Micul Print - comentariu

Micul Print - comentariu

Cu multi ani in urma am citit pentru prima data Micul Print de Saint- Exupéry.

Ca pe multi alti oameni, aceasta minunata carte, m-a fermecat, nu numai prin gandurile sale, particularitatea adevarului launtric prin care percepe lumea, dar si prin multitudinea desenelor si culorilor cu care se adreseaza si ochiului uman.

Un gradinar isi priveste zilnic straturile- fie de buruieni, fie de boabe sau de alte

ierburi parazite- si pregateste cuminte aparatia Miracolului, a semintei care incolteste si rodeste in pamantul oamenilor. Iata o imagine care strabate cu credinta intreaga si pe opera literara a lui Antoine de Saint-Exupéry. Naivitate? Sentimentalism, Lirism excesiv? Poate. Mai ales pentru spiritele prea academice sau refuzate de poezie. Acesta alegorie, oricum ar fi ea considerata, insoteste fidel toate marile dezbateri asupra omului si rostului sau in univers. Ea ilustreaza vocatia fundamentala- idealul formativ, aspiratia catre un liman al umanitatii, definit prin actiune, dragoste si comuniune, nu eroismul de parada, nu exaltatrea oamenilor si situatiilor exceptionale,ci aceea intelegere adanca- voltairiana parca- a vietii.

Ne putem intereba astazi, intr-o lume moderna, sfasiata inca de atatea contradictii: ce vrea sa spuna, in fond, alegoria unui gradinar care se obstineaza permanent in universal pasnic si concret al gradinii sale, sfidand parca Marele Univers al abstractiunilor, al limbajului si idei lor preconcepute?

Intr-o lume hipertehnicizata, ce ne mai poate spune imaginea desueta a unui gradinar?

Aceasta imagine ne confruntam cu una din problemele esentiale ale existentei, ce s-a dovedit a se pune in vremurile noastre tot mai acut.

"Ceea ce este esential nu se vede cu ochii", spune una din lectiile sale de "gradinarie".

A fi gradinar inseamna a-ti delimita domeniul si a face tot ce trebuie, in teritoriul tau, pentru a afirma umanitatea: inseamna a da sens fiecarei lovituri de sapa sau tarnacop; a afla sentimental implinirii si sentimental sarbatorii; inseamna sa incepi lumea cu inceputul fiecarei zile.

Acestea si inca alte multe asemenea metafore de a subtila pregnanta converg in acelas trunchi al unui umorism cu insemnata accente de modernitate.

Acesta gandire nu aduce un sistem de gandire inchegat, cu geometrii incoruptibile, gandirea asta este excelenta creatoare si deschisa. Sistemul, in masura in care se poate vorbi de el, se formuleaza si se reformuleaza permanent, intr-un proces de superioara adecvare a intelectului cu simtirea si experienta practica.

Si iata ca tocmai experimentalismul acesta, inteles consecvent ca singura cale spre autenticitate, ne suna astazi foarte familiar.

Mai mult decat atat, el nu se refera in gandirea exuperiana strict pragmatic, positivist, la un aspect sau altul al existentei, ci este punctual initial, de pornire, al unui proces amplu, care antereneaza ulterior intreaga viata a spiritului si solicita fiinta pe multiple planuri, tinzand spre acelas tel: desavarsirea omului.

Pe aceasta cale, cate ecouri de cea mai mare actualitate nu ne revede opera: refuzul sistematic al aperentelor, incriminarea limbajului inchistat in forme perimate, cautarea frecventa a esentei- despre care nu se afirma. Insa nimic aprioric- si, in sfarsit, salvarea omenirii prin dragoste si actiune. Iar actiune inseamna aici nu gratia momentana, ci sansa perpetua a oricarui individ de a-si afla autenticitate.      

Bunul cel mai de pert al operei exuperiene e umanitatea, convergenta fericita a doua sensuri: totalitatea oamenilor si totalitatea trasaturilor care-i fac sa fie oameni.

