A

Utilizarile prepozitiei a sunt diverse. Se gasesc observatii asupra acestei prepozitii in mai multe articole. Ea introduce complementul indirect al unor anumite verbe:

- a mirosi a: miroase a parfum (fum, mere, petrol);

- a face a: face a rau;

- a fluiera a: fluiera a paguba;

- a urla a: urla a pustiu;

- a trage a: trage a saracie;

A₁ – prepozitie.

Apare in anumite constructii fixe, exprimand comparatia sau asemanarea:

Sa stii ca asta nu-i a bine.

Raspunsul lui seamana a minciuna.

Serveste la formarea unor constructii cu valoare de genitiv:

inaintea unui numeral sau substantiv precedat de numeral:

Umbrele a trei oameni

inaintea unui pronume nehotarat:

Accidentul a provocat moartea a cativa

leaga o prepozitie care se construieste cu genitivul de un numeral sau pronume nehotarat:

A asezat masa in fata a trei persoane

Sunt impotriva a doi dintre ei.

Este un semn distinctiv al infinitivului, pe care il preceda aproape intotdeauna (® infinitiv);

E usor a scrie versuri

Infinitivul precedat de prepozitia a poate fi construit cu diferite prepozitii si locutiuni prepozitionale:

Inainte de a adormi, am citit putin.

A plecat fara a privi inapoi.

Face eforturi pentru a obtine postul.

A₂ – prepozitie.

Este o prepozitie de data recenta, care se deosebeste prin origine de a₁.

Ea leaga un substantiv de un alt substantiv precedat de un numeral. Are numai sens distributiv.

Cumpara trei pachete a 1000 de lei fiecare.

Cinci saci a 10 kg.

A – interjectie.

Un alt a este o interjectie care exprima surprinderea, admiratia, satisfactia, placerea sau amintirea brusca a unui lucru de care am uitat:

A, ce bine imi pare ca ai venit.

A, ce frumoase sunt florile astea!

A, am uitat sa-ti spun ca a telefonat!

abia

Este un adverb care, in functie de context, poate exprima timpul sau modul unei actiuni.

Intr-o fraza ca:

Abia a plecat, daca te grabesti il ajungi.

sau

Abia am intrat in casa cand a sunat telefonul

abia exprima o actiune foarte recenta care s-a petrecut de foarte putin timp
(= am intrat in casa si imediat dupa aceea a sunat telefonul).

[stil.] In limbajul popular, cu aceasta valoare se foloseste si numai ce.

Poate exprima modul in care se desfasoara o actiune, aratand ca aceasta are loc cu multa dificultate:

Este foarte bolnav, abia merge (= merge foarte greu).

(® adverb₂).

Mai poate aparea si sub forma de-abia, cu aceeasi valoare.

absolut

Acest cuvant se foloseste in urmatoarele situatii:

Forma de superlativ a adjectivelor sau a adverbelor care apreciaza insusirea in gradul cel mai mare, fara a preciza termenul la care se raporteaza, cu care se face comparatia este «absoluta» ( ® adjectiv₂). De exemplu, cand afirmam ca un obiect este foarte frumos, afirmam ca insusirea frumos se manifesta in gradul cel mai inalt, fara a preciza faptul ca aprecierea se face prin raportare la alte obiecte.

Timpurile verbale care raporteaza actiunea la momentul in care se vorbeste sunt «absolute», de exemplu, prezentul, viitorul, imperfectul (vezi aceste cuvinte), perfectul compus, perfectul simplu ( ® perfect₁). Cand spunem am citit, afirmam ca actiunea s-a petrecut intr-un moment trecut in raport cu momentul cand vorbim.

Timpurile verbale care apreciaza actiunea in raport cu un alt timp sunt «relative», de exemplu, mai mult ca perfectul (® perfect₂), viitorul anterior (® viitor(timp)₁). Cand spunem citisem, afirmam ca actiunea de a citi s-a petrecut inaintea unui moment trecut.

