Tristan Tzara

Tristan Tzara

La première aventure céleste de M. Antipyrine, Z rich, 1916, Vingt-cinq poèmes, Z rich, 1918, Cinéma calandrier du coeur abstrait maison, Paris, 1920, Des nos oiseaux, Paris, 1923, L homme aproximatif, Paris, 1931, Primele poeme, urmate de Insurectia de la Z rich, prezentate de Sasa Pana, 1934, La deuxième aventure céleste de M. Antipyrine, Paris, 1938, La fuite, Paris, 1947, Le surréalisme et l après guerre, Paris, 1947.

Poemele romanesti ale lui Tristan Tzara (1896-1963), de pana la 'insurectia de la  Z rich', din 1916, apartin aceluiasi autor avangardist, dadaist, desi indrazneala lor sintactica si lexicala sau  operatiile de selectie si combinare par inexistente. Ele sunt in fapt obnubilate sau mai degraba repliate. Insolitul estompeaza insolenta novatoare, potrivit contextului literar care le ingaduia.

Aceste texte au aparut de-abia in 1934, cu titlul Primele poeme, urmate de Insurectia de la Z rich, cu o prezentare  a lui Sasa Pana.

G. Calinescu le-a sesizat retorica dadaista si suprarealista, pe langa spleen-ul simbolist, al iritarii nevrotice, ca efect al unor trairi precizate, ca boala, singuratatea, monotonia etc., in forme apropiate de sensibilitatea poetica deja fixata intr-o anume traditie.

Iata ca nici Tzara nu evita un sincretism pornit dintr-un instinct de echilibrare si moderatie.

Schimbarea contextului national si literar a facut mai vizibila vocatia sa de transformator al poeticului. De la un context natural, asimilat organic, ca respiratia zilnica, Tzara se muta intr-un context strain, de care s-a distantat vrand-nevrand. Astfel, a putut opera cu luciditate si glacialitate, eliminand intreaga cangrena a incarcatei si mai ales vetustei conventionalitati poetice de pana in acel moment.

Pana atunci, revolutia sensibilitatii, dorita de toti avangardistii cu anvergura teoretica si vocatie poetica manifesta, de la Ion Vinea, la Voronca, il preocupase in mod hotarator si pe Tzara. Rupandu-se de limba initiala, romana, Tzara s-a instrainat brusc de un mod de a simti prin cuvant, intrerupandu-si emisia lirica a plinatatii si melancoliei senine.

De aceea, intr-un nou context, cu o alta materie lingvistica, a suportat o ruptura si o transformare de personalitate artistica. Si-a reliefat cu deosebire zonele secundare si, totodata, le-a pus in umbra pe acelea primare. Acestea din urma erau identificabile, cum am spus, si in 'primele poeme'.

O lectura atenta, ea insasi transcontextuala, deceleaza, pana la urma, un alt montaj al motivelor, aparitia recurenta a unei retorici bazata pe imagistica dispersata.

E prezenta metafora asa-zis tare, inscrisa pe largi spatii analogice.

Imprevizibilul si insolitul selectiei si combinarii cuvintelor, de- si re-semantizate, schimba tipul de enuntare. Il distorsioneaza, in raport cu travaliul sintactic exersat anterior pana la epuizare.

Iata cum o tehnica poetica noua bulverseaza traditia. Ii modifica relatia, schimba sursa, originea, natura poeziei. Incalca apasat conventia curenta, verificata si incurajata de poetii si cititorii profesionisti, aflati si ei mereu cu un ochi la traditie si cu celalalt la realitatea si necesitatea poeziei in actiune.

Tzara instituie o poetica a desemnificarii suverane si a eliberarii eului de orice constrangeri, liber sa-si descopere plenitudinea in vacuumul pluralitatii, ca efect al aneantizarii sensului comunicarii poetice, dupa epuizarea si excluderea sensibilitatii.

DADA 'nu inseamna nimic', pentru ca 'Nu este cu putinta sa construiesti sensibilitatea pe un cuvant. Orice sistem converge spre o plicticoasa perfectiune, stagnanta idee a unei mlastini aurite, relativ produs uman', cum scria in 1924, in Sept manifestes Dada.

El adusese poezia la limita noua, a sensibilitatii antisensibilitatii, interzicandu-i orice alta cale, atat de exteriorizare, cat si de interiorizare.

Suprarealismul, recunoscut de el abia la inceputul deceniului al patrulea din secolul XX, a dovedit pentru cateva decenii ca blocajul (de)conventionalizarii poetice nu era decat tranzitoriu.