Grupul poetic din jurul revistei 'Albatros'

Poetica grupului "Albatros"

Aparuta in timpul celui de-al doilea razboi mondial, 'generatia' lui Geo Dumitrescu, I. Caraion, C. Tonegaru, D. Stelaru etc., reunita in Grupul Albatros, este pierduta, intarziata, recuperata in raport cu reperele biologice si politice. Ele ajung determinante. Acelea estetice si morale sunt numai ingaduite de primele doua.

Dupa idealismul traditional, (trans)national si modernismul idealist, Geo Dumitrescu s-a regasit in forma autentica realista. Pe aceasta a amprentat-o el cum se cade. Si nu-i de mirare ca dialectica poetica idealista-realista a fost refunctionalizata in epoci mai putin dogmatice sub toate aspectele.

(Anti)metaforicii, metonimicii tot mai tineri din anii 60-70-80 etc. par a-l urma pe Geo Dumitrescu. In fapt, ei urmau un mod poetic la fel de (dis)continuu ca si cel 'idealist'.

La noi, cele doua moduri poetice sunt privite si primite maniheist, intr-un fel antinomic. Li se confera nu doar un statut ontologic, adecvat, dar si unul axiologic, nejustificat. Exista sentimentul unei epuizari neconstientizate a 'idealismului' poetic. El ar putea argumenta, partial, valorizarea preferentiala a formei 'realiste'. Dar fiecare dintre cele doua forme (inclusiv o a treia, ca simbioza a lor) au modalitati, realizari diferite si multiple, in definitiv inepuizabile.

Poetii 'realisti' au mai putini exponenti de prim plan decat cei 'idealisti'. Dar echilibrul dintre cele doua directii e ca si realizat. Mai ales dupa ofensiva din anii 1980-90, agresiva, intoleranta, a noilor sositi. Ei par a-si fi impus atat de puternic autoadmiratia pentru prozaism, comic, deliteraturizare, deopotriva cu dispretul pentru lirism ori solemnitate. Cele din urma au cazut in desuetudine prin limita cautarilor in aceasta forma.