Doamne
Vasile Voiculescu
In varful copacului Tau sunt o floare
Pe cea mai inalta ramura a lumii
Ma leagan in talazul de azur si soare.
Slava Tie ca n-am ramas in temnita humii,
Ci sloboda, spre cer, infloritoare
Inima mea nu mai intarziie:
Zbucneste afara in limpezi petale
Sa lege rod tainic, bob de poezie
Hrana zburatoarelor imparatiei Tale.
Petala mi-e cu aripa ruda,
Miresme, cantec gata sa s-auda.
Zambesc sub luceafar visarile-mi grele,
Beau apele lunii, se umfla in ele
Paunii noptii cu cozile-n stele.
Scuturati-ma vanturi mladii ori haine,
Singura moartea e o dincolo de fire
Prapastie cu adanc de fericire.
Furtuna extazului ma va urca, poate,
Peste vamile si stavilele toate,
Intr-o pala de parfum, Doamne, pana la Tine,
Cerul arunce-mi inapoi jos ruina.
Floarea cazuta din imparatie
A vazut Cerul si a sarutat Lumina.
