Morfosintaxa istorica ( gramatica istorica)

MORFOSINTAXA ISTORICA ( GRAMATICA ISTORICA)

Va prezenta schimbarile survenite in evolutia diferitelor parti de vorbire si a functiilor acestora, de la latina populara/vulgara, asimilata de stramosii nostri in prima 13 etapa a convietuirii cu cuceritorii romani (etapa bilingvismului traco-daco -roman) continuand in cea de-a doua etapa, asa-zisa latina dunareana, (cand in limba stramosilor

nostrii, latina vorbita pe teritoriul Daciei, incep sa apara diferentieri si particularitati lingvistice in raport cu latura vorbita in partea occidentala) si oprindu-ne la momentul romaniei comune, cel mai important termen de referinta care ilustreaza deja explicit si foarte clar, la toate nivelurile limbii (dar mai ales in morfosintaxa) transformarile survenite in fizionomia latinei populare si care au determinat continuarea si aparitia unei noi limbi - limba romana (careia pana in secolele al -XI-lea, al- XII-lea - cand are loc scindarea dialectala, i se alatura epitetul de comuna) cu specificul si particularitatile care o definesc si o deosebesc de celelalte limbi romanice.

Se va avea in vedere evolutia si transformarile partilor de vorbire ,cu insistenta asupra partilor de vorbire flexibile (unde, firesc, fiind vorba de multe categorii gramaticale, si modificarile vor fi mai dezvoltate) pe care le vom incadra in trei tipuri de

flexiuni: flexiunea nominala, flexiunea pronominala si flexiunea verbala, lasand la urma

partile de vorbire neflexibile, datorita functiei lor predominant sintactice la nivelul discursului si a numarului lor redus (adverb, conjunctie, prepozitie) suprimand discutia asupra interjectiei, care nu prezinta un interes deosebit la nivelul gramaticii istorice.

A. Flexiunea Nominala

Pastreaza cu consecventa particularitatile flexiunii nominale latinesti, observatia putandu-se extinde asupra ansamblului general al morfologiei romanesti, care continua mult mai fidel decat celelalte limbi romanice morfologia limbii latine. Astfel, la nivelul flexiunii nominale romana pastreaza doua si chiar trei forme cazuale, in timp ce limbile celelalte limbi romanice prezinta o singura forma; romana este singura limba romanica

care poseda trei genuri , in timp ce celelalte au eliminat neutrul din punct de vedere morfo-paradigmal).

SUBSTANTIVUL- cele mai importante modificari survenite in evolutia de la latina la romana, pentru fiecare categorie gramaticala specifica acestei parti de vorbire sunt: la nivelul DECLINARILOR se constata o reducere de la cinci (cate poseda lat.

CLASICA) la trei (in lat. TARZIE) - ceea ce reprezinta o restructurare datorata unei tendinte mai vechi.CAZURILE GRAMATICALE: din cele sase cazuri gramaticale din latina, romana a mostenit cinci (prin disparitia cazului ABL(ablativ)) - dar - foarte important -a conservat doar 2-3 forme cazuale N(ominativ)-Ac(uzativ); G(enitiv)-D(ativ); si V(ocativ). Cauzele reducerii flexiunii paradigmale sunt: de natura fonetica (disparitia, prin nepronuntare a consoanelor finale) si de natura sintactica (intrebuintarea frecventa a instrumentelor analitice, a prepozitiilor, a facut inutila diferentierea prin terminatii).

GENURILE:Romana este singura limba romanica in care se pastreaza genul neutru, specific neinsufletitelor. Latina prezinta M(asculin), F(eminin)si N(eutru) - pe care, desi chiar latina populara le-a pastrat, in cadrul lor se manifesta si se inregistreaza permanent fluctuatii si schimbari determinate, deopotriva, de cauze fonetice sau semantice.

Lucrare: Sunetul - caracteristici Lucrare: Ereditatea si variabilitatea organismelor

NUMARUL: romana mosteneste sistemul binar al acestei categorii gramaticale in cadrul careia singularul se opune pluralului prin marci formale foarte distinctive.

ARTICOLUL 14

Articolul nu exista in latina, el dezvoltandu-se in limbile romanice din pronumele demonstrativ (cele mai multe tipuri) si din pronumele nedefinit (articolul nehotarat).

ADJECTIVUL

Adjectivul in romana urmeaza in linii mari structura adjectivelor din limba latina. Romana a mostenit simplificarile si regularizarile pe care le-a suferit latina vorbita (dunareana) in spatiul danubiano-pontic. Datorita fenomenului de sincretism cazual si adjectivul a cunoscut o evolutie formala constatabila la nivelul limbii vorbite din cele mai vechi etape si epoci, cand aspectul adjectivelor oscila intre cele doua clase

paradigmale: clasa adjectivelor de declinarea I si a-II-a si clasa adjectivelor de declinarea a III-a , creandu-se fecvent dublete.

