Ipostaze ale naturii in poezia romaneasca

IPOSTAZE ALE NATURII IN POEZIA ROMANEASCA

Motto: "Natura este o lira uriasa la care canta poetul" (Victor Hugo).

De-a lungul evolutiei sale istorice omul s-a raportat in permanenta la natura, cu care a avut legaturi complexe, reflectate indiscutabil in toate ipostazele vietii sale spirituale. Legatura indisolubila cu natura, in diferitele ei forme de manifestare si infatisari, in intreaga ei diversitate geografica si istorica s-a concretizat in operele artistilor mistuiti de patima creatiei din toate timpurile. Natura este templul in care omul vietuieste, in care isi deschide sufletul, in care se roaga, iubeste, mediteaza si isi reincarca sperantele. Prin operele lor artistii se straduiesc sa redea naturii lumina, caldura, parfumul, dragostea.

Ca obiect al literaturii, sentimentul naturii evolueaza pe trei mari componente: descriptiva (reprezentata indeosebi de pastel ca specie a liricii), meditativa cu latura ei nostalgica, fantezista/fantastica, exprimand libertatea totala in creatie specifica romanticilor.

In poezia romaneasca cele mai vechi abordari ale rezonantei cu natura se regasesc in folclor, in imagini inedite, de o remarcabila frumusete, dar si in primele manifestari ale poeziei culte (poetii Vacaresti, Costache Conachi, Vasile Carlova, Ion Heliade Radulescu, Dimitrie Bolintineanu etc.). La poetii Vacaresti si la primii nostri poeti moderni natura nu este propriu-zis o tema, ci mai degraba serveste ca pretext pentru o alta tema, fiind doar cadrul declansator pentru stari sufletesti nelegate direct de natura.

Incepand cu Vasile Alecsandri natura, sursa de inspiratie la poetii pasoptisti, devine o tema fundamentala in intreaga poezie romaneasca, primul mare poet roman pana la Eminescu, "acel rege-al poeziei, vesnic tanar si ferice" impunand in literatura noastra ca specie lirica pastelul.  "Pastelurile", scrise in perioada de maturitate, sunt rod al iubirii poetului fata de neamul romanesc, fata de natura pitoreasca a patriei: "Daca imprejurarile m-au facut poet, aceasta am s-o multumesc poporului roman din care m-am nascut si care cuprinde in sanul sau comoara nesecata de cea mai sublima poezie", marturisea poetul. Termenul, preluat din pictura, defineste o poezie descriptiva, dominata de tehnica picturala, in care este exprimata o atitudine detasata fata de un aspect din natura. "Pastelurile" lui Alecsandri, "poeme sublime" (Bogdan Petriceicu Hasdeu), "cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri" (Titu Maiorescu), descriu anotimpurile ("Sfarsit de toamna", "Iarna", "Mezul iernei", "Oaspetii primaverii"), fenomene ale naturii ("Viscolul", "Gerul", "Noaptea", "Dimineata"), natura din jurul Mircestilor ("Malul Siretului", "Concert in lunca", "Serile la Mircesti"), muncile campului ("Secerisul", "Plugurile", "Samanatorii") etc. George Calinescu le considera "un calendar al spatiului rural si al muncilor campenesti". Pastelurile lui Alecsandri se caracterizeaza prin: folosirea corespondentelor dintre sentiment si natura, obiectivitatea descrierii, stilul impersonal, oralitatea, claritatea, naturaletea stilului, predominanta imaginilor vizuale, precum si a epitetului si comparatiei, iar din punct de vedere prozodic se remarca dispunerea versurilor in catrene, ritmul trohaic, rima imperecheata. Principala caracteristica a pastelurilor lui Alecsandri o constituie ideea de luminozitate a naturii, imaginile stralucitoare, predominant albe in poeziile care surprind iarna, policrome in celelalte poezii, alcatuind un univers de lumini si umbre in combinatie cu imagini vizuale, auditive si olfactive, statice sau dinamice care surprind tabloul gigantic al fiecarui colt de natura.