Sa fie oare vreo perioada, in toata istoria omenirii, in care aceste notiuni sa fi insemnat- in mod dramatic- mai multe decat acum?

Eroul prometean nu se pierde, il infrunta riscul in virtutea superioritatii sale morale. Ei sunt constiinte formate in exercitiul dur al actiunii, si anume al acelor actiuni care modeleaza omul, il face sa-si depaseasca propria existenta pentru a se confrunta cu propria maretie.

Situatiile dilematice nu au, de aceea, nimic factice, totul e trait si metaforele cele mai subtile nu ascund adesea decat ecoul unor astfel de trairi intensa.

Omul modern se afla intr-un dinpas din care nu poate iesi decat prin obtiune. Spirit profund constructiv, a ilustrat motivul formarii omului prin alegerea actiunii, a jerfei, a daruirii, a schimbului pentru un ideal care depaseste necesitatiile somatice ale omului, dar ii caracterizeaza atat de generos exigentele spirituale.

Gandirea si simtirea se reunesc astfel in cele doua mari condintii ale devenirii din opera sa: contemplatie si actiune. Iar de aici el deduce

aceea calitate superioara a omului care il individualizeaza in univers: creativitatea.

Multi cititori pastreaza doar imaginea copilului superb si paradoxal care este micul print.

Fiind ca Micul Print este o poveste duioasa si delicata, judecata in contextul operei si al intregii gandiri exuperiene, povestea care nu e mai putin decat o meditatie profunda, m-a ajutat mult la modul de cristalizare a ideilor.

Micul Print releva un important sambure initiatic, ca orice poveste, e o istorie "de formatie" care se spijina pe intamplari cu valoare simbolica si exemplara.

Substanta epica e putin importanta, accentul cazand pe sensurile majore ale devenirii fiintei prin initiere. Sugestiile din basm sunt numeroase: calatoria fantastica, dialogul cu animalele sau plantele, posibilitatea intruparii sau a parasirii trupului, in sfarsit, moartea si renasterea rituala, ca semnele obligatorii ale initierii. Din acest punct de vedere, "Micul Print" releva o solida structura simbolica, mai profunda si mai subtila decat cum a fost tratata de o mare parte din exegeza exuperiana.

Mesajul e de o limpezime frapanta "poetica" textului nu necesita precizari suplimentare, iar "compozitia" atinge aceea virtuozitate pe care celelalte scrieri nu o cunosc. Si totusi ramane valabila si necesara incercarea de a "racorda" acest text la intreaga opera, de a-l integra explicit totalitatii, caci "Micul Print" nu face decat sa reia, cu nuante specifice, principalele teme ale gandirii exuperiene.

Important mi se pare a retine ca "Micul Print" nu e exceptia sublima a unei opere mediocre, asa cum uneori s-a spus, ci momentul de gratie formala al aceleasi gandiri creatoare. Povestea aceasta nu e cu nimic mai indepartata de motivul desavarsirii omului, de ideile directoare ale integii opere-primatul actiunii, comuniunea umana, necesitatea depasirii aparentelor-decat oricare din celelalte scrieri. Dar ea adauga, cu o poezie densa, climatul puritatii, nostalgia copilariei.

Miracolul "ascuns de coaja lucrurilor" era tulburator in aceea srciere de inceput.

El revine acum cu precizarea subsidiara ca in fiecare om dainuie un mic print exilat de pe planeta sa minunata. In fiecare din noi s-a nascut un mic print. Venim de pe o mica planeta unde fiecare din noi are o floare pe care o ingrijeste, ocroteste, si iubeste. Expresie, asadar, a unei nostalgii, "Micul Print" e si ilustrarea unei drame: dificultatea momentului de impact, acela in care copilul fragil- dar cat de puternic in fragilitatea lui!- intra in contract cu ritualul vietii.

