Literatura
In dulcele stil clasic - comentariu
IN DULCELE STIL CLASIC - comentariu
Poezia "In dulcele stil clasic" a aparut in
volumul cu acelasi titlu in 1970. Are aspectul unei jelanii de iubire in
stilul lacrimogen al poetilor Vacaresti. Secventele
textului urmaresc evolutia "idilei", de la momentul aparitiei
"domnisoarei" la clipa revelatiei, la formularea "idealului" poetic
si la revenirea in starea expectativa. Ultimul vers, rupt din versul
poemului, se transforma intr-o fraza "axiomatica" de fixare a
starii de "dor" perpetuu, specifica poetului. Primul vers,
ilustreaza menirea originala de concepere a relatiei
obiect-calitate, proprie autorului:" Dintr-un bolovan coboara/ pasul
tau de domnisoara/ Dintr-o frunza verde-pala/ pasul
tau de domnisoara". Prima secventa se transforma
intr-un ritual de oficiere a intilnirii intre eul poetic si univers, intre
relativ si absolut. Secventa urmatoare cuprinde momentul de
mazima tensiune lirica:" O secunda, o secunda/ eu l-am fost
zarit in unda/ El avea roscata funda/ Inima-incet mi-afunda".
Constient de unicitatea clipei traite poetul reduce comunicarea la
cea mai simpla forma, sustinind-o stilistic prin repetitie.
Senzatia este de contiunua coborire, de apasatoare
tristete:" Inima-incet mi-afunda". Poetul plaseaza accentul
tragic pe substantivul "inima" pentru a obtine perceperea durerii in
afara spre "sine". Secventa a treia surprinde poetul redus la
conditia de victima a propriei iluzii, dupa o afirmatie ce
ii apartine "aici" si "afara" la cumpana dintre gind
si cuvint:" Mai ramii cu mersul tau/ parca pe timpanul meu/
blestemat si semizeu/ caci imi este foarte rau". Condamnat la
solitudine, el percepe viata ca o stare de "boala" sub semnul dorului
de moarte. Ultima strofa este o grava meditatie pe tema
scurgerii ireversbile si inutile a timpului, dublata de
sanctionarea nimicirii omenesti:" Stau intins si lung si
zic/ Domnisoara, mai nimic/ pe sub soarele pitic/ aurit si
mozaic".
|
|
|
Faptele eroului
raman si ele in limita umanului, probele care depasesc
sfera realului fiind trecute cu ajutorul celorlalte personaje, inzestrate cu puteri supranaturale.
Codrul in care se rataceste simbolizeaza lumea necunoscuta
flacaului, care greseste pentru prima oara,
netinand cont de sfatul tatalui sau, de a se feri de omul span.
Desi cuminte si ascultator
de felul
sau, nesocotirea acestei restrictii declanseaza asupra flacaului un sir
nesfarsit de intamplari neplacute si periculoase, care-i
pun deseori
viata in primejdie. Lipsit de
experienta, 'boboc in felul sau la trebi de aieste,', mezinul
craiului devine sluga spanului, isi asuma si numele de Harap-Alb, dovedind in
acelasi timp loialitate si
credinta fata de stapanul sau, intrucat jurase pe palos,
isi respecta cuvantul dat,
rod al unei solide educatii capatate in
copilarie, de a fi integru si
demn, capabil sa-si asume vinovatia, cu toate
urmarile ce decurg din faptul ca nu urmase sfatul tatalui.
Cinstit din fire, Harap-Alb nu-1 tradeaza niciodata pe span, desi un stapan tiran ca acesta ar fi
meritat. De pilda, atunci cand se intoarce spre imparatie cu pielea
si capul cerbului fabulos, 'piatra cea mare din capul cerbului
stralucea' atat de tare, incat multi crai si
imparati il rugara sa-i 'deie banet cat o cere el,
altul sa-i deie fata si jumatate din imparatie, altul sa-i deie fata si
imparatia intreaga', dar Harap-Alb si-a urmat
calea fara
sa clipeasca, ducand bogatia intreaga stapanului.
O singura data a sovait voinicul, atunci cand,
indragostindu-se de fata imparatului Ros, 'mai nu-i venea s-o
duca' spanului, ci mai degraba fetei.
|
|
Literatura
|
|
|
Esee pe aceeasi tema
|
|
Ramai informat |
Informatia de care ai nevoie Acces nelimitat la mii de documente. Online e mai simplu. |
Contribuie si tu!
Adauga online documentul tau.
|
|
|
|