Nicolae Filimon

Literatura post-pasoptista si-a gasit in Nicolae Filimon exponentul cel mai reprezentativ al prozei. Eugen Lovinescu nota ca: "fara a fi un monument estetic, Ciocoii lui Filimon sunt o opera viabila: o fresca destul de vasta, strabatuta de o actiune epica, nu indeajuns de ferita de invazia amanuntelor; o fresca in care semnificativul inabusa esteticul, iar cronologicul dauneaza compozitiei. Puterea de observatie este insa incontestabila."

Am amintit, in felul acesta, cea mai importanta creatie a lui Nicolae Filimon, romanul Ciocoii vechi si noi, opera de referinta pentru evolutia ulterioara a acestei specii literare. A scris si nuvele, dintre care amintim: Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala, Màtteo Cipriani (o romantica poveste). Numeroase sunt volumele de calatorie, care cuprind si memorii ale scriitorului. Este si cronicar dramatic si muzical. Publica la diferite reviste ale vremii diverse studii, articole, eseuri, pe teme diferite.

Ciocoii vechi si noi sau Ce naste din pisica soareci mananca - primul roman social romanesc

Romanul infatiseaza societatea bucuresteana in timpul domniilor fanariote, "materialul" fiind tratat la modul monografic. Cu un remarcabil simt al adevarului istoric, stapan pe arta de a reflecta realitatea, Filimon se aseamana cu I. M. Sadoveanu, realizand un roman de observatie sociala si tipologie.

Este alcatuit dintr-o Dedicatie, un Prolog, 32 de capitole si un Epilog.

In Dedicatie, Filimon motiveaza titlul romanului, ciocoii fiind singurii "vrednici" sa primeasca opera aceasta. Observatia sociala a patruns in toate mediile; scriitorul a "cercetat" diferite categorii sociale, a intalnit tot felul de oameni, cu o sumedenie de vicii, dar nici unele atat de grave pentru a merita o carte.

Filimon patrunde in lumea boierilor, constatand coruptia din randul acestora, dar gasind si boieri de vita veche, cu inima de adevarat roman. Cunoaste apoi lumea negutatorilor: zarafi, bogasieri, bacani, carciumari fanfaroni si malonesti, camatari necinstiti; considera ca hotiile acestora sunt nimicuri fata de hotiile ce se petrec in lume. Taranii sunt niste nenorociti, ducand o viata mizera, dar nu sunt atat de ticalosi incat sa retina atentia. A patruns apoi in mediul bisericesc, unde se astepta sa gaseasca bunatatea, umilinta generozitatea, mila, dar a gasit ignoranta, invidie, lacomie, mandrie - pacate mortale, mai ales pentru clerici. A considerat ca nici clericii nu meritau sa primeasca rodul muncii sale. In cele din urma, cand se pregatea sa-si arda manuscrisul, i-a descoperit pe ciocoi, stralucind in vicii asemenea luceferilor. Acestia sunt parveniti si cinici, "putrejunea si mucegaiul ce rastoarna imparatiile"; sunt hoti si nerecunoscatori fata de cei care i-au ajutat.

In Prolog, Filimon realizeaza un portret complet al ciocoiului, pe care il considera vinovatul absolut de toate relele sociale si politice: "Ciocoiul este totdeauna si in orice tara un om venal, ipocrit, las, orgolios, lacom, brutal pana la barbarie si dotat cu o ambitiune nemarginita; sunt vulpi cu doua picioare, care intrec in ipocrizie si viclesug pe cele cu patru picioare, care petrec impreuna cu servitorii cei imbatraniti in pacate de tot felul; ii studiaza cu cea mai mare atentiune, incat la etatea de douazeci de ani ei stiu foarte bine cum se fura closca de pe oua fara sa caraie Ciocoiul ajuns om de stat se deosebeste de omul onest prin mai multe fapte si, mai cu seama, prin purtarea sa. El nu se pronunta definitiv pentru nici o doctrina politica, nu se face adept credincios al nici unui partid, nu pentru ca are spiritul drept si nepartinitor, ci ca sa poata exploata deodata toate doctrinele si partidele in folosul sau. Dragostea de patrie, libertatea, egalitatea, cuvinte dragi ciocoiului, sunt doar treptele scarii sociale pe care vrea sa o urce. Inima lui, asprita de umilinte, de injosiri, de necazurile suferite pana a ajunge la treapta cea mai de sus, devine dura, insensibila la orice sentiment."