Spunem ca avem a face cu o utilizare absoluta a unui cuvant, cand acesta este folosit intr-o propozitie fara complementul sau regimul pe care ne asteptam sa il intalnim. De exemplu, cand spunem:

Astazi am spalat si am calcat

complementul rufe se subintelege, dar el nu este exprimat in text; verbul este folosit deci absolut (® verb₁).

In:

- Ne intalnim inainte sau dupa spectacol? – Dupa.   

Lucrare: Lucian Blaga si Sufletul satului - literatura Proiect: Publius terentius afer - opera

prepozitia dupa este utilizata absolut, deoarece cuvantul spectacol lipseste din text, se subintelege (® prepozitie₆).

accent - reliefare

accepta

Este un verb care se utilizeaza, in majoritatea cazurilor, impreuna cu un complement direct sau urmat de o subordonata completiva directa si care este sinonim cu a fi de acord, a primi, a admite, a aproba, a suporta:

         A accepta + acuzativ.

Complementul direct al verbului a accepta poate fi atat un obiect, cat si o fiinta (persoana); in acest ultim caz, a accepta inseamna „a primi”, „a admite (in preajma)”, „a suporta pe cineva”:

Accepta functia oferita.

Accepta sugestii din partea oricui.

Fratele lui nu accepta animale in apartament.

Pe acest copil rudele nu l-au acceptat niciodata.

         A accepta + sa.

In situatiile in care a accepta este urmat de o completiva directa, el isi pastreaza acelasi sens ca atunci cand este urmat de un complement direct obiect:

Daca el accepta sa fie tratat astfel! . (= daca el este de acord cu un astfel de tratament!)

A accepta poate fi utilizat si singur (neurmat de complemente directe sau de completive directe), mai ales in dialoguri, in structuri interogative sau exclamative:

-         Vor sa te promoveze. Accepti?

-         (Nu) Accept!

accidenta

A (se) accidenta este un verb care nu poate fi utilizat decat impreuna cu un complement direct sau ca verb reflexiv. El are sensul „a (se) lovi, a (se) rani intr-un accident”:

Autoturismul a accidentat cativa pietoni.

Pilotul s-a accidentat in timpul cursei.

acolo - adverb_1,2

adverb

Adverbele sunt cuvinte invariabile care arata o caracteristica a unei actiuni, stari sau insusiri.

Caracteristicile exprimate de adverbe sunt foarte diferite, ceea ce explica varietatea situatiilor si a modalitatilor de utilizare. Se pot distinge adverbe circumstantiale (mod, loc, timp, cauza, adverbe de cantitate (mult, destul, atat, prea), de negatie (nu, deloc, nicidecum), de afirmatie (bineinteles, desigur), de posibilitate si probabilitate (parca, poate, pesemne, probabil), de comparatie (ca, decat) etc.

Ca si adjectivele, adverbele pot avea forma de comparativ (mai departe, mai bine) sau de superlativ (foarte departe, cel mai bine).

Se pot compara mai ales adverbele de mod identice ca forma cu adjectivele sau simtite in legatura cu acestea (de ex., mai bine simtit in legatura cu bun).

Exista insa si unele adverbe de loc sau timp care exprima caracteristici relative si suporta comparatia (mai aproape, foarte tarziu).

Nu toate adverbele se pot compara. Dintre acestea fac parte mai ales cele care exprima caracteristici absolute: Nu spunem niciodata *mai bineinteles, *mai acolo, *foarte desigur, *cel mai aici.

Adverbele (mai ales cele comparabile) pot primi si sufixe care le dau o nuanta graduala (binisor, incetinel, departisor) (= destul de bine, incet, departe). [stil.] Folosirea acestora tine de limbajul afectiv, familiar.

2. Adverbe primare.

Sunt adverbele care nu s-au format in romaneste ci sunt mostenite din latina sau imprumutate din alte limbi: abia, afara, aidoma, aiurea, apoi, aproape, barem, bine, cam, doar, mereu, maine, tocmai, aici, atunci, cand, acolo, uneori, etc.