NUMERALUL

Ca si celelalte doua parti de vorbire cu valoare nominala (substantivul si adjectivul) si numeralul a suferit de-a lungul intregii latinitati o remarcabila evolutie pe care o putem constata mai ales la nivelul oralitatii (al limbii populare, vorbite) pe care o vor consemna chiar si textile literare, culte, in epoca latinitatii tarzii.

FLEXIUNEA PRONOMINALA

PRONUMELE

Pronumele este un nomen vicarium( un nume care tine locul) el putand fi un inlocuitor al oricarui nume, reprezentand o parte de vorbire foarte complexa datorita naturii sale duble, deoarece gramatical el indica persoana, dar lexical tine locul unui nume. Dintre toate categoriile pronominale (bogat reprezentate in latina) cel mai conservator in romana se dovedeste a fi PRONUMELE PERSONAL. Desi neregulat, cu o flexiune destul de arhaica, pronumele personal s-a pastrat bine in romana, insa, desi a urmat fidel flexiunea latina a pronumelui, a dat nastere unor formatii noi si numeroase.

FLEXIUNEA VERBALA

In trecerea de la latina la romana, sistemul verbal, in comparatie cu cel nominal, nu a suferit foarte mari si multe modificari. S-au produs o serie de reorganizari de detaliu, mai ales unde existau forme verbale slabe, care trebuiau inlocuite, in timp ce tendinta spre analitism (exprimare perifrastica) a determinat modificari in anumite structuri ale conjugarii, fara a schimba structural sistemul.

La nivelul categoriilor de conjugare, al tipurilor flexionare, cele patru clase erau definite prin forma (terminatia) infinitivului.

DIATEZELE: sistemul diatezelor se va reorganiza:

- verbele deponente dispar (pentru ca erau greoaie, confuze prin realitatea contradictiei dintre forma pasiva si valoarea activa)

- apar frecvent forme verbale reflexive - care incep sa se extinda, fireste, mai intai, in latina vorbita si populara.  15

- diateza pasiva mostenita din latina devine pe de-a intregul perifrastica continuand formele analitice ale pasivului latin si renuntand la exprimarile sintetice pe care le recomanda norma literara pentru tema infectum ( tema de prezent).

MODURILE

Latina poseda trei moduri personale si patru nepersonale (nominale).

Modurile personale INDICATIV, CONJUNCTIV si IMPERATIV - au supravietuit in limbile romanice cu unele modificari privitoare la anumite forme si valori temporale.

Modurile nepersonale - au suferit o reorganizare foarte importanta: (infinitivul prezent activ, nu numai ca se conserva in romana dar isi va extinde

valorile in detrimentul gerunziului, gerundivului si al supinului).

TIMPURILE

Se regasesc pastrate-n romana dar apar destule schimbari si chiar notabile.

La nivelul desinentelor personale, romana le-a conservat doar pe cele care dispuneau de un corp fonetic mai dezvoltat, mai complex, mai putin supus disparitiei prin nepronuntare.

Dintre acestea s-au mostenit in romana doar desinentele personale pentru persoanele I si II la plural, singurele care aveau un corp fonetic mai dezvolat: mus> m, tis> ti.

PARTILE DE VORBIRE NEFLEXIBILE

ADVERBUL, PREPOZITIA, CONJUNCTIA, INTERJECTIA

ADVERBUL

Elementul principal, cantitativ si calitativ, in cadrul structurii etimologice a adverbului romanesc, este cel latin.Inca din latina clasica, limba romana a mostenit o suma de adverbe cu structura simpla. Dar latina populara si mai ales latina dunareana va

crea mai ales prin compunere, apeland la elemente latinesti, numeroase alte noi adverbe.

PREPOZITIA

In latina clasica prepozitiile se construiau fie cu cazul Acuzativ, fie cu cazul Ablativ , sau cu ambele cazuri, avand un regim special. Cele mai multe insa impuneau utilizarea cazului Acuzativ, care avea deja tendinte sa devina un caz prepozitional, prin excelenta, situatie mostenita si-n romana.

CONJUNCTIA

La nivelul conjunctiilor, spre deosebire de alte parti de vorbire, de-a lungul intregii latinitati s-a resimtit permanent necesitatea imbogatirii lor, atat din motive de claritate cat si din intentii de expresivitate. Intrucat conjunctiile, fiind instrumente gramaticale complexe, datorite foarte frecventei utilizari sunt expuse riscului tocirii si

golirii de continut semantic.

Astfel, asistam la o reinnoire periodica si constanta a inventarului conjunctional latin.

INTERJECTIA 16

In general, nu a rezistat procesului de transformare a limbii latine in limba romana datorita caracterului ei exceptional afectiv. In romana interjectiile au luat nastere prin mijloace specifice si la diverse date, refacandu-se in interiorul limbii.