Cele 32 de capitole poarta titluri ce se constituie de multe ori drept idei principale ale acestora. Unele prezinta direct personajele: "Dinu Paturica", "Postelnicul Andronache Tuzluc", "Chera Duduca", "Chir Costea Chiorul". Altele au ca titlu proverbe sau zicatori potrivite intamplarilor narate: "Pana nu faci foc, fum nu iese", "Adevarul e proasta marfa". In sfarsit, cronicarul dramatic Filimon nu se dezminte nici in roman, caci unele capitole ne prezinta aspecte ale vietii culturale din capitala valaha in timpul fanariotilor: "Teatrul in Tara Romaneasca", "Muzica si corografia in timpul lui Caragea".

Subiectul

La curtea postelnicului Andronache Tuzluc, boier fanariot, soseste Dinu Paturica, avand o infatisare mizera, ce dovedea proasta stare materiala in care se gasea. Primeste slujba de ciubucciu, care nu i se pare umilitoare, gandindu-se la viitor. Castiga treptat increderea stapanului, care va renunta la singura sluga credincioasa, vataful Gheorghe, in favoarea lingusitorului.

I-o incredinteaza spre paza pe chera Duduca, fiind convins ca acesta va veghea asupra amantei sale. Cei doi isi vor asocia in planurile lor de saracire a postelnicului pe chir Costea Chiorul, bogasierul. Scena este de un cinism rar, dovedind lipsa de scrupule a celor doi: "- Tu-l vei incarca la socoteli. - Tu-i vei cere saluri si matasarii. - Tu-i vei specula mosiile. - Tu-i vei cere diamanticale. - Si, unind jafurile la un loc, ne vom cumpara mosii si tigani".

De asemenea, orbit de falsa supunere a slugii sale de incredere, Tuzluc il lasa pe Paturica sa se ocupe si de administrarea mosiilor, pe care cel din urma si le va insusi, in intelegere cu alti ticalosi. Devenit vataf in locul lui Gheorghe si capatand increderea totala a stapanului, Paturica va dispune dupa bunul plac de averea acestuia.

Cu totul intamplator, Tuzluc va afla despre tradarea celor doi si va innebuni. In timpul bolii, va fi ingrijit tocmai de Gheorghe, omul cinstit pe care il daduse afara din casa lui.

Lucrare: Sistemul circulator la om - inima, vasele de sange Lucrare: Boala lui parkinson

Dinu Paturica se va casatori cu chera Duduca si isi va continua ascensiunea, ajungand ispravnic pe doua judete, in urma tradarii lui Tudor Vladimirescu. Nu se va bucura prea mult timp, caci, o data cu schimbarea domniei, taranii se revolta si "cu rogojina aprinsa-n cap si cu jalba-n protap" se vor duce sa-si ceara drepturile. Paturica va fi intemnitat in ocna parasita, unde va muri. Intre timp, Duduca il parasise, iar averea ii fusese imprastiata. Si ea va fi pedepsita pentru necredinta ei si inecata in Dunare.

Astfel, vinovatii principali vor muri, iar convoaiele mortuare se vor intalni intr-o piata, in fata stalpului in care tocmai fusese tintuit Costea Chiorul. Sfarsitul acesta tine oarecum de melodrama, fiind o scadere a romanului, traducand intentiile moralizatoare ale autorului: toti cei rai, necinstiti, ipocriti, sperjuri, au fost pedepsiti cu moartea de catre romancier. Cei cinstiti au avut parte de o cariera deosebita. Semnificativ este epilogul: "Din opincar, mare spatar", in care reapare Gheorghe, fostul vataf, in plinatatea carierei sale.

Tipologia

Dinu Paturica

Autorul il prezinta direct, prin datele sale fizice, prin infatisarea exterioara. Unele trasaturi fizice le indica pe cele morale: ambitiunea si mandria grosolana, viclenia:

"Un june de 22 de ani, scurt la statura, cu fata oachesa, ochi negri, plini de viclenie, un nas drept si cu varful cam ridicat in sus, ce indica ambitiunea si mandria grosolana, imbracat cu un anteriu de samalgea rupt in spate; cu caravani de panza de casa vapsiti cafeniu, incins cu o bucata de panza cu marginile cusute in gherghef, cu picioarele goale bagate in niste iminei de saftian, care fusesera odata rosii, dar isi pierdusera coloarea din cauza vechimei, la incingatoare cu niste calimari colosale de alama, in cap cu cauc de sal a carui coloare nu se putea distinge din cauza peticelor de diferite materii cu care era carpit, si purtand ca vestmant de capetenie o fermena de pambriu ca paiul graului, captusita cu bogasiu rosu."