3. Adverbe derivate.

Unele adverbe sunt obtinute prin derivare cu sufixele –is, -is, -este (crucis, barbateste, sufleteste). Aceasta categorie nu este foarte numeroasa. Adverbele derivate cu sufixul –mente sunt foarte putine si, de obicei, reprezinta imprumuturi din alte limbi: legalmente, totalmente, realmente. Adverbele derivate cu –este de la o radacina care desemneaza numele unui popor : romaneste, frantuzeste, ruseste au sensul “in limba romana, franceza, rusa” ( - romaneste, frantuzeste).

4. Adjective folosite adverbial.

Foarte multe adjective (primare sau participiale) sunt folosite ca adverbe, fara a-si modifica forma. Diferenta dintre adjectiv si adverb se face, in acest caz, prin cuvantul determinat: adjectivul este atribut al unui substantiv, in timp ce adverbul determina un verb, adverb sau un adjectiv:

Acesta este un tren rapid / Trenul inainteaza rapid.

Aici este un lac adanc / M-a privit adanc in ochi.

Un articol recent / Apartament cumparat recent.

[stil./util.] In limbajul neingrijit apare adesea tendinta de a acorda adverbul:

* Copii noi nascuti

* Musafiri proaspeti sositi

Utilizarea acestor forme acordate este o greseala.

5. Substantive folosite adverbial.

Substantive care denumesc anotimpurile, zilele si unele parti ale zilei sunt folosite regulat ca adverbe, pastrandu-si forma si sensul. In acest caz, ele au o forma invariabila, articulata de singular sau de plural:

Lunea magazinul este inchis (= in fiecare zi de luni).

Vara mergeam la mare (= in fiecare vara).

Dimineata e mai frig decat seara (= in timpul diminetii).

Cand se combina cu alte cuvinte formand un grup cu valoare de adverb, numele de anotimpuri sau de parti ale zilei apar uneori fara articol: maine dimineata, maine seara, asta-noapte.

[stil.] In limbajul familiar exista cateva substantive care au valoare adverbiala numai in raport cu alte cuvinte, aratand modul actiunii:

Suparat foc (= foarte suparat)

Singur cuc (= foarte singur, ca un cuc).

Si alte parti de vorbire sunt folosite adesea cu valoare adverbiala si, in acest caz, dezvolta sensuri speciale:

A stat ce a stat si apoi a plecat (= a stat un anumit timp, apoi . - temporal).

O, ce frumoasa este padurea ! (= cat de frumoasa – intensitate).

[util.] In frazele exclamative, ce adverbial are sensul  „cat de” si poate fi substituit oricand cu acesta, pentru a exprima intensitatea.

7. Locul adverbului.

Un adverb care determina un verb se plaseaza de obicei dupa acesta, chiar daca verbul este la o forma simpla sau compusa:

Ma intorc imediat acasa.

Am uitat complet acest detaliu si era important.

M-am culcat foarte tarziu aseara si sunt obosit.

El se poate plasa insa si inaintea verbului:

Candva ne vizita foarte des, acum insa nu mai vine.

Acolo se construieste un teatru de revista.

Adverbele relative si interogative unde, cand, cum, cat stau la inceputul propozitiei (subordonate):

Cand te intorci din concediu ?

Nu mi-a spus unde se duce.

Cand adverbul determina un adjectiv sau un alt adverb, el se plaseaza mai frecvent inaintea acestora:

Concluzia ta este complet falsa.

El era total absorbit de lectura.

In mod normal, adverbul nu se plaseaza intre auxiliar si verb la formele compuse. Nu vom spune deci nicioadata: Am deja aflat. Fac exceptie adverbele mai, cam, tot, si (vezi aceste cuvinte), exprimand continuitatea, repetitia, o actiune care se produce mai devreme decat ne asteptam:

Am mai citit putin, apoi am adormit (continuitatea).