Initiere dura, era frustrat- metafora trandafirului- si impacare sublima prin actul devotiunii: micul print afla ca floarea lui e singulara, unica in tot universul, nu prin aparenta ei, caci sunt sute ca ea, ci prin favoarea pe care el a consumat-o, iubind-o. Din nou teritoriul viril, al actiunii si al jertfei pentru o idee, si cel feminin- al nuantelor infinite,se afla fata in fata. Conjunctia lor se petrece, numai in virtualitate.

Micul Print nu apartine acestei lumi. E venit de undeva, de pe un asteroid necunoscut si minuscul, ca, sub aparenta intrebarilor naive, sa ofere o lectie de umanitate. Gradinar intelept, isi petrecea viata starpind boabe invadatori si curatind in fiecare dimineata, cu grija, cei doi vulcani activi de pe planeta, ba chiar si pe cel de al treilea, stins de mult, caci in privinta vulcanilor "nu se stie niciodata"

Ingrijirea de asemenea, tandru si neindemanatec, un miracol aparut din senin: o floare, trandafirul sau capricios si nepretuit. Cate aluzii delicate si, sub delicatete, cata gravitate in aceasta epica simpla! Cata sensibilitate si filigran de cea mai mare finete in conversatiile dintre floare si print! Neinteles si nereusind sa inteleaga, copilul isi paraseste micul univers in cautarea absolutului, pe care, desi la doi pasi de el, nu stia sa-l vada.

Lucrare: Sunetul - caracteristici Lucrare: Ereditatea si variabilitatea organismelor

Motivul cunoasterii adevarate capata, asadar, in aceasta poveste, o noua orchestratie.

Ceea ce staruie intotdeauna este fervoarea cunoasterii, nu aspectul ei pragmatic, pozitivist.

Aceasta e morala desenului cu sarpele boa, care a inghitit un elefant, ilustratie in care "oamenii mari" nu vad decat o banala palarie.

Pascal se dovedeste astfel contemporan cu gandirea oamenilor de azi. Pentru ca el afirma superioritatea omului asupra oricarui alt lucru din natura, datorita faptului ca omul este nu numai materie, ci si constiinta. Si daca materia este supusa degradarii fizice, constiinta se poate desvolta neincetat prin cunoastere.

Folosind cunostintele actuale despre om si viata, asa cum au fost acumulate de-a lungul veacurilor, spune: "Ceea ce se transmite din generatie in generatie este viata, dar este si constiinta. Ce tainica ascensiune! Dintr-o lava in fierbere, dintr-un aluat de stele, dintr-o celula vie, germinata doar printr-un miracol, am aparut noi, oamenii si, incet- incet, ne-am inaltat pana la a scrie cantate si a masura Cai lactee".

Crearea omului se realizeaza prin mijlocirea societatii in care traieste si prin propriile lui eforturi.

Marele adevar este ca omul nu exista singur in lume. Si nu poate ramane acelasi pe vecie intr-o lume care, in jurul lui, se transforma mereu. Omul are posibilitatea, dar mai ales datoria, sa se formeze si sa progreseze, realizare ce se poate obtine numai prin efort, prin actiune, prin lupta generala impotriva naturii ostile ca si prin lupta impotriva sa insusi.

Omul este dator sa-si iubeasca Pamantul, sa-l cunoasca tot mai bine si sa-l cucereasca. In aceasta lupta cu natura omul trebuie sa primeasca si sa accepte o sarcina, o munca, deoarece numai prin acceptarea unei sarcini, pe care s-o duca la bun sfarsit, isi gaseste adevarata maretie. "Pentru ca nu exista decat un singur adevar si pentru pilot si pentru gradinar

Actiunea umana isi atinge scopul numai daca ea creeaza legaturi cu fiintele si lucrurile, legaturi care fac pe fiecare insa simta ca exista. Prin efort, omenirea parcurge o traiectorie mareata, caci in felul acesta omul traieste nu numai pentru sine, ci construieste cu migala civilizatia..

In alta parte se poate preciza: "Cele care pazeste mofest citeva oi, la lumina stelelor, descopera, daca devine constient de rolul sau, ca este mai mult decat o sluga. Este o santinela. Si orice santinela este raspunzatoare de intreaga imparatie."