Portretul ciocoiului se incheaga treptat din vorbele si din faptele sale, prin comportamentul sau in diferite medii sociale pe care le frecventeaza. Dinu Paturica instaureaza in literatura romana tipul parvenitului, scriitorul urmarindu-i ascensiunea pe scara ierarhiei sociale. In atingerea scopurilor sale, nici un mijloc nu ramane nefolosit. In lupta pentru marire, sufletul sau se aspreste, nefiind impresionat de suferintele celor din jur.

Se adapteaza cu usurinta situatiilor, imbracand cate o masca in functie de interlocutorii sai. Fata de Andronache Tuzluc este servil si umil, lingusitor din cale-afara. Accepta cu recunostinta slujba modesta de ciubucciu, croindu-si insa planuri de viitor, dispretuindu-si conditia de moment. Primele replici dupa obtinerea slujbei ni-l arata deosebit de hotarat sa-si atinga scopul: "Iata-ma, in sfarsit, ajuns in pamantul fagaduintei; am pus mana pe paine si pe cutit; curaj si rabdare, prefacatorie si iuschiuzarlac si ca maine voi avea si eu case mari si bogatii ca ale acestui fanariot."

Cu chera Duduca imbraca masca slugii credincioase, dar prefacatoria sa este sesizata de grecoaica, aceasta recunoscand in el un adversar redutabil. De aceea, prefera sa si-l faca prieten, devenind amanta celui in care stapanul isi pusese intreaga nadejde.

Fata de celelalte slugi, se arata prietenos, pentru a le castiga increderea, laudandu-se, mai tarziu, cu metodele machiavelice pe care si le insusise, pentru a provoca ruina binefacatorului sau. Este nerecunoscator fata de Tuzluc, care-i favorizase invatatura de carte, folosindu-si inteligenta numai pentru parvenirea sa.

Fata de taranii de pe mosiile lui Tuzluc se arata intelegator; in realitate da o proba de mare prefacatorie, pentru ca atitudinea lui, aparent generoasa, avea ca scop obtinerea de alte foloase. Ii ameninta pe arendasi ca va spune stapanului despre neregulile constatate si cere in schimbul tacerii sale mai multe pungi de bani: "A doua zi, Paturica pleca de la mosia Rasucita la celelalte mosii, si, dupa ce facu pe la toate cate o cercetare de felul celei descrise mai sus, se intoarse in Bucuresti cu doua sute de pungi de galbeni, pe care-i puse deocamdata pe fundul sipetului, zicandu-si cu o nespusa bucurie: «Doamne ajuta! una la mana.»"

Urca o alta treapta, devenind vataf in locul cinstitului Gheorghe, dupa ce devenise si sfetnicul de taina al postelnicului.

Inteligenta, lacomia, ipocrizia, delatiunea isi vor da mana si il vor propulsa pe Dinu Paturica mai sus, acesta devenind functionar la ispravnicie, in care calitate vinde functii si ranguri, dupa sumele de bani primite. Interogatia "Ce dai sa te fac ispravnic?" apare ca un laitmotiv in existenta parvenitului. Cand unul din pretendenti considera ca suma pretinsa pentru numirea sa ca ispravnic in judetul Teleorman este prea mare si ca nu este invatat sa fure de la cei saraci, Paturica riposteaza: "Acestea sunt slabiciuni care pier ca visele indata ce te vei sui pe scaunul ispravniciei".

In paralel cu ascensiunea sa, Paturica urmareste ruinarea postelnicului Tuzluc. Nu-si pune problema tradarii facatorului lui de bine si, impreuna cu ceilalti ipocriti, Duduca si Costea Chiorul, pregateste caderea definitiva a fanariotului. Ii "fura" mosiile, cumparandu-le prin intermediari la preturi de nimic.

Este crud si tiran cu taranii de pe mosiile dobandite, supunandu-i unor chinuri de neimaginat pentru a obtine venituri cat mai mari. Cu cat se imbogateste, cu atat devine mai dur, mai necinstit, mai lipsit de sentimente. Ii este rusine de conditia lui modesta initiala si de aceea nu-si va recunoaste tatal, gest care vorbeste despre degradarea lui morala: "Un cersetor de ulita sa se numeasca tata al meu? Dati-l afara pe branci! Eu nu am tata."