A tot sunat telefonul, dar n-am raspuns (repetitia).

Durerea s-a mai calmat (= e relativ mai calma).

Ai si venit? (= ai venit deja, asa repede).

8. Raportul adverb/prepozitie.

Exista adverbe care se utilizeaza ca prepozitii, diferenta de forma constand in «articularea» adverbului folosit ca prepozitie:

El mergea inainte / El mergea inaintea coloanei.

S-a asezat in mijloc / S-a asezat in mijlocul camerei.

Locul lui era in fata / Locul lui era in fata clasei.

In cazul adverbului deasupra aceasta distinctie formala nu functioneaza:

A pus ziarul deasupra / A pus ziarul deasupra valizei.

9. Raportul adverb/conjunctie este asigurat de valoarea conjunctionala a adverbelor relativ-interogative unde, cand, cum, cat, dar si a altor adverbe si locutiuni adverbiale: asadar, deci, prin urmare, in concluzie. Exista cuvinte care au valoare de conjunctie, dar si de adverb. Intr-o propozitie ca:

Ii plac si piesele de buna calitate.

si are valoare de adverb de intarire, precizare.

Adverbul cum are si valoare adverbiala, dar si pe cea de element de relatie in:

A procedat cum l-am sfatuit.

dar isi pierde valoarea adverbiala, functionand numai ca o conjunctie in:

Cum avea temperatura, nu s-a dus la scoala (= deoarece avea temperatura . ).

10. Locutiuni adverbiale.

Exista grupuri de cuvinte alcatuite din parti de vorbire foarte diferite, care au sens unitar si care se comporta ca un adverb. Acestea sunt locutiuni adverbiale: fara indoiala, de aceea, de asemenea, de-a binelea, de jur imprejur, de voie de nevoie, din cand in cand, pe nepregatite.

(- relativ II)

(NARCISA FORASCU)

adverbializare - adverb , articol

acoperi

Este un verb care nu poate fi utilizat decat impreuna cu un complement direct sau ca verb reflexiv:

A acoperi + acuzativ inseamna „a pune un obiect peste alt obiect, (eventual deschis) pentru a-l proteja sau a-l ascunde”:

Am acoperit vasul cu substanta volatila cu un capac.

Acopera-te cu o patura, este foarte frig aici.

Cand au intrat ceilalti, a acoperit actele de pe masa cu o carte.

Tot a acoperi, urmat de un acuzativ, inseamna si ,,a depasi in intensitate un sunet ”:

Muzica acopera vocile invitatilor.

In cazul in care complementul direct al lui a acoperi este o fapta, o actiune, verbul are intelesul „a tainui”:

Directiunea a acoperit neregulile contabile.

De asemenea, atunci cand complementul direct al lui a acoperi este o persoana, sensul verbului este „a tainui faptele cuiva”:

El greseste adesea, dar fratele sau il acopera.

L-ai acoperit mult timp pe colegul tau, dar fapta lui a fost descoperita in cele din urma.

A acoperi cheltuielile inseamna „a fi suficient pentru a plati cheltuielile”:

Salariile acestei categorii profesionale nu acopera cheltuielile unei familii de trei persoane.

A acoperi o suprafata.

Atunci cand complementul direct al lui a acoperi este o zona, intindere, regiune, suprafata etc., sensul este „a se situa, a fi prezent pretutindeni pe o anumita arie”:

Sistemul de irigatii acopera o suprafata de zece hectare.

A se acoperi are sensul „a se pune la adapost prin diverse masuri”:

Desi a fost complice la furt, el a stiut sa se acopere.

A (se) acoperi de glorie inseamna „a dobandi glorie in urma unor fapte iesite din comun”:

Iata un actor care, in cativa ani, s-a acoperit de glorie.

(MIHAELA POPESCU)

acoperi cheltuielile - acoperi₁

acoperi de glorie - acoperi₂

acoperi o suprafata (intindere / regiune / zona / teren) - acoperi₁