Si cum numai prin efort si sacrificiu se exprima dragostea- dragostea in sensul lui agapé al filozofilor greci din antichitate- iar din dragoste iau nastere legaturile, omul este, in ultima instanta, un mod de legaturi.

Legaturile acestea se realizeaza intre oameni cand colaboreaza in vederea antigerii unui tel comun, care, pana la urma inseamna inca o caramada adaugata la faurirea civilizatiei. Dar munca acestea are drept rezultat nu numai produsul material, ci si formarea omului.

Intr-un interviu, Saint- Exup ry se intreaba daca aviatorii ce asigurau posta aeriana sa-au luptat ani intregi impotriva marii, nisipului, muntiilor numai ca o srisoare sa ajunga mai repede la destinatar si isi raspunde tot el ca ceea ce conteaza este omul rezultat din aceasta confruntare trangand concluzia:"omul care se naste dintr-un ansamblu de reguli este o justificare mai riguroasa, decat o justificare logica abstracta".

Moralistul Saint-Exup ry nu identifica omul cu individul ci cu o notiune mult mai inalta. El spune: "Voi lupta pentru primata omului asupra individului, ca si a universalului asupra particularului. Cred in cultul Universalului care exalta si leaga bogatiile particulalului, intemeind singura ordine adevarata: cea a vietii".

Civilizatia mea a facut pe fiecare raspunzator de toti si pe toti oamenii raspunzator de fiecare ins. Este dat ca de exemplu faptul ca o suta de mineri se simt datori sa-si riste viata pentru salvarea unui singur miner ingropat de viu, ajungand la concluzia ca ei salveaza Omul.

Individualismului ii este opus sensul responsabilitatii colective si al sacrificiului, caci oamenii se simt singuri atunci cand nimic nu- i leaga unii de altii. Marea forta a omului este ca poate sa gandeasca si sa-si infranga slabiciunile.

Omul trebuie sa tinda mereu spre autodepasire care nu este altceva, decat inaintarea spre absolut; la capatul drumului sau se va gasi tot pe el, adica pe omul format de el insusi. Asadar toate viata omului este obligat sa nu inceteze lupta impotriva obstacolelor naturale, ca si impotriva propriei sale inertii spirituale. Omul trebuie sa actioneze dupa principiile morale fundamentale, cucerindu- si astfel libertatea interioara, pe care apoi este dator sa o subordoneze progresului civilizatiei.

"Omul creat prin ceea ce face este creat pentru ceea ce face". Dar placeriile nu trebuie sa fie confundate cu sedentarismul si giftuiala. Cum actiunea, munca este mijlocul prin care omul poate sa afirme si sa ramina om, iar efortul il innobileaza, apoi utilitarismul nud, nascut din posesiune confortabila, il face pe om sa ajunga neom. Adevarata fericire este alta: "A dorit sa obtina; si a obtinut. E fericit acum? Dar fericirea consta in stradania de a obtine". Sau si mai percis: " cunosc dorinta, setea de a munci, gustul de a reusi; si apoi odihna. Dar nimeni nu traieste din aceasta odihna, care nu-i o hrana. Sa nu confundam hrana cu scopul" , caci " Obiectul nu are sens decit daca te inalta, iar tu te inalti prin cucerirea, nu prin posedare lui."

Dupa parerea mea notiunea de civilizatie semnifica nivelul de dezvoltare a societatii omenesi, exprimat prin cultura ei materiala si spirituala. Prin cultura se intelege totalitatea produselor materiale si spirituale ale muncii dobandite prin transformarea mediului natural si social ca urmare a dezvoltarii si perfectionarii omului.

Asadar cultura include o latura materiala (cea care arata gradul de stapanire a fortelor naturale) si una spirituala (cea care indica orizontul cultural si nivelul de constiinta). Cultura nu poate exista fara stiinta si fara arta.