In poezia lui Eminescu tema naturii se asociaza cu cea a iubirii, dobandind noi valente infuzate cu profunzimile filozofice ale framantatului eu liric romantic. Natura este la Eminescu nu doar un cadru pentru consumarea iubirii, pentru meditatie, vis/reverie, ea este o stare de spirit ce reflecta cele mai intense trairi, senzatii, emotii, ganduri ale eului liric. Surprinsa in cele doua ipostaze ce corespund universului terestru si astral, natura eminesciana se leaga indisolubil de sentimentul iubirii, ilustrat la randul lui intr-o diversitate de forme, de la iubirea-vis, aspiratie, dorinta, ideal, pana la sentimentul tragic al iubirii pierdute, neimplinite. Elementele naturii infinite, intr-o vesnica miscare, intr-un freamat continuu se armonizeaza si rezoneaza puternic cu ritmurile psihice ale poetului, ca in "Lacul", "Dorinta", "Floare albastra", "Sara pe deal", "O, ramai" etc. Pastelurile eminesciene, telurice si cosmice, feerice se disting prin echilibru si muzicalitate lingvistica, prin imagini vizuale si auditive, cromatice si olfactive, prin prospetimea universului floral, prin stralucirea si fluiditatea apelor in lumina lunii, alcatuind un adevarat eden eminescian si specific romanesc. Natura eminesciana, totdeauna cadru al manifestarilor umane, nu descrie neaparat tablouri, nu contureaza peisaje, ci mai degraba incadreaza si amplifica un sentiment, o idee,  o atitudine. "Poet al noptii miraculoase", "poet al visului" (Nicolae Manolescu), Eminescu devine un remarcabil poet al naturii terestre si cosmice, calde, intime, ocrotitoare in poeziile in care dragostea apare ca aspiratie, dimpotriva reci, triste, distante, sarace in elemente cand ilustreaza iubirea neimpartasita ("De ce nu-mi vii", "Melancolie", "De cate ori, iubito", "Pe langa plopii fara sot" etc.). Coplesit de tristete, de singuratate, de sentimentul neimplinirii, poetul se refugiaza in natura care-i asculta dorurile toate, in mijlocul codrului ocrotitor, langa plansul apei, acelasi cu plansul omului, sub troienirea florilor de tei, ca intr-un rai crestin care-i asigura izolarea si linistea.

Respectand coordonatele pastelurilor lui Vasile Alecsandri, George Cosbuc surprinde in mod obiectiv natura, percepand-o in dimensiunea ei rustica, in spatiul nealterat al valorilor din lumea satului. In toate pastelurile lui predomina imaginile auditive, lumea naturii fiind ilustrata prin ciripitul pasarilor, sopotul sau vuietul apelor, bataia vantului, soapte, sunete de tot felul. Cosbuc face din natura principala purtatoare a optimismului sau, dar si a conceptiei active asupra vietii, natura fiind ilustrata in latura ei idilica. Ca si Alecsandri, Cosbuc descrie anotimpurile si sarbatorile din lumea satului, reusind sa cuprinda intreaga viata a satului ardelenesc in caracterul ei monografic, natura fiind deseori personificata, nu doar martor al vietii taranului, ci prieten, confident, frate si parinte.

Octavian Goga, in schimb, desi continua in parte linia cosbuciana, exprima prin elementele naturii ca forta stihinica, durerile neamului sau asuprit, natura insotind omul de-a lungul istoriei sale dureroase, fiind in acelasi timp martor al dezradacinarii, al pierderii legaturilor cu lumea satului.

La Macedonski natura este vindecatoarea suferintelor, a nevrozelor, eul liric se contopeste cu frumusetea ei magica, isi regaseste puritatea si linistea. Fermecatoare, vie, autohtona, natura lui Macedonski apare fie ca un peisaj nocturn jovial, fie exotic, uscat, apasator. Tema naturii macedonskiene se subsumeaza atat robustului vitalism romantic (ciclul "Noptilor"), cat si cautarilor simboliste sau parnasiene (ciclul "Rondelurilor").

Analiza: Tesuturile - tesutul epitelial, tesutul conjunctiv, tesutul nervos Eseu: Structura genomului la procariote

Bacovia, poetul toamnelor dezolante, ploioase, al copacilor desfrunziti, al iernilor ce transforma lumea intr-un imens cavou alb, al verilor toride dominate de descompunerea cadavrelor, al primaverilor nevrotice, iritante, recreeaza o  natura neprietenoasa, potrivnica ce sugereaza stari sufletesti ale eului liric, captiv intr-un univers inchis. Culorile, putine, dar cazand in tuse groase (negru, alb, gri, rosu, galben, violet) se subordoneaza unor trairi interioare profunde: singuratatea, monotonia, spleen-ul, tristetea sfasietoare, deprimarea, nelinistea continua, frica, groaza, angoasa, vidul interior, pustiul existential etc. Sunetele, prelungiri ale naturii, transmit si ele mesaje brutale care apasa pe nervii poetului: taraitul ploii monotone interminabile, clipocitul noroiului pe trotuare, goarna de la cazarma, tic-tac-ul ceasului din turnul catedralei. Exista in lirica lui Bacovia doua constante fundamentale: prabusirea si nevroza, marcand deopotriva dezechilibrul general al universului si ipostaza creatorului inspaimantat, alienat pana la exasperare.

