Amurg violet de George Bacovia

Amurg violet

de George Bacovia

"Amurg violet" este o poezie a lui George Bacovia publicata in 1916. Este reprezentativa pentru Bacovia datorita culori violet, dar si pentru atmosfers trista, melancolica prezenta in toate creatiile sale.

In poezia "Amurg violet" se regasesc multe dintre trasaturile simboliste din care amintim prezrnta simbolului si a laitmotivului, care genereaza muzicalitate, prezenta unor motive literare precum: toamna parcul solitar, cromatica, sugestia.

In poezia "Amurg violet" cromatica este reprezentata de culoarea violet, proiectata asupra peisajului semnificand decadenta, amurgul violet ca un sfarsit de lume. Cromatica are profunde sensuri in definirea starilor sufletesti ale eului poetic. Fiecarui sentiment ii corespunde o culoare.Astfel exista un cod al interpretarii culorii bacoviene, care verdele crud, rozul si albastru sugereaza starea de nevroza, albul ineexistenta, negru si rosu moartea.George Bacovia prefera culori inchise, sumbre - negru, violet, gri dar si pe cele deschise cum sunt albul, galbenul, etc.

Poezia are doua versuri cu valoare de simbol: "Orasul tot e violet/Amurg de toamna violet", creind o imagine halucinana, simbolizand un moment final, apocaliptic.

Temele si motivele simboliste din aceasta poezie se identifica usor: oasul parasit, cu plopi singuratici, simboluri de solitudine, sporind sentimentul de insingurare.Prezenta simbolului si a laitmotivului sugereaza muzicalitatea versurilor.

Tema centrala a poeziei prezinta o imagine a orasului cuprins de somnoleta, populat de o lume lenesa, monotoma.Tema poeziei sugereaza starea de depresie, de halucinatie, simbolizand o imagine vizuala.

Prezenta laitmotivului sugereaza principalele teme ale poeziei: oasul cuprins de somnolenta, plopii singuratici.

Ca specie literara, poezia este un pastel, in care se descrie un tablou din natura iar poetul isi exprima in mod direct sentimentele traite in fata tabloului.

Poezia este impartita in trei catrene cu rima imbratisata, in fiecare srofa repetandu-se ca un refren doua versuri.

In prima strofa, tabloul prezentat este din doi plopi singuratici, asemanati cu apostoli imbracati in odajdii violete, sugerand singuratatea halucinanta. Acest toblou este pictat in totalitate, cu violet, o culoare inchisa, sumbra, a doliului.

Cea de-a doua catrena este o continuare a primeia, prezentand orasul populat de-o lume lenesa, monotoma, creind un peisaj trist. Si acest peisaj are tenta de halucinant datorita culori violet prezenta peste tot.

In ce-a de-a treia secvanta, peisajul urban este inlocuit de o imagine a trecutului, a strabunilor si a voievozilor. Prezenta turnului reprezinta o iesire din lumea inchisa si stramta a orsului. Si aici este prezenta senzatia de halucinant, sugerata de culoarea violet.

Textul bacovian pare a ilustra modul in care subconstientul izbucneste la suprafata, confirmand definitia pe care E. Lovinrscu o dadea simbolismului: "adancirea lirismului in subconstient prin exprimarea pe cale mai mult de sugestie a fondului muzical al sufletului omenesc".