Geo Dumitrescu

Geo Dumitrescu

Aritmetica (semnat Felix Anadam), 1941, Libertatea de a trage cu pusca, 1946.

Geo Dumitrescu (1920) a inceput sa publice poezie, de la 19 ani, intr-o, sa spun asa, neintrerupta discontinuitate.

Nu si-a decis usor nici formula poetica definitorie. Au existat cautari, nu doar dintre cele mai diferite sau chiar contradictorii, dar chiar anacronice.

In plin modernism proteic si dinamic, a privit spre simbolism si chiar spre traditionalism. Il sedusese scriitura  in registru grav, patetic. Totul in spiritul unei inertii tipice locului si limbajului unde patrunsese.

Modurile poetice practicate ajung sa fie mai curand rodul unor cautari simultane, fara un racord strict la actualitatea literara nationala si internationala.

Nu poseda constiinta dislocarii paradigmatice a poeticului.

Eul liric, modernist, impersonal este de timpuriu schimbat cu eul biografic, confesiv, narativ.

A fost o sansa pentru Geo Dumitrescu indrazneala de a merge departe in prozaism,  intr-o vreme in care curentul general privilegia lirismul. Poetul si-a asigurat astfel singularitatea, statutul de borna poetica, pe o cale putin frecventata. De aceea a ajuns un model nepremeditat, vizitat, contemplat, imitat sau numai privit de la distanta si emulat in mod indirect.

Poetul a suferit el insusi tentatii multiple. Din partea  ironistilor, a fantezistilor, fie ei mai imaginativi, pitoresti, exotici sau mai realisti. Unii cinici, altii sentimentali.

Fata sa cea mai adevarata si mai expresiva ii ramane ascunsa ca aceea a lunii. Criticul N. Manolescu a vazut-o bine:

'El este un patimas, un 'fanatic', din speta carora se aleg marii dogmatici, un sarcastic necrutator (nicidecum un ironic detasat), chiar daca stapanit, un polemist.'

Pe fata ori pe dos, militant si subversiv, in expresie nemediata ori parabolica, dupa cum o admiteau nevoile partilor - cea politica si cea social-literara -, Geo Dumitrescu n-a ignorat nici o cale de acces spre scopurile lui poetice.

El aduce in poezia romaneasca un (anti)stil. Al boicotului existential si poetic. Coborat, cu forta detasarii si gravitatii, pentru a se salva si inalta, intr-o literatura excesiv de formalizata, calofila, asianica. Un stil modelat de obicei intr-o directie performativa, in mod continuu, la vedere, nu doar pentru uz propriu. Iar uneori, pus in criza de poetul insusi, prin tradarile tematice si ideologice de care a fost chiar si el contagiat. E un stil mai usor de recunoscut decat opera sa integrala. Fata de care nu a fost tot atat de atent.

Ramane remarcabila lupta (meta)fizica, (anti)lirica, (meta)poetica a acestei creatii, marcata de euforice cautari dramatice, cu un ideal instinct al realului.

Eclectismul sau poetic, atras magnetic de realitate, a generat o modalitate poetica sintetica, larg recuperatoare, postmoderna.