Aspecte complexe ale naturii, in maretia sa, apar la Ion Pillat care creeaza un "pastel psihologic", peisajul devenind un pretext pentru meditatia eului liric asupra efemeritatii fiintei umane in contrast cu statornicia naturii, cu accente din pastelurile lui Alecsandri (refacand universul senin in care a trait si s-a format poetul), dar si din Eminescu (comuniunea om-natura din "Revedere").

Lucian Blaga, atras de fiorul expresionist, dezvaluie o natura omniprezenta, incarcata de misterul inefabil al lumii ce imbraca forme mitice. In "Moartea lui Pan" batranul zeu al naturii, al vegetatiei, al ogoarelor apare neputincios, aproape orb si trist, presimtindu-si sfarsitul, pentru ca omul s-a indepartat de natura, apropiindu-se de profetul religiei crestine. In volumele "In marea trecere", "Lauda somnului" natura isi pierde atributele sacre, inocenta si infatisarea paradisiaca, poetul creand mai degraba un cadru neprietenos, intr-o viziune apocaliptica, de stingere universala, de care el insusi se simte strain, alienat. O impacare a eului liric cu natura, cu universul are loc in volumele "La cumpana apelor", "La curtile dorului", "Nebanuitele trepte" si "Vara de noiembrie", in care eul liric simte nevoia intoarcerii la lucrurile eterne, la valorile mitice din lumea satului, la copilarie, la natura, caci aici, in mijlocul naturii "se vindeca setea de mantuire".

Tudor Arghezi, desi nu este un pastelist, recepteaza natura ca pe o manifestare a divinului, cu ecouri firesti in maretia muntelui, dar si in universul marunt, "al boabei si al faramei". Ion Barbu surprinde, in prima etapa a creatiei sale, aspecte glaciale ale naturii, peisaje minerale, geologice sau florale stilizate,  recurgand la simboluri obiective (copacul, banchizele, muntii), dar si pasaje descriptive in etapa baladica si orientala, in care evoca o lume pitoreasca de inspiratie balcanica sau autohtona.

Temele si motivele specifice, recurente in poezia romaneasca a naturii, desi prezente si in alte literaturi, devin argumente solide pentru definirea specificului nostru national prin importanta lor si prin semnificatiile pe care le dezvaluie. Muntele sau dealul se regasesc in toata poezia romaneasca, de la pasoptisti pana la poetii moderni, cu semnificatia de aspiratie catre divinitate, catre inaltimi, catre sferele superioare. Uneori, aceeasi simbolistica o poate avea copacul, dar cu sensuri care se deplaseaza catre vitalitate si putere de rezistenta, catre legaturile indestructibile cu pamantul, cu destinul, cu viata (bradul, salcamul, teiul, stejarul, castanul, gorunul etc.). Padurea, loc al vietii eterne, ocrotitoare a indragostitilor ca in poezia romantica, spatiu luxuriant al eternei fericiri, al copilariei si al visului, poate fi si unul dintre semnele permanentei naturii in contrast cu efemeritatea omului sau poate insoti omul ce-si plange jalea si revolta, ca in poezia lui Goga.

Dintre momentele zilei cel mai des invocate sunt dimineata devreme si seara, surprinse in acea lupta dintre intuneric si lumina, dintre accesul la cunoasterea absoluta si ratacirea sensurilor in ambiguitatea poeziei moderne. Tot astfel, referitor la anotimpuri, se constata o predilectie pentru toamna in diferitele ei ipostaze, de la moartea vegetatiei la cerul de plumb bacovian si ploile monotone, obsedante, dar si la rodnicia si lumina din poezia lui Arghezi si Ion Pillat.

De-a lungul diferitelor epoci si curente literare fiecare poet isi creeaza lumea operei pornind de la observarea atenta a realitatii pe care o transfigureaza artistic, trecand-o prin propria imaginatie, sensibilitate si fantezie creatoare. De aici multitudinea de aspecte ale naturii surprinse in variate forme si imagini, intr-un univers terestru sau celest, in diverse momente ale zilei si in anotimpuri diferite, asociindu-se cu alte teme ca iubirea, satul, copilaria, familia, istoria, timpul, moartea.