Latina dunareana

LATINA DUNAREANA

Reprezinta varianta teritoriala a latinei vorbite (populare, vulgare) care se afla la baza formarii ulterioare a limbii romane..

Cronologic aceasta prima etapa a procesului de formare a limbii romane trebuie plasata intre secolul al II-lea p. Chr (cucerirea Daciei, transformarea ei in provincie romana,si inglobarea in Imperiul Roman) si inceputul secolului al VII-lea p. Chr. cand va avea loc abandonarea de catre Imperiul Roman a granitei dunarene si concomitent

sedentarizarea slavilor in Dacia.

Cele mai importante particularitati si tendinte de evolutie care se manifestau in limba latina vorbita de catre stramosii nostrii, pe care noi am definit-o deja prin termenul de latina dunareana, sesizabile atat la nivelul foneticii cat si in structura gramaticala si in domeniul lexicului, reprezinta fundamentul, baza constitutiva a viitoarei limbi romane.

Pentru a determina, insa, trasaturile latinei dunarene, va trebui sa aratam care au fost principalele transformari suferite de ansamblul latinei tarzii, in evolutia sa catre 5 limbile romanice, pentru a evidentia astfel locul particular pe care-l ocupa Latina dunareana in cadrul acestor evolutii si tendinte.

SISTEMUL FONETIC

Consideram ca o serie de inovatii si transformari constatabile la nivelul foneticii si fonologiei limbii latine tarzii (dintre care unele sunt chiar specifice latinei dunarene) sunt raspunzatoare si pot explica anumite fapte si situatii din limba romana.

VOCALISMUL

Latina clasica, literara, poseda dupa locul de articulatie si gradul de deschidere cinci vocale: a, e, i, o, u. Dar sistemul vocalic clasic cunostea si corelatia de cantitate, diferenta de durata (vocalele lungi cu o durata mai mare de pronuntare, erau foneme distincte de vocalele scurte corespunzatoare) ceea ce facea ca aceasta cantitate diferita a vocalelor sa aiba rol fonologic, putand servi la diferentierea sensului sau a functiei

gramaticale a cuvintelor (omonime):

In secolul al- III-lea si al-IV-lea p.Chr. vom asista la trasformarea vocalelor cu cantitate si durata de pronuntie mai lunga in vocale pronuntate mai inchis, deci in vocale inchise, in timp ce vocalele scurte, ca urmare a pronuntarii mai deschise, se vor

transforma in vocale deschise.

Oricum, din acest moment vorbitorii de latina nu mai puteau face distinctie (daca nu o invatau la scoala) intre o vocala lunga si una scurta.

Dar sistemul rezultat din aceasta substituire a unei corelatii prin alta nu s-a mentinut nealterat.

CONSONANTISMUL

In latina clasica existau 15 foneme consonantice; latina avea un system consonantic destul de simplu (neposedand consoane africate si nici oclusivele paletale /k'/ si /g'/. Corelatia de sonoritate nu se aplica decat oclusivelor, iar localizarea comporta

numeroase asimetrii. Labiovelarele /qu/ si /gu/, desi se scriau cu doua litere, reprezentau un singur fonem: o velara pronuntata printr-o rotunjire a buzelor, cu un apendice labial.

Laringala (glotala) /h/ era de fapt o aspiratie (surda la initiala cuvantului, sonora in interiorul acestuia), drept care a disparut repede din pronuntia latina.

Vocala /u/ nu se distrugea in scris de semivocala /u/ = /w/ tot asa cum nici vocale /i/ nu se deosebea grafic de semivocala /i/ /y/.

Sistemul consonantic prezentat mai sus va suferi importante modificari in Latina populara, atat de inventar cat si de distributie prin aparitia unor sunete noi (seria consoanelor africate), disparitia unora (sunetul h), reducerea unor grupuri consonatice, caderea consoanelor aflate la finalul cuvintelor.

Aceste modificari specifice latinei dunarene au fost determinate de anumiti factori precum: ambianta fonetica, contactul consoanei cu alte vocale sau consoane; pozitia initiala, finala sau interioara a acesteia; in fine, accentul poate juca si el un rol (dar nu foarte important ca in cazul vocalelor) in evolutia consoanei.