Referindu-se la om ca individ, sunt convinsa: marele adevar este ca nu existi de unul singur in lume. Si nu poti ramane acelas pe vecie intr- o lume care in jurul tau se transforma mereu. In comunitatea omeneasca, insul trebuie sa se angajeze in maretia operei colective de ridicare continua al nivelului civilizatiei. Pentru aceasta este necesara solidaritatea intre oameni exprimata prin colaborare si camaraderie. Fiecare membru al societatii trebuie sa-si asume o sarcina, caci numai sarcina liber asumata da sens vietii. Iata, deci civilizatia arata caracterul activ al culturii, ca si vocatia universala a omului.

Imbogatirea spirituala a omului, nu poate realiza decat tot prin actiune, prin efort si, ca urmare, cere oamenilor credinta in efort, bucuria de a construi, deoarece actiunea este singurul mod de exprimare a existentei.

Dar aceasta nu inseamna ca actiunea sa fie facuta de dragul actiunii. Dimpotriva, ea trebuie sa fie rationala, lipsita de orice gratuitate. Eu sunt categoric impotriva actului gratuit, preamarit in multe opere literare care pretindeau ca numai in felul aceasta omul isi poate exprima libertatea, mergand pana la crima de dragul crimei. Pentru el actiunea practica este exprimarea superioara a energiei. Detesta actul gratuit si abordeaza cu gravitate si responsabilitate problema libertatii omului, aratand ca actiunea se invedereaza prin munca, munca devenind cea mai desavarsita forma a actiunii, iar munca se exprima printr-o actvitate creatoare intr-o profesie. Deci: munca si daruiri intr-o opera colectiva in slujba civilizatiei, caci "Rodnica este numai marea colaborare a unului cu cealalta".

Actiunea, munca, nu trebuie sa aiba drept scopul numai adunarea de bunuri materiale, deoarece "Obiectul nu are sens decat daca te inalta, iar tu te inalti prin cucerirea lui". De asemenea mai intai trebuie sa actionezi, sa construiesti, sa inveti, sa creezi. Recompensa vine dupa. Aceasta recompensa nu consta, dupa cum s-a mai spus, numai in capatarea de bunuri materiale, deoarece muncind numai pentru bunuri materiale, ne cladim singuri inchisoare. Asadar, in ultima instanta, "nu in obiect se afla sensul lucrurilor, ci in actiune". Adica in chiar efortul pentru dobandirea acelui lucru.

La o citire recenta a cartii, dupa vizualizarea primului desen s-a nascut idea de a face un obiect "O PALARIE " cu marimii exraordinare, uriase.

Mi-ar placea sa nu vedem doar o palarie uriasa, ci sa-se observe ce se afla intr-adevar in spatele acestui palarii asa cum a observat si micul print sarpele urias sub palarie.

Spirala care descrie palaria reprezinta drumul cosmic. Toti avem momente, istorii, pe care nu le putem uita, inca din anii copilariei, aceste evenimete sunt bine pastrate si oric-and pot fii extrase. Pentru a scoate in evidenta evenimentele ma staduiesc sa combin arta cea mai veche a textilariei si anume technici impaslirii, impreuna cu cea a tesutului.

In lucrarea mea care este o "Palarie Uriasa" vreau sa ating filozofia vietii traita de Micului Print in mod subiectiv, atat in timp cat si in spatiu. Telul meu e sa combin, in opera mea cu cea mare intensitate posibila principiile, abstracte si realizarea propriei mele idei.

"Micul Print" m-a ajutat mult la impartirea mesajului, care este de fapt scopul lucrarii mele.Am avut si eu astfel, in descursul vietii mele, o multime de contacte cu o multime de oameni seriosi. Am trait mult intre oameni mari. I-am vazut de foarte aproape. Dar asta nu mi-a imbunatatit parerea despre ei.

