Liviu Rebreanu nuvelist

Liviu Rebreanu nuvelist

Primele nuvele nu depasesc dimensiune epica a schitei, substanta lor narativa se reduce la consemnarea unui fapt divers, a unei intamplari dramatice ce rascoleste sufletul si motiveaza fapta, in consecinta. Situatia-limita an care se afla eroul, intr-o imprejurare ce-i rastoarna existenta obisnuita, confera naratiunii valoarea de nuvela.

In nuvela Itic Strul, dezertor nuvela se desfasoara pe un spatiu epic mai larg. Nuvela debuteaza abrupt, introducandu-ne direct in actiune, drumul a doi ostasi spre pozitiile dusmane, intr-o aparent comuna si solidara misiune de recunoastere. Stiind astazi cata importanta acorda prozatorul primelor fraze ale unei opere, menite sa imprime un anume ritm narativ intregului, retinem aici: Hai, Itic!- Hai, don'caprar! . Cei doi termeni ai dialogului sunt consonanti, existand intre ei o distanta minima, cea dintre un superior si un subordonat, intre care, din modul de adresare, ghicim un dublu raport: de familiaritate, dar si de consideratie ierarhica. Foarte curand, cele doua personaje incep sa se diferentieze si nuvela creste, dobandind un spor de tensiune, prin acumularea rabdatoare de gesturi, de atitudini tot mai divergente. Orice tentativa a lui Itic de a incropi un schimb de vorbe care sa sparga tacerea tot mai de neanteles a caprarului esueaza. De acum intreaga structura a nuvelei va pivota spre descoperirea adevarului cu privire la ceea ce soldatul credea initial a fi misiunea lor.

Nuvela concentreaza in titlu, dar si in punctele de suspensie care s-au pastrat in unele editii, atitudinea polemica si protestatara a autorului, bine mascata, dar nu si absenta in text. Vocea auctoriala ramane in general, neutra de-a lungul tramei, putandu-se vorbi, aici ca si in alte scrieri, de predominanta obiectivitatii la Rebreanu. Alaturi de observatia profund realista a ansamblului, dar si a detaliilor, se face simtit insa un anume lirism, care consta in capacitatea de a contempla lumea la un nivel mai adanc, intr-o perspectiva mai degraba ontologica. Sensibilitatea romancierului la tragic nu isi are punctul de plecare intr-o atitudine aprioric insusita, ci tragicul se impune ca un sentiment derivat din adevarurile evocate, din faptele relatate si, mai ales, din soarta personajelor, din modul in care viata rezolva, cu sau fara voia protagonistilor, conflictele in care acestia sunt angajati.

Razboiul nu apare ca un simplu fundal al unei drame, care s-ar fi putut petrece si in alte cadre. El e factorul care declanseaza sistemul dilematic aglomerand motivele sociale, nationale si psihologice si impunand alternative corespunzatoare. Nuvela aduce o concentrare stransa in compozitie. Timpul, spatiul si personajele, elemente definitorii pentru actiune, isi impletesc atributele concurand la realizarea analizei psihologice, desavarsit implinita. Prezentul narativ cuprinde putine ore, cat tine drumul, fie el oricat de ocolit, intre cele doua pozitii, romanesti si dusmane, dar insistenta asupra detaliiloe, de fizionomie, gestica, intonatie, rostirea brusc intrerupta, fragmentara, tacerile incarcate de tensiune, apoi precipitarea celor doi, parca salvatoare, in cuvant, precum si aditionarea elementelor descriptive si interzicerea asupra lor modifica impresia temporala, dilatand-o enorm.

Referitor la perspectivele naratorului, inceputul si sfarsitul nuvelei ni-l sugereaza ca un privitor din afara, cunoscator doar partial al faptelor, surprinzand cadrul cu notatiile anticipative si consonante amintite, si cele doua personaje tot mai distincte.

Decenii intregi nuvelistica lui Rebreanu a fost subordonata si umbrita in comentariile critice de romanul sau. Astazi este considerata notabila nu numai in raport cu propria opera, dar si cu intreaga nuvelistica romaneasca, iar Itic strul, dezertor se dovedeste o capodopera a genului.

