiunea fetei indragostite, pastelul inserarii intr-un sat de munte si discutia suratelor despre Zburator, o fericita sinteza intre diferite tipuri de lirism.

Cele mai multe dintre temele poeziei sale sunt romantice. Trecutul ca izvor al mandriei nationale si ca imbold al regenerarii morale a neamului apare in O noapte pe ruinele Targovistei. Ca la toti romanticii, punctul de plecare al poeziei sale il constituie experienta de viata ridicata la statutul de valoare simbolica. Ea pretinde adoptarea unei pozitii constiente, pe care Heliade o teoretizeaza in versuri din Destainuirea sau Poezia. Mai importante prin puterea de a surprinde lupta dintre tendintele divergente existente in sufletul omului raman Serafimul si heruvimul si Visul. Marile poeme istorice si alegorice, Mihaida si Anatolida sau Omul si fortele au ramas la stadiul de proiecte.

Poezia pasoptista

1. Prezentare generala

Desi se scrisese si in epocile anterioare, abia acum poezia devine ea insasi. Largindu-se considerabil numarul cititorilor, una dintre conditiile ei esentiale devine accesibilitatea. Totodata, scade numarul versurilor de tip enigmatic, lipsite de lirism, si sporeste interesul pentru o retorica a sentimentului. In acelasi timp, se observa o grija crescanda a autorilor pentru cursivitatea exprimarii si pentru frumusetea limbii.

In conformitate cu cerintele formulate de Mihail Kogalniceanu, in Introductia la "Dacia literara", orizontul tematic al poeziei pasoptiste continua traditia erotica si filosofica, imbogatindu-se insa prin preocupari noi. Poetii incep a avea constiinta importantei lor si au sentimentul existentei sociale, intelegandu-si datoria fata de lumea in care traiesc. Dezvoltarea constiintei sociale a scriitorului se intalneste cu doua tendinte de ordin cultural si literar: o deschidere spre literatura europeana si, in acelasi timp, o intoarcere catre valorile patrimoniului national. Cele doua tendinte nu se opun, ci se completeaza fericit, intr-o poezie tot mai diversa si mai substantiala. Constienti ca valoarea artei rezida in capacitatea ei de a exprima nota specifica, spiritualitatea unui popor, poetii pasoptisti se inspira din folclor si din istoria neamului, principalele surse ale liricii epocii.

Schematic, marile teme ale poeziei pasoptiste se reduc la ideea nationala, critica societatii contemporane si afirmarea omului. Dragostea pentru tara si pentru traditiile nationale o canta Asachi in La patrie, Cezar Bolliac in O dimineata pe Caraiman sau Heliade-Radulescu in Zburatorul. Diferite infaptuiri sociale ii inspira pe Grigore Alexandrescu in O impresie. Dedicata ostirei romane sau Bolliac in La cea intai corabie romaneasca. Despre trecutul glorios vorbesc Heliade-Radulescu, Gr. Alexandrescu si Andrei Muresanu, care scriu meditatii istorice, sau Gheorghe Asachi si Dimitrie Bolintineanu, care scriu balade. Satira moravurilor o intalnim in poezii precum Sotie de moda, de Asachi sau Satira. Duhului meu, de Gr. Alexandrescu. O alta modalitate de a critica moravurile o constituie fabulele, una dintre speciile des cultivate in epoca. Poezii patriotice, despre om si afirmarea personalitatii sale, sunt numeroase: Scopul omului, de Bolintineanu, Visul sau Cantarea diminetei, de Heliade-Radulescu, Anul 1840, Rugaciunea sau Asteptarea, de  Gr. Alexandrescu, Un rasunet, Andrei Muresanu.

Pe langa diversificarea tematica fara precedent se remarca si cresterea numarului speciilor abordate. Se scriu acum balade, cantece, fabule, satire, pamflete, meditatii, elegii, ode, imnuri si poeme epice dintr-un elan creator care aspira sa cuprinda omul si existenta lui complexa. Ceea ce trebuie spus este ca poezia romaneasca se desprinde tot mai hotarat de sub influenta modelelor occidentale, care se exercitasera sub forma traducerilor si a imitatiilor, si isi cauta drum catre un lirism original, autentic. Deocamdata, ea ramane preponderent declamativa, militanta, indeplinind rolul de vehicul al ideilor revolutionare care animau epoca. Motiv pentru care lirismul este adeseori strivit in corsetul social exagerat. Necesara si fireasca liricizare va fi un proces complex si de durata, pe care il vor desavarsi abia scriitorii din generatia junimista, mai ales prin Eminescu si Macedonski.