"Cind intalneam vreunul care-mi parea mai lucid, il puneam la proba desenului numarul 1, pe care il pastrasem. Voiam sa stiu daca intelege intr-adevar. Dar mereu mi se raspundea: "E o palarie".Oamenii mari indragesc cifrele. Cand le vorbiti despre un nou prieten, ei niciodata nu va pun intrebari asupra lucrurilor cu adevarat insemnate. Nu va intreaba niciodata:"ce sunet are glasul lui? Ce jocuri ii plac lui mai mult? Face el colectie de fluturi?" Ci intreaba: "Cati ani are? Cati frati are? Cate kilograme cantareste? Cat castiga tatal lui? Numai atunci cred ei ca il cunosc. Daca le spuneti oamenilor mari: "Am vazut o casa frumoasa, din caramizi trandafirii, cu muscate la ferestre si cu porumbei pe acoperis" ei nu sunt in stare sa-si inchipuie cum arata o asemenea casa, care costa o suta de mii de franci". "Ce frumoasa e!" vor exclama atunci. Atunci nu-i vorbeam nici de serpi boa, nici de paduri virgine, nici de stele. Coboram la mintea adultului. Ii vorbeam despre brige, despre golf, despre politica si cravate. Si omul era foarte multumit ca a cunoscut o persoana atat de inteleapta."

Palaria aceea uriasa pe care vreau sa vizualizez va fii "un obiect" cu care atrag atentia adultiilor de nu a uita copilul, care vrea sa traieasca in fiecare din noi, si care are de spus si pentru lumea materna. La prima vedere publicul are impresia ca vede o palarie uriasa si colorata, dar intr- adevar nu numai asta este scopul lucrarii, ci esenta, care merita o atentie sporita si ne duce prin lumea basmelor, la imaginea copilului fragil.

"Oamenii mari" incurca intotdeauna lucrurile, adica dau credit nemarginit aparentelor: asteroidul B 612, de pe care vine micul print, e recunoscut doar dupa ce astronomul turc care-l descoprerise se imbraca conform modei europene

In viata comuna, singuranta si stabilitatea o dau, inainte de toate, respectarea stricta a convenientelor. O intelegenta prea ascutita, o sensibilitate accentuata, cum e cea a copilului fraged, sunt trasaturi ce se opun, prin forta lucrurilor, unor astfel de conveniente.

In gandirea mea am luptat sistematic cu aceste tipare, cu prejudecatile si fixismele. Am refuzat in repetate randuri aceea inteligenta, care stie doar sa numere trasaturi, sa le inventarieze si sa epuizeze cunoasterea printr-o simpla adunare:

"- Cunosc o planeta, spuse micul print, unde traieste un Domn stacojiu. N-a respirat niciodata o floare. N-a privit niciodata o stea. N-a iubit niciodata pe nimeni. N-a facut niciodata altceva decat adunari. Si toate ziua repeta ca si tine: Sunt un om serios! Sunt un om serios! Si asta il face sa se umfle de orgoliu. Doar asta nu-i un om, e o ciuperca!"

La fel ca si Micul Print putem avea si noi experienta unei planete nelocuite. Dar desertul aperent nu e cel mai dureros. "Esti cam singur in desert"; "Esti la fel de singur si printre oameni".

Oamenii sunt un miracol pe o planeta dominata de elementele naturale ostile, precum stanca, nisipul, apa sarata. Omul adauga insa fragilitatii sale funciare si neputinta de a dezvolta legaturi trainice, de-a se apropia de semenii sai si de-a se stabili pe un sol ferm.

Le lipseste oamenilor un ritual vechi, uitat de mult: imblanzirea, aceasta valoare prin care se creeaza legaturi si pe care vulpea i-o revela micului print.

Cunoasterea si dragostea si comuniunea sunt nedespartite. Catre aceasta trinitate tinde lectia pe care vulpea o imparteste printului.

Aici sta de fapt miezul acestei povestiri:

"Vulpea tacut si-l privi indelung pe micul print:

-Te rogimblanzeste-ma! Spuse ea.

-Cu drag inima, raspunde micul print, dar nu prea am vreme. Trebuie sa-mi descopar prietenii si sa cunosc cat mai multe lucruri.

