Eu nu strivesc corola de minuni a lumii - trasaturile si comentariul poeziei

Lucian Blaga

Poezia face parte din volumul "Poemele luminii 1919), in care metafora centrala este lumina, si este o confesiune la persoana I, o meditatie lirica pe tema cunoasterii interzise de cenzura transcendenta.

"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este o arta poetica ce situeaza nasterea poeziei sub semnul cunoasterii negative, prin amplificarea misterului esential. Rolul poeziei, in conceptia lui L. Blaga este acela ca, prin mit si simbol, elemente specifice imaginatiei, creatorul sa patrunda adanc in tainele Universului, sporindu-le. Rolul poetului fata de tainele care ne inconjoara este nu a le descifra, ci de a le potenta.

Blaga creeaza, prin urmare doua universuri, unul liric si altul speculativ, intre care circula idei prin intermediul carora autorul propune o viziune unica asupra lumii.

Poezia se structureaza pe baza unei opozitii fundamentale. In plan teoretic, elementele care intra in aceasta antiteza sunt: subiectul cunoasterii luciferice, identificat prin pronumele personal "eu", si subiectul cunoasterii paradisiace, identificat prin pronumele nehotarat "altii" (altora). Antiteza este intregita la nivel lexical de prezenta unor verbe semnificative, fie la forma afirmativa, fie la cea negativa: "eu nu strivesc", "eu nu ucid", "sporesc", "imbogatesc" ,"iubesc" etc.

Din aceastea deriva opozitia dintre cele doua tipuri de cunoastere, paradisiaca si luciferica, figurate prin metafore: "lumina altora", si "lumina mea". Cea din urma e generatoare de mister, cealalta presupune limitare, franare a aspiratiilor, construire a unui univers rational, inchis, ce exclude nelimitarea, aventura.

"Corola de minuni a lumii" este o metafora revelatorie ce sugereaza misterele ce nu trebuie tulburate: "flori", un simbol al starii primordiale, edenice, simbol al puritatii, al frumosului; "ochii", simbol al tentativei de descifrare a misterelor; "buze", simbol al iubirii, dar si al logosului; "morminte", simbol al mortii.

In opozitie cu "lumina" eului (transfigurare a poetului) se afla "lumina altora", care "sugruma vraja nepatrunsului ascuns/ in adancimi de intuneric", care nu percep adevarata dimensiune a tainelor.

Armonia intregului se realizeaza prin amplificarea misterelor: "eu cu lumina mea sporesc a lumii taina/ si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/ mareste si mai tare taina noptii,/ asa imbogatesc si eu intunecata zare/ cu largi fiori de sfant mister,/ si tot ce-i ne-nteles/ se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari/ sub ochii mei-/ caci eu iubesc/ si flori si si buze si mormonte." Luna este cea care amplifica misterul, tainele materializate simbolic "in flori si ochi si buze si morminte". "Intunecata zare" este orizontul infinit al tainelor, in care omul poate evada, scapand astfel de banalitatea existentei.

Versurile sunt inegale si se caracterizeaza prin doua procedee sintactice: cel al enumeratiei conjunctionale sau adverbiale realizate prin "si", si cel al ingambamentului (=continuarea unei idei in doua sau mai multe versuri consecutive, fara a marca acest fapt prin pauza), modalitati versificatoare spefice expresionismului literar.

Trasaturi ale liricii (expresioniste):

ascensiunea catre lumina

Eseu: ADN-ul exista in genomul uman Document online: Proiect didactic biologie - transmiterea caracterelor ereditare-teoria cromozomiala a ereditatii

nasterea fiintei, a poetului se face sub semnul luminii, care devine o metafora cosmogonica

lumina este aspiratia spre absolut; lumea se naste din lumina; poezia se naste din lumina

lumina este, in sens expresionist, o forta primara uriasa care pune in miscare lumile din haos,  din care se desprind infinitele lor forme: "corola de minuni a lumii";

lumina este o forta primordiala, este insasi cunoasterea;

poetul instituie o lume a realului printr-o negatie, aceasta fiind o atitudine nihilista ce se subsuineaza unei viziuni filozofice, acea a lui Nietgsche;

poetul expresionist este dublat de filozof, care-l determina pe primul sa dea o coreatatie metafizica subiectului real: "nu ucid cu mitnea . ";

prin sporirea misterului are loc actul poetic;

nasterea poeziei sta sub semnul cunoasterii apofatice, negative;

L. Blaga vede "in misterul lumii un inteles"; lumea cunoscuta in detaliu devine banala;

teoria minus-cunoasterii (a cunoasterii prin negatie) propune o cunoastere mai adanca, ce exclude clasificarea, numerotarea cu cifre etc.;

valoarea cunoasterii vine chiar din prolefarea misterelor;

expresionistii spun ca la originea lumii sta miscarea, trasatura ilustrata si in arta poetica a lui L. Blaga: "nu strivesc", "nu ucid", "sporesc", "imbogatesc" etc.

capacitatea de plasticizare a ideilor;

cultivarea metaforelor revelatorii;

cultiva versul liber, cu metrica variabila si un ritm interior, determinat de fluxul ideeilor poetului