2. Vasile Carlova (1809-1831)

Desi ne-au ramas de la el doar cinci poezii, Carlova a fost considerat "primul poet roman modern", apreciere exagerata tinand cont de putinatatea creatiei sale, insa oarecum justificata prin noutatea fata de tiparele liricii anterioare. Chiar acceptandu-i rolul important in procesul de maturizare al poeziei romanesti, el ramane un scriitor ale carui merite luate in absolut se reduc la cateva imagini reusite si la o anumita vibratie a sentimentului.

Pastorul intristat propune o atmosfera idilica, in care un pastor canta din fluier si spune versuri. Fals se dovedeste si cadrul poeziei Inserare, unde poetul incearca sa imbogateasca tabloul cu paduri, munti si ape. Ea se salveaza totusi prin introducerea sentimentului solitudinii. Izolarea apare in Ruinurile Targovistii, o meditatie, pe un ton cucernic, asupra ramasitelor unei glorii apuse. Textul se bazeaza inca pe motivul fortuna labilis, complicat prin exaltarea in fata ruinelor, simbol al vredniciei romanesti:

"O, ziduri intristate! O, monument slavit!

In ce marime nalta si voi ati stralucit,

Pa cand un soare dulce si mult mai fericit,

Isi revarsa lumina p-acest pamant robit!"

Timpul dobandeste intelesul de factor al eroziunii. In spirit romantic, contemplarea ruinelor devine un model pentru contemporani. Finalul viguros aduce textului vitalitate si indemnuri patriotice. In Rugaciune poetul pretinde pe un ton imperativ mantuirea neamului sau si incheie prin prefigurarea unui alt viitor pentru tara. Marsul ostirii romane sugereaza freamatul unui intreg popor dornic de libertate, fiind o oda exaltata in spiritul vremii.

3. Ion Heliade-Radulescu (1802-1872)

Chiar daca pentru Al. Piru "Eliade a fost si un creator, cel dintai poet mare, un prozator remarcabil si cel mai mare ziarist roman inainte de Eminescu", importanta sa tine mai putin de poezie si mai mult de activitatea de indrumator cultural. Animator si pedagog al neamului in acelasi timp, Eliade este un romantic, un spirit vizionar.

Redusa cantitativ, poezia sa este de o mare diversitate, ilustrand mai toate speciile perioadei. Pe langa traduceri din Lamartine, el publica elegii, sonete si ode. Mai reusite sunt poeziile erotice si versurile satirice, care sufera totusi de un retorism suparator, nepotrivit manifestarii sentimentului. In fabule, se arata lipsit de umor si chiar de spirit critic. Impulsivitatea temperamentala se vadeste in Ingratul, Macesul si florile sau Un muieroi si o femeie, unde se repede asupra adversarilor pe care ii copleseste cu injurii. Pentru cei mai multi, numele sau se leaga de balada Zburatorul, o capodopera aproape neverosimila, daca tinem cont de versurile sale greoaie. Poezia este compusa din trei secvente: confesiunea fetei indragostite, pastelul inserarii intr-un sat de munte si discutia suratelor despre Zburator, o fericita sinteza intre diferite tipuri de lirism.

Cele mai multe dintre temele poeziei sale sunt romantice. Trecutul ca izvor al mandriei nationale si ca imbold al regenerarii morale a neamului apare in O noapte pe ruinele Targovistei. Ca la toti romanticii, punctul de plecare al poeziei sale il constituie experienta de viata ridicata la statutul de valoare simbolica. Ea pretinde adoptarea unei pozitii constiente, pe care Heliade o teoretizeaza in versuri din Destainuirea sau Poezia. Mai importante prin puterea de a surprinde lupta dintre tendintele divergente existente in sufletul omului raman Serafimul si heruvimul si Visul. Marile poeme istorice si alegorice, Mihaida si Anatolida sau Omul si fortele au ramas la stadiul de proiecte.