Lucrare: Sunetul - caracteristici Lucrare: Ereditatea si variabilitatea organismelor

Dintre cele mai importante modificari intervenite in evolutia sistemului consonatic vom mentiona: 6

1. Eliminarea semivocalelor /i(y)/ si /u(w)/.

2. Tendinta spre slabirea articulatiei oclusivelor (mai ales in pozitie intervocalica) determina confuzia de pronuntare a consoanelor /b/ si /v/, care au in comun sonoritatea si articulatia bilabiala. Aceasta tendinta specifica latinei populare poarta unele de betacism si este reflectata si de latina dunareana: ceruus > cerbus > cerb; corbus >

corvus > corb; veteranus > beteranus > batran.

3. Tendinta spre slabire a consoanelor finale.

4. Tendinta spre constituire a unei serii de consoane (mai ales oclusive) palatizate (muiate) - ca serie oarecum paralela cu cea a labiovelarelor /qu/ si /gu/.

5. Simplificarea consoanelor geminate. Acestea erau in latina clasica consoane duble: /tt/, /cc/, /mm/, /nn/, /pp/, etc.

6. Tendinta de asimilare a grupurilor de consoane.

STRUCTURA GRAMATICALA

MORFOLOGIA

Structura gramaticala a limbii latine populare poate fi caracterizata (in comparatie cu gramatica normata a limbii literare) prin mai multe tendinte, de o recunoscuta importanta, care vor determina ulterior noua configuratie si particularitatile

sistemelor specifice viitoarelor limbi romanice.

Este vorba de tendinta de simplificare a flexiunii, a paradigmelor, atat nominale cat si verbale, datorata reducerii cazuale sau/si personale. Paradigmele nominale si verbale incep sa se reduca deoarece evolutiile fonetice (specifice latinei vorbite)

determinasera disparitia consoanelor finale, desinente, terminatii cauzale sau/si personale,

generand confuzii. Dispare identitatea formelor cauzale si a celor personale, flexiunea nominala si verbala, odata cu procesul de reducere, cunoaste si un proces de regularizare (determinat nu rareori si de tendinta spre sincretism cazual). Simplificarea flexiunii generata de reducere si regularizare s-a manifestat la nivelul latinei vorbite din necesitatea de a realiza o comunicare cat mai simpla si usoara intre vorbitori. Dar, asa cum am afirmat deja, pierderea identitatii formelor flexionare (reduse si confuze, in cele mai multe situatii) va genera o reactie fireasca la nivelul vorbitorilor, aceea de

reorganizare.

Acest proces de reorganizare va avea in vedere inlocuirea exprimarilor sintetice, bine marcate in sistemul flexionar (paradigmal), cu forme analitice, mai pregnante, mai concrete, mai capabile sa evite confuziile deja semnalate in vorbirea cotidiana a

indivizilor.

1. SUBSTANTIVUL

O caracteristica esentiala a sistemului flexionar - nominal este reorganizarea sa prin extinderea exprimarii analitice. Latina dunareana s-a vazut nevoita sa suplineasca disparitia (aproape) a sistemului de desinente cauzale prin dezvoltarea constructiilor analitice. Se folosesc cel mai adesea pentru precizarea valorii relationale, contextuale a

cazurilor, mai ales prepozitiile ad si de (pentru cazurile Genitiv si Dativ). Inca din secolul 7 al- III-lea p.Chr. paralel cu procesul de confuzie a cazurilor nominativ, vocativ si acuzativ, formele cazuale prepozitionale incep sa se extinda.

2. ADJECTIVUL

Confirma in evolutia sa aceleasi tendinte semnalate in general in flexiunea nominala: simplificarea, reducerea si regularizarea.

Se dezvolta si capata mare productivitate prima clasa de flexiune adjectivala, categoria adjectivelor cu trei terminatii altus(m), - alta(f), - altum(n), fiecare ilustrand unul dintre cele trei genuri. Categoria adjectivelor cu doua si cu o singura terminatie (incadrate in a doua clasa de flexiune) care era, in plus, mult mai dificila vor manifesta

tendinta de trecere (prin procesul de metaplasma) spre prima clasa.