In nuvela Catrastofa e aceeasi problema, analizata insa in cazul unui intelectual.

Cu nuvela Catastrofa, suntem in prezenta unei aventuri, in care un lector familiarizat cu universul imaginar al scriitorului descopera cateva dintre liniile melodice ale partiturii, a carei tema centrala este aceea a primei conflagratii mondiale.

In expozitiune se precizeaza timpul si locul, aratandu-se ca totul s-a petrecut "intr-o toamna ca asta" la hanul Ancutei, pe cand Neculai Isac negustorea vinuri in tinutul Sucevei. Atunci a facut popas la han si a intalnit pe malurile Moldovei un grup de tigani intre care a remarcat o fata de vreo 18 ani.

Inriga precizeaza faptul ca tanarul se indragosteste de frumoasa tiganca.

Desfasurarea actiunii reda intr-un ritm alert evenimente dramatice. Dupa o noapte petrecuta la locul numit Fantana dintre plopi, tinerii isi stabilesc o alta intalnire la intoarcerea lui Neculai Isac din tinuturile Pascanilor. Revederea a avut, insa, un final tragic. Fata i-a marturisit ca tiganii planuiesc sa-l omoare pentru a-i lua banii.

Punctul culminant este marcat de momentul cand, avertizat, Neculai Isac incearca sa scape din incaierare, dar este ranit la un ochi si isi pierde vederea.

Deznodamantul impresionant arata ca, reintors la fantana cu ajutoare, tanarul gaseste urme de sange si intelege ca fata a fost omorata si aruncata in fantana.

Din perspectiva finalului se dezvaluie semnificatiile titlului. Sintagma referitoare la un loc destinat inalnirii indragostitilor ajunge sa denumeasca un spatiu al mortii. Apa fantanii amestecata cu sangele nu mai simbolizeaza viata, ci o iubire amest

Capitanul Pintea din Sibiu, unul dintre proaspetii si numerosii cumnati ai lui Titu Herdelea, dobanditi dupa casatoria Laurei, schiteaza, in linii apasate, o ipotetica atitudine a transilvanenilor, in cazul izbucnirii. Atat David Pop, cat si Apostol Bologa nu intra in conflic cu ideea generala de razboi, chiar daca el clatina un mai vechi statut al personajelor. Razboiul este acceptat ca un dat inevitabil, stand sub semnul unui fatum atotstapanitor si incontrolabil. Ceea ce le zdruncina un echilibru necesar supravietuirii, chiar daca se va dovedi precar, este situatia concreta la care ne-am referit, in momentul mutarii frontului pe teritoriul romanesc, de unde imperativul alegerii lucide a propriei situari. Eroii parcurg un drum lung, o vreme asemanator, dar care, la un moment dat, se bifurca pana intr-atat, incat cei doi protagonisti se indeparteaza vizibil unul de celalalt, devenindu-si complementari, Apostol Bologa savarsind ceea ce nu izbutise David Pop. Traiectoria celor doua personaje, deseori apropiate de comentatorii operei rebreniene. Simetriile atat de caracteristce structurilor narative ale lui Rebreanu, rasturnarile, schimbarile de semn, reluarea obsesiva a unor sintagme-cheie sunt si de data aceasta prezente. Ni se ofera, inca de pe acum, doua dintre trasaturile definitorii ale personajului:

dorinta de tihna, abstragere lui din tot ceea ce inseamna angajare, si interventia factorilor externi, acceptati cand ii sunt prielnici sau cu consecventa respinsi, cand ar putea deveni perturbatori.

Critica literara a vazut frecvent in nuvelele lui Rebreanu, exercitii de digitatie in vederea pregatirii operelor de amploare care, ele in primul rand, aveau sa-l defineasca stralucit.

Nuvelele lui Liviu Rebreanu, dupa cum s-a putut observa, extind campul de observatie al prozei romanesti, reprezentat atunci cu personalitate de M. Sadoveanu, Emil Garleanu s.a.