-Nu cunosi decat lucrurile pe care le imblanzesti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri de-a gata de la negustori. Dar acum nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei un prieteni , imblanzeste ma"

Cunoasterea si dragostea astfel se confunda. Cuvintele nu au nimic de a face aici. Totul incepe printr-o contemplatie muta:

"-Trebuie sa ai multa rabdare, raspunde vulpea. Ai sa te asezi la inceput departe de mine, asa, in iarba. Eu te voi privi cu coada ochiului, si tu n-ai sa spui nimic. Graiul e izvor de neintelegere. Dar, pe zi ce trece, te vei putea aseza putin mai aproare de mine"

Stiu ca ritualul cunoasterii cere un ceremonial server, compus poate din elementele cele mai banale, dar care, respectate cu strictete, conduc la acea fervoare ce uneste existentele si creeaza interdependente.

Am impresia ca imblanzirea insasi nu e decit un moment din aceasta succesiune. Nu imblanzesti numai pe cineva, ci faci un exercitiu spiritual intens, in urma carui se releva adevarul fundamental al cunoasterii.

"-Oamenii au uitat acest adevar, spuse vulpea. Doar tu nu trebuie sa-l uiti. Devii responsabil pentru totdeauna de ceea ce imblanzesti. Tu esti responsabil pentru trandafirul tau"

Aceasta responsabilitate am si eu prin lucrarea mea fata de oameni, daca vreau sa impartesc mesajul meu.

Dincolo de aparente asteapta adevarul. Dar putin ajung la el. Numai cei care fac ucenicia dragostei au acces la cunoastere. Pustiul e frumos pentru ca undeva, pe intinderea lui, se afla o fantana. Apa bauta de acolo, cu sacrificiul orelor de mers prin arsita, nu potoleste doar stea fizica. Ea e un dar pentru suflet o izbanda a daruirii:

"-Ceea ce infrumuseteaza desertul, zice micul print, e faptul ca ascunde undeva o fantana "

Iar aceasta fantana nu se cauta nici cu ochii, nici cu hartile, caci ea e numai rodul dragostei

Astfel incat ne putem intelege si impartii menirea fundamentala a oricarui act de cunoastere. Iubirea noastra pentru unica floare mi-se insufleteste intregul univers. Ea este o prezenta, chiar daca inivizibila, pentru ca esentialul insusi e indivizibil pentru ochi:

"-Daca cineva iubeste o floare din care nu exista decat un singur exemplar in milioane si milioane de stele, asta-i ajunge ca sa fie fericit cand le priveste. "

Iar din aceasta dragoste calauzitoare se naste si responsabilitatea lui.

Si pe noi ne asteapta o floare capricioasa, fragila pentru care trebuie sa "murim putin".

Drumul spre plenditudinea generata de aceasta lectie de comuniune umana e - in cele din urma deschis tuturor celor care fac experienta puritatii. A reintoarcerii, ca la un izvor de apa vie, in "marele teritoriu" care este copilaria: unire, dincolo de logica, intre suprema fragilitate si suprema forta. Acces neintermediat la Mister, la Comoara, la Adevar: a te intreba infrigurat daca oaia a mancat sau nu floarea..

Copilul deschide si inchide pleoapele ca niste ferestre asupra a ceva necunoscut. Mediul copilului independenta de vointa lui totdeauna ii afecteaza puterile vrajitoresite. Adevarata invatatura consta nu in a-ti vorbi ci in a te calauzi. Si tu, ca un batrin animal domestic, te lasi manat de el, ca de un pastor tanar prin livezi nevazute, despre care nu stii nimic decat ca pentru cateva clipe nu mai simteai nici foame, nici sete.

Dupa mine, o opera trebuie sa-si aiba in primul rand o vitalitate proprie. Nu e vorba de vitalitatea ce reiese din existenta din toate zilele din miscare, din actiunea fizica, ci de forta launtrica pe care o opera de arta o poate avea, de viata ei intensa independenta de obiectul pe care-l prezinta.