In calitate de sames la hatmanie nu face decat sa-si rotunjeasca veniturile, dovedindu-si din nou coruptia. Ultima treapta a evolutiei sale este aceea de mare stolnic in timpul lui Sutu, capatand mai apoi promisiunea lui Alexandru Ipsilanti de a primi ispravnicia pe doua judete in schimbul tradarii lui Tudor Vladimirescu. Lecturile sale din Macchiavelli isi spun si de data aceasta cuvantul, daca avem in vedere planurile concepute pentru pierderea revolutionarului. Tradarea lui Tudor constituie culmea depravarii sale morale.

O data cu schimbarea domniei si cu venirea la tron a unui domn pamantean, lucrurile se schimba. Dinu Paturica va fi intemnitat si va muri la ocna, platind astfel pentru toate relele pe care le savarsise.

Alte personaje

Dublul moral al lui Paturica este chera Duduca. Este frumoasa, fara sa mai aiba insa alta calitate. Cocheta, frivola, fara simtul masurii si fara sentimentul recunostintei, chera Duduca se dovedeste o ipocrita, odioasa chiar. Va sfarsi dupa merit, pedepsita pentru permanenta ei infidelitate.

Chir Costea Chiorul este un negustor corupt, care urmareste doar sa-si sporeasca averea. Este necinstit, participand la ruinarea lui Tuzluc alaturi de ceilalti doi protagonisti. Comercializeaza nu numai marfuri proaste, folosindu-si fetele pentru a atrage in capcana pe naivi, ci se dovedeste neintrecut in arta inselaciunilor de orice fel. Este lingusitor si de o umilinta care provoaca repulsie. In realitate, isi urmareste cu tenacitate scopurile.

Andronache Tuzluc e un boier fanariot, strain de sentimentul iubirii de tara. Credulitatea sa in cei doi oameni apropiati, Paturica si Duduca, este punctul de plecare al prabusirii sale. Punctul lui vulnerabil este senzualitatea nestapanita, care il robeste Duducai. Dorinta lui de a se casatori cu fata boierului de neam, banul C., este considerata de cel din urma o indrazneala fara masura, pentru ca fanariotii, in general, erau priviti cu dispret de boierii de vita veche romaneasca. Corupt si desfranat, Tuzluc e un ticalos care are totusi, din cand in cand, un strop de constiinta. De aceea, poate, scriitorul il lasa sa moara ingrijit omeneste.

O alta serie de personaje este cea reprezentata de banul C., respectand traditia si iubindu-si tara, cinstit si demn in atitudine, de vataful Gheorghe, credincios primului sau stapan, dar inlaturat de acesta, si care prefera mai tarziu sa il paraseasca pe banul C. decat sa-i provoace acestuia nemultumire. Intentiile moralizatoare ale lui Filimon sunt prezente mai ales urmarind evolutia lui Gheorghe. Pentru harnicia si onestitatea lui, pentru spiritul de dreptate dovedit, pentru modestie si sinceritate, este rasplatit, ajungand mare spatar. In sfarsit, in opozitie cu chera Duduca se afla Maria, frumoasa si onesta fata a banului C. Il dispretuieste pe Tuzluc, desi acesta era putred de bogat, pretuindu-l pentru alesele-i insusiri pe Gheorghe, desi acesta era sarac.

Concluzii

Ceea ce a facut Balzac in literatura franceza, prin antrenarea eroilor sai in realitatea social-economica a timpului, urmarind lupta pentru existenta a protagonistilor, a realizat la noi Filimon, cu o intelegere adanca a conflictelor sociale si economice. Am putea spune ca fiecare personaj are, pe langa starea sociala bine motivata, o "fisa economica".

Romanul are un caracter documentar, cuprinzand multe date istorice (culese din arhive), date care ii hranesc viziunea artistica. Digresiunile de la firul narativ principal cuprind reflectii cu caracter general, de moralist, ce vehiculeaza antiteze si penduleaza intre extreme.

Filimon este un narator care povesteste si nu investigheaza. El nu stie ce se petrece in sufletul ciocoiului; stie numai ceea ce se vede; urmareste deci fizionomia. Constatam apoi un anume ritm al frazei, care apare construita liniar. Pecetea romantica a epitetelor si a verbelor e dublata de simtul realist al scriitorului.

Moralistul, sociologul, economistul Filimon sunt dublati de un scriitor de talent, ce imprima naratiunii sale si forta dramatica.