3.PRONUMELE

Categoria morfologica complexa (deoarece era bogat reprezentata atat topologic cat si morfologic in latina literara), pronumele se va mentine bine in latina populara din spatiul carpato-dunarean, ba chiar se va imbogati, completandu-si deficientele

paradigmale, si dand nastere la noi formatii frecvent utilizati.

Simplificarea flexiunii verbale datorata reducerii desinentelor personale prin nepronuntarea finalului formei verbale, va antrena in mod obligatoriu utilizarea pronumelui personal in combinatie cu verbul, pentru marcarea persoanei si evitarea

eventualelor confuzii, fapt pentru care va determina mostenirea, si chiar imbogatirea

paradigmelor pronumelor personale.

4.VERBUL

Ca si in cazul flexiunii nominale, in latina populara din provinciile Daciei, si sistemul verbal este supus unui proces de reorganizare menit sa determine simplificarea flexiunii. In general vor disparea formele flexionare foarte complicate pentru vorbitor sau prea abstracte. Vor fi parasite de uzul cotidian si acele verbe, forme verbale, devenite

confuze, echivoce, in urma actiunii schimbarilor fonetice. De asemenea vor fi evitate si vor disparea prin nefolosire forme verbale neesentiale pentru sistem, considerate forme izolate.

Inconstient, latina populara a realizat un cadru verbal functional, foarte sistematic, eliminand cu totul ceea ce era complicat si nerelevant, generalizand tipuri de flexiune, de conjugare, bazata pe modele foarte regulate dar si pregnante, introducand noi elemente pe care le cerea insusi uzajul vorbitorilor.

5.ADVERBUL

Este o categorie morfologica care se va imbogati vizibil in latina populara prin aparitia de noi formatii realizati de regula prin compunerea acelor adverbe primare, pastrate din latina clasica fie cu alte adverbe (situatie mai rar intalnita) fie, mai des, cu propozitii .

6.CONJUNCTIA 8

Latina populara a mostenit foarte putine conjunctii din limba latina literara, cauzele fiind polisemantismul lor dar si tocirea sensului. S-a simtit astfel nevoie de imbogatire a acestei categorii morfologice, de reinoire, prin procedeul compunerii. Au aparut astfel numerosi formanti noi, conjunctii compuse si mai ales locutiuni

conjunctionale dar pe care, totusi, limba romana si celelalte limbi romanice nu le-au mai putut mentine in uz, foarte putine fiind cele care vor supravietui.

7..PREPOZITIA

Tendintele limbii vorbite de substituire a flexiunii nominale prin dezvoltarea exprimarilor analitice au determinat necesitatea utilizarii tot mai dese si pe scara tot mai larga a prepozitiilor in locul morfenelor gramaticale (pe cale de disparitie la nivelul uzajului comun, cotidian).

SINTAXA

Latina populara va aduce importante schimbari atat la nivelul sintaxei propozitiei cat si la nivelul sintaxei frazei. In sintaxa frazei se constata o tendinta a vorbitorilor de latina spre evitarea

subordonarii, atat de bogat si divers exprimate de limba literara prin propozitii cu structura fixa (atit in privinta elementelor introductive cat si in legatura cu regimul verbal) dar mai ales prin utilizarea unor constructii specifice, capabile sa substituie anumite tipuri de propozitii. Vor disparea constructiile clasice Acuzativ cu infinitiv

(menite sa exprime concis subordonate completive directe), Nominativ cu infinitiv (avand aceeasi functionalitate ca si constructia deja mentionata), Ablativul absolut (o formulare, de asemenea, concisa a subordonatelor circumstantiale) sau Constructiile participiale (avand acelasi rost ca si Ablativul absolut). Vorbitori de limba latina din spatiul carpatodanubiano- pontic vor dori sa se exprime cat mai simplu si mai clar, evitand chiar

subordonarea care se va limita in aceste conditii la referiri temporale, locale sau cel mult atributiv-relative.

Parataxa, juxtapunerea, va predomina in sintaxa frazei deoarece era o modalitate de exprimare simpla, clara, specifica utilizatorilor obisnuiti, needucati. 9