La randul ei, arta nu mi se poate marginii la descrierea si reprezentarea realitatii. Ea trebuie sa mearga mai departe in investigatiile sale, sa lupta pentru a patrunde in taina adanca a lumii si a vietii. Am folosit rolul spiralei semiotice unde scopul este monumental, fiind important cresterea si a deveni urias.

Lucrarea mea intruchipand intr-un obiect textil mai precis realizat intr-o forma de palarie uriasa are menirea de a convinge privitorul de o realitate aparent naturala pentru toate lumea.Nu vedem in fata altceva, decat un obiect. Acest obiect poarta dupa fantezia copilului in prezent in filozofia Micului Print, un peisaj mistic.

Luand in considerare faptul, ca acest obiect urias poate sa ilustreze si o mormana uiasa, formata dintr-un material textil, un munte de lana.. In mijlocul liniei generatoare a compozitiei sta intersectarea celor doua piese doua drumuri de urcare catre varf, una spiralata si cealalta de intersectie. Avem doua drumuri formand trepte a concluzilor intelectuale, adica confruntari filozofice abordate si de Micul Print (urme de viata, caldura vietii, sinceritate, etc)

Sunt aflabile toate in viata fiecarui om, dar nu meditam suficient asupra fenomenelor. Pentru accentuarea efectului plastic acelor doua drumuri, la una am ales-o degradeu de culori (de la cald pana la rece) iar la celalta pe langa degradeu de culori am folosit imbinarea celor doua metode contexturale si anume impaslirea si metoda de tesere. Ca elemente plastice folosite in compozitie am incercat sa reduc la minim din punct de vedere a explicitatiei, cu scopul de a nu influenta efectul obiect cu informatii precise, concrete. La asamblarea obiectului, datorita formei supradimensionata am fost nevoita sa abordez in comfectionare metode de impaslire speciala si de-al gasi o solutie adecvata de asamblare.

Spirala care descrie palaria reprezinta drumul stelar prin care trece printul. In calea spiralei gasim mai multe scene. Evenimente. Toti avem momente istorice pe care nu le putem uita, deja din mic copilarie. Aceste evenimente sunt bine pastrate si oricand se pot extrage.

In lucrarea mea aceste evenimente par ca niste "tesaturi". De aciea, pe palarie apar si ferestrele ,cu codruri riguroase, care redau sanse oamenilor maturi, de a privi prin ele. Toate acestea nu decurge in mod obisnuit.

Prin palarie trebuie sa ajungem la faptul ca omul poate fii capabil, sa aibe imaginatii in spatiul realitatii, si sa se descopere adevarul invizibil.

Omul nu e singur in lume.

"Ce este omul in natura? Un neant fata de inifinit, un tot fata de neant, o medie intre nimic si tot", spune Pascal in Pensées.

In loc el formuleaza celebra definitie a omului egal cu o trestie ganditoare: "Omul nu este decat o trestie, cea mai slaba din natura, dar este o trestie care gandeste. Nu trebuie ca intreg universul sa se inarmeze pentru a-l strivi; un abur, o picatura de apa e de-ajuns sa-l ucida. Dar chiar daca universul l-ar strivi, omul tot este mai nobil decit ceea ce il ucide, pentru ca el stie ca moare si cunoaste si avantajul pe care universul il are fata de el; universul nu stie nimic despre aceasta".

Bibliografie

- Antoine de Sant-Exupéry; Ginduri

Editura Albatros; Bucuresti

1985

-Antoine de Sant- Exupéry; Aventura constiintei de Dumitru Badu Popa

Editura Albatros; Bucuresti

1980

-Antoine de Saint-Exup ry; Micul Print

Editura Cartex

2000

-Jean Piaget; Reprezentarea lumii la copil

Editura Saeculum i.o; Bucuresti

2004

-R ne de Solier; Arta si imaginarul

Editura Vestala, Cluj- Napoca

2002